În discuție: „Războiul pe care nu-l vezi”

Documentarul acestei săptămâni, „Războiul pe care nu-l vezi”, ne reamintește că dincolo de propaganda oficială, zilnic se moare în războaie! Războaie care în nici un caz nu servesc omului simplu, cel care plătește cu propria viață interese meschine…

Și aici intervine rolul informatorilor, celor care ar trebui să prezinte aceste aberații oamenilor, filmul axându-se în special pe rolul televiziunilor în prezentarea acestor informații referitoare la războaiele lumii…

„În aceste zile avem știri timp de 24 de ore. Știrile șocante nu se opresc niciodată și războiul nu se oprește niciodată: Irak, Afganistan, Palestina…

Acest film este despre ăzboiul pe care nu-l vedeți. Bazându-mă pe propria mea experiență de corespondent de război, vom analiza în principal televiziunea, concentrându-ne asupra celor mai populare canale din America și Marea Britanie.

Filmul va întreba:

«Care este rolul mass media în războaie rapace ca Irak și Afganistan? de ce mulți jurnaliști bat toba războaielor, în pofida minciunilor guvernelor? Și cum sunt prezentate și justificate crimele de război, atunci când există?»

O discuție pe marginea acestui film merită toată atenția… Vă invit la comentarii…

Anunțuri

21 de gânduri despre „În discuție: „Războiul pe care nu-l vezi”

  1. „Războiul pe care nu-l vezi”

    Bagdad, 2007 – Atac nerelatat al unui elicopter Apache:
    -Îi vezi pe toți indivizii ăia de jos?
    -Hmm, cam în direcția orei 1?
    -Imediat ce-i încadrezi, deschide focul!
    -Încadrează-i pe toți!
    -Hai, deschide focul odată!
    -Continuă să tragi!

    RĂZBOIUL PE CARE NU-L VEZI:

    Acesta a fost măcelul cunoscut ca Primul Război Mondial – 16 milioane au murit și 21 milioane au fost răniți. La apogeul carnagiului, primul ministru al Marii Britanii, David Loyd George, a avut o discuție privată cu editorul de la Guardian, C.P. Scott:
    ”Dacă oamenii chiar ar ști adevărul”, a spus primul-ministru, ”războiul ar fi oprit mâine! Dar desigur că nu știu și nici nu pot ști.”
    Publicul britanic era disperat după știri reale. Peste jumătate din națiune s-a îngrămădit să vadă un film de propagandă oficială: ”Bătălia de pe Somme”. Camerele de filmat erau atât de neobișnuite, încât soldații strigau: ”Bună, mamă!” în timp ce mărșăluiau spre front.
    Și erau auziți plângând după mamele lor în timp ce erau omorâți pe câmpul de bătălie, dar asta nu s-a publicat niciodată.

    CNN:
    -În aceste zile, avem știri timp 24h. Știrile șocante nu se opresc niciodată și războiul nu se oprește niciodată: Irak, Afganistan, Palestina. Acest film este despre războiul pe care nu-l vedeți.
    Bazându-mă pe propria mea experiență de corespondent de război, vom analiza în principal televiziunea, concentrându-ne asupra celor mai populare canale de știri din America și Marea Britanie.
    Filmul vă întreabă: ”Care este rolul mass-media, în războaie rapace ca Irak și Afganistan? De ce mulți ziariști bat toba războaielor, în pofida minciunilor guvernelor?
    Și cum sunt prezentate și justificate crimele de război, atunci când există?”

    Un pionier al propagandei moderne, acest om, Edward Bernays, a inventat termenul de ”relații publice”. El a scris: ”Manipularea inteligentă a maselor, este ca un guvern invizibil care este o adevărată forță conducătoare în țara noastră.”
    El făcea parte dintr-un grup secret, numit ”Comitetul informațiilor publice al SUA”, înființat în 1917 (anul Revoluției de la ruși) , pentru ai convinge pe americanii ezitanți să se alăture războiului din Europa.

    Prof.Stuart Ewen: ”Edward Bernays și Walter Lippman s-au dus la Woodrow Wilson și i-au zis: Uite, dacă vrei să intri în acest război, va trebui să ”vindem” acest război poporului american”. Și astfel, Wilson a instituit și creat prima mașinărie de propagandă modernă. Conceptul a fost strălucit de altfel…afirmând că, cea mai bună cale de convingere a oamenilor este cea a emoțiilor, a nevoilor lor inconștiente și instinctuale.

    Hai să nu ne mai chinuim cu prezentarea faptelor, hai să-i speriem la maxim! Un desen al Statutii Libertății în zdrențe care se năruia în portul New York, cu avioane zburând în jurul ei, sau un desen al lumii…ce era înhățată de mâinile însângerate ale unei gorile ce purta un coif german. Deci, nu mai era vorba despre fapte. Faptele nu mai contau.

    Pentru Edward Bernays, relațiile publice era ca un război contra oamenilor pentru a le frânge voința. ”

    (1.Edward Bernays ăsta, înseamnă că disprețuia oamenii, iar intuiția, rațiunea, puterea de convingere, cunoștințele dobândite și le folosea pentru a îngenunchea spirite și a le verfica limitele rezistenței dincolo de care începeau să acționeze numai instinctele primare.

    2.De fapt, voia să-i sensibilize prin emoții, creînd o breșă în forța rațiunii lor slăbindu-le totodată și discernământul, urmând apoi să-i vulnerabilizeze până la punctul în care primesc de-a gata orice sugestie și, în funcție de sensibilitatea nativă a fiecăruia ori dobândită în urma unor traume, să-i tragă la mal sau spre adânc, cum se dorește; iar pentru cei mai mulți, din pricina spiritului de turmă, ajungând să acționeze ei înșiși asupra lor printr-o autosugestibilitate ce le-a fost inoculată abil, ei doar desăvârșind ceea ce în/pe baza emoțiilor li s-a indus…șoc, groază = teroare!)

    ”El a convins femeile să fumeze într-o vreme când fumatul în public, nu era considerat feminin. El a convins un grup de debutante să facă o paradă pe Fifth Avenue, purtând țigarete Lucky Strike, ca simbol al emancipării femeii. Spre încântarea sa, presa le-a numit ”torțe ale libertății”. Ce îl interesa pe el, era crearea unei asocieri între un produs – țigările, în aces caz – și dorința de emancipare a femeii.

