Manipularea electorală (1)

Articolele seriei: (2) | (3) | (4) | (5)


În „Logica manipulării politice”, Ștefan Stănciugelu ne prezintă 10 reguli ale strategiei de manipulare. Și când te gândești că face referire la cele zece reguli de purtare a războiului ale lui Sun Tzu în Arta Războiului, chiar ești nevoit săi dai dreptate lui Eminescu: „Toate-s vechi și nouă toate…

Deși regulile de comportament selectate din „Arta războiului” (iat-o mai jos) se referă la confruntări militare violente, ele au ca obiectiv eliminarea violenței fizice, dar obținerea victoriei.

Care sunt totuși instrumentele de obținere a victoriei, dacă se elimină confruntarea fizică? Răspunsul lui Sun Tzu: viclenia, disimularea și amăgirea…

10 reguli

Iată câteva reguli:

  1. Arta războiului se bazează pe amăgire.
  2. În conducerea unei armate mari obiectivul principal este victoria rapidă.
  3. Cea mai bună politică în război este să ataci strategia inamicului.
  4. Atacarea strategiei adversarului trebuie urmată de subminarea sistemului de alianţe prin mijloace diplomatice.
  5. Trupele noastre trebuie instigate la furie împotriva inamicului, iar în cazul victoriei ele trebuie răsplătite cu resursele acestora.
  6. Dacă armata este dezorientată şi roasă de îndoieli, suveranii vecini vor profita şi vor pricinui necazuri.
  7. Cunoaşte-ţi inamicul, cunoaşte-te pe tine însuţi şi poţi lupta o sută de bătălii fără să te temi de înfrângeri.
  8. La război nu există nici situaţii fixe, nici tactici constante.
  9. Cine cunoaşte viclenia abaterii de la normal, va fi victorios. Înainte de a acţiona, cântăreşte bine situaţia.
  10. Controlează slăbiciunile inamicului. Dacă este irascibil, poate fi provocat să se înfurie şi să se facă de râs, iar dacă are simţul onoarei prea gingaş, poate să cadă în cursă din cauza unei insulte.

Acuma, ce-ar fi să recitim cele zece reguli de mai sus, înlocuind cuvântul „război” cu „politică” sau „campanie electorală” și eventual modificând ușor cuvintele asociate – armată, inamic. se obțin aceleași rezultate dacă ne referim la zona de conflict a două corporații multinaționale care-și doresc hălci cât mai mari ale pieței…

O altă legătură ce se poate face este aceea cu instrumentele folosite de Principele lui Machiavelli (înșelătoria, minciuna, viclenia și prefăcătoria) pentru atingerea scopului (conservarea puterii) prin controlul voinței celor puternici și a voinței maselor largi ale populației. Totuși, un cercetător al vechii Indii, ar sugera că Machiavelli n-ar fi decât un biet naiv prin comparație cu Kautilya, autor al lucrării Arthashastra (tratat de Știință politică). Cam în aceeași perioadă, înșelătoria este ridicată la rang de Artă a războiului de către Sun Tzu care recomanda violența fizică doar ca ultim resort, din rațiuni de un pragmatism foarte simplu: populația și instituțiile statului sunt folositoare învingătorului doar dacă nu le distruge; altfel, cum le poți exploatata, ca viitoare resurse?

Politichie „.ro”

Totuși, există posibilitatea ca cei trei strategi ai vicleniei deja prezentați să se simtă complexați într-un an electoral al democrațiilor contemporane… Pentru că machiavellicul scop care scuză mijloacele a fost spart într-o mulțime de scopuri, care la rându-le scuză o multitudine de mijloace pentru atingerea lor. Altfel spus, principiul Rațiunii de stat s-a spart în principii ale unor rațiuni particulare de partid, sau de de grupări politice din interiorul unui partid, sau din afara acestuia. Așa s-a ajuns la „războiul tuturor împotriva tuturor”… De altfel, cred că modelul e preluat după mai marele model al „războiului împotriva terorii”…

