Manipularea electorală (3)

Articolele seriei: (1) | (2) | (4) | (5)


Propaganda

Definiții

Latina, limbă moartă, iată că ne-a lăsat cuvintele propagare și propagate cu sensul de „a răspândi” sau „a cultiva”. de asemenea, istoria reține că acțiunea de răspândire a unei informații cu un anume scop, a aparținut Bisericii romano-catolice, în 1623, odată cu instituirea acestui termen latin – propaganda – folosit de Grigore al XV-lea, în actul pontifical numit Sacra Congregatio de Propaganda Fide. Ultimele patru secole au dus la diversificarea acțiunilor propagandistice, lucru concretizat prin schimbarea conținutului, a formei și a tehnicilor de răspândire a mesajului. Așa s-a ajuns la opinii ce baleiază de la o extremă la alta, ajungându-se la „Totul este propagandă” în societatea actuală.

Așa ajungem la întrebarea: ce nu este propaganda? O primă observație este aceea că nu se poate pune semnul egal între propagandă și comunicare, propaganda fiind o specie a comunicării, având un scop, de obicei necunoscut și chiar intenționat ascuns. În acest sens, iată ce spunea Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei publice:

„Propaganda devine ineficientă în momentul în care suntem conștienți de existența acesteia.”

Trebuie reținut că simpla prezentare a informațiilor reale ne e propagandă. În schimb, interpretarea realității și folosirea acestei interpretări de către Puterea politică sau de către Opoziție pentru creșterea propriului capital electoral, da, asta este propagandă pură.

Iată definiții ale propagandei, așa cum sunt reținute de Bogdan Teodorescu la cursul de Marketing politic și electoral:

  1.  „Comunicarea al cărei scop este să influențeze gândirea, emoțiile și acțiunile unui grup prin selectarea și manipularea atentă a informațiilor”. (Milton Greenberg).
  2. „Prezentarea deliberată în fața unei mase de oameni a unui punct de vedere subiectiv”, cu sensul de „tehnică de influențare a acțiunilor umane prin intermediul reprezentărilor” (Harold Lasswell).
  3. „Comunicarea unui punct de vedere, cu scopul de a determina subiectul căruia i se adresează comunicarea să accepte de bună voie acest punct de vedere ca și cum ar fi al lui însuși.” (A Pratkins, E. Aronson)
  4. „Inducerea comportamentului dorit unui grup folosind doar mijloace comunicaționale.” (L. Fraser)
  5. „Efortul sistematic de a manipula credințele, atitudinile sau acțiunile altor personaje prin intermediul diverselor simboluri.” (Enciclopedia Britanică
  6. „Orice declarație provenită dintr-o sursă care ne place.” (J. Schumpeter)
  7. „Planul minuțios și predeterminat de a comunica ceva unui public pe baza manipulării unor simboluri, în vederea îndeplinirii unui obiectiv.” (G. Jowett, V. O’Donell)
  8. „O acțiune constantă în istoria omenirii prin care structura dominantă a societății a determinat, prin mijloace comunicaționale, supunerea maselor – ex. impunerea unui sistem politic, a unei credințe religioase, a unei formule etice (impunerea de coduri morale sau legi ori diferite conținuturi combinate ale acestora.” (O. Thompson)
  9. Calea „prin care liderul unui sistem impune ascutarea supușilor săi, folosind informația și imaginea, nu alte forme de constrângere.” (B. Teodorescu)

 Concepte-cheie ale propagandei

Definițiile enunțate mai sus permit formularea următoarelor enunțuri referitoare la una sau alta dintre dimensiunile Propagandei:

  1. Acțiune cu scop, structurată astfel: Emițător (lider, grup, instituție) – Mesaj – Receptor (populație, grup de persoane, populații, cetățeni ai unui stat).
  2. Acțiune exclusiv de comunicare, care nu conține forme de constrângere fizică.
  3. Acțiune centrată pe Influențarea Receptorului.
  4. Acțiune care vizează credințe, atitudini și reprezentări sociale.
  5. Acțiune ce determină Receptorul să accepte de bunăvoie scopul propus de Emițător.
  6. Transmiterea unui anume tip de informație – selectarea atentă a informațiilor care se transmit.
  7. Acțiune ce urmărește supunerea maselor.

Cum identificăm mai ușor acțiunile propagandistice? Cel mai simplu este dacă sesizăm că Propaganda este întotdeauna împotriva unui lucru și pentru susținerea altui lucru. Asta arată din nou diferența dintre informare și propagandă.

Iată o disecare a punerii în scenă a discursului puterii comuniste, care identifică trei secvențe:

  1. Partea introductivă, cu semnificația captatio benevolaentiae;
  2. Partea expozivă – flatarea auditoriului și introducerea ideii partidului-conducător, urmată de date statistice trecute, prezente și viitoare, privind realizările Partidului și Statului, pentru „oamenii muncii”;
  3. Partea dedicată problemelor internaționale – pace, război, dezarmare, subdezvoltare și rolul activ al Statului român în rezolvarea acestor probleme.