    A funcționat, în sensul că a avut o mulțime de știri pe tema asta. A funcționat, în sensul că femeile au început să fumeze în public, și de fapt, fumatul a devenit un simbol al femeii noi, emancipate.

    Pe un panou, o blondă tolănită cu un port-țigaret în mână, este întrebată de un domn: ”Tu inhalezi?”

    (Adică, se inducea ideea că MODELUL – puțin blondă – nu e model reprezentativ pentru celelalte și nici femeie, dacă nu trage fumul în piept ca o fumătoare adevărată și nu se joacă de-a fumatul, cum fac pufăitorii de pipă)

    Apreciază

  2. IRAK, 20 MARTIE 2003

    Crearea de iluzii și vânzarea unui război a progresat mult din vremea lui Edward Bernays. Reclama făcută acestei invazii, a depins de știrile mass-media pentru a promova o serie de iluzii, cum ar fi legătura dintre Saddam Hussein și 11 septembrie.

    Vederea afișului primului Război Mondial al Statuii Libertății făcută țăndări în Portul New York, nu este chiar atât de diferită de imaginea World Trade Center, un simbol arzând ce s-a întipărit în visele oamenilor. Deci, imediat există aceste asocieri dintre imaginea World Trade Center și Saddam Hussein și Irak.

    -Dar Saddam Hussein n-a avut absolut nimic de-a face cu asta!
    – Saddam Hussein n-a avut absolut nimic de-a face cu asta, dar asta nu a contat, fiindcă atunci când începi să folosești simboluri care sunt rupte de context și par să capete viață proprie, faptele nu mai au importanță.

    Acesta este PENTAGONUL, care CHELTUIEȘTE aproape UN MILIARD DE DOALARI ANUAL, doar PE RECLAMĂ, o PROPAGANDĂ DE RECRUTARE, COMERCIALIZÂND UN RĂZBOI.

    Prof.MELVIN GOODMAN, former CIA Analyst: ”Există contracte ale Pentagonului cu organizații de știri privind modul de manipulare a știrilor. Există oficiali ai Pentagonului implicați în comunicate de presă ce ajung în mass-media, serviciile secrete fiind folosite în manipularea opiniei publice, ceea ce este o violare a statutului oricărei organizații secrete.

    Apoi, există generali în retragere, ca purtători de cuvânt ai tuturor rețelelor și nu se spune niciodată pentru ce firme militar-industrializate lucrează.”

    (Păi, n-au și ei legi care să prevadă confidențialitatea datelor și informațiilor care le-a trecut ăstora prin mână, să nu fie făcute publice decât după cel puțin 25-30 de ani, indiferent dacă este vorba de domeniul public sau de alt gen?)

    ”Punctul central este cooptarea și implicarea unei mass-medii privită ca cea mai liberă din lume (arată sediile (NBC, CBS, NEWS CORPORATION, THE NEW YORK TIMES, etc.)

    NBC: Spectacolul Irak!
    Dacă America merge la război, comută pe MS-NBC și THE EXPERTS!

    DAN RATHER, (CBS News) :” Dacă noi jurnaliștii, inclusiv eu însumi, încă de la începuturi am fi început să punem întrebări dure, scormonitoare, agresive, așa cum trebuia, și ne-am fi făcut reportajele, în loc să fim un fel de stenografi…mergând la o informare unde, un oficial spunea ceva și scriind în ziar a doua zi, dacă ne-am fi făcut datoria, cred că poate fi argumentat cu hotărâre, că era posibil să nu fi mers la război.”

    (Bine că își recunosc greșeala. Asta nu-i absolvă de păcatul manipulării omenirii spre acte îndreptate împotriva umanității, prin nașterea de revoluții, război civil sau război prin invazie de străini. Și de ce mă rog? Din pricina serviciilor sau a celor din structurile trecute în rezervă care acum sau de ieri, servesc intereselor străine?

    Dacă-i așa, spionii la ce mai servesc? Serviciile externe, cum ar fi SIE de la noi…ar trebui să stea de pază și să-i urmărească pe toți cei care-au făcut parte din structuri și-acum se vând pe gologani sau din răzbunare, pentru că știu vulnerabilitățile sistemului, particularitățile poporului din care-au ieșit, modul cum poate fi manipulat…iar dacă îi dibuiesc de lucruri necurate, să mârâie la ei ca avertizare, iar mai apoi…de ce nu, chiar a lichidare pentru trădare!)

    ”Atacul din Irak a fost comercializat de acești doi oameni – (maimuța tembelă) George Bush și Tony Blair.

    Planul invaziei a constat în această doctrină militară, numită ”Șoc și groază” destinată ”paralizării țării” și ”distrugerii producției de alimente, rezervelor de apă și a infrastructurii”. EFECTUL AR FI SIMILAR ”ARUNCĂRII BOMBEI ATOMICE” ASUPRA JAPONIEI.

    Asta însemna terorizarea oamenilor pe scară largă, și ar fi mușamalizată prin ”înșelătorie…în cel mai înalt grad”. Dar nu așa a fost prezentată la acea vreme.

    Îl arată pe același DAN RATHER, (CBS News) de-atunci: ”Zeci de reporteri americani se alătură unităților militare din Kuwait, ca parte a efortului Pentagonului de a face orice război cu Irakul, așa cum spune Pentagonul, ”printr-o campanie prietenoasă în mass-media”.

    Un nou cuvânt ”încorporare” a intrat în limbajul mass-media, când se făcea planificarea invaziei. Majoritatea reprotajelor văzute de spectatori, aparțineau unui sistem în care organizațiile mass-media au fost de acord cu anumite condiții impuse de Ministerul Apărării la Londra, și de Pentagon, la Washington.

    BRYAN WHITMAN (US Assist.Secretary of Defence): La momentul în care forțele noastre au intrat în Irak, aveam aproape 700 de reporteri încorporați formațiunilor noastre militare. Încorporarea era importantă în acel conflict, din diverse motive….unul fiind că știam că mergem împotriva unui inamic despre care fusesem neinformați sau chiar dezinformați.