Ia să vedem care este logica electorală a democrației românești… Această logică implică atacul la persoană și zeflemeaua folosite ca tehnici de manipulare care desigur nu pot decât să omoare dezbaterea și comunicarea cu alegătorii. De fapt, în lipsa unor programe politice și a unor idei de guvernare, ce să și faci? Iată, deci, această logică electorală concretizată în următoarele „idei”:

  1. dacă tipărești broșuri cu idei politice sau afișe electorale, nu câștigi nimic;
  2. dacă nu le tipărești, pierzi „la imagine”.

„Dacă asta este politica democratică aşteptată, atunci democraţia şi-a uitat şi definiţia, şi originile. Calea de evoluţie a relaţiei de dependenţă Popor-Putere a rămas aceeaşi, numai că s-a schimbat sensul de mers. Cine poate spune astăzi că Poporul controlează Puterea? Ce a rămas din teoria votului uninominal, convertită în ideologie pe scena politică românească?

Libertatea noastră politică s-a transformat într-o iluzie de libertate. Scena politică a confruntării de idei şi proiecte de guvernare s-a transformat într-un podium pe care Puterea îşi pune în scenă propriile piese, scriind scenarii şi regizând permanent drame în care îşi alocă rol de Erou Salvator singură, tot Ea distribuind rolurile negative pentru adversarii politici. Există un avantaj însă pentru alegători, pe care Puterea nu îl poate modifica: numărul de căi sau moduri în care politicienii ne pot manipula este limitat. Ei folosesc nişte scheme de comunicare – stereotipuri de discurs şi acţiune atunci când regizează şi pun în scenă scopul câştigării de credibilitate, simpatie socială sau voturi. Omul modern şi omul civilizaţiilor arhaice sau tradiţionale reacţionează în acelaşi fel şi poate fi controlat în aceleaşi moduri: prin gestionarea emoţiilor colective. Gândeşte alegătorii tăi ca nişte fiinţe raţionale, care înţeleg lumea politică prin silogisme valide şi poţi fi sigur că ai pierdut competiţia politică. Comunicarea deschisă – Persuasiunea este înlocuită în mediul electoral de astăzi cu o logică a emoţiilor sociale. Aici se dă lupta pentru obţinerea acelei servituţi voluntare a populaţiei, numită atât de frumos de ideologia democraţiilor contemporane: consimţământul populaţiei. O ştiu toţi politicienii români şi nu se feresc să o aplice. Și noi îi votăm, fiind permanent convinşi că am optat să aplicăm ştampila de vot în deplină libertate de gândire. Oare?”

Pentru că lumea n-a dus lipsă de teoreticieni ai oricărei aberații posibile, un alt clasic, Clausewitz, afirma că războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace, considerând totuși că războiul este un accident, o excepție. În România post-decembristă însă, lucrurile stau invers: politica a devenit un război cu alte mijloace: violența fizică a războiului s-a înlocuit cu violența verbală a discursurilor și acțiunilor adresate emoțiilor și credințelor, sentimentelor (mai ales fricilor) colective care structurează reprezentările imaginarului politic. O agresivitate verbală definită de brutalitatea exprimărilor par a depăși limite împinse tot mai departe de un capital politic definit de încredere, notorietate, opțiune de vot, toate astea devenite noile zeități ale acțiunii politice…

În tot acest ansamblu, se impune o limpezire: dacă Puterea se adresează emoțiilor colective, atunci singura noastră șansă este evitarea servituții voluntare pe care Puterea o urmărește… Cum? Prin atitudine rațională și comportament electoral critic. Altfel spus, șansa este dată de votul rațional

Votul. Manipularea

Pentru a clarifica din start: votul nu e decât instrumentul prin care se redistribuie locuri și poziții de putere și de acces la resursele vitale ale unei comunități pentru o perioadă limitată de timp. deci votul nu limitează puterea zeilor politicii românești…

