Factorul (in)tern (13)

Articolele seriei: (1) | (2) | (3) | (4) | (5) | (6) | (7) | (8) | (9) | (10) | (11) | (12) | (14) | (15)


De cele mai multe ori, pentru a înțelege un personaj, nu e suficient să-l vedem doar pe sticla televizorului. Unde personajul poate afișa o mască, pe care s-o dea jos foarte ușor imediat după ieșirea din platou… De aceea, e nevoie să luăm cunoștințe de momente de viață reală, fără măști și farduri. Și iată ce aflăm de la Domnul Rogojan despre un personaj foarte prezent într-o anumită perioadă pe micile ecrane…

Femeia-comisar n-a dispărut!

Iată un episod al modului în care madam Renate Weber a binevoit să se implice în coordonarea Grupului Interdepartamental pentru Reforma Legislativă a Sistemului de Securitate Națională:

„Cu câteva zile înainte de termenul până la care legea-cadru trebuia să fie finalizată, s-a stabilit o ultimă sesiune de lucru la nivel de directori ai serviciilor de informații pentru securitate și șefi ai structurilor departamentale de informații. Întâlnirea a avut loc la Serviciul Român de Informații, sâmbătă, 5 octombrie 2005, cu începere de la ora 9. Cu vreun sfert de oră înainte, de la Departamentul legislativ și probleme constituționale al Administrației Prezidențiale a fost anunțată participarea doamnei consilier prezidențial Renate Weber. Am raportat imediat domnului Alexandru Radu Timofte, directorul Serviciului Român de Informații, că vom fi onorați de prezența doamnei și am solicitat Serviciului protocol să o întâmpine și să o conducă în locul în care va fi primită. Alexandru Radu Timofte s-a arătat neîncrezător: «Cum să vină așa? M-ar fi căutat să-mi spună. Uite, acum m-ar găsi în trening, că am fost la sală. Nu cred. E o alarmă falsă.» – «Domnule director, este deja la poartă!» – «Să o conduceți direct la sala mare de consiliu, vin și eu după ce mă schimb.»

Colonelul Ionică Ț., locțiitor al șefului Direcției Juridice, și un ofițer de protocol au preluat-o pe doamna consilier, scutind-o de legitimare și trecere prin poarta detectoare. Colonelul Ionică Ț. se prezintă regulamentar și o informează politicos că o va conduce la sala de consiliu, care se află la mezanin, întrebând-o dacă preferă accesul pe scară, ori cu liftul. Doamna, cu ironie studiată, răspunde «În brațe, domnule, nu se poate, că, uite, nu mai sunt chiar ușurică!», după care o ia bărbătește pe scara monumentală din foaier.

Doamna consilier își face o intrare cu mult nerv în sala de consiliu și se oprește la extremitatea vestică a impunătoarei mese ovale de consiliu, în jurul căreia era așezată, pe două rânduri, după rang, elita conducătoare a serviciilor secrete (directori sau prim-adjuncți ai acestora, șefi de direcții, consilieri și staff-urile tehnice). Își pune poșeta pe masă, în stânga dumisale. Este invitată să ia loc pe unul din cele două scaune-fotoliu libere. Nu se așază. Fixează sala, se sprijină cu ambele mâini pe tăblia mesei și se schimbă vizibil la față. Privirea-i devine fulgerătoare și, cu o voce de tunet, începe: «Unde sunt directorii serviciilor? Cu cine discut eu aici? Ce este cu desconsiderarea asta? Am venit să mă întâlnesc cu directorii și aici pe cine găsesc?»

Parcă aflat în audiție live, dă buzna chestorul Virgil Ardelean, șeful Direcției Generale de Informații și Protecție Internă a Ministerului de Interne, deși prim-adjunctul său era de față. «În sfârșit, văd și un director care a binevoit să fie prezent. dar de ce nu-l văd pe directorul Serviciului de Informații Externe? Unde este domnul Fulga?» De ridică să se prezinte adjunctul prezent, dar este ignorat. Generalul Sergiu Medar, numit cu numai două zile înainte director general al Direcției de Informații a Apărării, deși prezent, nu pare a fi observat. Nici generalul Tănase, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, de asemenea prezent, nu se impune atenției doamnei consilier, care își continuă perorația vehementă: «Am știut eu că trebuie să începem reforma serviciilor secrete cu directorii. este inadmisibil, nu se poate așa… Domnul președinte m-a trimis să mă întâlnesc aici cu directorii și…»

Brusc este întreruptă de o voce calmă, ușor nedumerită: «Bună ziua, dar cine v-a supărat atât de rău doamnă? Spuneți-mi mie și o să vedeți ce-i fac! Cine a îndrăznit aici, la mine, să vă supere atât de rău?!» În acel moment, lângă Renate Weber a apărut, neobservat, venind din spate, prin accesul «de serviciu» dinspre cabinetul directorului, Alexandru Radu Timofte. Cu o față luminoasă și un zâmbet făcut să potolească furtuni feminine, o invită să se așeze, adresând în același timp asistenței o privire de ștrengar. Doamna se așază și își exprimă nemulțumirea că nu este prezent Gheorghe Fulga. «Doamnă, tocmai m-a sunat domnul președinte să-l scuze și să ținem ședința fără domnul Fulga, fiindcă a primit o însărcinare specială, pe care tocmai o duce la îndeplinire cu domnul general Degeratu. Domnul Fulga era în drum spre noi când a fost chemat la Cotroceni.» – «Domnul președinte nu mi-a spus nimic. Aș fi știut și eu…» – «Nu vă putea spune, doamnă… Au de îndeplinit o misiune pe care domnul președinte le-a încredințat-o strict personal.»

A început analiza proiectului de Lege a informațiilor pentru securitate națională, prezentat în proiecție Power Point, articol cu articol. Nu au fost obiecții, textul fiind convenit cu două zile înainte și semnat de toți reprezentanții instituțiilor din Grupul Interdepartamental, inclusiv de un expert al departamentului condus de doamna Renate Weber care a provocat cele mai încinse dezbateri în contradictoriu. Două zile mai târziu, directorii SRI, SIE, STS, DGIA și DGIPI au fost convocați la Departamentul pentru securitate națională al Administrației Prezidențiale, unde consilierul de stat, general Constantin Degeratu, a dispus, cu argumentele funcției, ca proiectul de lege să fie redenumit «Lege privind activitatea de informații, contrainformații și securitate», precizând că, fără a se opera modificări de conținut, acesta trebuie să fie restructurat pe trei secțiuni care să reflecte titlul legii. Indicația generalului Degeratu constituia nu numai o premieră mondială în materia legiferării domeniului, ci și artificiul tactic de expediere a legii în zona regulamentelor cazone prin care au fost suprimate definitiv șansele sale de a fi preluată ca inițiativă legislativă a vreunui grup parlamentar. Ignoranță? Rea credință? Sabotaj? Presiuni ale unor grupuri de interese economice amenințate de intențiile legislative?

Au trecut 11 ani și nici o lege din pachetul legislativ de reformare a domeniului securității naționale și a activității serviciilor de informații nu a fost adoptată. Presiunile extraordinare orchestrate prin ONG-uri – aveam suficiente dovezi – nu exprimau punctul lor de vedere. Bătălia se ducea între actori statali și nonstatali interesați de menținerea dereglementării domeniului securității și a activității serviciilor de informații.”

În astfel de condiții, cu astfel de oameni, atitudini modalități de abordare, e de mirare slăbiciunea unui stat?

Anunțuri

Un gând despre „Factorul (in)tern (13)

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s