În discuție: „Schimbarea”

Documentarul acestei săptămâniSchimbarea – este elogiat în unele comentarii.

Aici putem discuta pe seama acestui film…

Anunțuri

33 de gânduri despre „În discuție: „Schimbarea”

  1. SCHIMBAREA

    ”Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc…aproape nepregătiți, facem pasul către după-amiaza vieții. Mai rău decât atât. Facem pasul, cu presupunerea falsă că adevărurile și idealurile noastre, ne vor servi cum ar trebui.
    Dar nu putem trăi după-amiaza vieții, în acord cu programul din dimineața vieții.
    PENTRU CĂ, CEEA CE A FOST GRANDIOS DIMINEAȚA, VA DEVENI MINUSCUL SEARA și, ceea ce dimineața era adevărat, seara va fi devenit minciună.

    Hay House, prezintă: Dr.Wayne W.Dyer, în

    DE LA AMBIȚIE LA SENS – DESCOPERIND SENSUL VIEȚII TALE

    Acasă, în familie:

    -Hei! Mulțumesc, dragă. Stai, poți să-mi dai și niște lapte? (își întreabă soția care-l servește la masă, în timp ce se uită pe geam…)
    -Sigur.
    -Scuze, nu l-am văzut. Mulțumesc. (cutia cu lapte era la botul calului, dar el era pierdut în gânduri…)
    -OK, am împachetat totul, să iau niște snacks-uri, să nu uit rețeta lui Jason, câinele, rata mașinii, am sunat vecinii…hei, Jack! Jack, am nevoie să strângi jocul și să cobori să mănânci. Vom pleca în scurt timp.
    -Mami, lasă-mă să termin doar nivelul ăsta.
    -OK, foarte bine, dar apoi ne vom deconecta tot weekend-ul da?
    -Nici nu știu ce înseamnă ”deconectat”. Este o formă de viață foarte ciudată…
    -Hei, scumpete…(trezește alt băiat) E timpul să te trezești, puiuț.
    -Deja e mâine?
    -Da, deja e mâine! Și vom pleca în vacanță, și ne vom distra din plin. Dar trebuie să evităm traficul, așa că, hai! E timpul să te trezești, maimuțico! OK, sus!

    Într-o clădire, în birou, discutând la telefon:

    -Exagerezi Larry, nu știu ce pot să facă.
    -Pot să facă mult rău imaginii tale, Chad. Ascultă, ai un brand de protejat, MORT DEVELOPMENT nu își poate permite să aibă procese cu un grup de ecologiști. Ăsta pur și simplu nu e climatul potrivit pentru astfel de lucruri.
    -Și ce propui?
    -Îți sugerez să te gândești la un tip de compromis, sau asta te va conduce în instanță și nu vei putea începe proiectul ăsta, deloc.
    -De ce nu s-a întâmplat asta când am făcut raportul de impact? Pentru numele Lui Dumnezeu, vorbim despre un copac!
    -Nu, e mai mult decât un copac! Chad, vânzările tale scad și acum dai senzația că ești insensibil.
    -Sunt insensibil, e un copac! Aceasta mă costă o grămadă de bani…
    -Știi ce, Larry, vorbim despre asta mai târziu. Așteaptă un minut.
    -Mă taxezi la minut, o să închid acum.

    Apreciază

  2. În același birou, discutând cu secretara:

    -Despre ce-a fost vorba?
    -Sunt în scădere cu 80% la Comisia de Aprobare.
    -De ce nu poți pur și simplu să nu îl construiești lângă arbore?
    -Pentru că eu pierd bani și tu nu îți primești bonusul. Nu voi reconfigura o secțiune întreagă, din cauza unui copac.
    -Nu contează atunci. Ai luat vreo decizie în legătură cu întâlnirea Consiliului Director din weekend-ul ăsta din Monterrey?
    -Stai, despre ce este vorba?
    -”Casa Speranței și-a Promisiunii”!
    -Ah, data viitoare, când cineva îmi cere să fiu într-unul din consiliile-astea, împușcă-mă!
    -HUGH JOHNSON va fi acolo, îți amintești?
    -Mi-am pus în funcțiune multe relații ca să te roage să participi.
    -Da, da, dacă Hugh Johnson este în consiliu, aș face bine să fiu și eu.
    -În caz că ai uitat, în centrele de reabilitare ale Casei Speranței, stau familiile fără locuințe. Ți-am pus toate informațiile în dosarul ăsta. Poți să te pui la curent despre misiunea lor, în mașină, pe drum.
    -Știu deja care este misiunea lor: să le dea o mână de ajutor celor care nu pot să se ajute singuri. Știi ce? Mie nu mi-a întins nimeni vreo mână, și m-am descurcat bine.
    -O să-i sun pe ziariștii tăi și le voi sugera să zică ceva despre munca ta filantropică.
    -Da, asta chiar e o idee bună. O să-i deviez de la toată problema asta cu copacul.
    -La asta mă gândeam și eu.

    Pe stradă doi tipi, din care unul răspunde la telefon, spunându-i celuilalt:
    -Așteaptă!
    -Bună! Da! Ce s-a întâmplat? Te aud cam greu. Recepția nu e bună aici, sus. Ce vrei să spui prin ”ei reconsideră”? Glumești, nu-i așa? Ești agentul meu…
    -Prea violent?! Și asta ce înseamnă, măcar? Nu, eu nu fac filme odioase, eu fac filme horror, trebuie să-i convingi de asta. Ei știu măcar cât talent am investit în asta? Ah, trebuie să găsești o modalitate de a-i face….
    Uite, el a apărut și m-a privit direct în ochi, și a zis: ”ăsta e un proiect de aur, vreau să fac filmul tău”.
    Da! Pentru că dacă banii nu vin, o să avem multe probleme încercând să găsim un alt investitor.
    Am crezut că asta era ceva sigur. (Îl arată alergând de năuc, cu telefonul la ureche, și cu degetul băgat în cealaltă, ca să poate auzi mai bine…)
    –Pardon, vedeți că trec…
    Vrei să mă faci fericit? Fă rost de bani pentru filmul meu. Asta m-ar face fericit. Trebuie să închid. Sunt în chestia asta cu Wayne Dyer. Pa. Wow, la naiba!

    Se îndreaptă către el, un grup de oameni care-i adresează întrebări:
    -Ai, mai mult sau mai puțin de 15 milioane?
    -Dacă i-aș avea, aș mai fi aici? Înveselește-te David, e o treabă bună, e rapidă! E rapidă și distractivă!
    -E 6:30 dimineața Sarah, nu va fi distractiv.
    -E doar o treabă, spune în timp ce bate la ușă. Una sau două întrebări, vom trage niște imagini și apoi plecăm de-aici…
    Se deschide ușa:
    -Wayne! Apare un bărbat care deschide ușa și dă mâna cu David.
    -Bună dimineața, David!
    -Ce faci?
    -Minunat! Sper că nu e prea devreme pentru tine.
    -Oh, nu! Sunt treaz de câteva ore.
    -Bine, bine. El e Rob, cameramanul nostru, avem mare noroc să îl avem. Ron, sunetistul. Și ea e Sarah, coordonatoarea mea de producție, plină de resurse. (dă ”noroc” cu fiecare…) Dacă ai nevoie de ceva, doar cere-i ei!
    -Foarte bine!
    -Așa că, dacă nu te deranjează, m-am gândit că ne-am putea îndrepta către aria mai socială, și să ne stabilim acolo.
    -Sigur, sunt pregătit. Sunt gata de câteva ore.
    -OK, ia-ți haina, și să mergem.
    -Super!
    -După tine, Doc! Bine, cum ai dormit?
    -Am dormit foarte bine, sunt foarte entuziasmat că facem asta. Oh, ai vreo așteptare de care ar trebui să știu?
    -Nu am nicio așteptare. Sunt în totalitate în mâinile tale, orice vrei să faci…(cam mare încrederea!)

    Apreciază

  3. -Oh, îmi pare rău pentru Dvs, Dr.Dyer!
    Arată cum încropesc în aer liber, un ”platou de filmare”:
    -Vreau doar să vă acopăr un pic aici, căci altfel îți va străluci capul.
    -Nu poți da greș cu locul ăsta, nu e frumos?
    -Este superb aici.
    -Eu sunt cam ”alergic” la natură.
    -Oh, eu o iubesc. Sunt atât de încântat că mă aflu aici…spune Dr.Dyer.
    -Se vede bine. Își întreabă cameramanul: mai mulți copaci, mai puțini copaci, cum ți se pare?
    -Sigur, e bine.
    -Știți ceva despre istoria acestui loc? Ați căutat vreo informație pe undeva?
    -Nu chiar, dar mergem unde ne trimit, știți?
    -Cel care conduce locul ăsta e un tip fascinant, îmi povestea istoria locului…spune Dr.Wayne W.Dyer.
    -Nu te aud…
    -Este cu adevărat un loc magic și…
    La care prostul de David, tot cu telefonul la ureche și cu privire bovină: Poți să mai spui o dată? Scuze…

    (Cred că este vorba despre sensibilitatea la frumos, la natură în general– atât cea oferită de natură cât și de cea umană, de ce nu?…Este vorba despre acea latură pe care oamenii au început s-o ignore, fiindcă-s prea OCUPAȚI – cu telefonul mobil, cu slujba, cu grijile, cu intrigile, cu problemele…trecând peste frumuseți încântătoare! Acum, nu numai că se folosesc de locurile frumoase, făcând câte-un SELFIE stupid dar lăudăros, dar lasă în urmă dezastru…pet-uri în albia răurilor, hărtii, conserve, iarbă murdară sau pârjolită de la grătare improvizate…iar când dau de-o făptură (mică, mijlocie sau mare), țin s-o prindă și să-i facă rău! Parcă niciodată oamenii n-au fost mai nesimțiți/nesimțitori și sălbatici decât sălbăticiunile, ca acum! Animalele ucid de foame și de obicei, dintre exemplarele bolnave sau prea fragile ca să supraviețuiască…omul – din plăcere, sadism, indiferență, avid după trofee!)

    Dr.Wayne W.Dyer: Am spus că este magic, un loc magic….În 1913, JULIA MORGAN, o arhitectă…
    -aha…
    -L-au conceput ca un Centru de Conferințe pentru divizia vestică a YWCA, și își țineau toate reuniunile, aici… Iar numele locului este ”ASILOMAR”! Cine știe ce înseamnă Asilomar? Și am întrebat, și mi-a zis: ”Asilo” sau ”asilio” înseamnă ”refugiu”, și ”mar” înseamnă ”mare”.
    David, exemplar născut parcă pe ciment, cu inimă de mortar: Uite, dacă merge…putem începe!
    -Asta e interesant, ai auzit, David?
    -Am auzit, da…
    Dr.Wayne W.Dyer: Ăsta e un refugiu lângă mare, este, pur și simplu năucitor, atât de frumos. Grozav! Sunt atât de entuziasmat să fiu aici.
    David: Wayne! Doar ca să știi, îți vom pune întrebări…și tu vei răspunde, și-apoi vom schimba locațiile și vom face din nou același lucru. Și, de asemenea, vom filma ceva și pentru partea B, în următoarele zile.
    Dr.Wayne W.Dyer: Vreți o albină? (joc de cuvinte).
    -Da. O parte B, de filmat…
    Dr.Wayne W.Dyer: Albinele…filmați albinele?
    David: Ascultă, e viziunea ta. Eu sunt deschis pentru orice.
    Dr.Wayne W.Dyer: Orice-ar fi ceea ce tu vezi, sunt fericit să merg pe ideea ta.
    David: Bine, mai degrabă sunt un tehnician, în situația de față.
    Dr.Wayne W.Dyer: Serios? Bine, știi ce? Poate vei învăța câte ceva.
    David: Poate…bine, sunt deschis la asta.
    Dr.Wayne W.Dyer: Grozav.
    David: Ahh…poți să începi și să pornești camera. Sunteți gata?
    -Sunetul e bun.
    -Foarte bine! Sarah, poți să fii amabilă și să ne ”tai”?
    -Mi-ar plăcea mult.
    Dr.Wayne W.Dyer: M-ai ”tăia”? o întreabă râzând…
    Sarah: O să te ”tai”…în regulă! (Adică încep filmările, prin ”Action” și formarea de duble…)
    Dr.Wayne W.Dyer, interviul unu:

    Apreciază

  4. David: OK, Wayne….ai venit până aici ca să scrii ultima ta carte. Poți să ne spui câte ceva despre subiectul cărții?
    Dr.Wayne W.Dyer: Da, mi-ar face plăcere. Unul din lucrurile care m-au intrigat de-a lungul anilor, este că atâta lume spune când eu vorbesc despre scop și despre a găsi un sens în viața lor, este ”Care e scopul meu? Cum îl pot găsi? Totdeauna pare să-mi scape, pare că niciodată nu-l voi găsi.”
    Întotdeauna am fost de părere că adevăratul scop al vieții, este doar să fii fericit, să te bucuri de viața ta. Să ajungi într-un loc de unde…SĂ NU ÎNCERCI SĂ AJUNGI ALTUNDEVA.

    Atâta lume își petrece viața luptând, încercând să fie într-un loc unde nu sunt. Niciodată nu li se pare că ajung acolo. Una din formele de a înțelege cum să îți găsești scopul tău în viață, este să te întorci la natură. Să îți găsești propria ta natură.

    Am scris acum câțiva ani o carte, numită: ”Schimbă-ți gândurile, schimbă-ți viața.” , bazată pe învățăturile antice ale lui Lao Tzu, dintr-o carte numită Tao Te Ching.
    Lao Tzu ne amintește că ”toată ființarea își are originea în neființă”.
    Iisus a spus-o altfel, în Noul Testament: ”Este spiritul, cel care dă viață”.

    (A spus de fapt, ”Duhul este Cel ce dă viață”, adică Una dintre Persoanele Sf.Treimi în fața Căruia tot genunchiul se pleacă: Tatăl, Fiul și Sf.Duh.)

    Că nu ai venit cu adevărat din părinții tăi, că toți am venit din acest loc, numit Spirit.

    (hmm…nenea ăsta o fi citit Geneza? Atributele pregnante și specifice asupra noului născut sunt/vor fi după starea ”de spirit” sau duhovnicească a părinților în momentul procreării, a păcatelor personale sau strămoșești, ce transmit copiilor tare genetice, după modul viețuirii părinților, pornind de la boli trupești pâna la cele sufletești, bune sau ne-bune, în funcție de ponderea și intensitatea trăirii lor! Iar ”suflarea de viață”, adică Sufletul, este dat de la Dumnezeu, nu din NEFIINȚĂ…urmând ca sufletul, după moartea fizică, să se ”întoarcă la Dumnezeu, care L-a și dat…”, adică în veșnicie, potrivit viețurii sale, consecință a vorbelor și-a faptelor sale de pe Pământ. )

    Că, atunci când ai apărut în această lume, ai apărut dintr-o minusculă picătură de protoplasmă umană. Un grăunte, dacă vrei. Și tot ce era în acel mic grăunte, a devenit TU. Tot ceea ce aveai nevoie, era în acel mic bob. Una dintre metaforele cele mai importante pe care le-am folosit vreodată este că, primele nouă luni ale vieții tale, din momentul concepției tale, până în momentul nașterii tale, totul a fost aranjat pentru tine.

    Apreciază

  5. Nu era nimic de făcut pentru tine. Nu trebuia să te preocupi gândindu-te la ce culoare vor avea ochii tăi, sau cum va arăta corpul tău. De tot se va avea grijă. Tu, doar te lași. Eu în numesc ”stâlpul viitorului”. ȘI TE TRAGE, SE TRAGE DE TINE ÎN DIRECȚIA ÎN CARE SE PRESUPUNE CĂ AR TREBUI SĂ FII.

    Și mie nu mi se pare exagerat să spunem că, tot ceea ce aveai nevoie pentru călătoria ta fizică, era deja stabilit acolo, înăuntru. Și-atunci, de ce nu și pentru restul călătoriei deasemenea? Scopul tău este acolo, înăuntru (?!) Tot ce tu…personalitatea ta este acolo, înăuntru. Tot ce urmează să fii, nu doar eul fizic, ci totul. Dacă doar te lași și permiți.

    Și așa…ne naștem. Și ne uităm la această mică creatură frumoasă, ca părinți, am 8 copii, am văzut asta de multe ori…și te uiți la acest copil mic și frumos, și zici: ”Grozavă treabă, Doamne, grozavă treabă! Nu putea să fie mai bine.” ”Ne ocupăm noi de-aici încolo.”

    Și-apoi, suntem înconjurați de toți acești oameni, familia noastră, cultura noastră, oriunde mergem. Și începe să ni se spună că nu putem avea încredere în ceea ce suntem. TREBUIE SĂ NE ÎNCREDEM ÎN CEVA EXTERIOR NOUĂ ÎNȘINE, și călătorim astfel, spre AMBIȚIE. Și o dată începi să zici: ”Ne ocupăm noi de-aici încolo”, introducând ceva…pur și simplu iei această….perfecțiune, și dai la o parte Creatorul, (Edge God Out). EGO…ego. Acest ego este partea din noi care începe să ne spună ”cine ești, nu este această creație perfectă, divină, părticica din Dumnezeu din care ai venit”. Nu spune asta. Ne spune: ”Ești ceea ce AI”. Începe cu lucruri ca jucăriile noastre, apoi cu conturile noastre bancare, apoi cu posesiunile pe care le deținem.

    Înainte să ne dăm seama, ÎNCEPEM SĂ NE IDENTIFICĂM PE NOI ÎNȘINE, ÎN/PE BAZA POSESIUNILOR NOASTRE. (Corect și foarte adevărat 
    Începem să avem un set de credințe precum: ”cu cât am mai mult, cu atât mai valoros sunt ca persoană”. Și așa ne irosim viețile, luând acești tineri copii și aruncându-i într-o cultură care pune accentul pe…MAI MULT!

    (Adevărat! Cine-i ”de vină”? Banul, care generează abundență, bună-stare materială…deci, verbul A AVEA care va lua întotdeauna FAȚA lui A FII!