„…Capital social, capital politic – sunt constantele unei politici definită drept confruntare permanentă, care se învârt în jurul unei zeiţe noi – Zeiţa, am putea spune. Ea comandă locul tuturor – valori politice şi oameni politici în pantheonul democraţiei. Ea stabileşte cine, ce, cum şi cât primeşte fiecare politician din resursele societăţii. Este zeiţa spectacolului şi a punerii Puterii în scenă. Ea distribuie roluri pentru politicieni într-o campanie electorală – cine este Eroul Salvator, cine este Liderul şarmant, cine este Omul obişnuit şi cine este Părintele Naţiunii. Ea anunţă ce fel de piesă de teatru se va juca în campania electorală, în funcţie de caracteristicile contextului politic. Ea stabileşte jocul Puterii. Ea jonglează cu regulile confruntărilor politice. Ea este sursa ritualurilor de violenţă simbolică şi organizează turniruri politice. Este atotputernică pe scena politică românească. E prezentă în tot şi în toate. Este de neocolit în confruntările televizate. Este zeiţa emoţiilor colective din imaginarul politic. Aţi ghicit: este Manipularea.”

Un cerc. Vicios

Cine și cum încearcă să ne stabilească sau chiar ne stabilește opțiunile politice, în așa fel încât să avem impresia că aceste opțiuni chiar sunt ale noastre? Aici începe manipularea. Dar avem o speranță: numărul de tehnici – scheme de comunicare politică în care cetățenii pot fi manipulați, ei bine, acest număr este totuși limitat. Și cu asta putem începe „desvrăjirea” manipulării…

Fiind o ființă socială, omul este permanent influențat în deciziile și acțiunile sale de comunicarea cu ceilalți. Întregul proces de comunicare are și componenta sa de influențare. Dar manipularea este de fapt o formă deviantă a actului comunicării, în care unul sau altul dintre elementele actului comunicării este ascuns. De regulă, manipularea ascunde Scopul acțiunii, devenind un act cu dublu scop: scopul real, totdeauna ascuns și scopul afișat care ne induce în eroare, făcându-ne să credem că am optat într-o deplină libertate de gândire.

Aici nu vorbim de cei care pornesc cu idei fixe, cu alegerea deja făcută, încă înainte de începerea unei campanii electorale. Chiar și păstrându-ne simțul critic și optând cu oarece neîncredere și sceptic, pe baza principiului „cea mai bună dintre ofertele actuale”, tot nu avem garanția unei opțiuni absolut libere. E necesară o permanentă evaluare a ce, cum, în ce fel și în ce context, sau ce a vrut să spună sau să facă candidatul selectat, sau altfel spus, e necesară urmărirea permanentă a actului de punere în scenă a Puteri într-o campanie electorală și relația dintre drama prezentată Poporului la TV și acțiunile/programele politice pe care le propune sau pe care le-a realizat atunci când a avut posibilitatea s-o facă. Idealul ar fi să identificăm ideile candidatului, fie el individ sau grup politic. Deși e posibil ca unii să chiar le aibă, poate că nu pun mare preț pe ele pentru că Poporul nu pare să le prețuiască. Și așa ajungem la relația Popor – Putere politică:

  • Poporul prețuiește Spectacolul mediatic;
  • Politicienii oferă Spectacol mediatic, în dauna dezbaterii de programe și idei;
  • Politica e Spectacol mediatic și nu dezbatere de idei și programe.