    FOX NEWS: ”Avem un număr de corespondenți încorporați în trupele noastre din regiune, încorporați profund în trupele infanteriei marine cu care călătoresc.

    Iubesc expresia asta pentru războiul din Irak – jurnaliști încorporați (embeded). Ei bine, prea mulți jurnaliști au fost în pat (in bed) cu administrația, în diverse probleme.
    Aș spune că 80-90% din ceea ce citești în ziar, este de inspirație oficială.

    Dacă se referă la comunitatea serviciilor secrete de exemplu, și devin critici cu CIA sau cu o organizație secretă importantă, își vor pierde sursele. Dacă critică Pentagonul, devine foarte greu să mai intre în Pentagon pentru a avea de-a face cu sursele militare oficiale.

    DECI, CRED CĂ JURNALIȘTILOR LE FACE PLĂCERE SĂ FACĂ PARTE DIN JOC, DIN INTIMITATEA SISTEMULUI… ȘI CA ATARE, OPINIA CONVENȚIONALĂ DEVINE CEA MAI BUNĂ.

    Apreciază

  3. RAGEH OMAAR (BBC, reporter): Știrile noastre non-stop, reprezintă sistemul ce poate fi manipulat cel mai ușor. Știrile non-stop sunt de fapt, o cameră uriașă de rezonanță.
    De aceea, spre exemplu, s-a raportat căderea Basra de 17 ori, înainte de căderea propriu-zisă.
    Și totuși, la știrile noastre non-stop, la a șaptea cădere din acel șir de 17 căderi false ale orașului, faptul că se greșise în cele șase ocazii anterioare, pur și simplu nu a contat.

    BBC News, 09 aprilie 2003: Armata americană se mișcă în voie, prin toate zonele Bagdadului. Acesta este Rageh Omaar, transmițând din Bagdad, pentru postul BBC.

    El a descris sosirea americanilor ca pe o eliberare. Oamenii au ieșit să-i întâmpine făcând semnul victoriei.
    Aceasta e o imaginea întâlnită azi, în toată capitala irakiană. Dar nu se întâmpla și în restul Irakului.
    Asta a fost o altă iluzie.
    Dărâmarea unei statui a lui Saddam Hussein, a fost detectată de forța invadatoare, ca fiind ideală.

    Ce nu s-a spus la știri, a fost investigația armatei SUA ce descria cum a explodat ceea ce ei au numit un ”circ mass-media”.
    ”Erau la fel de mulți reporteri, cât irakieni”, spunea raportul.
    Un ofițer psiholog american a dat ordinul de dărâmare a statuii.
    Imaginile apărute la televizor nu au dat nici un sens cuceririi sângeroase a Irakului, care era deja foarte avansată.

    RAGEH OMAAR (BBC, reporter): Știi, eu chiar mi-am făcut datoria cum trebuia! Cred c-am stat cu mâinile ridicate spunând că…cineva nu a apăsat cele mai incomode butoane suficient de tare.
    BBC News, 9 Aprilie 2003.
    – Așa cum ai descris sosirea americanilor, nu ne-ai povestit povestea manipulării doborârii acelei statui. De ce nu?
    – Toate camerele presei mondiale ce filmau în direct, erau pe balconul ”Palestine”. Și acela a fost singurul eveniment difuzat, privind participarea irakiană.
    Deci, a fost un moment menit televiziunii.
    Și cel mai semnificativ moment din acea întreagă zi, a fost când un soldat american s-a urcat pe o macara și a pus steagul american peste fața statuii. (adică un giulgiu simbolic…de-al nostru-ai fost, noi te-am școlit, noi te-am creat, noi ți-am distrus sistemul…).
    Acest eveniment a fost de fapt, un simbol a ceea ce se întâmpla: America luase Irakul în proprietate. În Marea Britanie, invazia lui Blair și Bush, a fost aplaudată ca o răzbunare a lor și-a strategiei lor.

    ANDREW MARR (editor BBC News, 9 Aprilie 2003): A afirmat că vor putea ocupa Bagdadul fără o baie de sânge și că într-un final, irakienii ar putea sărbători și, la amândouă punctele s-a dovedit decisiv că are dreptate. Și ar fi complet nedrept, chiar și pentru criticii săi, să nu recunoască că în seara asta a dovedit că eu un mare om și un prim-ministru mai puternic, în consecință. (ăsta avea buzele tocite de atâta pupat…)

    Altul: Există fără nicio îndoială o răzbunare prin strategie…

    MARK MARDELL: A fost o răzbunare pe cei ce afirmaseră…

    Ca rezultat al invaziei din Irak: 740.000 femei rămase văduve, 4,5 milioane de oameni au fost evacuați forțat din case.

    Un Bou de la Fox News: Nu ar trebui să folosească o MOAB – ”mama tuturor bombelor” – sau bombe ”daisy cutter”? Haideți să nu ne oprim doar la două rachete de croazieră! Aproape că m-am îndrăgostit de F-18, Super Hornet…fiindcă este un avion atât de adaptabil…

    Altul, la fel de mândru-bou, dar de un alt tip de avion: Trebuie să-ți spun că avionul meu preferat este A-10 Warthog. Iubesc avioanele Warthog!

    DAHR JAMAIL: Războiul pe care nu-l vedem în Irak, constă, în principal, în afectarea gravă a civililor din Irak unde, în fiecare zi, chiar și-acum oamenii sunt răniți și uciși din cauza acestei ocupații.
    (Este foarte trist că, după teroarea dictatorială a unuia ca Saddam Hussein, școlit de CIA, irakienii, în loc să răsufle un pic, au intrat pe mâna mentorilor care l-au format și l-au adus la putere. Miza? Puterea aparent nemărginită, compensată de funcții supreme în stat, bogății….)

    Apreciază

  4. Soldați americani, cu arma la ochi: Deshide ușa! (Arată-apoi, cum sunt scoși din casă un adolescent slab și două fete micuțe și îmbrobodite, cu mâinile ridicate spre ceafă și cu ochii în lacrimi, tremurându-le bărbia de frică…:(
    Să vezi ce văd eu, contrastează cu ceea ce s-a relatat de majoritatea mass-media. E ca și cum ar fi două lumi complet diferite.