Astfel, propaganda comunistă încerca să repare o discordanță dintre Oferta politică și Așteptările populației, în condițiile în care această discordanță amenința legitimitatea Puterii politice:

„La nivel doctrinar, legitimitatea era prezumată prin identitatea de esență dintre scopurile guvernanților și așteptările electoratului. De multe ori însă, în practica social-politică această identitate era departe de a fi realizată. Tocmai de aceea, rolul propagandei era de a umple acest hiatus prin promisiuni demagogice, prin cultul personalității și mai ales prin populism. Când propaganda nu izbutea să ascundă dimensiunile exacte ale realității, eforturile ei se îndreptau spre alte zone sensibile ale inconștientului colectiv pentru a întrema acest acord fundamental dintre guvernați și guvernanți” (Nicolae Frigioiu, „Imaginea publică a liderilor și instituțiilor politice”)

Propaganda e legată de alte două concepte: Influența și Controlul social, pentru că orice acțiune de propagandă este echivalentă cu una planificată de obținere a controlului social (scopul), prin intermediul influenței (mijlocul). Astfel se pot enunța următoarele:

  1. Propaganda este o acțiune planificată de influențare a unei populații în acord cu scopul propus de un individ sau un grup social/instituție socială.
  2. Influențarea populației în sensul propus de scopul acțiunii planificate vizează obținerea controlului social.
  3. Controlul social se realizează prin impunerea de atitudini și comportamente sociale dezirabile (anume gândite a se suprapune scopului acțiunii)
  4. Comportamentul social planificat pentru impunerea controlului social este generat prin intermediul unui Mesaj subiectiv.
  5. Mesajul subiectiv – cuvântul (scris/discurs oral), enunț, imagine sau seturi combinate ale acestora are drept conținut o anume formă de codificare imaginarului social-politic – credințe, emoții, sentimente și opinii ale unei anumite populații.
  6. Imaginarul social-politic este cadrul în care o populație reconstruiește semnificațiile unei realități social-politice, economice sau culturale.
  7. Realitatea propagandistică este rezultatul unei acțiuni de reconstrucție socială, prin care se impun anumite definiții realității, în acord cu termenii propagandei.
  8. Reconstrucția socială a faptelor concret-istorice este raportată la un anume context de ordonarea a reprezentărilor imaginarului politic.
  9. Contextul social-istoric în care se derulează acțiunea de propagandă determină conținut specific Scopului, Mesajului și Efectelor acțiunilor propagandistice.

În acest context, analizând mai îndeaproape cele expuse ajungem la o concluzie greu de acceptat:

„Orice formă de organizare socială include acțiuni de propagandă”

Altfel spus, propaganda este o acțiune universală a Puterii politice sau a Contraputerii, urmărind obținerea controlului social.

Ca orice acțiune, ea se poate solda cu succes, sau eșec. Atunci când Scopul propagandei se regăsește în Efectele ei, vorbim de o acțiune de propagandă reușită, iar atunci când Scopul rămâne exterior Efectelor, avem de-a face cu o acțiune de propagandă eșuată.

Iată ce spunea Bogdan Teodorescu în „Cinci milenii de manipulare”:

„Mulțimea manipulată a generat cele mai cumplite momente ale existenței omenești, fiind, practic autoarea oricărei monstruozități a istoriei. În același timp însă trebuie să acceptăm că tot mulțimea manipulată este autoarea majorității faptelor colective ce au dus la progresul uman. Mulțimea manipulată a comis pogromurile și distrugerile violente, dar tot ea stă la baza întregii existențe a producției de masă, a revoluției industriale și, de asemenea, este cea care a comis și faptele eroice pe care noi, ca membri ai diverselor națiuni ce și-au câștigat independența, teritoriul sau măreția pe câmpurile de luptă ale trecutului, le învățăm cuminți în școli și, ca masă manipulată ce suntem, le venerăm din când în când, în contexte mai mult sau mai puțin festive.

Nu doar grozăvia omenească este un produs al manipulării, ci întreaga evoluție a mulțimii ca fenomen social se subscrie aceleiași paradigme comunicaționale. […]

Deși geniul individual a desenat lumea așa cum o știm, construcția sa a fost realizată de mulțime. De o mulțime manipulată…

[…] Plasându-se deasupra moralei, mulțimea nu percepe în decursul acțiunilor sale răul sau binele, ci numai necesitatea. Mulțimile nu fac rău, mulțimile rezolvă situații. Sau dacă nu rezolvă situații, se dispersează în indivizi dezbinați. animate de ură sau de iubire. Mulțimile au mărșăluit prin istorie. au clădit și au distrus, au ridicat și au doborât idoli, zei sau simboluri, au înființat și au desființat imperii. Dar niciodată acestea nu au fost întâmplătoare.”

 

Anunțuri

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s