    În lume, degeaba EȘTI, dacă NU AI mijloace materiale (bani) și relații, eventual sponsori care să te propulseze ÎNAINTE, fără ca apoi să-ți ceară înapoi CEVA …înzecit, însutit, înmiit, poate chiar sufletul din tine!

    Doar creștinismul generează mărinimie și dăruire la modul dezinteresat, fără pretenții, în rest…NEGUSTORIE!
    A trăi pe propriile tale picioare, la măsura și puterea ta, e un risc, o asumare, mai ales pentru cei dotați sau supra-dotați!

    Și, dacă nu ești ajutat de nimeni spre înainte, iar personalitatea ta nu este atât de puternică și de evidentă din pricina modestiei sau a temperamentului (ne-sangvin sau coleric ) încât să fi căutat și băgat ÎN FAȚĂ, e bine să lași ambiția de-a străluci și de-a arăta lumii ce țășnește din tine, indiferent de domeniu – literar, artistic, științific, etc.

    Vei rămâne o comoară de pe urma căreia umanitatea nu poate beneficia fiindcă e orbită de ”strălucirea” de conservă coclită în soare a celor mai slab-dotați, dar bogați, eventual diabolici…. până la o vreme, în situații de criză sau de saturare, când sunt scoși în față cei cu adevărat valoroși…prin mintea, brațele sau strategia lor!

    Multe minți luminate au sfârșit în mizerie, iar operele sau descoperirile lor științifice au fost descoperite sau recunoscute abia după moarte, sau la sute de ani după moartea lor!
    Poate și ăsta e unul din Planurile Lui, de a nu ajunge omenirea la descoperiri ce ar genera consecințe pentru care nu este pregătită încă, sau pentru a nu hrăni ego-ul !

    Dacă banii, haina, casa, mașina, firma, contul din bancă…relațiile generate datorită bogăției N-AR CONTA CU ADEVĂRAT, am avea o lume spiritualizată, transfigurată, care ar rezona cu adevărat numai la frumos, nu neapărat și numai din punct de vedere estetic, al frumuseții trupești, cât mai ales spiritual, pe tărâmul ideilor, al conceptelor….ce ar bucura mintea, ar însufleți inima….înfrumusețând chipul și vindecând trupul –de boli, de complexe și de ”urâțenie”!

    Dar se judecă PE DOS! De ce? Simplu! De când au greșit ăia doi în Grădina Edenului, hainele de piele (trupul, alcătuit din vine, carne, piele și os…) alături de cele 5 simțuri, cu toată venirea Noului Adam (Hristos) pe pământ pentru a reda demnitatea vechiului Adam, omenirea preferă să zacă în aceleași boli și defecte, datorită animalității din noi care (în)robește, iar prin bolile și bătrânețea inerente, alături de ceea ce ne fac/pregătesc ”frații” noștri de-un neam, schimonosesc Chipul din om și Sensul de Viață la care am fost chemați, prea puțini fiind/rămânând dintre cei neafectați de loviturile vieții date sub centură!

    Faptul că oamenii depind de hrana și apa care-i conduc oricum spre un sfârșit lumesc, că trupul îmbătrânește, se urâțește și se îmbolnăvește, viețuirea lui depinzând de ceea ce mănâncă, bea și TRĂIEȘTE, va rămâne, pănă la sfârșit de lume – pricină de CĂDERE și COMPROMITERE fiindcă trupul (ca și sufletul) DOARE, ÎI ESTE FOAME, SETE, FRIG, CALD…adesea simțind, conștientizând parcă, cum ”plătește”: binefacerile tinereții, cu bătrânețea, sănătatea, cu boala, viața, cu moartea, omul fiind singurul ANIMAL conștient de stările prin care trece, inclusiv asupra degradării sale fizice și morale, alături de momentul iminent sau mai îndepărtat al propriei morți, care-l poate băga în deznădejde, în primejdie de renunțare la propria viață (pentru cei greu încercați) sau, dimpotrivă – la abuz, storcând parcă, tot ceea ce oferă ea, prin cele 5 simțuri!)

    Apreciază

  6. Devine aproape o MANTRĂ a egoului: ”Trebuie să ai mai mult”. Și cu cât ai mai mult, cu atât ești mai conștient de felul în care alte persoane vor să îți ia ceea ce ai. Cu atât mai mult de consumi, de: ”Cum să protejez ceea ce am?” și ”cum să fac MAI MULT din ceea ce am?”. Dilema aici este că dacă ești ceea ce AI și lucrurile dispar, atunci, și ceea ce EȘTI, dispare în același timp.

    Un tip și-o tipă, în fața vilei:

    -Pleci undeva?
    -Da, m-am gândit că aș putea veni cu tine.
    -De ce?
    -De ce nu? Pentru că asta e o treabă de serviciu. O să fiu în întâlniri toată ziua mâine, n-o să ai nimic de făcut.
    -Nu contează dacă ești ocupat, o să merg la cumpărături, sau ceva. O să mă descurc.
    Bună! –Îmi pare rău, n-o să am nevoie de tine până la urmă. Mulțumesc, poți pleca.
    -Ce faci?
    -Haide! O să fie o plimbare frumoasă cu mașina. Ce mașină să luăm?
    -Nu vii și nu vreau să conduc. Vreau ca altcineva să conducă pentru că am treabă de făcut.
    -OK, atunci voi conduce eu. Să luăm Porsche-ul!
    -Denise, locul în care merg, nu este genul de loc cu care ești obișnuită. Este rustic.
    -Cred că pot să mă descurc, Chad. Știu să fac față situațiilor dificile.
    -Știi, chiar nu înțeleg dorința bruscă de a petrece un timp împreună.
    -Vreau doar să evadez. Ai prefera să-mi iau o cameră separat?
    -OK, ce nu e în regulă cu tine? Sau poate întrerup ceva…
    -Oh, fii serioasă!
    -Te întâlnești cu cineva acolo?
    -Bineînțeles că nu! Uite, nici nu îmi doresc să merg la chestia asta.
    -Bine, atunci…încă un motiv pentru care ar trebui să merg cu tine.
    -N-o să înghesui toate valizele-astea în Porsche.
    -De ce nu mă ajuți să încerc?

    Dr.Wayne W.Dyer: Al doilea aspect al egoului este ideea că ”nu sunt doar CEEA CE AM , dar sunt și CEEA CE FAC”. Suntem… (Sună telefonul lui David)
    -O să răspunzi?
    David: Nu, nu. Te rog, continuă!
    Dr.Wayne W.Dyer: E-n regulă. Nicio problemă!
    Sarah: Dr.Dyer, vreți niște apă sau altceva?
    Dr.Wayne W.Dyer: Nu, nu. Sunt bine.
    Rob, cameramanul: Încă filmăm prieteni. Oprim, sau ce?
    David: Continuă să filmezi. Continuă să filmezi. Vă rog…
    Dr.Wayne W.Dyer: Așa că…a doua componentă a acestui ego, este nu doar ideea că sunt ceea ce AM, ci că sunt ceea ce FAC. Și ”ceea ce fac”, devine chestia asta numită ”realizare”.
    Și, în toată această lume în care cred că sunt ceea ce fac, ne consumăm cu toată ideea asta că ”succesul meu, valoarea mea, meritul meu ca ființă umană se bazează pe cât de mult FAC”.

    (Da și Nu! Mai degrabă PE CÂT DE MULTE ȘTIU SĂ FAC și, nu oricum…ci dpdv calitativ, nu cantitativ! Că unii sunt nebuni cerând și cantitate, și calitate într-un timp record…e altceva!
    Dar omul, în general, este ”apreciat” NU ATÂT pentru cât poate să facă pentru sine, cât pentru ceilalți!
    ”ARTA DE-A TRĂI, ESTE ARTA DE A TE FACE UTIL!”
    Ești BUN/Ă atâta timp cât poți fi util/ă societății și-ți poți aduce aportul în societate, fără să devi o ”problemă” sau mai rău…o povară.
    Și asta, din pricina EGOului care, dacă se suprapune instinctului de conservare într-o situație socială dată, devine exacerbat -datorită condițiilor de viață vitrege sau îndelung înrăutățite ce duc la sărăcirea trăirilor omenești, axându-se mai mult pe instincte, ducând ușor, ușor…la atrofierea simțului de compasiune și solidaritate, din lipsă de empatie…atât datorită educației, cât și datorită situațiilor confilictuale dese, care tocesc sensibilitatea, umanitatea, dând naștere unor boli specifice.)

    Apreciază

  7. Dr.Wayne W.Dyer: Așa că, trebuie să fac mai mulți bani, trebuie să obțin o promovare, trebuie să concurez cu toată lumea care încearcă să obțină ceea ce eu am.

    Ne învață asta, continuu: pe tinerii noștri îi învață asta când merg să învețe atletism ”cel mai important lucru pe care îl poți face, este să fii numărul 1”.
    Și, vezi tu…”suntem numărul 1, suntem mai buni decât oricare altul”.

    ȘI ÎN MOD CONSTANT NE REGĂSIM ÎN ACEASTĂ NOȚIUNE DE COMPETITIVITATE DIN NOU, DE A CREDE CĂ LUMEA NOASTRĂ ESTE UN LOC ÎN CARE TREBUIE SĂ CONCURĂM.
    Asta este ceea ce EGOUL spune.

    (Are dreptate, așa am fost învățați. Atât la locul de muncă, cât și în familie, dacă nu cauți să fii/rămâi printre cei (mai) buni, ești îndepărtat, rejectat ca nefolositor sau sesizat ca belea căzătoare pe capul cuiva….dacă n-ai SPATE sau măcar un susținător!

    Nu contează nici vârsta, sexul ori rezultatele excepționale de până atunci când nu mai poți!
    Apoi, mai e alt aspect – chiar dacă recompensa n-ar fi de ordin material, ceilalți – indiferent de statut, de sunt din cadrul familiei sau nu… te privesc apreciativ, în funcție de cât ai reușit să faci/realizezi pentru sine, sau pentru cei din jurul tău.

    E ca o sabie cu două tăișuri: prin efort continuu, fără termen scadent sau de odihnă, eventual o demisie sau pensionare (de la sine…), se face sabie împotriva ta, aproape ucigându-te (cazul fetei care-a murit la o multinațională pentru că n-a mâncat și nu s-a odihnit).

    Dar oare competitivitatea nu stimulează creativitatea și te ”obligă” involuntar la salturi calitative?!

    Oare fără competitivitate s-ar mai realiza descoperiri importante sau s-ar mai descâlci treburi complicate sau murdare?

    Fără competitivitate s-ar mai face deosebiri între cei obișnuiți și cei capabili?
    Poate…prin darurile native cu care a fost înzestrat fiecare!
    Dar, dacă cel înzestrat preferă să stea în natură, la umbra nucului (sau pinului) bătrân și nu vrea să se (mai) ”complice”?
    Iar cel mai slab pregătit, prin perseverență și sudoare, ajunge astfel la nivelul înzestratului?
    CHEIA este ECHILIBRUL! Iar echilibrul ți-l dă ceva din tine pus acolo, care-ți spune când exagerezi. Nu trebuie să sari peste el!
    Tot ce-ți strică echilibrul și te aruncă în EXTREME, trebuie să te pună pe gânduri și să iei măsurile care se impun dacă nu vrei să te pună mai târziu, cu sau fără voia ta…cu botul pe labe sau cu labele-n sus, țepene!

    Cine a reușit să se detașeze de tumultul vieții, de boala competitivității, a căutării de aprecieri laudative, se poate așeza într-o căsuță de vacanță, bucurându-se de simplitatea unei vieți în afară de oraș/e, dacă își permite…deci, dacă are o sursă de venit, adică BANI, proveniți din vreo moștenire sau dintr-o muncă depusă la tinerețe.

    Facem ce facem și iar de bani dăm! Cu ei îți repari acoperișul, datorită lor îți iei un măgar, un cal, păsărime prin curte, cu ei pleci în centru sau la oraș ca să te îmbraci, să te încalți, cu ajutorul lor ”socializezi”…chiar și net-ul, tot pe bani se face și se întreține, nu?)

    Apreciază

  8. Dr.Wayne W.Dyer: Acum, al treilea aspect este ideea că sunt ceea ce cred alții despre mine. Aceasta este….REPUTAȚIA mea!
    Îndeosebi asta este relevant pentru tinerii care au fost învățați că trebuie să se îmbrace după cum cred ceilalți. Și dacă cei din jur nu te plac, atunci ceva este în neregulă cu tine. Și dacă te consumi cu aceste lucruri, atunci VEI FI CEVA DIFERIT de fiecare dată când te întorci.
    Acum, asta este în mod particular relevant pentru femei. Și în special în relația lor cu familia.
    Femeile sunt adesea învățate în cultura noastră, în societatea noastră, că unicul mod în care poți să te auto-realizezi, este prin modul cum te relaționezi față de familia ta, față de tine ca fiică, față de tine ca mamă, față de tine ca bunică.

    Și, în timp ce acestea sunt aspecte foarte importante și creative ale vieții fiecărei femei, dacă aceasta este alegerea pe care o fac, nu reprezintă neapărat UNICA soluție.
    Și multe femei simt în profunzimile lor că au o chemare pentru a realiza ceva măreț, să își aducă contribuția.
    Și de mult ori, o lasă deoparte.
    Așa că, ceea ce le încurajez eu pe femei să gândească, este să: NU IGNORA ACEA CHEMARE DIN INTERIORUL TĂU!
    Nu ignora acea parte din tine care spune: ”Ai venit aici ca să creezi ceva important.” Și ai exact atât de multă influență în asta, atât de mult ca un drept de-a face asta, cum oricine altcineva are.

    Într-un hol de hotel, la Recepție:
    -Crezi că aș putea face rost de întreaga colecție pe DVD?
    -Cred că ar putea fi o posibilitate.
    -Știi care este episodul meu preferat?
    -Nu, nu știu.
    -”Lovește cutia”.
    -Ăsta e unul bun.
    -Știi, când toți bătrânii devin tineri din nou.
    -Da, da. Este înduioșător, nu-i așa?
    -Știi? Alt episod care-mi place este cel în care…

    Un altul, Chad – cel de la începutul documentarului, care vorbea la birou cu secretara și la telefon cu Larry, apoi la vilă, abia sosit cu Porsche-ul, stând la coadă, având-o pe blonda Denise în imediata sa apropiere, puțin mai în spate, o interpelează pe tipa în vârstă, întrerupând-o din dialogul cu mustăciosul:
    -Doamnă…mi-ar plăcea să mă înregistrez.
    -Oh, oh, îmi pare rău! Ați venit la nuntă?
    -Ahh…nu!
    Blonda Denise: E o nuntă? Lumea chiar se căsătorește aici?
    -Da, tot timpul.
    Blonda Denise: Nu îi critic, cred că e…încântător.
    -Chad Mort. Mort Development? Întreabă mustăciosul pe Chad.
    Chad: Da?
    -Ethan Lipton, se prezintă mustăciosul întinzându-i mâna spre a da noroc cu el. Am lucrat pentru compania ta.
    Chad: Oh, sigur, da.
    Ethan Lipton: la contabilitate.
    Chad: Desigur.
    Tipa mai în vârstă către Ethan Lipton : Dragă, vorbim mai târziu, ok?
    Ethan Lipton: OK.
    Tipa: Oh, asigură-te că le spui băieților să apară la timp mâine noapte, la cina de repetiție. Tot acest week-end va fi o continuă celebrarea a dragostei.
    -Oh, îmi place dragostea.
    -Păi, de asta sunt în această afacere…La revedere!
    Denise, către Ethan Lipton: Urmează să te însori?
    Ethan Lipton: Oh, nu. Sunt cu formația.
    Denise: Oh, bine. Să ai un week-end distractiv… de dragoste.
    Ethan Lipton: Și vouă, de asemenea!
    Denise: Își amintești de tipul ăla?
    Chad: Deloc.
    Recepționerul: Bună ziua.
    Chad: Bună, uite, mă înregistrez…pentru Casa de…ceva…
    Recepționerul: Promisiune și Speranță…
    -Chad Mort. Sunt în conducere.
    -Bine-ați venit la Asilomar, domnule Mort. (Sună bizar numele ăstuia  Avem camere cu vedere spre nord, ieșiți pe ușă și faceți la stânga…
    -Da, soția mea m-a însoțit pe neașteptate, așa că…am putea avea una dintre camerele mai mari?
    Denise: Nu trebuia să-i spui asta…păi, nu te așteptau, ai venit pe neașteptate…
    -Doar una dintre camerele cele mai drăguțe, ar fi minunat. Mulțumim. Nu sunt obișnuită cu cortul.
    -Hahaha…cu cortul. Asta a fost amuzant.
    -Lăsați-mă să văd ce pot face pentru Dvs.

    Apreciază

  9. Arată pe cei doi soți de la începutul documentarului în dialog, în același hol de hotel, în timp ce atrag atenția lui Chad Mort și-a Denisei:
    -Sunt atâtea lucruri pe care le putem face.
    -Oh, astea ar fi super, spune el uitându-se în Catalogul pe care-l ține soția sa în mâini.
    -Chris, unde sunt copiii? Întreabă ea.
    -Ethan! Strigă ea. Jack, Ethan, veniți aici! Treceți aici!
    Chris, în timp ce-și prinde fiii din fugă, îmbrățișându-i: Fiți atenți soldați. Veniți, mergeți la mama…
    Chad Mort, către recepționer: Și, de asemenea…ceva departe de tot zgomotul…ar fi bine.
    Recepționerul se întoarce preț de-o clipă spre panoul cu chei, apoi revine spunându-le: Avem o cameră le etajul 1 în clădirea principală.
    Chad: Ceva mai sus.
    Recepționerul: Bineînțeles, domnule Mort. Veți avea o cameră la etajul 2.
    Chad: Mai sus decât atât? Vă rog…
    Recepţionerul: Mă tem că ăsta e cel mai înalt din ce avem aici.
    Chad: Glumești. Ce risipă de spațiu imobiliar.
    Recepţionerul: Cred că o să vă placă această cameră. Are balcon.
    Chad: Sigur, dacă zici tu…

    Părinții cu cei doi copii:
    -Dă-i-l mamei tale, dă-i-l mamei tale, o rănești. Am spus că vom fi deconectați tot week-end-ul. Vreți să plecăm acasă?
    -Nu, nu mergem acasă, nu ne distrăm deloc. Vino aici, stai cu mine! Vino, sari cu picioarele pe mine. OK.