    În 2004, infanteriștii marini americani, au asaltat de două ori orașul Fallujah, a doua oară împreună cu trupele britanice. Un coșmar dezvăluit!
    Americanii au bombardat orașul fără discriminare.
    ONU a declarat că 70% dintre case au fost distruse, iar cele rămase, au fost perforate de gloanțe.
    Au fost omorâți mii de civili. Prea puține au fost arătate pe majoritatea rețelelor de televiziune în Marea Britanie și în America.
    Faptul că americanii au rezistat curajos, nu era deloc o știre.
    Spectatorii nu au avut idee de amploarea suferinței oamenilor obișnuiți.

    Acest film remarcabil din interiorul Fallujah, a fost făcut de un american, Mark Manning, împreună cu Rana Al-Ayubi, un irakian.
    Nu a fost difuzat niciodată la televiziune.
    În războaiele actuale, adesea, cineaștii independenți și îndrăzneți ca aceștia, sunt cei ce le oferă victimelor o voce.

    O femeie irakiană îmbrăcată în negru:
    -Trei dintre ei au venit aici.
    -Pe ușa aceea?
    -Da, apoi a venit unul și l-au luat pe fiul meu de-aici. Cu toată puterea mea, am forțat deschiderea ușii, și l-am văzut mort. Sângele era împroșcat peste tot. Unul dintre americani stătea aici. În aduseseră aici. Aici l-au pus la zid: sunt 11 urme de gloanțe. Aici e una, aici e alta…l-au măcelărit, efectiv!

    Jurnalistul american DAHR JAMAIL a intrat de asemenea, independent în Fallujah, ȘI A DEZVĂLUIT CĂ AMERICANII FOLOSISERĂ FOSFOR ALB CU CARE AU ATACAT CIVILII. Rapoartele și fotografiile acestui martor ocular, contraziceau versiunea văzută și citită de mulți oameni, dar nu a fost publicată niciodată în mass-media oficială.

    -Am fotografii ale tranșeelor care au fost săpate și i-am urmărit îngropând oameni în ele și punând pietre funerare improvizate deasupra, pe care scriau ceva ce ar fi putut ajuta la identificarea lor. Și m-am plimbat printre ele, după asediul din aprilie. Împreună cu interpretul meu care citea: ”bătrân în salopetă cu o cheie în mână”, ”mamă cu doi copii”…
    Acestea erau inscripțiile, ce arătau clar că erau civili.

    -Ce le-a făcut ”încorporarea” jurnaliștilor înșiși?
    -O distincție importanță între jurnaliștii încorporați și cei independenți, este aceea că, atunci când decizi pentru încorporare, acorzi armatei control total asupra: unde mergi, cum ajungi acolo, ce vezi și când vezi și, în foarte multe cazuri, cum vei relata ceea ce vezi…(și vezi și animale masive moarte, zăcând în poziții nefirești, după modul cum le-a prins suflul exploziilor…:(

    Sute de mii de oameni au fost forțați să evacueze orașul. REFUGIAȚI ÎN PROPRIA ȚARĂ CE NU AVEAU UNDE SĂ SE DUCĂ. MULȚI DINTRE EI INCAPABILI ÎNCĂ, SĂ SE MAI ÎNTOARCĂ.

    (Arată pe drum camioane puse în mișcare unde, majoritari sunt copii mici, iar pe drum, încolonați, în șiruri lungi și rânduri de câte doi, trei…civili, cu umerii ușor încovoiați)

    Apreciază

  5. O femeie irakiană:
    -Cum de acceptă Guvernul așa ceva? Arată la Tv luptători pentru libertate și spun că-s teroriști. Dar dacă le spun oamenilor de-aici teroriști, de ce nu la fel le spun și americanilor? Nu vor accepta niciodată așa ceva.

    -Hei, invadatorilor! (arată cum sunt încendiate steagurile SUA, Marii Britanii și Israel).

    Dovezile că invadatorii au terorizat civilii, au fost furnizate de Al Jazeera și alte rețele arabe de televiziune, ale căror echipe de filmat și reporteri, neînfricați și neîncorporați, au devenit o amenințare pentru propaganda militară.

    Ei au dat voce oamenilor care au refuzat să fie tratați ca simple victime…

    O femeie: Bine-ai venit la casa mea d-le Bush! Uită-te aici! (arată o grămadă de ruine…) Ai vreun pic de omenie în tine? Cum poți accepta să vezi o fetiță…plângând după mama și tatăl ei? Unde-ți este omenia? Unde-ți este conștiința?

    RAGEH OMAAR (BBC, reporter): Se întâmplă să fiu singurul jurnalist din lume, ce a văzut bombardarea Al Jazeera, sediile arabe, atât din Kabul, în 2001, cât și din Bagdat, în 2003.
    Cazul bombardării sediului Al Jazeera din Kabul, a fost fără îndoială și categoric…o țintire directă a acelor jurnaliști, pentru a-i amuți. Și…să-i omoare, probabil!

    -Al Jazeera informase Washington-ul?
    -Orice organizație de știri le-a furnizat comandanților militari occidentali coordonatele exacte ale jurnaliștilor lor. Dar ideea bombardării sediului arab Al Jazeera din Kabul, a fost următoarea: ” Li s-a dat avertisment să iasă afară!”

    Deci acela a fost un atac clar asupra unei organizații jurnalistice și a personalului, pentru a-i opri….

    JAPONEZII SEMNEAZĂ CAPITULAREA NECONDIȚIONATĂ!

    Jurnaliștii care refuză să se supună armatei, sunt adesea cei care relatează adevăratele știri. În august 1945, a fost regizat un spectacol de relații publice pe USS Misouri, în Golful Tokyo, în care, cu ostentație, generalul Douglas McArthur a acceptat capitularea japonezilor.
    Mass-mediei încorporate, i s-a solicitat participarea. Cameramani și reporteri, din multe țări, înregistrează acest moment istoric.
    Un reporter australian, Wilfred Burchett, de la London Daily Express, a refuzat și s-a angajat într-o călătorie paralelă către ruinele Hiroshimei.