O caracteristică a manipulării este aceea că e o acțiune de comunicare unilaterală, excluzând dialogul și posibilitatea de răspuns a Receptorului și implicit excluzând dezbaterea și alternativa. Desigur că politicienii vor argumenta o astfel de atitudine prin expresia antică: „Poporul vrea pâine și circ”, chiar dacă, la origini, democrația însemna cu totul altceva de cât „pâine și circ”. La începuturile democrației, politicianul își era sie însuși strateg, fiind obligat să comunice direct cu electorii. Azi se afirmă că n-ar mai fi posibilă comunicarea la nivel național, deși internetul este o bogată sursă de mijloace de comunicație…

Odată cu primul război mondial și mai abitir odată cu instaurarea regimurilor sovietic, nazist, fascist, mass-media s-a transformat dintr-un instrument de informare a oamenilor într-un mijloc de comunicare indispensabil controlului social. La momentul în care s-a descoperit potențialul mass media de creare a servituții voluntare, rolul și funcțiile ei au fost definitiv compromise. Astfel s-a ajuns la completarea cercului vicios al relației Popor-Putere: Mass media vrea și dorește ceea ce Poporul vrea și dorește.

Foarte frecvent, se ajunge la asocieri hidoase: Presa – „câinele de pază al democrației” se aliază cu Interesul privat – „câinele de pază al pieței libere”! Și-atunci, spontan, apare un spațiu al intoxicării, diversiunii și subversiunii, al propagandei negre și al manipulării politice… Și cu cât tovărășia celor doi „câini” ai democrațiilor liberale e mai eficientă pentru Putere, cu atât mai siguri putem fi că piața liberă a informării Cetățeanului devine piața liberă a dezinformării Populației! Exemplele sunt mult prea vizibile în societatea românească pentru a merita pomenite…

Conținutul manipulării politice

De ce ne oferă Puterea un permanent spectacol? De ce se ceartă politicienii la TV și discută tovărășește atunci când cred că nu sunt observați? Răspunsul? Vor să-i votăm… O dată la patru ani avem impresia că deținem puterea și că de noi depind politicienii…

Dar cât de liberi suntem în realitate atunci când optăm pentru un candidat/partid sau un altul? Această întrebare – odată pusă – aparține deja unui spațiu de libertate greu de cucerit de spectacolele Puterii, el fiind spațiu al cugetării critice, cel ce face trecerea de la simpla primire a informației la analiza și conștientizarea prezenței noastre în locul de joacă al Puterii. O asemenea conștiință critică este inamicul punerii în scenă a Puterii, transformând omul-masă în Cetățean – persoană autonomă, cristalizată i nedizolvată în ofertele fundamental emoționale ale partidelor/candidaților. Doar în spațiul atitudinii critice ne maximizăm șansele de a fi liberi, e singurul loc în care putem protesta și ne putem opune cercului vicios al relațiilor Politicieni – Mass media, Mass media – Alegători, Om politic – Votant. Iar dacă am înțelege schemele de gândire și comportament ale politicienilor, mecanismele și procedurile, stereotipurile și clișeele, într-un cuvânt, Tehnicile prin care Puterea se poziționează în scenă și își regizează spectacolul politic, deja ne vom simți mult mai confortabil în spațiul individual de libertate.

Cât timp o societate acceptă că trebuie „condusă” de politicieni, spectacolul Puterii va continua, el fiind o permanență a istoriei sociale și politice, rezultând din necesitatea socială a „obligației” Puterii de a justifica de ce deținătorii ei au dreptul să ia decizii în numele celorlalți. Și democrațiile contemporane oferă Alegătorilor avantajul ca măcar o dată la patru-cinci ani să-i oblige pe politicieni să comunice cu noi în încercarea de a ne convinge de ce unii sau alții sunt mai potriviți să ne administreze resursele (locale, județene, naționale, europene).

Dezavantajul, căci nu poate lipsi, este acela că în actuala configurație a relațiilor dintre Politică – cetățean – Mass media, comunicarea Puterii poate folosi mai mult decât oricând în istorie viclenia și înșelătoria.