    Chad: E imposibil să avem toate întrunirile cu toți acești copii fugind și țipând.
    Recepţionerul: Să aveți o ședere plăcută.
    Chad: Uite, nu vreau să port această conversație acum, nu am timp pentru asta. Vorbind la telefon: Nu pot să mă ocup de asta, acum.

    Dr.Wayne W.Dyer: Ne îndreptăm apoi, spre părțile ulterioare ale egoului, care ne vorbesc ceva, numit SEPARAȚIE.
    Și egoul are un sistem de credințe foarte puternic în care, CINE SUNT, este separat de toți ceilalți.
    Și apoi altă componentă a egoului ne învăță CĂ SUNT, de asemenea, SEPARAT de tot ceea ce-mi lipsește în viața mea, și de tot ceea ce mi-ar plăcea să am .
    Și apoi, în fine, egoul ne învață eroarea cea mai scandaloasă dintre toate.
    Ne învață că…suntem separați de Dumnezeu.
    Și, unul dintre conceptele simple pe care le înveți în după-amiaza vieții tale, când te muți în etapa de sens a vieții tale, este să realizezi că ai venit dintr-o sursă .
    Putem să o numim Dumnezeu, putem să o ”numim” Tao, nu ”contează” cum o numim.

    (Aici aberează! Vrea să minimalizeze până la dispariție apartenența firească de Dumnezeu sau, dacă e suficient de inteligent, poate vrea să domolească astfel, pe atei sau pe cei cu alte credințe puternice, în cu totul altceva…)

    Și că această sursă este pretutindeni. Nu există un loc unde să nu fie. Trebuie să fie, pentru că creează totul.

    (Aha…deci simte necesitatea unei SURSE dătătoare de viață, formă și fond…numai că, din mândrie sau amestec de credințe, îi place să-i spună Sursă, în loc de Dumenzeu.)

    Totul vine din această sursă. Și atunci trebuie să fie în mine, dacă nu există vreun loc în care să nu fie. Trebuie să fie în mine. Și dacă trebuie să fie în mine, trebuie, totodată, să fie și în orice am impresia că lipsește din viața mea.

    Dacă știi asta, atunci, într-un fel, cu tot ceea ce lipsește în viața ta și ți-ar plăcea să ai, ești deja CONECTAT, ÎN SPIRIT. Și, tot ceea ce trebuie să faci, este să îți dai seama de o manieră în care să te aliniezi pe tine însuți cu asta și să deții înțelegerea că ești deja conectat, că trebuie doar să aduci totul pe calea sa. (Aici e visător…)

    Ron, sunetistul: Asta e intens!
    După, se întoarce spre David și Sarah: Wow, am spus-o cu voce tare?
    La care, David se strâmbă ușor a concentrare, iar Sarah zâmbește, încuviințând: Da, tocmai ai spus-o cu voce tare. David se întoarce spre echipă și începe să râdă de-a binelea.
    Ron: Scuze.
    Dr.Wayne W.Dyer: E-n regulă. Este INTENS. Nici nu se pune la îndoială.
    David, face un gest politicos cu mâna spre Dr.Dyer, invitându-l să continue: Te rog, continuă…spune, în timp ce-și ridică sprâncenele amuzat spre Ron care ține microfonul.
    Dr.Wayne W.Dyer: OK, spuneam că, pe măsură ce ne îndreptăm spre după-amiaza vieții, luăm cu noi aceleași structuri pe care le-am învățat în dimineața vieții noastre. (Frumos spus…)
    Care sunt toate despre COMPETIȚIE, CÂȘTIG, SĂ FIM MAI BUNI DECÂT CEILALȚI.

    (Depinde ”în ce”…mai buni: în generozitate, curtoazie, blândețe, altruism, înțelegere, iertare sau, mai buni (ori mai performanți, mai capabili?) din orice alt punct de vedere pentru a-i eclipsa, a ne hrăni egoul, slava deșartă, mândria…)

    Apreciază

  10. Dr.Wayne W.Dyer: Și încercăm să aplicăm aceleași structuri, în după-amiaza vieții noastre. Și ce se întâmplă este că….terminăm trăind o minciună. Pentru că, ce era adevărat dimineața, seara a ajuns o minciună.

    PROBLEMA este că nu știm cu adevărat CUM SĂ NE MUTĂM ÎN ETAPA DE SENS A VIEȚII NOASTRE. Aici este unde trebuie să învățăm să…ne întoarcem la acele prime nouă luni, de la momentul concepției noastre, până la momentul nașterii. Lao Tzu vorbește despre asta, în Tao Te Ching. ”Lasă-te trăit de asta!”

    El spune că Tao nu face nimic și totuși nu lasă nimic nefăcut. Aici este unde trebuie să ajungem, într-un punct în care să putem renunța, având cunoștința că nu suntem singuri, că vom fi ghidați. Că avem o natură și că ne putem încrede în această natură. Nu este ceva cu care trebuie să ne luptăm tot timpul.

    (Vrea să spună că adesea, în căutarea de a nu scăpa nimic din vedere și de-a avea totul sub control, cuprins de griji suplimentare, îți furi singur căciula trăirii unei vieți de care să te bucuri alături de ceilalți și în care trebuie să înveți să accepți ”să arunci spre Domnul grija ta” dacă nu în toată vremea, măcar la sosirea serii când ”ajunge răutatea zilei de azi” altminteri, negi planul sau pronia Sa pe care El (Dumnezeu), îl/o are cu tine…dându-te cu fundul de pământ, precum copiii în încăpățânarea lor copilărească de-a obține cu orice preț ceva!)

    Nu este ceva care să pice în grija noastră. Literal, gândește-te la asta! Lasă-te trăit de Asta, mai degrabă decât să preiei tu controlul. Dar, pe măsură ce ne mișcăm spre etapa de sens a vieții noastre, ceea ce se întâmplă este că începem să ne gândim…să îndeplinim o dharmă, să împlinim un destin, să împlinim ceva din interiorul nostru, o chemare, ceva ce doar noi putem să simțim în interiorul nostru.

    Nimeni altcineva nu-ți poate spune CE ESTE ASTA, dar dacă o simți și-o știi, să câștigi sau să fii deasupra altor persoane trece pe un plan secund față de a te simți împlinit, trăind viața ta cu un scop.

    Dialog pe plajă, între copiii și părinții de la începutul documentarului:
    -Vin să te prind!
    -Nu! Ethan, nu arunca cu nisip!
    -Hei! Ai ceva de băut? Își întreabă Chris soția.
    -O cutie cu suc?
    -Sigur.
    -O să mă întorc să mai iau niște soluție protectoare.
    -Ești sigură? E înnorat…
    -Nu, dar tot se pot arde…
    -OK, te descurci?
    -Da, și o să fiu rapidă.
    -Ești sigură? Am putea strânge.
    -Nu, nu, uită-te la ei. Se distrează din plin. Nu vreau să-i întrerup. Mă întorc imediat.
    -O.K.

    Între timp, de pe platoul de filmare din aer liber, echipa de filmat se ridică. David poartă în continuare o convorbire cu Dr.Wayne W.Dyer:
    -Avem un material grozav.
    -Ei, cred că a fost un început bun, chiar a fost. Cred că…cred că o să vezi toată treaba asta legându-se în niște forme neaeșteptate. O să fii surprins…cu adevărat o să fii.
    -Regizorilor nu le plac suprizele.
    -A, bine…o să ai parte de câteva.
    -Minunat.
    -Ne vedem dimineață.
    -Abia aștept, mulțumesc pentru tot, a fost grozav.
    Dr.W.Dyer se întoarce spre echipă: Hei, Doc, mulțumesc.
    -Cu plăcere.
    -Pe mâine!

    Apreciază

  11. Între timp, o arată pe soția lui Chris în drum spre a cumpăra loțiune și, în timp ce avansează, se oprește puțin mai departe de echipa de filmat, pe alee, uitându-se încântată la pomi, la împrejurimi. Cu mâinile în buzunar, rămâne uitându-se printre crengile copacului. Din spate, se aude un glas:
    -Uluitor, nu-i așa?
    -Da, așa este, răspunde ea și zâmbește larg.
    -Pare că se întind unul spre celălalt.
    -Scuze?
    -Păi, copacii…pare că se întind unul spre celălalt spre a se atinge.
    -Da, ai dreptate. Așa pare, spune aproape zâmbind și dând aprobator din cap.
    -Tot locul acesta, arată ca o pictură diferită în fiecare zi, spune tipul cu ochelari și șapcă, în timp ce gesticulează amplu, sugându-și acadeua din care se vede bățul alb, în timp ce vorbește.
    -Știi, ești foarte norocos că lucrezi aici.
    -Hei…vrei o acadea?
    -Pardon?
    -Este de rootbeer, îți place rootbeer? (o băutură)
    -De fapt, da, răspunde în timp ce întinde mâna spre acadea.
    -Este de rootbeer, cu un pic de lichid.
    -Mulțumesc! Îmi place! Îmi place totul în locul acesta, spune ea.
    -Cam ce? Ce-ți place aici?
    -Nu știu,e…e doar…e atât de frumos că eu, nu pot să-l descriu…
    -În cuvinte…da. Vreau să spun că…cuvintele în comparație cu imaginile.
    -Imagini?
    -Tablouri.
    -Nu…nu fac nici asta. Am făcut-o cândva…când eram la facultate, obișnuiam să cobor la plajă și desenam ore întregi. O, bine. Nu contează, oricum.
    -O, bine…spune muncitorul cel ochelarist, cu șapcă, cu buzunarele multiple de la spatele pantalonilor crem cu tot felul de chestii trebuincioase meseriei sale alături de servieta cu alte și alte scule…pornind-o pe alee.
    În același timp, din spate, de la plajă, vine Chris, soțul tipei ținând copiii de mână de-o parte și de cealaltă, în timp ce strigă la ea:
    -Mamă!
    -Ce? Se întoarce spre ei cu acadeaua în mână.
    -Ni s-a făcut frig. Mănânci o acadea?
    -Da.
    -Ai vreuna pentru copii?
    -Nu, îmi pare rău.
    -O, e-n regulă.
    -Să ne întoarcem.
    -În regulă.

    Apreciază

  12. În aer liber, la una din mesele de lemn, echipa de filmări, sporovăiește despre ziua petrecută alături de Dr.W.Dyer:
    -Nu mă prind, ca să fi sincer cu voi, zice David.
    – Asta chiar nu ne surprinde pe niciunul dintre noi, David! Spune Sarah în timp ce învârte în paharul de cafea zahărul, ca să se topească.
    David, în timp ce zgărmăne cu furculița în farfuria cu mâncare, spune: Serios, dacă nu aș fi avut ambiție, ce aș fi făcut?
    Ron, sunetistul: O, să presupunem că era un comentariu despre noi?
    Rob, cameramanul: Dă-mi un șervețe, te rog…
    David, către Ron: Știi ce vreau să zic…că ar trebui să stăm pur și simplu și să așteptăm ca lucrurile să ni se întâmple? În mod miraculos?
    Sarah: Nu e nimic în a avea un pic de magie în viață.
    David: În ceea ce pot să mă încred, este propria mea voință pentru a face lucrurile să meargă. Asta e problema mea principală față de spusele Dr.W.Dyer.
    Sarah: O.K., e chiar acolo. Vrei să vorbești mai încet?
    David: Nu mă poate auzi.
    Sarah: Dr.Dyer? Vreți să ni vă alăturați?
    Dr.W.Dyer: Sigur, cu mare plăcere! Spune, în timp ce se îndreaptă spre ei, ținându-și farfuria și paharul în mâini. Ce faceți?
    Ron, sunetistul: Grozav. Puiul este grozav.
    Sarah:Deci, Dr.W. Dyer…
    Dr.W.Dyer: Da…
    Sarah: Tocmai discutam…
    Dr.W.Dyer: Da…
    Sarah: Despre primul nostru interviu și toate lucrurile pe care le-ați spus. Și…de fapt, David crede că totul e o porcărie. ))))
    David: Ce?!
    Dr.W.Dyer: David, chiar așa?
    David: Eu…eu nu cred că totul e așa…vreau să zic că…am dreptul la propria mea opinie, nu? Toată lumea râde…
    Dr.W.Dyer: Absolut! Ai dreptul la propria ta opinie și eu o respect. Și știi ce, David? Nu trebuie să iei totul deodată, știi? Doar că merge mai bine cu timpul, asta e tot ce e nevoie, știi? Pe măsură ce practici…și arată cu mâna gestul ”din aproape-n aproape…”. Eventual, devine o formă de viață. Începi să trăiești dintr-o altă perspectivă.
    David: Nu sunt…cu adevărat o persoană prea spirituală. Sunt prea ocupat!
    Ron, sunetisul: Da, spiritualitatea este ca un lux.
    Sarah: Asta e adevărat, mi se pare greu să găsesc timp ca să meditez.
    Dr.W.Dyer, spre Sarah: Lasă-mă să te întreb asta: crezi că ești o persoană inspirată? Trăiești o viață inspirată? Te simți inspirată?
    Sarah: Hm….n-am nici cea mai vagă idee, spune dând din cap.

    Apreciază

  13. Dr.W.Dyer: Păi, hai să luăm un exemplu. Să presupunem că am aici o plăcintă cu mere pe care tocmai am făcut-o. Și din această plăcintă cu mere, luăm o felie. Luăm asta, luăm restul plăcintei și o punem aici și iau această felie și o dau cuiva, să zicem că ți-o dau ție, Ron. Și îți spun: ”Ron, ce e asta?”
    Ron: Este o p..plăcintă cu mere?
    Dr.W.Dyer: De unde știi asta? Cum de știi că este o plăcintă cu mere?
    Ron: Pentru că…a venit dintr-o plăcintă cu mere.
    Dr.W.Dyer: bine, tu râzi, dar tocmai ai făcut o afirmație foarte profundă: CĂ TOTUL, ÎN UNIVERS, TREBUIE SĂ FIE CA ACELA DE UNDE A VENIT. Poți să desfaci o ghindă și niciodată n-o să poți scoate din ea o tufă de trandafiri.
    Te uiți la tine și te întrebi pe tine însuți: DE UNDE AM VENIT? CINE SUNT EU? CUM SUNT EU? Știi, în loc să luăm deciziile din locul în care suntem cu adevărat, Eul nostru autentic, le luăm din Ego. (superrr!)
    Și, de fiecare dată când luăm deciziile noastre din Ego, încep să ni se întâmple tot felul de lucruri care ne îndepărtează de la găsirea SENSULUI, așa că…în viață…
    Ron, sunetistul: Cum îți dai seama dacă iei o decizie din Eul superior?
    Dr.W.Dyer: MĂSORI TOTUL, ÎN FUNCȚIE DE CUM SIMȚI.
    Ești stresat?
    Ești neliniștit?
    Speriat?
    Mânios?
    Te simți bine cu tine însuți?
    Simți că ai vreun scop?
    Simți că viața ta are un sens?
    Când acționezi din singura parte din tine care este AUTENTICĂ, răspunsul tău este binecuvântarea.
    Dar despre partea bună a AMBIȚIEI?

    (foarte tare! Dr.W.Dyer vorbește despre RAȚIUNEA INIMII care este mai puternică și mai autentică decât cea a minții în sensul că, dacă te gândești intens la cineva, acela, îți poate simți gândul către el, ivindu-i-se în minte imaginea ta! Inima, în schimb, are ARIE DE ACOPERIRE/CUPRINDERE mai largă față de minte (prin descoperiri, măsurători științifice) și acționează fără cuvinte, învăluind pe aceia cărora li se adresează, simțindu-se felul și intensitatea trăirilor emise de inima transmițătorului către receptor(i)…)

    Apreciază

  14. (Dr.W.Dyer vorbește despre ”binecuvânare”. Recunosc, în afara cadrului religios, mi se pare o impietate să vorbești despre ”binecuvântare” într-un context strict laic, chiar filozofic… atâta timp cât lumea secularizată, ateizată, tembelizată, digitalizată, de ce nu, aproape demonizată, folosește termenul în sens ironic, deseori batjocoritor…recitind ceea ce-a spus, (re)iese adevărata semnificație care mi-a scăpat la prima citire, și-anume că: atâta timp cât inima, ceva din tine își dă ACCEPTUL integral prin starea simțită de pace, liniște și împăcare datorită deciziei pe care ai ales-o, înseamnă că abia atunci ai ales să FII/RĂMÂI TU…CEL AUTENTIC, iar BINECUVÂNTAREA arată faptul că n-ai ieșit din ARMONIE, făcând bine ceea ce faci, prin alegerea corectă pentru tine.)

    David: Dar despre partea bună a AMBIȚIEI? Adică, sunt un cineaste…și dacă n-aș fi…Egoul nu mă poate servi? Adică, doar m-aș lăsa ”dus de val”…nu…nu aș termina un film, niciodată!

    Dr.Wayne W.Dyer: Asta e concluzia la care ai ajuns, pentru că gândești prin intermediul Egoului. Faptic, se poate chiar să faci filme mai bune, dacă ai privi dintr-un punct mai elevat. Imaginează-te pe tine însuți ca fiind capabil să trăiești și să muncești și să faci tot ceea ce faci, din acest loc de…hai să-l numim dharma.

    David: Ce este DHARMA?

    Dr.Wayne W.Dyer: Dharma, este principiul spiritual care implică existența unui scop pentru viețile noastre, cum…un răzător are o dharmă, o pasăre are o dharmă, totul are un scop.