    ”Adevărul oficial” asupra bombardamentului atomic, a fost prezentat în acest articol din New York Times care pretindea că boala radiației nu există. Reporterul care a scris această poveste, a fost deconspirat ulterior, ca fiind, în secret, pe statul de plată al Departamentului de Război al SUA.

    Știrea senzațională istorică a lui Burchett, a demascat minciuna. Existase, a raportat el, o ”ciumă atomică”.

    -L-am intervievat pe Wilfred Burchett în 1983, cu puțin înaintea morții sale: ”Arăta, așa cum am descris – nu ca un oraș bombardat…arăta ca un oraș peste care se trecuse cu tăvălugul, aplatizând totul. În timp ce priveam asta, am avut un sentiment de groază. Am umblat pe-acolo privind oamenii. Asta e ceea ce s-a întâmplat în ultimul minut al celui de-al doilea război mondial.”

    AR PUTEA FI DESTINUL ORAȘELOR DIN TOATĂ LUMEA, în primele ore ale celui de-al 3-lea Război Mondial.

    -Ce s-a întâmplat cu tine personal, în Japonia, după ce ai publicat asta?
    -M-am întors la Tokyo cu trenul și am sosit exact când se ținea o conferință de presă care-mi contesta povestea, fiindcă minciuna oficială era că nu există ceva, gen de radiație atomică. Și, acea contestare a poveștii mele, a ținut timp de decenii și încă mai are loc.
    Consensul mass-media a fost că bomba atomică a pus capăt războiului, dar dosarele oficiale au spus o altă poveste.
    Bazat pe investigația detaliată a faptelor: Japonia s-ar fi predat chiar și fără lansarea bombei atomice. (Studiu al Aviației de bombardament strategic, SUA – 1946).

    A început cursa nucleară și Războiul Rece ce i-a urmat. Bazându-se pe o propagandă a fricii, a fost un război neconcretizat vreodată, dar a fost mereu amenințător. Și nu am știut niciodată cât de aproape a fost America să folosească armele nucleare din nou.

    Ceea ce urmează, este o conversație secretă din 1972, între președintele Richard Nixon și Henry Kissinger, înregistrată la Casa Albă:

    Președintele Nixon: Ei bine, nu, nu, nu…mai degrabă aș folosi bomba nucleară

    Henry Kissinger: Gândesc că asta ar fi un pic exagerat.

    Președintele Nixon: Te deranjează bomba nucleară? Aș vrea că gândești grandios, Henry, pentru numele lui Dumnezeu! (Ce ușor lua numele Lui Dumnezeu în deșert diavolul ăsta…de parcă ar fi îndemnat la o faptă milostivă prin punerea la cale a unei asemenea catastrofe!)

    ”Gândit grandios” a fost ceea ce au făcut Administrația Bush în februarie 2003. Acesta este secretarul de stat al SUA, COLIN POWELL, la ONU, promovând invazia Irakului, ca într-un extraordinar teatru al absurdului.

    COLIN POWELL:” Irak a raportat 8.500 litri de antrax. Dar UNSCOM estimează, că Saddam Hussein, ar fi putut produce 25.000 de litri.”

    Nimic din ceea ce pretindea, nu era adevărat. Toate aceste imagini erau lipsite de sens.

    COLIN POWELL: ”Intențiile lui Saddam Hussein nu s-au schimbat niciodată. El nu dezvoltă rachete pentru auto-apărare. Acestea sunt rachete cu care Irakul vrea să-și demonstreze puterea sa, să amenințe, și să lanseze agenți chimici, bilogici…și, dacă-l lăsăm, focoase nucleare.”

    Apreciază

  6. Unul, afectat, cu buzele băgate înăuntru, de pe FOX NEWS: Aceste dovezi incontestabile, de netăgăduit, incontestabile, aduse azi de Colin Powell, au fost o argumentație strălucită a vinovăției.

    Altul, la fel de efervescent: O abundență copleșitoare de dovezi…punct cu punct, pur și simplu a inundat (?!) audiența (cu minciuni) cu date.

    Altul, tot de pe Fox News: A reușit Colin Powell să înlăture dubiile azi, în opinia ta, oricărei persoane care nu era încă hotărâtă?

    La care răspunde diavolul cu state vechi, HENRY KISSINGER: Cred că pentru oricine analizează situația…el a reușit să înlăture dubiile.

    Teatrul incredibil jucat de Colin Powell, nu a fost contestat serios niciodată în mass-media americană, în care FOX TELEVISION a lui Rupert Murdoch, este rețeaua cea mai mare. La fel ca restul imperiului lui Murdoch, rețeaua a sprijinit invazia. (Îl arată pe alt diavol bătrân, învechit în rele pe care, dacă l-ai vedea în parc, ai jura că toată viața a aruncat arpacaș la porumbei, nu le-a sucit gâtul)

    Altul cu gura pungită, schimonosindu-se amenințător spre americani, tot din rețeaua FOX NEWS: Ne așteptăm ca fiecare American să ne sprijine armata și, dacă nu poate face asta, să tacă!

    Dar jurnalismul de desene animate al lui Fox News, poate adesea umbri faptul că mass-media ”respectabilă” a jucat un rol critic în promovarea războiului. La fel ca FOX, celebrul NEW YORK TIMES, a publicat informații false că Saddam avea arme de distrugere în masă. Ziarul și-a cerut scuze de la cititori, un an mai târziu.

    În Marea Britanie, THE OBESERVER, alt ziar liberal respectabil, a publicat aceleași afirmații false.
    -David, ai scris despre articolele tale din The Observer privind consolidarea invaziei din Irak…că te simți…și te citez: ”îngrețoșat, furios și rușinat”…de ceea ce scrisesei. La ce te-ai referit exact?

    DAVID ROSE, jurnalist la The Observer: Este și-acum, și așa a fost câțiva ani…foarte dureros se pare, pentru că faptele pe care le-am crezut reale în acele articole, NU AU FOST DECÂT UN PACHET DE MINCIUNI ce mi-au fost servite printr-o campanie de dezinformare destul de sofisticată.

    -Dar nu te-ai gândit atunci că acești oameni erau niște mincinoși profesioniști?