Există patru mituri politice fundamentale care se activează ciclic, în campaniile electorale: Eroul Salvator, Conspirația, Vârsta de Aur și Unitatea. Ele devin ușor de identificat în situații de criză sau conflict politic. Orice scenariu politic are nevoie de mecanisme și proceduri, strategii și tactici, toate fiind activate de anumite Tehnici de punere în scenă. Nu o dată, Puterea face apel la dezinformare, propaganda politică folosind tactici de gestionare a fricilor colective, a emoțiilor și sentimentelor, a idealurilor și credințelor care structurează imaginarul politic al vremii. Astfel de tactici ale strategiei politice se derulează în cadrul unor Tehnici de manipulare, de fapt scheme relativ stabile de transmitere a informației către alegători, prin mass media.

De multe ori tehnicile de influențare de vin Tehnici de manipulare – procedee de comunicare cu alegătorii viciate prin ascunderea adevăratului scop al comunicării. De fapt, sunt manipulate mediul sau contextele ce ne structurează imaginarul social-politic. Logica manipulării are secțiuni și elemente limitate ca număr. Dacă acestea sunt schematizate, pot fi ușor identificate, ajutând la protecția împotriva manipulării.

Limitele manipulării politice

Deși actele de manipulare politică sunt nedefinite ca număr, din fericire tehnicile de manipulare politică sunt destul de limitate. O analiză a comportamentului Puterii românești din ultimii ani duce la identificarea a 33 de tehnici de manipulare toate cu rădăcini în procedeele și tehnicile de punere în scenă ale Puterii de acum două mii de ani. Iar ținta lor nu este Cetățeanul, ci imaginarul acestuia despre politică, imaginar exprimat prin credințe, frici colective, sentimente, idealuri, emoții, toate organizate contextual-istoric în cadrul celor patru universalii politice: Salvatorul, Conspirația, Vârsta de Aur și Unitatea. Așa e structurat imaginarul politic al oricărei epoci istorice și al oricărei comunități umane organizate în jurul Puterii.

În interiorul imaginarului politic se construiesc răspunsurile la întrebările fundamentale ale Ordinii politice: Cine?; Cum?; De ce?; Care-i justificarea pentru a obține conducerea?

Tehnicile de manipulare prezinte rare inovații, ele constând de obicei în forme noi de activare a unor procedee, clișee și stereotipuri cunoscute în istoria politică a umanității.

Cele 33 de procedee de manipulare pot fi grupate în categorii, pe categorii de ordonare legate de Emițător, Mesaj, sau Receptor.

Tehnica de manipulare

O Tehnică de manipulare este o acțiune de comunicare ce se desfășoară în baza unei scheme stabile. „Tehnica” implică organizarea informației, existența anumitor etape în derularea comunicării, folosirea unor stimuli în Mesaj, pentru a genera o reacție socială, atitudine, o imagine socială sau politică.

Informația transmisă prin intermediul acestei scheme stabile de comunicare politică vizează doar sentimentele, emoțiile clișeele, relațiile, normele și credințelor politice ale unei populații, încercând să anihileze spiritul critic (în cazul în care acesta există!)…

Anunțuri

3 gânduri despre „Manipularea electorală (1)

  1. Asta, da DILEMĂ 🙂
    -dacă tipărești broșuri cu idei politice sau afișe electorale, nu câștigi nimic;
    -dacă nu le tipărești, pierzi „la imagine”.

    Eu zic că depinde și de starea de spirit a populației…dacă e sătulă de promisiuni, o va enerva mutra expusă electoral.

    S-ar putea să nu mai conteze ”imaginea” ci, bibilica – ce-are în ea, iar din punct de vedere estetic, măcar numele să-i sune bine, nu neapărat terminat în ”escu”, nu?

    Apreciază

  2. Eeeee….dacă toți generalii de armată sau din ”structuri”, puși în funcții ca comandanți-șef, nu s-ar fi supus obligativității îndeplinirii tuturor ordinelor venite de la suveran (sau președinte)….poate România arăta/însemna ALTCEVA la ora asta!
    Condiția – ca toți acești ȘEFI să iubească România și pe români.

    Apreciază

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s