    (Bine, în creștinism, scopul viețuirii pe pământ este spre/pentru dobândirea vieții vieșnice și nu oricum – pentru ocuparea unui loc în Împărăția Cerurilor, care nu-i tot una cu locul și rolul său provizoriu, numit și Rai sau Iad, după preferințe… Că TREABA-i serioasă și gravă , o arată scrierile vechi și-o dă VEȘNICIA, care nu-i de colea…adică cuprinsă numai de-aici și până aici, iar pe urmă gata, scapi! Adică, e pentru totdeauna…)

    Și când te regăsești, trăind în accord cu acel scop, ți-ai descoperit dharma ta. Dharma este ceva ce…știi?…ceva ce vei trăi prin…în mod constant să folosești Egoul, vei începe să spui ”de asta sunt aici”. Eu o numesc CHEMARE, este ca o chemare internă.

    (Dr.W.Dyer, se ”leagă” nu de scopul general, ci de cel particular care determină atingerea celui general, în sensul în care ajungi să fii/devii în armonie cu tine însuți prin meseria ta, prin vocația ta, prin ocupația ta…apoi cu lumea din jur și cu Dumnezeu, descoperind și valorificând darul/talantul încredințat încă din faza conceperii, spre a nu avea la sfârșit karma/soarta nefavorabilă ție, doar pentru că n-ai reușit să realizezi pentru ce ai fost trimis pe pământ, dând ce ai mai bun din tine…simplu, degajat, la modul lejer, fără sforțări, cu minim de efort, bucurându-te concomitent de ceea ce-ți oferă viața, natura, semenii…trăindu-ți viata!

    Apoi, mai e un aspect! Se poate să ai o meserie bănoasă, favorabilă (supra)viețuirii, dar care să nu reprezinte dharma ta, pe aceea descoperind-o mai târziu, după dobândirea meseriei. Și-atunci, dharma ta va acționa prin tine asupra celorlalți și-a mediului înconjurător, ca un hobby în afara programului tău de lucru, urmând ca, după ce devine apreciat și valoros în ochii majorității, dacă mai este și eficient și necesar, să se poată trăi de pe urma lui, întreținându-ți familia. Dacă nu, nu… )

    Apreciază

  15. Ron, sunetistul: Și cum știi care-I dharma ta? Și dacă nici măcar nu poți să-ți găsești dharma ta? Da, dacă nici măcar nu pot să am o întâlnire, nu cred că îmi pot găsi dharma.

    Dr.Wayne W.Dyer: Bine, tu…dharma, nu e ceva ce vei găsi vreodată. Dharma ta este ceva la care mereu ești conectat, este….este SCOPUL TĂU DIVIN, este ceva cu care…te aliniezi de-a lungul întregii tale vieți…

    Între timp, David este sunat și răspunde grăbit la telefon, ridicându-se de la masă, în toiul discuției: Alo!
    David, către Dr.Wayne W.Dyer: Scuze, trebuie să răspund. Asta este despre ceea ce vorbeam.

    Sarah: Scuze că întrerup, cum poate asta să mă ajute să găsesc un partener?

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu ai nevoie să găsești un partener.
    Dacă trăiești ceea ce spun, vei înțelege că totul va fi perfect, și că orice persoană va intra în viața ta, va veni la timpul potrivit, în mod perfect.
    Ești o creație divină a lui Dumnezeu, ești o ființă spirituală, nu ai nevoie de nimeni altcineva care să-ți confirme asta.

    Sarah: Mi-a plăcut asta. (Râd toți…)

    David, adresându-se Dr.Dyer, pe-nserat, cu luminile felinarelor parcă trezindu-se din somn, ”la lucru”, dar printr-o lumină violentă, puternică, ci în accord cu lăsarea treptată a nopții.. într-un loc cu adevărat mirific, cu ciute și pui de cerb care-și ițesc capul grațios dintre tufișuri, prin iarba verde, aproape camarazi de plimbare cu oamenii, i se adresează justificativ, în timp ce merg agale: Știi, nu vreau să crezi că nu apreciez ceea ce zici, pentru că apreciez… Nu e neapărat să te intereseze ceea ce zic, pentru că este egoul care îți spune ce să gândești, nu?

    Dr.Wayne W.Dyer, zâmbind îngăduitor: Deci… ai ascultat!

    David: Da, am ascultat! Doar că sunt de părere că este bine să ai un plan.

    Dr.Wayne W.Dyer: Păi, care e planul tău?

    David: Să fiu cineast de succes, să-mi câștig un renume, să fac bani…să am o relație bună.

    Dr.Wayne W.Dyer: Așa că îmi vorbești aici despre prosperitate, vorbești despre abundență, vorbești despre fericire…nu am vreo problemă cu asta!
    Am atras abundența și prosperitatea în viața mea dintotdeauna, cred că…într-adevăr, este cel mai simplu lucru de făcut! Cred cu adevărat asta.

    David, mirat, arătând cu degetul spre el: Pentru tine!

    Dr.Wayne W.Dyer: Bine…știi? Problema raportării tale este egoul, Egoul și…și… atașamentele tale. Știi? Te atașezi de câți bani câștigi, cât de bine îți realizezi filmul…Totul merge în forma în care… mi s-a spus că ar trebui să meargă? Când te atașezi de lucruri și ele dispar, atunci pierzi ceea ce …ești.

    (Sau, ceea ce credeai că EȘTI împreună cu/sau datorită lor…pentru că posesia – în bani sau produse – te poate așeza deasupra altora, îți poate împrumuta o aură, o armură care să nu reprezintă ce-ți poate cu adevărat PIELEA, doar o înfrumusețând-o, completând-o din punct de vedere esthetic, al frumosului..dar neidentificându-se întotdeauna cu personalitatea ta, cum de obicei așa se întâmplă!

    Să-mi arate mie cineva care să nu fi fost impresionat/ă de o persoană a cărei apariție spectaculoasă nu a atras atenția, ÎNAINTE de a știi CINE se află în spatele costumului și-a parfumului lăsat ca o dâră…de marcat teritorii VIP, de oameni înstăriți care ”se respectă” și-și permit multe…exact ca exemplarele din natură care-și marchează teritoriile în/din mers, pentru a știi femelele cu cine au de-a face, dar și ceilalți masculi…că se află în fața unui potențial alfa, puternic, viguros și pus pe fapte…

    Sigur că există și situații în care oameni (rari), cu adevărat speciali, să iasă în evidență ORICUM, cu toată simplitatea și modestia hainelor lor, dar a purtării lor cu un farmec firesc, natural…datorită personalității lor extraordinare, puternic spiritualiza(n)te care transfigurează astfel, fie un trup nu prea dotat de la natură ori cosmetizat, ajutat ”din afară”!)

    Apreciază

  16. David: Mă simt….atât de mult împins să supraviețuiesc.

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu vorbim aici despre supraviețuire, vorbim despre o schimbare, o schimbare depărtată de dimineața vieții tale, în care trebuia să faci totul din…motive externe, și să te muți…într-un loc mai elevat în viața ta.

    David: Ce-ar fi să începem cu asta, mâine? ”Cum să facem schimbarea?”

    Dr.Wayne W.Dyer: E o idée bună. Știi, le spun mereu celor din public care mă ascultă – dacă este ceva nou pentru voi, despre care nu ați mai auzit vorbindu-se, probabil există o schimbare care se îndreaptă spre voi.

    David, râzând, în timp ce-și pune mâna la cap, drept streașină: Asta mai îmi lipsește.

    Dr.Wayne W.Dyer: Se poate întâmpla…

    Când marii gânditori vorbesc despre unirea cu Dumnezeu, întotdeauna apare această temă: este vorba de a fi în liniște.

    Când toată lumea doarme și nu există distrageri, când te simți singur cu SURSA…Acesta este momentul când ești cel mai aproape de Sursă. Să fii singur cu Sursa, nu te face doar să te simți bine, te face conștient de propria divinitate, și de ceea ce este capabilă să realizeze.

    Totul se referă la a te întoarce în locul de unde ai venit. T.S. Elliot are un citat celebru: ”Nu trebuie să încetăm să căutăm, și în finalul tuturor căutărilor noastre…va trebui să ne întoarcem de unde am început și să cunoaștem locul…pentru prima dată”.

    (ACOLO, UNDE? În primii ani de viață, când vezi limpede și sesizezi instantaneu cam ce ți-ar place? În amintirile primei copilării? De-acolo de unde PREFERAM compania anumitor copii sau oameni în toată firea, a anumitor jucării sau jocuri? Dacă n-ar fi pervertirea omului odată cu trecerea anilor peste el, STAREA SA IDEAL-NATURALĂ de comuniune și devenire, ar fi aceea când stabileam reguli cu ceilalți copii, inventând sau jucând roluri știute ori învățate de la cei mai mari, în care unii erau buni, chiar ași la ceva, alții, la altceva…văzându-se de pe-atunci darurile/harismele fiecăruia: unul alerga ca nimeni altul, altul avea un umor și-o glumă de nu te mai opreai din râs, altul era povestitor (sau inventator de povești) rămânând cu gura căscată la ceea ce spunea/inventa, altul era bodyguardul trupei, altul era înțeleptul, altul, trăznitul, etc.. )

    David, cu echipa de filmare prinzând-l pe alee: Wayne! Oprește-te acolo un minunt. Așteaptă o secundă.
    Rob,cameramanul, reclamă că nu are unghiul bun.

    David: Cât durează? Cinci minute, i se răspunde. Apoi, întorcându-se spre Wayne: Wayne, ia-ți cinci minute. Așteaptă acolo până când rearanjăm cadrul.

    Dr.Wayne W.Dyer: Sigur, nicio problemă.

    Sarah: Vreți niște apă, D-le Wayne?

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu, mulțumesc. Am un ocean aici!

    Între timp, David formează un nr.de telefon la care i se comunică sec de pe banda înregistrată: ”Bună. Ați sunat la biroul lui Alex Chase, din cadrul ACM. Vă rog să lăsați un mesaj pentru Alex, după ton. Mulțumesc.”

    După, transmite mesajul pentru Alex: Alex, David sunt. Sună-mă când auzi mesajul, sunt…sunt un pic îngrijorat. Cred că ar fi trebuit să auzim ceva până acum. Ce au zis ei exact? Știi ceva? Și …și…de ce nu am avut nicio întâlnire încă? Sună-mă, aș fi recunoscător.

    Între timp, din spatele Dr.Wayne se apropie Ron, sunetistul care, este apucat de mâini de către doctor, ridicându-i brațul și întrebându-l dacă sesizează diferența…

    Interviurile lui Wayne Dyer, ziua a doua. Sunt așezați pe aleea șerpuitoare din scânduri, aproape de ocean.

    David: OK, vom începe cu tranziția de la AMBIȚIE LA SENS.

    Dr.Wayne W.Dyer: Minunat, este o idée bună. Aș putea să vă dau un exemplu din viața mea, care ar putea ajuta. Când am început să scriu, am fost binecuvântat, fiind considerat ”de success”, între ghilimele. Motivația mea, foarte frecvent, era..”Câți bani o să fac cu această carte?” ”Cum o să arate următorul contract?” Ăăă…”Câte săptămîni a apărut în lista de best-seller-uri a The New York Times?” ”Ce poziție a ocupat?”, Ăăăă…o să apară în ”The Tonight Show?” O să apară la ”Donahue Show?”

    David: Așteaptă, sunt confuz.

    Dr.Wayne W.Dyer: Da?

    David: Da, dacă aveai success, cui îi păsa ce te motiva?

    Dr.Wayne W.Dyer: Păi, cred că începi să îți schimbi definiția despre ceea ce constituie succesul. Adică, succesul poate fi identificat în acei termeni și există, de asemenea, alte forme de a-l privi.

    David: Există oameni care te ascultă, adică, unde ai fi dacă nu…ai fi început? Adică, cel care erai atunci, nu?
    Sarah: Scuze pentru întrebare, dar schimbăm formatul cu unul ”întrebare- răspuns”?

    David: Doar…doar eram curios. Scuze, spune în timp ce-și așează iar căștile pe urechi.

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu, e-n regulă. E o întrebare foarte normală. Este o preocupare foarte comună pe care lumea o are. În ceea ce mă privește, era vorba despre scrisul meu, David, și da, era într-adevăr de success, dar…era o parte de-a mea, ÎN mine, care spunea…că există ceva mai mult pentru mine.

    Scriam cărți despre psihologie. ”Zonele tale eronate”, ”Cum să-ți depășești propriile limite”, ”Cerul este limita”…Toate mergeau bine. Toate erau best-seller-uri.

    DAR ÎN INTERIORUL MEU, MĂ SCHIMBAM. Era o CHEMARE SPRE ALTCEVA, și am putut să văd SCHIMBAREA realizându-se în viața mea. Și schimbarea a fost…a fost mai mult în direcția spiritualității. A fost mai mult în direcția unei conșiințe mai elevate.
    Am început să devin…entuziasmat și….pasionat în a-i citi pe Krishnamurti sau Muktanada.

    Îi arată, pe rând: David, cu umerii ușor lăsați, relaxat, atent la ceea ce spune dr.Wayne, cu sprâncenele urcând și coborând, ca reacție la ceea ce aude din gura doctorului, Rob, cameramanul are ochelarii de soare dați mai jos, de la rădăcina nasului spre vîrf spre a-l cuprinde-n ”cadru” pe Wayne, Sarah, dreaptă-n scaun și cu capul ușor dat spre dreapta ascultând cu atenție…

    Dr.Wayne W.Dyer: Îmi amintesc că am mers la agentul meu și i-am spus: ”Vreau să scriu o carte despre cum să interpretăm aceste mari idei spirituale”.
    Și mi-a spus: ”Nu, nu, nu, nu. O să scrii o carte despre sex!” A spus ”Asta se va vinde…este ca și…Dr.Ruth are déjà una..dar tu ești mai bun decât Dr.Ruth!”
    Știi…și apoi tot continua și mi-a zis: ”Și apoi am a doua carte pentru tine, vom face o înțelegere pentru un set de două cărți.” ”Și o să scrii despre modul cum să faci bani, știi?” Și i-am spus: ”Artie, asta e…”am spus, ”nu pot să o fac, trebuie să scriu despre…”

    Dar el a spus: ”Nu, nimeni nu va cumpăra așa ceva! Asta e…sunt povești…departe de noi, prostii new-age. Tu nu vrei…” Și i-am spus: ”Dar TREBUIE să scriu asta! Asta e ceea ce trăiesc, asta e ceea ce simt, este atât de intens…” Îmi amintesc că i-am trimis propunerea și mi-a spus: ”Foarte bine, o voi trimite.” și nu mi-a plătit un avans serios, pentru că nu credeau în ea.

    Apreciază

  17. UnCheșule, despre asta-i vorba? Despre trăirile doctorului ăsta care a trecut pe rând, de la psihologie la practici New-age-iste? Și, dacă face un ghiveci de credințe din TOATE, el găsindu-și alinarea în asta, vrea să transmită LEACUL lui ca fiind VALID pentru toată lumea?

    Apreciază

  18. Trebuie să precizez explicit că am inclus acest documentar pe baza aprecierilor, fără a-l urmări. De aceea, nu exprim încă nici o părere! Dar chiar pentru expunerea de păreri sunt astfel de articole care încep cu „În discuție:…” Și a combate ceva cu argumente, este chiar mai interesant, nu?

    Apreciază

  19. Dr.Wayne W.Dyer: Dar totuși am continuat. Aveam un fel de simțământ intern puternic, că aveam ceva mai mult de dat. Că aveam ceva ce trebuia să fac, care era dincolo de a mă lăsa dus de val, de a face doar ceea de déjà învățasem să fac.

    Îmi amintesc când am făcut SCHIMBAREA…Deși mi-era un pic teamă, îmi amintesc că mă simțeam…probabil cel mai liber decât fusesem în viața mea.
    Nu eram motivat de…dacă oamenii vor cumpăra-o, câți bani voi face, dacă mă vor pune pe lista de best-seller-uri. Aceia au devenit tipuri de factori externi, devenind lucruri care mă urmăreau ele pe mine, mai degrabă decât eu, pe ele.

    În fond, David, ceea ce încerc să-ți spun este că, ajungi într-un punct în viața ta unde începi să fii ghidat de ceva care este mai mare decât tine. Doar aliniază-te cu lucrul pentru care ești aici, și rămâi în armonie cu Spiritul, cu Dumnezeu, cu Sursa, stai acolo!

    În timp ce-i spune toate astea, David, își scoate telefonul din buzunar uitându-se la ecran și punându-l la ureche, în timp ce-și dă căștile jos de pe urechi. După, se ridică de pe scaun , și se îndepărtează, ținând telefonul lipit de ureche.

    Dr.Wayne W.Dyer: Și în timp ce vei rămâi acolo, ETAPA CU SENS A VIEȚII TALE VA PRELUA ȘTACHETA.

    (Vrea să spună că trebuie să faci efortul să te mai oprești din morișca gândurilor care te-asaltează continuu, măcinând în măselele minții vrute și nevrute, bune sau rele, prostești sau geniale…lăsând și pe Dumnezeu să-ți vorbească, prin îngerul Său păzitor dat ție de la Botez, care-ți dă mereu gândul cel bun și salvator.
    Iar dacă ai totuși îndoieli, va începe să vorbească cu tine, prin cărți, articole sau alți oameni…proverbiali, care vor scoate porumbelul – păcii – din a lor gură, exact atunci când trebuie, musai când aproape nu te mai țineau curelele, atât cât să nu te iei cu mâinile de cap, ori depunând armele de la brâu, jos… )

    Și odată ce treci spre după-amiaza vieții tale, este imposibil să te întorci.

    Sarah îi face semn Dr.Wayne să se oprească momentan, întorcându-și capul spre aleea unde se mișcă nervos David, vorbind agitat la telefon: Așteaptă, așteaptă…Luni? Nu poți să continui să-mi spui că va fi Luni! Dacă ar fi trecut cu success, mi-ai fi spus cu cinci luni în urmă.