    DAVID ROSE: Nu am nicio scuză, fiindcă ar fi trebuit să fiu mai puternic. Ar fi trebuit să fiu mult mai sceptic.

    -Adică, ai concluzionat în unul din articolele tale exprimându-te aproape ca-ntr-un mic editorial la final, scriind că, pentru Occident, Irakul a fost, citez: ” locul ideal pentru a stabili un cap de pod”. ”Există ocazii istorice”, ai scris, ”când folosirea forței este atât dreaptă, cât și recomandată”. Ăsta e unul dintre cele în care, în esență, sprijineai un atac…

    DAVID ROSE: Da…asupra unei țări fără apărare, spune vizibil jenat și-acum.

    -E destul de semnificativ, nu-i așa?

    DAVID ROSE: Enormitatea a ceea ce s-a întâmplat în Irak este mult mai mare decât propria mea jenă, propriile mele sentimente. Și, CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT, A FOST O CRIMĂ. A fost o crimă pe scară foarte largă.

    -Și asta nu face dintr-un jurnalist, un complice?

    DAVID ROSE: Da. Lamentabil…inconștient poate, dar, da!

    (Acuma stau și mă gândesc…așa cum are loc manipularea unor jurnaliști din partea profesioniștilor din servicii, așa are loc în continuare – în civilie, cu sau fără ”acoperiții” de rigoare – manipularea jurnaliștilor (deseori conștientă) din partea politicului și/sau a serviciilor, ca-n orice negoț…după cerere și ofertă (dinainte stabilite), urmând ca aceștia, la rându-le să facă capul mare populației manipulându-i cu știri exagerate, cu caracter explozibil din punct de vedere emoțional sau dimpotrivă, anemice, unele false, chiar prostești…dar și unele spuse într-un context și-ntr-un articol aparent banal, cu un scris mic, într-un colț de ziar spre ultimele sale pagini, fără titlu pompos, care poate cuprinde un mare adevăr dovedit ulterior faptic, intrând în istorie atenționarea sau anticiparea exactă a ziaristului cu fler de copoi sau… vechi în meserie și cunoscând mecanismele din spatele fațadei celor care conduc lumea (bancheri, politicieni și servicii) făcând conexiuni între cele spuse de ei și gândind aproape ca ei.)

    Acest buletin special de știri al CBS, e parte a prezentării continue: ”America, la război!” Ascultați-l pe Dan Rather! Timp de 24 de ani, cel mai respectabil reporter de știri al televiziunii americane, a fost Dan Rather.

    -Propria ta carieră a fost remarcabilă din multe puncte de vedere. DAR, UNUL DINTRE ELE ESTE CĂ TE-AI RIDICAT CONTRA PUTERII. Contestarea lui Nixon din partea ta, pe care mi-o amintesc, a fost în 1974 și, de asemenea, interviul tău în problema IRANgate, cu…BUSH senior. Dar…mai târziu ai apărut în faimosul Letterman Show…pe care s-a întâmplat să-l văd și…unde tu ai spus…”George Bush este președintele, el ia deciziile și, știți, că un American oarecare, ori de câte ori mă va solicita să particip, nu va trebui decât să-mi spună unde anume”.
    De ce ai spus așa ceva?

    DAN RATHER: Asta a fost aproape imediat după priveghiul pentru 9/11. Și cam asta simțeam pe-atunci.

    Apreciază

  7. DAN RATHER: Răspundeam ca un cetățean American, la modul personal și am spus, chiar dacă mulți jurnaliști vor sau nu să recunoască că, cel puțin într-o mică măsură…TEAMA era prezentă în orice sediu de știri din țară: teama de a-ți pierde slujba, teama ca instituția pentru care lucrai să dea faliment, teama de a te trezi ca etichetat ca nepatriot sau altcumva, ceea ce te afectează până în mormânt și dincolo de el.

    Teama că…sunt atât de multe în joc pentru țară, și că făcând ceea ce simțeai, îți puteai pierde slujba prin diverse intervenții.

    Toate acestea au contat…dar este foarte important s-o spun, fiindcă o cred cu fermitate, nu sunt vicepreședintele însărcinat cu scuzele.

    Nu ar trebui să existe scuze. (?!) Ce ar trebui făcut, ar fi o analiză profundă a acelei perioade și să învățăm din ea. ȘI SĂ NE RECUPERĂM CURAJUL. (specific americanilor, pentru care lumea îi aprecia…)

    STEVE RENDALL: Charles Hanley care a câștigat premiul Pulitzer pentru reportaj, a fost în Irak în ianuarie 2003 și a fost la toate locațiile nominalizate de oficialii lui Bush ca fiind suspecte: Al Tuwaitha și Fallujah.

    A fost la fiecare site ce fusese nominalizat de Georghe Bush, Cheney, Rice, Colin Powell, și a descoperit că, în fiecare caz, erau încă sigilate din 1991, când au fost sigilate de inspectorii ONU. (pam, pam!)

    A făcut un raport pe 18 ianuarie. Și, fiindcă era de la AP, a mers la fiecare agenție majoră de știri din SUA, FĂRĂ EFECT.

    -Nimeni nu l-a publicat?

    STEVE RENDALL: Nu se potrivea scenariului. PRACTIC, NU A VRUT NIMENI SĂ-L PUBLICE. Nu se potrivea scenariului, fiindcă urma obligatoriu să mergem la război.

    Cred că dacă un jurnalist bun spune adevărul puterii, se poate face ceva extrem de diferit. Deci, dacă cred dacă am mai fi mers la război dacă mass-media și-ar fi făcut datoria, și ar fi contestat nu doar minciunile despre armele de nimicire în masă, ci și minciunile despre faptul că Saddam Hussein ar fi dat afară inspectorii în 1998, și toată acea litanie a propagandei care a condus la 20 martie 2003 la lansarea războiului…cred că dacă mass-media contesta asta, NU am fi mers la război.

    -Jeremy Paxman a spus anul trecut că el și restul mass-media au fost păcăliți referitor la inițierea invaziei din Irak. Este ceva cu care ai fi de acord?