    Dr.Wayne W.Dyer: Putem să luăm o pauză pentru o secundă.

    David, oprit în loc, uimit de ceea ce aude prin telefon: Nu, nu luăm! Nu îmi spune asta! Ce vrei să spui? Mă înlocuiesc? Nu știi ce să îmi spui? Filmul ăsta a însemnat totul pentru mine! Asta…eu…

    (aici, minte puțin…fiindcă a fost susceptibil de la început asupra subiectului, dar nu vrea/nu știe să piardă ori să fie trecut pe un loc secund…sau chiar pe linie moartă!)

    Nervos, începe să dea din picior: Eu le-am dat filmul ăsta! Este filmul MEU! Filmul ăsta însemna totul pentru mine!
    Sarah se ridică deja în picioare și toată echipa simte că e ceva destul de serios, dar în neregulă.

    David: La naiba! Închide telefonul și se mișcă nervos.

    Sarah, întorcându-se spre Dr.Wayne: OK, ăsta ar fi un moment potrivit pentru o pauză.

    Dr.Wayne W.Dyer: Crezi că e bine, sau…?

    Sarah: Cred că va fi bine. Să chemăm mâncarea. Mâncăm ceva…și apoi…

    În fața hotelului:
    -Pauza de prânz durează o oră și jumătate. Cei care nu vor să mănânce, trebuie să rămână în apropiere, spune Chad Mort.
    -Hei, ți-ar plăcea un pic de golf?
    -Oh, sigur!
    -OK, o să fac rezervare.
    -Mulțumesc. Știi cât o să mai dureze ședința asta după prânz?
    -Nu știu. Cred că păstrează unele din temele mai importante, pentru final.
    -Ce?
    -Sunt un million de lucruri în proiectul San Francisco. Contractantul a oferit mai puțin decât valorează, acum bugetul e insuficient…
    -Oh, știi ce? Ascultă, poți să mă pui la curent cu toate mai târziu, în timp ce jucăm golf…și se îndepărtează.
    -Nu te întorci?
    -Da, mă întorc…o să încerc. Doar că…am multă treabă de făcut.
    -Ne vedem mai târziu.
    -OK.
    În holul hotelului, blonda Denise îl întreabă pe mustăciosul Ethan Lipton (fostul angajat al lui Chad Mort): E o carte bună?
    -Nu e rea. Sunt un fel de ”lector încet”, dar are răbdare cu mine.
    -Ai zis că ai lucrat pentru soțul meu?
    -Cu mul timp în urmă, nu cred că-și amintește de mine.
    -O, cred că te ține minte.
    -Wow…ne-a concediat pe mai mulți deodată, pentru că…știi, avea nevoie să reducă personalul.
    -Îmi pare rău pentru asta.
    -Hei, e o.k. Cu adevărat. Este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Aveam nevoie să încerc alte lucruri diferite, să urmez…alte cărări.
    -Cum ar fi muzica ta!
    -Cu muzica mea, da!
    -Ei bine, se pare că povestea ta are un final fericit.
    -Nu încă, sper!
    -Nu…
    -Nu mă grăbi acum!
    -Nu, nu asta am vrut să spun, ci că pari fericit.
    -Păi…hai, știi ce? Tu și Chad ar trebui să veniți la petrecerea asta la care cântăm diseară.
    -Oooo…mulțumesc, oricum.
    -Haide, ar trebui să fie o celebrare continuă a dragostei. Nu așa a numit-o?
    -Da, cred că da.
    -Atunci trebuie să fiți și voi acolo ca să ne ajutați să sărbătorim.
    -Oh, nu pot să mă strecor la o petrecere.
    -Tocmai te-am invitat.
    -Nu poți să ne inviți.
    -Prea târziu! Deja..s-a-ntâmplat.
    -Ee…nu. Mulțumesc, oricum. Ne vedem pe-aici.
    -Să porți ceva comod! Îi strigă, în timp ce Denise se îndepărtează de el, spre ieșire.

    Apreciază

  20. -Denise! Denise! Hei, încetinește! Oprește-te! Strigă nervos Chad Mort.
    -O, bună!
    -De ce nu te-ai oprit?
    -Nu te-am văzut.
    -Unde mergi?
    -Mă duceam în oraș. Credeam că ești în ședințe toată ziua.
    -Am fost…dar…m-am plictisit.
    -Păi, dacă Hugh Johnson poate s-o facă, poți și tu.
    -Nu sunt făcut pentru chestiile-astea non-profit.
    -Oh, Chad, trebuie doar să te prefaci.
    -Nu, vin cu tine.
    -Ce?
    -Am spus că vin cu tine în oraș.
    -Dragă, te iubesc, dar nu-mi place să merg la cumpărături cu tine. Am nevoie de ceva timp cu mine.
    -Am crezut că era vorba să petrecem un timp împreună. Corect? Uite, Denise, nu glumesc! Nu mai suport încă o ședintă! Vin cu tine.
    -Cum vrei…

    La masă, în preajma locului de joacă pentru copii, Dr.Wayne este ”lovit” de un jet de apă din pistolul cu apă al unuia dintre ei, în timp ce se joacă…

    -Hei! Copii! Opriți-vă! Spune mama lor în timp ce se apropie cu platourile cu mâncare spre a le pune pe masa din imediata apropiere de masa Dr.Wayne, care râde de incident. Luați-le de-aici sau veți rămâne fără pistoalele cu apă.
    -Ooo, te-au udat peste tot! Spune real jenată spre Dr.Wayne, căinându-l.
    Dr.Wayne W.Dyer: Oh, nu e mare lucru. E doar apă! Apa e blândă. Nu îți face probleme, e minunat.
    -Îmi pare atât de rău!
    Dr.Wayne W.Dyer: Să nu-ți pară! Eu am 8 copii, am nepoți, lucrurile-astea se întâmplă! E haos din când în când. E amuzant!
    -Mulțumesc. Asta mă face să mă simt mai bine.
    Dr.Wayne W.Dyer: Întotdeauna am văzut-o ca pe o oportunitate pentru a practica…ceea ce eu o numesc ”non-interferență”.
    -O, mi-aș dori să pot face asta.
    Dr.Wayne W.Dyer: Ei bine, poți! Sigur că poți!
    -Chiar? Adică, sunt mama lor, nu e un fel de iresponsabilitate?

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu o văd deloc ca pe o iresponsabilitate. Cred că a fi părinte nu este….să îți faci copiii să se proptească în tine. Este tocmai de a face dependența inutilă. EI AU O BUSOLĂ! Lasă-i să-și urmeze propria busolă!

    (Dr.Wayne vrea să spună că adesea, copiii sunt lăsați de Dumnezeu cu tot ce le trebuie…ei fiind ca niște cai nărăvași ce trebuiesc ținuți din frâu, cu zăbală, dar NU STRÂNS, ci lejer, atât cât să nu sufere din pricina lipsei de mișcare, dar nici lăsați slobozi, luând-o pe câmpii…ochiul observator al părintelui trebuie să fie atât cât să nu deranjeze, să nu fie acaparator, perceput asupritor….ținerea strictă sub observație a copiilor prin atenție, spre a nu se răni, și a-i percepe așa cum sunt și devin…trebuie să fie în primii ani de viață, după…slăbind puțin câte puțin frâul, atât cât să strunească la o adică atacul celor din afară ce pot deveni obraznic-intruzivi cu copiii.
    Apoi, ține și de personalitatea copilului, dar și-a părintelui. Copilul neglijat spre exemplu, după o lecție sau două…dure, va învăța să se apere singur!
    Cel ținut prea strâns și aproape de pulpana hainei de părinte, când va scăpa, din dorința de eliberare și libertate de mișcare, poate ateriza în brațele sau în calea cui nu trebuie! Iarăși se ajunge la echilibru și măsură. Bine, lăsând năravurile din familie…mai ține și de ispitele din afară de familie – televizor, net, stradă, reviste, mâncare, băutură….care pot provoca copiilor pubertate, apoi sexualitate precoce.)

    Apreciază

  21. -Hmm…și ce-aș face cu mine însămi dacă nu aș ”interfera”?
    Dr.Wayne W.Dyer: Nu știu, te-ai gândit vreodată la muzică, sau la artă, sau la ceva de genul ăsta?
    -De unde ai știut?
    Dr.Wayne: Ce să știu?
    -Nimic. Mulțumesc. A fost…foarte plăcut să discut cu tine.
    Dr.Wayne: Și pentru mine. Dumnezeu să te binecuvânteze! Namaste! (pacea să fie cu tine!)
    -Namaste! Bine, copii! Haideți, e ora prânzului!
    -Nu vreau să mănânc!
    -Nici eu!
    -Doar…veniți să mâncați când vă e foame, spune întorcând macazul zâmbind și întorcându-i-se zâmbetul ca aprobare, din partea Dr.Wayne. Îi arată după ceva timp, pe toți patru la masă.

    Îi arată în mașină, pe blonda Denise și pe soțul ei, Char Mort – el dând drumul la radiou, ea închizându-l, apoi pe stradă, ieșind de la cumpărături, ea cu sacoșele în mână, el, vorbind la telefon: Marți. Pa!

    La un moment dat trece pe lângă ei o femeie cu un copil în cărucior. Denise, cu un pas, doi în spatele lui Chad, se întoarce pe jumătate, uitându-se parcă cu jind la situația celor doi – mamă și copil. Îi arată apoi parcând în fața hotelului, întorși de la cumpărături.

    Denise, în timp ce se pregătesc să se dea jos din mașină, spune: Cred că o să returnez rochia asta.
    Chad: Cea pe care tocmai ai cumpărat-o?
    Denise: Cea roșie, îi răspunde fiind deja la masă.
    Chad: Am așteptat 45 de minute după tine ca să te decizi dacă vrei să o cumperi.
    Denise: Nu cred că îmi place.
    Chad: Și atunci de ce ai cumpărat-o?
    Denise: De fapt, cred că deja o am.
    Chad: Ți-a luat o oră să cumperi o rochie pe care o aveai deja!
    Denise: Ăsta este exact motivul pentru care nu trebuia să vii la cumpărături cu mine.
    Chad: Am o idee! Ce-ar fi să nu mai vorbim unul cu altul, deloc? Întreabă aproape ghiduș, după ce-și duce ditamai paharul pe jumătate cu vin, la gură. Denise oftează, împreunându-și palmele printre picioare, precum copiii.
    Denise: Iisuse, Chad! Într-adevăr, ar fi trebuit să vin singură. Mă frământă multe. Tu ai multe lucruri în minte!
    Chad: Ce-ai putea tu avea în minte?
    Denise: În regulă. Nu vroiam să-ți spun asta până diseară, dar…
    Chad: Ce?
    Denise: Acest week-end este o aventură pentru tine, nu? Pentru că ești în conducerea acelei reuniuni…
    Chad: Corect.
    Denise: Ești pe punctul de a avea o altă aventură…
    Chad: Și asta ce vrea să însemne?
    Denise: Ahh, Dumnezeule! Încerc să exprim asta într-un fel familiar ție.
    Chad: Da, păi…păi nu mă apropii.
    Denise: Sunt însărcinată.
    Chad: Ce! Glumești!?
    Denise: Nu, nu glumesc.
    Chad, încrâncenat: Nu vreau copii.
    Denise: Știu, știu, nici eu nu voiam. Dar asta pur și simplu s-a-ntâmplat și m-am gândit…poate e timpul pentru o schmbare, poate trebuie să experimentăm chestia asta despre care toată lumea asta spune că e atât de minunată. Știi, poate e momentul să încetăm să mai fim așa de egoiști și să începem să ne gândim la altcineva în afară de…
    Chad: VREAU SĂ FIU EGOIST! ÎMI PLACE SĂ FIU EGOIST! Îmi plac viețile noastre. Venim și plecăm când vrem. Suntem fericiți!
    Denise: Oh, crezi că suntem fericiți, Chad? Nu știu dacă suntem fericiți. Adică, Doamne, tu ești mereu la serviciu și…și noi nu ne mai vedem!
    Chad: Sunt mereu la serviciu pentru că trebuie să-ți cumpăr lucrurile pe care le vrei, Denise! Mașini, haine, case, tot ce vrei. Dar tot nu e de-ajuns să te facă fericită!
    Denise: Te rog, vorbește încet! Vreau acest copil! Cred că poate fi lucrul cel mai frumos pe care îl putem face cu viețile noastre.
    Chad: Haide, înțeleg despre ce este vorba. E vorba despre tine și faptul că simți că n-ai făcut nimic în viața ta, așa că ai nevoie de un copil ca să fii validată. Ei bine, știi ceva? Eu nu! (ce prăpăstios și dur e tipul…) Am muncit pentru a mă ridica din nimic, și nu voi sacrifica stilul nostru de viață pentru ca tu…să te răsfeți și să ai o altă preocupare.
    Denise: Wow!
    Chad: Un copil nu este o pereche de pantofi, Denise!
    Denise: Știu asta, Chad! Ești atât de crud și atât de rău. Dumnezeule, cândva erai amuzant. Ce s-a întâmplat?
    Chad: Ai plănuit asta, nu?
    Denise: A fost un accident!
    Ospătarul: Domnule, o să vă rog să plecați!
    Chad, îi face semn cu mâna ospătarului să tacă, în timp ce-i reproșează Denisei: Cum ai putut să faci asta? Cum ai putut să faci asta?
    Denise, nervoasă la rându-i: Îți mulțumesc atât de mult! Mulțumesc că ai făcut momentul ăsta tandru și prețios, la care orice femeie visează…
    La care Chad, și mai turbat: Moment tandru și prețios? Păi noi nu avem momente tandre și prețioase. Nu, nu avem. Știi ce avem? Avem un contract prenupțial, o înțelegere. Tu l-ai semnat, fără copii!
    Denise: Știu, și m-am răzgândit, ok? Oamenii se pot schimba, Chad. (Corect.)
    Chad, pe poziții: Știi ceva? Eu nu m-am răzgândit.
    Denise: O, și ce-o să faci pentru asta? O să divorțezi pentru că sunt însărcinată?
    Chad: Aș putea s-o fac. De fapt, în mod cert divorțez de tine!
    -Poți să te rog să taci?! Îi spune ospătarului care a venit cu aceeași rugăminte de a părăsi localul.
    Denise, ridicându-se de pe scaun și trântind șervetul pe masă: Ok, bine. Nu îmi pasă! Fă-o! Va fi mai bine să cresc acest copil fără tine.
    Chad: Mult noroc! Ai semnat acel contract. N-o să primești mult…o să mă asigur că…
    Denise, furioasă la culme în urma ultimelor spuse de Chad, pune mâna pe pahar și i-l toarnă pe față, căzând și pe tricoul lui alb, în timp ce exclamă: Te urăsc!
    Ospătarii: Domnule!
    Chad: Ok, sunt bine!
    Unul dintre ospătari: Domnule, tot va trebui să vă rog să plecați! Nu vă faceți griji pentru plată!
    Chad: Cu siguranță voi plăti acest prânz.
    Ospătarul: Vă rog, nu e nevoie.
    Chad vrea să plătească dar când bagă mâna în buzunar, realizează că e gol, ceea ce-l înfurie și mai tare: Oh, ea are portofelul meu!
    Se ridică val-vârtej de la masă și, de la fereastra restaurantului pe care o deschide brutal, strigă extrem de nervos după Denise, care se află deja la volanul Porche-lui: Hei! Mi-ai luat portofelul, maniaco!
    Denise: L-ai lăsat în cameră, idiotule!
    Chad: Îmi sun avocatul, îl sun chiar acum!
    Denise, oprindu-se și căutând în geantă: Oh, și cum o să faci asta fără prețiosul tău telefon? Și, după ce i-l flutură scurt, ca semn de ”la revedere”, demarează în trombă.
    Chad: Hei, vino înapoi! Întoarce-te!

    Apreciază

  22. În holul hotelului, totul din lemn, gen cabană, pe-nserat, arată din nou echipa lui David spre a-l filma pe Dr.Wayne.
    David, în timp ce operatorii se pregătesc și-l pregătesc pe Dr.Wayne pentru un nou interviu, aruncă priviri triste pe geam.

    Are și la ce să se uite, dacă nu cumva își citește de fapt gândurile pe-nserat, imun la ceea ce iese în evidență privind pe fereastră – natura la ea acasă…apoi copacii, înainte de a-i umbri mantia nopții….care-s extraordinari!
    Întotdeauna m-au fascinat copacii, dar ăștia, prin coroana lor ”înflorită”, își etalează mândru ținând pe palmele crengilor, frunzele orientate-n sus în snop gen brocollii, un atribut al frumuseții lor deosebite, de un verde intens, tare, indiferent de forma contorsionată a trunchiului sau a crengilor, ceea ce arată forța rădăcinii lor!

    -Spune ceva!
    Sunetistul, de la microfonul ajustat cămășii Dr.Wayne: probă, 1, 2, 3, mă auzi?
    Apoi este tamponat pe frunte cu grijă.
    Dr.Wayne: E mai bine decât să stâm în frig, nu-i așa?
    Rob, către David, care privește în continuare pe geam: Hei, vrei să păstrezi aceeași mărime a cadrului, nu?
    David: Da, sigur.
    Ron, sunetistul: Foarte bine. Suntem gata!
    David, urnindu-se din loc: O.K., trec…
    Ron, sunetistul: Wayne, ai putea doar…să îți muți scaunul un pic?
    Dr.Wayne: Sigur, cum e așa?
    Ron: OK, perfect. Perfect, genial.
    Dr.Wayne: În regulă…David…David?
    Sarah: David, hai să începem de unde Wayne vorbea despre schimbare!? Am putea doar….să continuăm de acolo…
    David: pentru mine e bine…
    Dr.Wayne: OK, această schimbare…această mișcare dinspre ambiție spre sens, dinspre dimineața spre după-amiaza vieții tale, în general, este precedată de ceea ce numim, ”moment cuantic”. Sună ciudat poate pentru tine să folosim un termen ca acesta, dar ”moment cuantic” se referă în realitate la….caracteristicile a ceea ce Maslow o numește ca o ”experiență de vârf”.

    Prima dintre aceste calități….sunt patru în total, prima este că…este foarte intensă. A doua calitate, o caracteristică a acestor momente cuantice, este că…e o surpriză. Și a treia caracteristică a acestor momente cuantice este că sunt prielnice, întotdeauna dau o senzație de bine.
    A patra și ultima calitate, este CĂ DĂINUIE. Asta vrea să zică că nu este ceva care pur și simplu vine și apoi pleacă, și e în afara ta. Rămâne cu tine pentru totdeauna.

    De exemplu, m-am lăsat de băut demult, acum 21 de ani. Și nici nu îmi puteam imagina că aș fi putut să mă las, pentru că tot timpul beam două sau trei beri/zi de-a lungul a 10, 15 sau 20 de ani înainte. Nici nu îmi puteam aminti o zi în care să nu fi băut.

    Și…știam că trebuia să fac această schimbare, și era 4:5 dimineața, îmi amintesc când ceasul a ticăit. M-am trezit și era ca…era ceva ca o adiere în cameră, ceva ce nu experimentasem niciodată înainte.

    Aroma de trandafiri, asta era acum 21 de ani și-ți pot spune ce atârna de dulap, de agățătoarea ce era acolo, pe o oglindă aveam o mică caricatură, pot să văd chestia aia ca și când…s-ar fi întâmplat în dimineața asta. Intensitatea acestei trăiri, este ceva ce n-am să pot să uit niciodată.

    Îmi amintesc cât de surprins am fost de ceea ce se întâmpla în acel moment. Era aproape ca și cum…un fel de forță preluase controlul și eu eram…pur și simplu uimit de asta.

    David, cu mâinile petrecute pe sub braț, cu un aer ușor resemnat, vag ironic, îl întreabă: Deci, dacă ești norocos, ASTA ți se poate întâmpla?

    Dr.Wayne: Nu, David, n-are nimic de-a face cu norocul. Este că…atunci când este momentul potrivit, când ești într-o stare DIFERITĂ, într-un loc diferit în viața ta, exact ceea ce ar trebui să ți se întâmple, SE VA ÎNTÂMPLA PENTRU TINE.

    (Dr.Wayne vrea să spună că adesea, cei debusolați primesc, potrivit proniei, o a doua șansă ce presupune o RENAȘTERE.
    Lucrul acesta are loc ca o înviere menită a revigora sufletul obosit de o viață lipsită de sens, în rutină, poate grea, chinuită, uneori în ruină…
    Și, pentru a nu se pierde definitiv, un ajutor SIMȚIT din partea lumii nevăzute-și face simțită prezența când trebuie, aproape palpabil, determinând sufletul să preia frîiele cu adevărat, disciplinând trupul, mintea moleșită pe adevăratul drum…pe moment ghicind, apoi ȘTIIND brusc, ca-ntr-o revelație CE TREBUIE SĂ FACĂ de-acum încolo, realizând că (re)sursele i-au stat întotdeauna la îndemână, precum tacâmul de pe masă care n-a fost folosit niciodată, mâncând ca sălbaticul, cu mâna, sau direct cu gura!)

    Punctele de coborâre din propria ta viață, aceste momente când crezi că nimic nu poate merge mai rău…de multe ori ele, sunt lucrurile de care avem nevoie pentru a ne propulsa spre un loc mai înalt.

    (Adică, să dai cu capul de pragul de sus suficient de tare, făcând eventual buba, poate chiar căzând în fund, sau din picioare…iar pentru a te ridica de jos, suficient de pățit (sau de înțelepțit) măcar cât să-ți pleci capul înainte de a trece pragul spre a intra pe ușă… în sens propriu, dar și figurat…ceea ce înseamnă că, din lecția umilinței înveți mai abitir decât din cea spusă de alții, care au alt ”prag” de trecut, având altă ”înălțime”, altă ”ușă” de deschis și altă ”cameră” spre care trebuie să pășească…în gol, ca-n filmele s.f., pe pământ tare, pe beton cu linoleu, pe covor de iută sau pe persane, pe blană de animal exotic, pe parchet sau marmură fină de carrara!)

    Apreciază

  23. Dr.Wayne: Lasă-mă să-ți dau un exemplu. Noaptea anterioară acestui moment pe care tocmai ți l-am descris…mi-am luat toată familia, cinci copii și soția mea, și am mers cu toții la un restaurant.

    Și cum făceam întotdeauna, de fiecare dată când mergeam la restaurant, comandam nu doar o bere, ci două, și asta era…în caz că ospătarul nu va fi acolo când aș fi comandat a doua bere, să pot totuși s-o am.

    Și chelnerul a spus: ”Oh, scuzați-mă domnule, îmi pare rău, dar nu vă pot servi cu alcool.” Și am spus: ”de ce?” Și el a spus:”păi, noaptea trecută, unul dintre chelneri a servit pe cineva care era minor și ne-au suspendat autorizația”. Am spus:”haideți să plecăm de-aici.” Și l-am ridicat pe fiecare copil în parte, i-am dus la mașină, le-am pus centurile și așa mai departe…

    Soția mea, care Dumnezeu știe câte avea de făcut și era atât de dificil pentru ea să iasă din casă…dar nimic nu părea să conteze pentru mine în momentul ăla, pentru că vroiam să am berile mele, și mă consideram mai important decât toți ceilalți, și am plecat și ne-am dus la alt restaurant. Și îmi amintesc că mă gândeam în acea noapte când mă pregăteam de culcare, cât…de rușinat eram.

    Soția mea a încercat să vorbească puțin cu mine despre asta, dar…nu voiam să aud nimic…aveam dreptate! Și asta este ceea ce EGO îți face mereu, te face să ai dreptate. Și în acea noapte…experiența aceea pe care am avut-o la 4:5 a zilei următoare, nu m-a făcut să renunț doar la alcool, probabil că mi-a salvat viața.

    (Bine, de obicei băutorii de cursă lungă au întotdeauna ”dreptate” datorită neîmplinirii, nemulțumirii lor (de tot felul) ținute-ascuns spre a fi îngropate undeva în adânc, sâcâietoare prin dorința firească de a ieși din adânc, la suprafață prin conștiință și conștientizare pe care o anesteziază astfel prin drog, pentru că e rușinos să-ți arăți suferințele, nu ”se cade” la o vârstă când ești mare, dându-le posibilitatea (ca scuză, la trezire), să explice dezinhibarea de care dau dovadă la beție, când se exprimă fără menajamente, fără mănuși, aruncând cu adevăruri (sau frânturi de adevăr…) în capul tuturor, ca ”vină” pentru suferința lor neostoită, de nimeni ”capabil” să-i vindece, aparent nevindecabilă, spusă doar curajos ca-n copilărie, când nu-și făceau probleme despre ceea ce spuneau adulților, surprinși sau șocați de raționamentul lor.)

    Mi-a transformat viața în atâtea feluri diferite, și…totul s-a întâmplat pentru că am fost deschis către asta. Nu crezi asta!

    David: Sună ca și când ai sta și ai aștepta ca…un fel de revelație să vină la tine. Hm…

    Dr.Wayne: Nu este vorba despre a aștepta, știi, în Tao, una din marile lecții pe care le-am învățat este că ne învață cum să fim blânzi, cum să fim flexibili, CUM SĂ NU DEȚINEM MEREU CONTROLUL.

    (De acord în privința controlului – ăsta este unul din lucrurile care duce lumea la nebunie, pornind de la nivel micro pân’la nivel macro, iar efectele așa-zisului sindrom ”Mesia” a unora (din conducere…de scară de bloc, asociație de proprietari, din familie, primărie sau instituție) îi fac să creadă că, fără controlul lor absolut, moare lumea, bașca dă la o parte Sursa sau Dumnezeirea, căzând pradă celeilalte părți a lumii nevăzute, care acționează în forță – demonii!)
    Una din marile marile învățături din Tao, spune: ”lasă-te trăit de viață” (exact cum te ”bate” vântul, când fin, duios, ca o adiere, când rece, aspru, chiar viforos…)

    David: Dar tu nu ai făcut nimic!

    Dr.Wayne: Asta e cheia. Ăsta e punctul în care vrei să ajungi, CÂND PUR ȘI SIMPLU DAI VOIE. În mișcarea de RECUPERARE i se spune: ”lăsând să iasă (renunțând), îl lași să intre pe Dumnezeu”.

    (Lăsând să iasă mândria, autosuficiența, dar nu pentru a intra Dumnezeu, pentru că El este acolo mereu -”Împărăția Cerurilor este în voi” – numai că, fiind BOIER, cu adevărat blând și smerit cu inima, nu se impune, te lasă să alegi în ce parte înclini: fie cu sacii de bani în spinare adunați cu preț de lacrimi și sânge, cu toată lumea la picioare călcând peste cadavre, fie cu El, în împreună lucrare și desăvârșire (pe cât posibil), începând să urci, să te ridici de la Chip, la Asemănarea cu EL (prin atributele Sale); El, nefiind din lumea noastră, chiar dacă El a făcut-o, s-a întrupat, a trăit 33 de ani în ea și a și murit pentru ea!

    Pericolul de a renunța la tine pentru a intra Sursa, mi-arată că acea Sursă, ca să te convingă de ”bunătatea” ei prin lăsarea în voia ei (renunțând la tine, spune Dr.Wayne) îți poate retrage războiului pornit împotriva ta prin patimi (desfrâu, fumat, lăcomie, beție…), ca să te convingă că e bună, și nu rea! De-aici liniștea/liniștirea de după accept….pentru că déjà îi aparții Sursei, și nu Lui Dumnezeu.)

    Să-i permiți acestei Surse, care întotdeauna curge prin toți și prin fiecare dintre noi, să-și facă să-și îndeplinească magia.

    (Magia ține mai degrabă de schimbarea firii umane prin iluzie indusă, printr-o amăgire a celor 5 simțuri care nu schimbă în esență firea, o ține sub hipnoză, iar apoi, prin auto-hipnoză. Adică, forțează lacătul firii, dar NU prin cheia potrivită fiecărui lacăt, ci, cu ”iarba fiarelor”, nu mai puțin brutal și neloial dacă ai folosi instrumente de tăiat sau smuls.
    Autorul este confuz și/sau manipulator, mai ales că este doctor și a făcut și psihologie! Vorbește despre mai multe entități cu diferite nume: ba despre Spirit, ba despre o Sursă, ba de Dumnezeu ”În fond, David, ceea ce încerc să-ți spun este că, ajungi într-un punct în viața ta unde începi să fii ghidat de ceva care este mai mare decât tine. Doar aliniază-te cu lucrul pentru care ești aici, și rămâi în armonie cu Spiritul, cu Dumnezeu, cu Sursa, stai acolo!”
    Eu știu că Dumnezeu este închinat în trei Fețe: Tatăl (care reprezintă și mintea), Fiul (Cuvântul, care face referire la orice cuvânt/cuvântare) și Sf.Duh (Cel ce dă viață și le sfințește pe toate…), dar el face referire la cel puțin doi zei (Spirit sau Sursă), uneori trei, denumindu-L și pe Cel real, adevărat = Dumnezeu, restul – ”dumnezeii neamurilor, sunt IDOLI”!
    Cred că e în rătăcire spirituală, chiar dacă unele lucruri ating tangențial ortodoxia, sau creștinismul în general, pentru că face referire la lecturarea zeităților indiene, Krishnamurti sau Muktanada: ”Am început să devin…entuziasmat și….pasionat în a-i citi pe Krishnamurti sau Muktanada.”
    D-apoi, dacă ție îți (re)dă echilibrul interior, pacea, liniștea, ”lăsarea de păcate” (aparentă) datorită acestor zeități, asta nu înseamnă că e bătut în cuie pentru toată lumea.
    Creștinismul are tot ce-i trebuie ca să trăiești în armonie cu tine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, dar nu prin sine, de la sine putere, ci, împrună-lucrare cu Dumnezeu prin rugăciune, prin cele 7 Taine. Restul…e can-can!
    Iar entitățile indiene care i-au adus ”iluminarea”, trâmbițată tuturor, nu ajută decât pe cei născuți, crescuți ”în ajutorul lor” sau a celorlalți, care n-au trecut pe la Biserică în viața lor, rezonând la alte lucruri! Că lumea batjocorește creștinismul, ne(ma)văzându-i valoarea, este pentru că s-a zis – cine nu gândește, lucrează după Legea Nouă, cade în Cea Veche, a Talionlui. Deci, nici creștinii nu sunt scutiți de pedeapsă, cu atât mai mult, ei!)

    Apreciază

  24. Dr.Wayne: Și această magie întotdeauna va lucra pentru folosul nostru cel mai mare, doar dacă ne predăm în fața ei. Dacă doar ai putea…să te oprești și să interferezi cu propria ta viață, și doar să te lași pentru ca totul să fie făcut. Dacă ajungi în acest loc, nimic nu va rămâne nefăcut. Tot ceea ce ai tu nevoie, va fi acolo pentru tine. (Ce darnică-i magia! Parcă-ar vorbi de Conul Abundenței…:)

    Este misterios pentru majoritatea dintre noi, pentru că …credem că noi suntem cei care ar trebui să facem totul. Nu e interesant? Că aveai tot ce era necesar în primele 9 luni…De ce nu rămâne asta adevărat pentru următorii 90? PENTRU CĂ INTERFERĂM. (Corect.)

    Când aveam 19 ani, eram soldat în Marina Statelor Unite. Și mi s-a dat misiunea să urc pe un port-avion, pe ”USS Ranger”. Și era situat în Yokuska, Japonia. Așa că m-am îmbarcat pe o navă frigorifică, ”USS Vega”, în Alemada, California.

    Și chiar când eram pe punctul de a urca pe navă pentru un voiaj de 29 de zile ce avea să traverseze Oceanul Pacific, unchiul meu, Bill, Bill Volig, care era professor la o școală din Hayworth, California, mi-a pus în mână, copia unei hărți.

    Și cartea era o colecție de nuvele scrise de Lev Tolstoi. (hopa!) El a scris nu doar romane și nuvele grozave, dar și de asemenea, literatură spirituală valoroasă. Era considerat a fi ”sufletul Rusiei”.

    Și prima nuvelă a acestei colecții, se numea ”Moartea lui Ivan Ilici”. Ivan Ilici era un judecător care trăia în Moscova. Una dintre cele mai importante creionări ale acestei povești, este relația lui cu soția sa pe care…o ura, pentru că-și disprețuia munca.

    Și simțea că ea l-a presat și l-a împins să facă asta, pentru că era o meserie prestigioasă. Și era plin de furie internă și de mânie pentru ce făcuse. Titlul poveștii déjà demască ceea ce va urma: ”Moartea lui Ivan Ilici”…știi că el va muri. Bine, Ivan Ilici zăcea pe patul de moarte, iar soția îl ținea de mână. Această femeie pe care, în fond, o disprețuise toată viața.

    O privește direct în ochi, și ultimele lui cuvinte sunt: ”Și, dacă toată viața mea a fost…o greșeală?” Și a murit. Am fost foarte zdruncinat, m-a mișcat mult, și am luat un bloc-notes, scriindu-mi mie însumi o notă: ”Dragă Wayne…NU MURI cu muzica ta, încă în tine”.

    (Excepțional ce-a reușit să transmită…adică, fie-ți milă de tine și prin tine, de toți aceia la care ții sau chiar îi iubești, fiindu-le de folos. Și, mai ales nu muri fizic, de oftică… ca un prost, fără rost!)

    Și am trăit asta în toată viața mea. Când vei muri, te vei întoarce la acea Sursă, și o să fii în acel loc de iubire. Dar Tao-ul spune că nu trebuie să mori pentru a ajunge acolo. Poți să mori pentru ego și să trăiești din acel spațiu de iubire perfectă, în timp ce ești aici.

    Această intensă, suprinzătoare, prielnică, eternă caracteristică care definește MOMENTUL CUANTIC, care ne conduce spre schimbare, este cu adevărat un indicator că te întorci la Sursă, că începi să trăiești în Tao, că te reconectezi cu câmpul intenției. În greacă, cuvântul ”entuziasm” se divide în ”entheos” ”iasm”, care înseamnă ”Dumnezeul din interior”.
    Când simți pasiune, când ai entuziasm pentru ceva dinăuntrul tău, acela este cu adevărat Dumnezeu vorbindu-ți și spunându-ți ”Să nu ajungi la sfârșitul vieții tale fiind capabil să spui ceea ce Ivan Ilici a spus…(”Și, dacă toată viața mea a fost o greșeală?”) Nu pot să mă gândesc la o mai mare tragedie decât asta.

    Apreciază

  25. În timp ce vorbea Dr.Wayne, îi arăta pe protagoniștii acestui documentar, în diferite ipostaze: Denise, cu mașina oprită la margine de drum…tristă, aproape cu lacrimi în ochi, apoi o arată în locurile unde se joacă copiii, în timp ce Chad Mort merge și el agale pe străzi, iar la un moment dat se așează pe pământ privind gânditor în zare.

    Mai arată familia de la începutul documentarului cum se joacă cu proprii copii, apoi mergând printre copaci, fiecare cu rucsacul în spate – soțul înainte, soția mai în spate, care se oprește la un moment dat, admirând priveliștea.

    Se uită atentă la copaci, ușor uimită, pipăindu-i, studiindu-i îndeaproape, văzând parcă pentru prima oară copaci, ce au forme ciudate, fantastice, trunchiuri și coroane contorsionate înclinate parcă s-o salute, veniți de pe altă lume!

    Iese apoi pe un platou, de unde se vede plaja și oceanul. Închide pe moment ochii, cuprinzând imaginile văzute cu puțin înainte, văzându-se pe sine stând jos, cu un bloc de desen pe picioare, creionând ceea ce vede/a văzut și, în timp ce-și zâmbește imaginii despre sine venite în minte, parcă a promisiune pentru viitor, se aude strigată: Mami!