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Ei bine, ceea ce cred că trebuie spus despre asta, este că, în mod clar nu am realizat decât mult mai târziu…în timp, că armele de nimicire în masă NU erau acolo. Și desigur, au mai existat și așa-zisele ”dosare riscante”. Deci, există destul de multe dovezi care să sugereze că mass-media a fost vrăjită de afirmațiile formulate de guvern la acel moment.

    (Pe bune?! Luați-vă agheazmă cu voi și stropiți-vă înainte de-a asculta orbește ceea ce vi se pune pe tavă! Cereți acte oficiale cu caracter indubitabil și eventual, când vorbiți cu mai-marii voștri din politică….pentru început în particular, făceți-o cu camera ascunsă, și puneți-i cu curu pe scaune cu senzori care pot înregistra faptul că mint, vehiculează știri manipulative, concomitent cu dispunerea dincolo de geamul care desparte redacția propriu-zisă de interviul dat în particular, exact ca la poliție…adică din spatele fumurii ale oglinzii-geam, să fie văzuți și ascultați de specialiști socio-psihologi care, după tonalitate, mesaj non-verbal, vă pot spune dacă invitații mint, sau nu!
    Iar dacă în apărarea lor (târzie) dau ”vina” pe specialiștii, experții dintr-un anumit domeniu, NU dați știrile mott-a-mot, chemați-i mai întâi spre confirmare pe aceștia, responsabilizându-i prin punerea camerei de filmat spre ei, conștienți că sunt înregistrați…deci sub lupa jurnaliștilor-editorialiști, implicit și-a telespectatorilor, din care să reiasă de este adevărat sau nu ceea ce susțin!

    Făcând așa, nu s-ar mai da drumul la tot felul de știri mincinoase, rău-voitoare, cu public țintă care trebuie amețit, aburit și făcut complice la nedreptăți strigătoare la cer….)

    -De ce mass-media sau BBC-ul nu și-au dat seama?

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: ”Cred că nu ne-am dat seama, parțial din cauza accesului restricționat. (Păi tocmai asta trebuia să vă dea de gândit…NETRANSPARENȚA mesajului!) Dacă vrei să afli ce se întâmplă, atunci chiar trebuie să mergi acolo și să faci reportaje la prima mână. (Ei, uite că au făcut-o alții, dar n-au fost băgați în seamă de fârtați…DE FRICĂ!) Ceea ce nu a fost posibil la declanșarea războiului din Irak.”

    Dar faptele esențiale erau disponibile. Șeful inspectorilor ONU în problema armelor din Irak, SCOTT RITTER, a dat acest interviu cu patru ani înainte de invazie.

    SCOTT RITTER : ”În 1991, Irak avea capabilități semnificative în domeniul armelor chimice, armelor biologice, capabilități de producere a armelor nucleare, și capabilități de producere a rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune.

    Până în 1998, infrastructura armelor chimice fusese complet dezmembrată, sau distrusă de UNSCOM sau de Irak, în concordanță cu mandatul UNSCOM.

    Programul armelor biologice fusese amânat în ansamblul său, dar era terminat – principalele sale instalații fuseseră eliminate. PROGRAMUL ARMELOR NUCLEARE, REPET…ERA COMPLET ELIMINAT.

    PROGRAMUL RACHETELOR BALISTICE CU RAZĂ LUNGĂ DE ACȚIUNE ERA COMPLET ELIMINAT.
    Tot ceea ce mai rămăsese, era capabilitatea de cercetare și dezvoltare și fabricare a rachetelor cu rază mai mică de 150 km, O ACTIVITATE PERMISĂ.

    TOT CE S-A HOTĂRÂT SĂ SE DISTRUGĂ ÎN 1991 (INFRASTRUCTURA FIZICĂ), S-A ELIMINAT.
    Deci, DACĂ AR TREBUI SĂ CUANTIFIC AMENINȚAREA IRAKIANĂ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ARMELE DE DISTRUGERE ÎN MASĂ, A D E V Ă R A T A AMENINȚARE ESTE ZERO, NULĂ!”

    (BUUM!!! Gura păcătosului, adevăr grăiește CU 4 ANI ÎANINTE de invazia asupra Irakului, cu subiect și predicat!
    Buun…nu s-au luat după tipul care a câștigat Premiul Pulitzer ce s-a și întors în SUA ca să ceară ajutorul știriștilor de pretutindeni spre-a opri un război nejustificat, nedemn de o nație, oricare ar fi ea…dar NU ȘI-A ADUS AMINTE NIMENI să dea pe un post de știri, interviul ăstuia care DE FAPT SE LĂUDA CĂ A REDUS PUTEREA NUCLEARĂ, CHIMICĂ, INCLUSIV A RACHETELOR BALISTICE CU RAZĂ LUNGĂ DE ACȚIUNE A IRAKULUI, LA ZERO?! Nu s-a vrut, nu că nu s-ar fi putut.)

    Apreciază

  8. -Fostul inspector-șef al armamentului, SCOTT RITTER, a spus încă din 1998 că Saddam Hussein era complet dezarmat. Cred că Scott Ritter, a apărut în 2003 de două ori, și odată la 3 a.m. la știrile non-stop ale BBC unde, el a avut un martor-expert vital și au fost și alții.

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Ei bine, de ce Scott Ritter nu a apărut mai mult, deși e clar că apăruse…

    -Asta da întrebare dură pentru BBC: De ce nu au fost auzite acele voci?

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Ei bine, fiindcă au existat și alte voci pe care le-am difuzat, cum ar fi Mohamed El Baradei (Fostul Șef al AIEA), Hans Blix,
    Deci, noi ascultam acele voci, dar cred că da, ai dreptate. De ce nu ne-am pus aceste întrebări decât după aceea? De ce nu am putut descoperi asta de la început? Și nu am putut descoperi starea armelor de distrugere-n masă ale lui Saddam Hussein.

    -Cred că ce…ar putea spune criticii, ar fi că posturile…mai ales BBC…au preluat ca un ecou sau au amplificat minciunile ce s-au spus în perioada de pregătire a invaziei, în loc să investigheze ele însele. (foarte corect!)

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Ce datorie a avut atunci BBC, a fost de a relata ceea ce spuneau guvernele sau reprezentanții noștri, ceea ce-am făcut, desigur. Doar relatam ca fiind legitime, afirmațiile făcute de oamenii vremii…
    -Deci erau totuși afirmații legitime?