    La care răspunde ușor iritată fiindcă a fost trezită din vis: Ce? Ce e?
    Soțul: Pământul către mama, unde ai plecat?
    Ea: Scuze, dar e…atât de frumos! Îmi imaginam cu aș picta acești copaci.
    -Nu poți să vopsești copacii! Spune tatăl, în timp ce se hârjonește cu băieții.
    Ea: Știu dragule, e ca și cum ai face un tablou. Știi, ca atunci când faci un desen la școală?
    Unul dintre băieți: Mamă, tu nu ești pictoriță. Nu te-am văzut niciodată să pictezi ceva.
    Tatăl:Bine..următoarea către…piatra de-acolo…Să mergem! Ceea ce și fac toți trei. Ea, în schimb, se încruntă, se gândește…

    Îl arată apoi cum stă jos, pe bancă, obosit și mâhnit, cu mâinile împreunate, pe Chad Mort. Dincolo, pe celălalt țărm, se văd familii cu copii ce se întrec în aruncarea cu pietricele în apă, cât pot ei de departe. Iar pe lacul îngust, se văd și familii cu hidrobiciclete.

    Deodată, prin spatele lui trece un om al străzii, un negru, cu un cărucior burdușit, alături de niște saci negrii de gunoi așezându-se pe marginea aceleiași bănci pe care stă și Chad, lucru care-l nemulțumește vizibil pe Chad, clătindând a lehamite din cap.

    Negrul îi simte starea de spirit, dar nu se lasă, și-l interpelează: Hei! Ai ceva bani? Dumnezeu să te binecuvinteze!
    Chad Mort: Ce?
    -Am spus: Dumnezeu să te binecuvinteze!
    Chad Mort: De ce ai spune asta? Nici măcar nu ți-am dat vreun ban.
    -Ai vreun ban?
    Chad Mort: Nu în momentul ăsta. Dar tu? Am nevoie să chem un taxi.
    -Da, aici am. Asta trebuie să te ajute. Și-i arată o cutie de aluminiu cu ceva mărunțiș, punându-i pe toți în palma deschisă a lui Chad, ce număra câțiva bănuți, patru sau cinci la număr.

    Apreciază

  26. Chad Mort: Mulțumesc, și îi ia. Nu se întâmplă să ai un cellular pe-acolo?
    -Nu am nevoie.
    Chad Mort: Faci bani cu astea?
    -Fac bani frumoși.
    Chad Mort: Unde locuiești?
    -Acolo, și arată ba spre stânga, ba pe centru, ba în dreapta sa. Dar locul meu preferat este acolo! Sub copacul acela, e preferatul meu. Îl cunosc pe copacul acela, suntem prieteni. (E-adevărat, copacul arată fabulous!)
    Chad, ironic: Asta e bună, nu?
    -Știi ce trebuie să faci? Ia câteva sticle dintr-astea, și poți să faci niște bani. E un aparat acolo, pui sticlele înauntru și…faci ceva bani.
    Chad Mort: Mulțumesc. Poate pot să strâng pentru un celular. La care negrul, începe să râdă din toată inima. După el, se molipsește și Chad.
    Negrul își strange ”bagajele” și-l mai întreabă o dată: Ai ceva bani?
    Chad, râzând: Da, am. Am șase penny. Și-i repune în palma negrului care, îi strange-n pumni a mulțumire, dorindu-i iar binecuvântarea lui Dumnezeu să fie deasupra lui Chad.

    Dr.Wayne: Sincronicități….e ca o colaboarare cu destinul, totul devine normal și ego-ul numai este forța conducătoare în viața ta. Începi să recunoști că există o inteligență puternică și organizatoare, care este în toate lucrurile. Și lucrează, cu tine și pentru tine. Aproape ca și acum…tu faci ca acele lucruri să se întâmple, doar fiind conectat cu Sursa ta.

    Destinul, care părea ceva impus ție, din afara ta, nu mai este forța conducătoare relevantă din viața ta. Ești conectat cu Sursa. Și e ca și cum această inteligență divină și organizatoare, Dumnezeu, Tao, cum vrei s-o numești, e ca și cum ți-ar spune: ”Tu, cântă muzica pentru care ai venit aici, și eu voi fi acolo pentru a te ajuta să depășești orice conflict sau obstacol care apare”.

    (Deci, el confundă inteligența și înțelepciunea deosebită a unor învățați sau entități religioase (de orice fel), cu Însuși Creatorul a toate, din moment ce-i poziționează pe toți în aceeași linie, pe același rând cu Dumnezeu. A mai fost un documentar în care era ”botezat” Universul ca fiind centrul și cauza nașterii a toate, inclusiv a Pământului și-a viețuitoarelor de pe el, fiind asimilat dumnezeirii însăși, lucru neadevărat, total eronat!)

    Între timp, arată pe unii cum se căznesc să urce o mașină la deal, pentru că i-a lăsat bateria. Chad vede și pune mâna și el pe mașină, ajutând să demareze…

    Dr.Wayne: Dar nu va exista un conflict, pentru că Sursa te susține.

    Apoi arată cum, în urma ajutării acelor oameni de-a băga mașina în garaj, Chad sună la telefon, cerând ajutor: Da, bună. Ați putea să îmi trimiteți un taxi vă rog, la Monterey Motors? Da, mulțumesc, mulțumesc foarte mult. La revedere. După care oftează ușurat, se întoarce și înmânează unuia din garaj telefonul.

    Apreciază

  27. Sarah: Mă tot gândesc la ceea ce-ai spus despre destinul care ne este impus.
    Dr.Wayne W.Dyer: Bine, știi? Cred că toți și fiecare dintre noi avem o cunoaștere în interior, așa că se spune că, atunci când ai încredere în tine însuți, ai încredere tocmai în inteligența care te-a creat. E ACOLO CA SĂ NE SPUNĂ CINE SUNTEM ȘI CARE NE ESTE MENIREA.
    Sarah: Știu, dar e ca și….
    David, către Rob sunetisul: Hei! Vrei să bem ceva?
    Rob, cameramanul: Nu, sunt bine. Dr.Dyer, pot să vă pun o întrebare?
    Dr.Wayne W.Dyer:: Sigur!
    Rob: Bărbații și femeile sunt diferiți? Când vine vorba despre această schimbare, se comportă diferit?
    Dr.Wayne W.Dyer: Este foarte diferit, într-adevăr. Sunt niște studii recente despre asta, pe care tocmai le-am publicat. Mi-ar plăcea să le împărtășesc cu voi, dacă vreți.
    Rob: Asta ar fi grozav!
    Dr.Wayne W.Dyer: Ok, super!
    David: Bine, plec și eu!
    Rob: Ok, vin și eu după tine.
    David, face semn cu mână și se îndreaptă spre ușă, pentru a ieși.
    Dr.Wayne W.Dyer: Așa că…a fost făcut acest studiu incredibil, îl am chiar aici: Se numește: ”Momentele care-ți întorc valorile pe dos”. Și are patru componente:
    1.Bărbați și femei, înainte și după. Acum, înaintea unui moment cuantic, li s-a cerut să facă o listă cu prioritățile cele mai importante din viața lor, de la cea mai importantă, la cea mai puțin importantă.
    Acum, pentru bărbați, prima și cea mai importantă valoare pe care au învățat-o, a fost bunăstarea, acumularea banilor. Nu e o surpriză foarte mare, pentru că suntem învățați, ca bărbați, când creștem, că treaba ta este să-ți susții familia, că trebuie să te remarci.
    A doua, cea mai importantă valoare pentru toți acești bărbați era simțul aventurii. Să ieși afară…și să vrei să cucerești lumea…
    Sarah: Da, să fii șmecher.
    Dr.Wayne W.Dyer: Da, sigur…să fii! Să fii bărbatul macho. A treia era ceea ce faci. Știți, ca bărbați, suntem crescuți să credem că ești ceea ce faci…ceea ce realizezi, ceea ce ești capabil să creezi.
    A patra, este ideea de plăcere. Știți, să ieși cu prietenii, să ai cât mai multe întâlniri, să ai parte de cât mai multă distracție.
    A cincea dintre ele, este să fii respectat. Și cu toții știm, ca bărbați ce-nseamnă asta, nu? ”Nu mă tratezi cu respect, omule…”
    La cele spuse, Rob, sunetisul e superîncântat de ceea ce-i aud urechile, prin asta încuviințând ceea ce spune Dr.Wayne.
    Dr.Wayne W.Dyer: Și ieși în lume, când ești adult sau ești un puști, și dacă nu ești respectat…ai parte de certuri.
    Aici sunt cele mai importante priorități din viețile noastre. SĂ POȚI FACE BANI, SĂ AI SIMȚUL AVENTURII, SĂ REALIZEZI LUCRURI, SĂ SIMȚI PLĂCERE, SĂ FII RESPECTAT…ASTA ESTE DE FAPT, DIMINEAȚA VIEȚII NOASTRE.
    Rob: Asta sună ca lista mea.
    Sarah: Ce vorbești? Când ai fost ultima oară când te-ai distrat?
    Rob: Oh, n-o asculta pe ea, știu cum să mă distrez.
    Ron, suntetistul: Nu vă supărați, încerc să-l ascult pe Dr.Wayne. Continuă!
    Dr.Wayne W.Dyer: Mulțumesc, apreciez asta. Foarte bine, acum ce-a de-a doua etapă a studiului, care este etapa de ”după”. O schimbare cuantică a avut loc. Sunt aceleași întrebări, doar cu mulți ani mai târziu, și i-au urmărit de-a lungul vieții. Și, valoarea numărul unu, este SPIRITUALITATEA.
    Spiritualitatea, valoarea numărul unu s-a schimbat – de la a face bani la spiritualitate, nici măcar nu era în listă înainte, nu poți nici măcar să o găsești, am topul 15 din listă aici, și nici măcar nu apare.
    A doua, este ”PACEA PERSONALĂ”. Mai puțină anxietate, mai puțin stres, dacă vrei.

    (Adică, după zbuciumul, tumultul vieții…obosit, vrei să-ți odihnești sufletul, nu? E firesc să-ți menajezi bateriile… Ca o constatare particulară, am obsevat gentilețea bărbaților în privința multor chestiuni mărunte în care lasă de la ei, pe ”nebunele” de femei să facă ce/cum vor, numai să nu le audă, generând adesea o stare conflictuală acolo unde nu e cazul sau ar fi exagerat, lucru pe care n-l (mai) doresc, și le repugnă.
    După părere mea, eu cred că raportul e cumva invers: bărbații sunt foarte activi, efervescenți la tinerețe, iar spre bătrânețe tânjesc după o pace, o liniștire a zgomotului din afară. La femei, protecția exagerată, grija permanentă în privința membrilor familiei exprimată prin spiritul de cloșcă, apoi de despicare a firului în patru, în mii de fațete acolo unde nu întotdeauna e cazul, le face să rămână mai precaute, dar intransingente…de-aici pisălogeala, exagerarea și…panica!
    NENOROCIREA vine atunci când vezi bărbați cu minte și suflet de femei, cărora le plac nimicurile, bărfa, disecarea și interpretarea, întrebuințând viclenia, exact ca sexul slab, ca suplinire a forței fizice, care se plâng, se căinează, leșină când li se i-a sânge, nu suportă injecțiile sau sunt distruși când nu le ies pasiențele…și totuși, astfel de specimene sunt adesea, produsul cloștilor de mame care au întrebuințat GREȘIT sensibilitatea băieților, iar tații, ori nu erau prezenți în viața băieților lor, ori își vedeau strict de treaba lor, la modul egoist…)

    Apreciază

  28. A treia este FAMILIA. Acum, familia era pe cealaltă listă, dar era mult mai jos înainte. Acum, ce se întâmplă după unul din momentele astea, începi să te uiți în jur și să spui: ”Ce este important pentru mine în viața mea?”
    Și apoi, următoarea este Voia lui Dumnezeu, asta este cea care zice: ”am simțul scopului”.

    (Nu cred că toți o sesizează, poate chiar se opun ei, depunând rezistență din pricină de nematurizare, de ”copilărire” până la adânci bătrâneți! Mai degrabă i-aș spune ”lăsarea în Voia Lui Dumnezeu” datorită încercărilor de tot felul care te face să te învârți în cerc, ca pisica ce are ghemul legat de coadă…deci o ”legare” ce-ți arată că trebuie să rămâi pe loc, acceptând ceea ce ți se întâmplă, plus perimetrul delimitat în care trebuie să te miști…sau, poți fii propulsat spre lucrul pe care trebuie să-l îndeplinești, aproape fără voia ta, fie cu ajutorul cunoscuților, fie din senin…din partea unor oameni pe care poate nici nu-I cunoști și, fie-ți trag un șut în dos ca să treci în rând, fie te împing de umăr fin dar ferm, să treci în sfârșit, linia de sosire…iar când efortul este individual, de la sine, înseamnă atât descoperire, revelare bruscă, dar și acceptare/încuviințare, prin simțirea scopului care te definește, te bucură, te mulțumește…ca o încununare a întregii vieți, nepetrecută în zadar!)

    Dr.Wayne W.Dyer: Și apoi, ONESTITATEA este a cincea calitate. Nu doar onestitate pentru că nu fur, dar…cât de onest sunt ca om, știți? Cu sentimentele mele, cu…
    Rob: În interior…
    Dr.Wayne W.Dyer: Exact…Acelea au fost calitățile principale pentru bărbați. Așa că avem un ”înainte” și un ”după”, în care puteți vedea ce schimbare semnificativă a avut loc, ce schimbare s-a produs.
    La restaurant, seara, în aer liber:
    Ethan Lipton:Bună seara tuturor! Salut!
    Aplauze din partea mesenilor.
    Ethan Lipton:Mulțumim. Suntem foarte bucuroși să fim aici în seara aceasta, Steve și Lisa sunt niște prieteni vechi și dragi de-ai mei. Așa că, atunci când m-au întrebat despre posibilitatea ca trupa noastră să cânte la nunta lor, am simțit că nu am altă opțiune decît să zic…sunteți siguri?
    Sunteți convinși că asta este ceea ce vreți să abateți asupra prietenilor și familiei voastre, în ziua celebrării nunții voastre? Și Steve și Lisa m-au asigurat că asta era exact ceea ce voiau să abată asupra prietenilor și familiilor lor, în ziua celebrării nunții lor. Așa că, iată-ne aici.
    Ethan Lipton, cântând degajat, cu mâna în buzunar: Ai nevoie de un boss să te iubească….un boss care să te îmbrățișeze…un boss care să te îmbrace și să aibă grijă de tine…un boss care să dețină controlul…ai nevoie de un bărbat cu toate răspunsurile….un boss care să facă show…un boss care să plătească totul…niciodată nu spune: nu știu…

    În una din camerele de hotel, la etaj, Denise Mort stă așezată pe pat turcește, uitându-se la bluzele ei cu mânecă lungă, îndreptând cute imaginare. Apoi, aruncă o privire melancolic-pierdută, pe geam….la un moment dat, se îndreaptă de spate ca o pisică, se întinde ușor, se ridică și trece în balcon, ascultându-l pe mustăciosul Ethan Lipton.

    Îi arată din nou pe Dr.Wayne, cu Rob, Ron și Sarah, în discuții despre evoluție:
    Dr.Wayne W.Dyer, către Sarah: Ok, știu ce urmează să întrebi! Cum stă treaba cu femeile?
    La care toți râd foarte bine dispuși și extrem de curioși.
    Dr.Wayne W.Dyer: Pentru femei este și mai surprinzător. Înainte de unul dintre aceste momente cuantice, valoarea nr.unu, este FAMILIA. Și nu este surprinzător, pentru că femeile sunt, într-un fel crescute în societatea noastră, în cultura noastră, pentru a fi mame bune, fiice bune, să aibă grijă de familia lor, de copii lor, și așa mai departe.
    A doua, care ar putea să vă surprindă, era o senzație de INDEPENDENȚĂ, de a simți ca și cum…”Mi-ar plăcea să mă simt independentă”.
    Sarah: Femeile sunt paradoxale. (De acord. 
    Rob: Da, se leagă…
    Dr.Wayne W.Dyer: A treia, a fost CARIERA. Foarte frecvent, femeile nici măcar nu au simțit că aveau dreptul să încerce să aibă o carieră, pentru că erau obligate să aibă grijă de familia lor, și nu este vorba să minimalizăm asta, dar ceea ce spunem aici, este doar că e ceva mai mult.
    A patra calitate pentru femei a fost…încadrarea (în șablon). Nevoia de a fi ca ceilalți, și așa mai departe. Da, și apoi, în final, să fie ATRACTIVE. Și asta a devenit….nu doar ”e bine să arăt bine”, ci ”toate valorile mele depind de felul cum arăt”. De unde vine asta?
    Sarah: Știi ce, asta este atât de înspăimântător când o analizezi așa, pentru că, de unde învățăm că femeile ar trebui să îi mulțumească pe ceilalți tot timpul?
    Dr.Wayne W.Dyer:Păi, mergi la un stand de ziare…tot ceea ce vezi, sunt reviste cu poze ale unor fete cu talii uite-atât și cu implanturi, mult accent pe machiaj, să ai mărcile care trebuie, să porți gențile potrivite, și tot așa…
    Așa că astea au devenit calitățile de top, sau caracteristici, sau valori, pentru femei, înaintea uneia dintre aceste schimbări.
    Sarah: Sper că listă de ”după”, este mai bună.
    Dr.Wayne W.Dyer: Valorile li s-au schimbat total. Valoarea nr.1 pentru femei, după ce au avut această experiență, scrie chiar aici, este: PROPRIA MEA DEZVOLTARE PERSONALĂ.
    Acum, amintiți-vă că înainte era să aibă grijă de toți ceilalți, să faci lucrurile care trebuie, să te încadrezi, și acum…dintr-o dată este…cum mă dezvolt ca ființă umană? Ce simt despre mine însămi? A doua, este un simțământ de RESPECT DE SINE. Valorez ceva? Cum mă simt față de mine însămi? Sunt o ființă omenească valoroasă?
    A treia, este SPIRITUALITATEA. Simțul meu…conexiunea mea cu ceva mai mare și mai grozav decât mine. Și apoi, FERICIREA. Din nou, asta nici nu era pe listă, era aproape de finalul primei liste. Cât de des au fost femeile crescute să creadă că fericirea lor nu este un lucru important? CĂ FAC CEEA CE TREBUIE SĂ FACĂ, ÎN LOC SĂ…SIMTĂ: ”Am dreptul să fiu fericită”.

    (Păi, da, pentru că sensibilitatea le face să fie mai receptive la dureri și la nevoi, deci mai responsabile, mereu îndatoritoare cu nevoile, necesitățile celorlalți…pentru a fi BINE!)

    Și apoi, una interesantă, numită ”iertare”. Asta a devenit foarte importantă în viețile lor.
    Sarah, uimită: iertarea…Asta e bine, pentru că îi poți ierta pe toți cei care ți-au dat informații greșite despre ceea ce ar fi trebuit să faci.
    Dr.Wayne W.Dyer: Da, este o mare doză de RESENTIMENTcare începe să-i cuprindă pe oameni, e…ceva ce cu care atâția oameni pur și simlu, conviețuiesc.
    Între timp, apare Joe, ochelaristul cel cu șapcă și cu pantaloni bej având buzunare multiple, multifuncționale, care le-a adus ceva de-ale gurii: Oh, Joe, e grozav! Ești cel mai bun, mulțumim!

    Apreciază

  29. Seara, înainte de culcare, tipa de la începutul documentarului, își sărută băieții de ”noapte bună”.

    -Noapte bună, copii. Ați avut o zi plină.
    -Poți să-mi aduci un pahar cu apă? Întreabă unul din băieți.
    -Sigur, spune mama lor în timp ce se îndreaptă spre masa din fundul camerei unde sunt paharele goale și carafa cu apă. În drum spre masă, alături, vis-a-vis de patul copiilor, tronează un pat dublu în care tatăl copiilor (soțul ei), stă relaxat jucându-se cu telefonul mobil, având căștile pe urechi. În timp ce toarnă apă în pahar pentru puști, vede alături niște coli albe de hârtie A4 sau un bloc-notes, două creioane și o gumă de șters.
    -Jason, ce e asta?
    -Hm?
    -Hârtia și creioanele astea nu erau aici înainte.
    -Nu știu. Nu am idee. (Cam indiferent și nesimțit Jason ăsta…) La care ea, ușor uimită duce paharul cu apă și-l pune pe noptiera copiilor, stingând și lumina.
    Apoi, se întoarce iar la masă, punând mâna pe creioane adresându-i-se lui, din nou: Jason?
    -Hmm?
    -Cred că să-mi fac un duș.
    -O.K.

    Se uită cu atenție pe masă o clipă, apoi pleacă, nu înainte de a lua cu ea hârtia, guma de șters și creioanele.
    Arată din nou petrecerea din cadrul hotelului unde, Denise, îmbrăcată mai gros, cu un șal alb în jurul gâtului, cu pantaloni de culoare închisă și o haină de primăvară-toamnă în tonuri de roz pal, își face loc agale printre oameni, avansând printre mese uitându-se spre ringul de dans, cu ochii ațintiți în primă fază la scena unde cântă formația mustăciosului Ethan Lipton, contabilul concediat pe vremuri de-a sa ”podoabă” de bărbat.

    Pare panicată, ușor disperată și într-o dispoziție contrară cu festivitatea și starea de spirit a mesenilor ori a celor care dansează pe ring, sprijinindu-se pe moment de trunchiul unui copac. Se uită la fericirea din ochii cuplurilor care se sărută scurt dar tandru, la copiii care se joacă printre mese, la cei de toate vârstele care dansează, se distrează…și trage adânc aer în piept!

    Din nou în camera de hotel, arătând-o pe soția lui Jason care intră în sala de baie cu bloc-notes-ul și creioanele după ea 🙂
    Se uită scurt împrejur și, neștiind pe unde să le pună, se așează pur și simplu pe jos, în fund, parcă turcește… cu ele alături, având spinarea sprijinită de mobilierul maro închis.

    Primul lucru pe care-l face, este să-și ascută creioanele cu o ascuțitoare mică, roșie. Apucă apoi bloc-notes-ul sprijinindu-l pe picioarele ușor flexate, ridicate la nivelul în care se poate scrie sau desena… se uită cu drag la noile ”scule” dobândite ca pe ceva abia regăsit și de care i-a fost dor, mângâind hârtia ca pe ceva prețios încadrând-o parcă într-o ramă imaginară, apucându-se în final, de desenat.

    Din nou apare echipa de filmat a lui David; Sarah, cu fundul pe masă, numai ochi și urechi la cele spuse, în fața ei pe o canapea stau Rob cameramanul cu picioarele pe masă și Dr.Wayne, picior peste picior, iar de pe fotoliul din imediata apropiere a celor doi, stă tolănit relaxat ca un motan – Ron, sunetistul, toți bine dispuși și-ntr-o atmosferă destinsă, dar condimentată cu puțin praf de mister:

    Dr.Wayne W.Dyer: Vreți să auziți ceva? Poate singurul miracol care mi s-a întâmplat în viață.
    Sarah: Un adevărat miracol?
    Dr.Wayne W.Dyer: Da, a fost un miracol autentic pentru mine. A fost o vindecare care a avut loc, pe care încă nu o pot explica. Așa că…era în anul 2000 și am mers cu un grup de 25 de persoane într-un circuit spiritual la Assisi. Am făcut mai multe vizite acolo. De fapt, am scris o carte întreagă, numită ” Există o soluție spirituală pentru fiecare problemă”, bazată pe rugăciunea Sf.Francisc.
    Și am conferențiat câteva ore despre ea și cu toții am vizitat locurile unde Sf.Francisc a trăit și a realizat atâtea dintre miracolele sale. Ziua următoare trebuia să face o excursie într-un loc numit San Damiano, unde Sf.Clara, care-a fost prima femeie care a devenit membră a ordinului franciscanilor, a trăit. Și la etajul al treilea, era dormitorul, exact cum era în sec.XIII-lea.
    Era un tânăr în acea călătorie, avea 21 de ani, numele său era John și era din Pensylvania. Suferea de o paralizie teribilă și avea doi suporți foarte grei pentru fiecare picior. Urma să urcăm la etajul al treilea și scara era în spirală pentru a ajunge la al treilea nivel, unde era dormitorul Sf.Clara.
    John, pentru a putea urca treptele, trebuia să-și miște piciorul spre exterior astfel, vă puteți imagina, și apoi făcea pasul și îl aducea jos și apoi făcea pasul pe următoarea treaptă și își ridica celălalt picior, pentru că membrele lui erau rigide.
    Dar când am început să intrăm în partea strâmtă a scării, nu putea…picioarele lui nu puteau să urce, putea să le ridice doar atât, așa că nu putea să urce și vă puteți imagina nu putea să coboare, era imposibil pentru el să coboare. Așa că era blocat acolo.

    Apreciază

  30. Eu eram în fața lui și m-a oprit și mi-a spus: ”Wayne, am probleme. Nu mai pot să urc nicio scară pentru că nu pot să îmi ridic piciorul. Nu am loc. Și nu pot să cobor. Ce ne facem?”

    Și era un întreg rând de oameni în spate așteptând să urce pe această scară foarte îngustă, vă puteți imagina?
    Din nou la petrecere, Denise, înveselită de data asta, din pricina a ceea ce cântă Ethon Lipton. Stă la o masă, picior peste picior, cu mâinile băgate în buzunarele hainei, ascultând, râzând odată cu toată lumea, la cuvintele cântate de mustăcios: ”Bătrânii nu șoptesc, pentru că bătrânii nu aud, noi doar vorbim tot mai tare, an după an, nu te mai uita la mine amuzată, vino aici, și îți voi șopti, ai niște obraji minunați…

    În timp ce se cântă, un bărbat corpolent și cam în vârstă, se apropie de Denise și o întreabă dacă vrea să danseze: Vrei să dansezi?

    Denise: Oh, nu!

    Doamna de la aceeași masă, o apucă de braț și o îndeamnă la dans, printr-un ”Oh, da!” Poate și datorită versurilor care curg în continuare: ” voința unu bătrân crește tot mai mult, Drăguțo, hai! Nu fii timidă!…și, Denise totuși, se ridică 🙂 iar melodia-și urmează drumul, alături cu versurile: ”spinările bătrâne devin țepene, toate picioarele devin mai late și mai lungi, toți visătorii visează, sunt dus de val către tine….

    Între timp, arată cum Chad Mort coboară obosit și murdar dintr-un taxiu. Pare amețit de băutură, dar nu e…se-ndreaptă spre camera de hotel încet, pășind ușor și rar, tărăndu-și picioarele în timp ce se ține de șale, ca o femeie bătrână și muncită. Deschide ușa și strigă din prag: Denise?

    Aprinde lumina și mai strigă o dată: Denise? căutând din ochi parcă un indiciu din care să-și dea seama pe unde ar fi…primul lucru, observă întinse pe pat bluzele ei, de care apucă între degete un colț al uneia dintre ele, în timp ce se strâmbă înghițind în sec, aruncând-o apoi, cât colo…dar, dintr-o dată începe să respire sacadat, cu ochii aproape în lacrimi, apucând cu mâna cealaltă, un combinezon bleu cu buline pentru copii, cu eticheta agățată de el.
    Îl ține în fața ochilor trăgând ușor de el din părți, cu amândouă mâinile, de parcă ar desfășura un sul din vechime, sau o hartă.

    Din nou echipa lui David, vorbind despre excursia din San Damiano și despre Johnn, cel care i-a cerut ajutorul Dr.Wayne:

    Dr.Wayne W.Dyer: Așa că i-am spus, fără să mă gândesc: ”John, ceea ce vreau să faci, este doar să te prinzi de spatele meu, și pune-ți brațele în jurul gâtului meu și…tu doar înclină-te și eu te voi duce sus, pe aceste scări.”

    Acum, ceea ce nu v-am spus este că, înainte să plecăm în această călătorie, mi-am rănit serios genunchiul drept, până la un punct în care am fost examinat de mai mulți ortopezi și, mi s-a spus că în curând va veni un moment în care trebuia să mi se înlocuiască acest genunchi, pentru că se freca os pe os.

    Așa că, în timp ce se urca în spatele meu, vorbim de aproximativ 110 kg, el a venit
    …am urcat vreo trei trepte și mi-am dat seama că genunchiul meu urma să cedeze și că urma să cad. Și am avut o viziune rapidă despre ceea ce ziarul, știrile din Assisi vor relata în dimineața următoare: ”Îndrumător spiritual cade pe scări. 40 de persoane moarte. ”

    Așa că, în timp ce genunchiul meu începea să cedeze, în acel moment, am avut o viziune cu Sf. Francisc. Am avut o viziune despre cum arăta. Și nu a spus niciun cuvânt, a fost foarte rapid. A făcut doar așa, cu mâinile sale, cu alte cuvinte: ”Ridică-te!”

    Și dintr-o dată am simțit aroma de trandafiri care era în aer, aceeași aromă pe care…Vă amintiți povestea pe care v-am spus-o? Cea cu momentul cuantic! Cea cu momentul cuantic, când am trecut…prin ceva asemănător. Și…m-am ridicat și am început să urc scările cu el și genunchiul meu dintr-o dată și-a revenit, era bine.

    Nu doar că și-a revenit, dar dintr-o dată am avut ceva ca… o explozie de energie, cum niciodată n-am avut înainte și am început să merg mai repede, cu el în spate. APOI AM ÎNCEPUT SĂ ALERG. ȘI AM FUGIT PE TOATĂ SCARA.

    (Din scrieri știu că Francisc de Assisi a fost unul dintre sfinții căruia i s-a arătat Satana în toată ”splendoarea” hidoșeniei sale satanicești pentru a-l doborî, dar el a suportat și a ținut piept urâțeniei și energiei lui…nu același lucru s-a întămplat cu ucenicul lui…dar asta e altă poveste!)

    Apreciază

  31. Dr.Wayne W.Dyer: Soția mea aștepta sus și mi-a spus: ”Ce ți s-a-ntâmplat? Ce faci? Toată lumea-și trage răsuflarea, și tu…” Și i-am spus: ”Eu doar…am trăit un miracol. Nu știu ce s-a întâmplat.” Și mi-am dat seama că genunchiul nu mă mai durea deloc, și nu șchiopătam și nu simțeam nicio durere.
    Apropos, niciodată nu mi-am făcut nicio operație la genunchiul ăsta. A fost…o vindecare care a avut loc în acel moment.
    În camera de baie, soția lui Jason a umplut hârtiile cu peisaje! Șterge, hașurează, accentuează, desenează concentrată. Nu e nevoie să-ți arunci ochii pe ceea ce face, fiindcă imaginea ei în timp ce desenează, este suprapusă fără a o estompa, de imaginile pe care le-a memorat de-a lungul șederii în acest loc.
    Aude la un moment dat bătut în ușă și în cadrul ei apărând soțul ei care-și încrucișează mâinile și o întreabă: Hei! Vii în pat?
    Ea, zâmbind implacabil și nemișcându-se niciun centimetru: Da, vin într-un minut.
    El, parcă ușor înfrigurat din pricina ieșirii din așternuturi: Ce-ai făcut? O întreabă curios uitându-se la hărtiile A4 desenate și împrăștiate pe podeaua băii.
    Ea, în timp ce le pune una în spatele celeilalte: Nimic.
    El: Credeam că urma să-ți faci duș.
    Ea: Am făcut.
    El: Și hainele tale? (în sensul că erau aceleași în care a intrat în baie)
    Ea: Aaaa…voiam să fac, dar apoi…m-am luat cu altceva.
    El: Ce faci?
    Ea: Nimic.
    El: Ești bine?
    Ea: Ce vrei să spui?
    El: Păi, ai părut un pic străină astăzi….doar mă întrebam dacă e ceva în neregulă.
    Ea: Nu, sunt bine. Nu-ți face griji.
    El: Sunt un pic îngrijorat. Și, în timp ce spune asta, se apleacă pe jos, vrând să întoarcă una dintre foi și s-o studieze îndeaproape dar ea îi spune să n-o facă.
    El: Pot să mă uit?
    Ea: Jason, nu!
    El: Haide, vreau să arunc doar o privire…îmi place ceea ce faci, vreau doar să mă uit…
    Ea: Poți te rog să pleci? și se ridică supărată de jos.
    El: Haide, vreau doar să…
    Ea: Doar pleacă!
    El, insistă să pună mâna măcar pe una din foi care rămân totuși ținute ferm de mâinile ei, în timp ce-i spune: Nu! Șttii? Oricum nu sunt prea bune…Nu te deranja… și începe să le rupă în două aruncându-le pe jos, ieșind din baie.
    El, ridică jumătățile desenate și se uită atent la ele.
    Din nou grupul lui David împreună cu Dr.Wayne:
    Dr.Wayne W.Dyer: Mai târziu am început să vorbesc despre acest miracol, dar ceea ce-am făcut era…când oamenii mă întrebau: ”de ce crezi că ți s-a întâmplat ție?” Întotdeauna spuneam: ”păi, de ce nu? Adică sunt…Wayne Dyer, până la urmă!” Și am scris o carte întreagă despre el și e…Merit și eu un miracol! (Toată lumea râde, bătându-l prietenește pe genunchiul ”bolnav”)
    Da! Era ca și cum…realmente credeam că a fost o chestie specială care a venit la mine. Asta se întâmplă să știți, când lași egoul să se implice, și ceea ce s-a întâmplat în acel moment este că eu…am uitat complet de egoul meu.
    Nu a fost pentru că sunt atât de mare și de spiritual, sau că sunt atât de special, reacția mea instantanee pentru ceea ce John avea nevoie a fost doar să îi ies în întâmpinare…și atunci s-a întâmplat miracolul. Într-un moment, fără să gândesc, i-am ieșit în întâmpinare unui semen aflat în nevoie, și am uitat de mine însămi, și a fost ca și cum ușa s-a deschis.
    Maeștrii m-au găsit și mi-au zis: ”Aici este!” Cel mai bun mod de a deschide acele uși este să uiți de tine însuți și să ieși în întâmpinare și să servești. Întotdeauna este vorba despre a servi. Știți, una dintre greșelile pe care atâta lumea le fac, este că spun: ”Bine, eu o să atrag ceea ce vreau în viața mea”. Și unul dintre lucrurile în care cred în mod profund este că, NU ATRAGI CEEA CE VREI, ATRAGI CEEA CE EȘTI….CEEA CE EȘTI.
    Afară, în aer liber, orchestra cântă, lumea dansează, iar Denise se joacă dansând cu copiii, în aproprierea scenei. Din întuneric, apare și Chad Mort căutând-o din priviri. O vede în timp ce se joacă cu copiii, oftează scurt, rămânând în picioare privind fix în direcția ei. Denise îi simte parcă privirea, dar allege să fugă cu copiii.
    Chad Mort, aleargă după ea: Hei! Denise! Denise, vino aici!
    Denise: Scuze, îmi pare rău…n-ar fi trebuit!
    Chad: Hei, hei! Uită-te la mine, privește-mă! E-n regulă.
    Denise: Nu, nu este bine. Nu este bine!
    Chad Mort: Totul va fi bine. Nu, tu n-ai făcut nimic.
    Și o i-a în brațe încercând s-o liniștească: Eu…au am simțit cu adevărat…EU am făcut asta. EU am făcut asta mai mult ca tine. Ascultă-mă…îmi pare rău! Te iubesc. Te iubesc atât de mult! O să fim bine.
    Tot în hotel, în dormitorul unde dorm Jason și copiii, ea, în brațele lui stă crispată, parcă supărată, cu o notă de nostalgie și de tristețe pe chip, evidentă, datorită îndeletnicirii plăcute din trecut, aflată și pierdută printr-o ne-valorificare și o eventuală (auto)valorizare, conștientizată.

    Apreciază

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s