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Ieșeau din gura unor lideri legitimi, totuși…și ca atare, aveam datoria de a le relata.

    (Da, aici are parțial dreptate, în sensul că adesea, privești prin ochii aceluia care reprezintă autoritatea…asta nu înseamnă că nu puteai să pui întrebări suplimentare (în direct) , chiar deranjante pentru lider, în ciuda faptului că liderul sau cei din tagma lui sponsorizează postul de știri, iar patronul trustului, devotat liderilor (din convingere sau prin șantaj), ca să se pună la adăpost, în contractele încheiate între el și știriști, să fi menționat niște bariere dincolo de care, pe anumite paliere, chiar dacă vezi luminița de la capătul tunelului, e bine să întrebi dacă ai voie să te aventurezi pe-acolo, evitând clar analiza și-apoi comentarea unor evenimente, fiindu-ți permisă doar redarea, ca un papagal…cu intonație, și cât mai convingător, a ceea ce ți se pune pe masă!)

    -Dar acei lideri…ambii pe care i-ai menționat – Bush și Blair, fuseseră discreditați de multă vreme…adică, nu este rolul BBC-lui, pe lângă relatarea spuselor politicienilor, să tragă puterea la răspundere?

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Desigur că da. Întotdeauna este datoria BBC de a cerceta cu atenție ceea ce spun oamenii. Nu suntem acolo pentru a-i acuza că mint…totuși, fiindcă asta ar însemna judecată.

    -Nu, nu cred că s-ar fi sugerat că judecați pe cineva. Ideea e că acum se deduce că acele contestări jurnalistice importante…n-au avut loc niciodată!

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Nu e datoria mea să judec! Suntem aici să relatăm informațiile și să le analizăm cu atenție. Și să investigăm.

    (1.D-apăi dacă informațiile tot le relatați, analizați-le mai întâi CU ATENȚIE, și NU le (re)dați decât în urma unei ANALIZE făcute ”la rece”, NU pe nemâncate/nerumegate… chiar dacă ARDE sau alții v-au luat-o înainte…dacă au greșit ăia, nu trebuie să greșiți și voi la grămadă, ca oile!

    2.A analiza, e sinonim cu a cerceta, a investiga, a explora, a scormoni, a interpreta, a tâlcui…pe seama judecății (sîc!) a ceea ce ți se livrează ”la pachet”! Tu, având mintea acasă la tine, după desfacerea fundei și scoaterea ambalajului, cercetezi conținutul pachetului = dacă e alterat, îl arunci la gunoi, dacă e mucegăit doar pe margini, îndepărtezi marginile afectate și te folosești doar de mijloc, arătând lumii ceea ce e bun de luat în seamă!

    3.Ipocrizia jurnalistei e evidentă! Se ascunde pe după mantaua (ne)judecării pentru a nu fi acuzată de inducerea în eroare a publicului de pretutindeni datorită afirmației făcute sub semnul exclamării, care o acuză și o incriminează mai tare! Iar dacă afirmația ei este sinceră, poate fi acuzată de lipsă de judecare a faptelor, de superficialitate, chiar de neprofesionalism jurnalistic…ceea ce o descalifică!)

    Apreciază

  9. În august 2002, ITV a relatat un avertisment al vicepreședintelui Cheney, că Irak urma să aibă o armă nucleară. Și asta a fost un nonsens! Dar a fost prezentat necritic, ca fiind o știre. Ai putea afirma că asta a contribuit…la invazia ce-a avut loc anul următor, în Irak?

    DAVID MANNION (editor ITV News): S-ar putea, dar precizând că n-a fost vina noastră. Adică nu cred că sugerezi, nu-i așa, că ar fi trebuie să neglijăm total spusele celui de-al doilea om ca putere, din lumea occidentală?

    -Nu!

    DAVID MANNION (editor ITV News): Poate nu am fost de acord, dar am relatat. Și le-am permis spectatorilor noștri să decidă dacă omul spunea adevărul, sau nu.

    -Dar asta nu e corect pentru spectatori, nu-i așa? :)))) Fiindcă ei s-ar putea să nu știe ceea ce noi jurnaliștii știm, sau ar trebui să știm, că era un politician extrem de nesigur care făcea niște afirmații extraordinare.

    (Foarte corect! Mannion ăla, doar se spală pe mâini, ca Pilat. Și, după ce aruncă castanele (știrile false sau exagerate) în mâna (tele)spectatorului ca să discearnă el singur de este adevărat sau nu, bun sau rău ceea ce i se servește mediatic… își ”justifică” coloana aplecată în fața anumitor știri în privința cărora el însuși NU este de acord, dar totuși le transmite ”deontologic”, doar pentru că au emise de primul sau al doilea om puternic din lumea occidentală…te face ”praf” la logică!?!)

    DAVID MANNION (editor ITV News):Dacă am fi știut, ar fi trebuit s-o spunem! Dacă nu am știut, nu am putut s-o facem. Și asta se aplică oricui! Dar ai de fapt, dreptate într-o privință. Nu ar fi trebuit s-o luăm de bună, ci s-o investigăm cât mai bine și, când am fi știut, s-o spunem telespectatorilor. Desigur că da, fiindcă face parte din procesul de a fi o organizație jurnalistică.

    (Deci, a treia putere dintr-un stat, dacă nu are grijă la ceea spune/transmite, se poate face părtașă la prăbușirea economico-socială a unei nații, la izbucnirea de revoluții sau războaie, la genocid! Dacă nu au CURAJ să fie/devină/rămână jurnaliști – de investigații, sau nu…să se lase de meserie și eventual, să se transforme TOȚI în simpli purtători de cuvânt ai elitelor – bancare, politice sau de alt gen de instituții, urmând ca, cei care-i ascultă, SĂ FIE ÎNCREDINȚAȚI că trebuie să treacă prin filtrul lor ceea ce li se transmite!)

    -Adică, referindu-ne la multe dintre declarațiile lui Blair, a existat una pe 29 ianuarie 2003, ITV News a relatat că Blair a afirmat: ”Avem știință de legături dintre Al Qaeda și Irak!”. Acestea, după cum știi, NU AU EXISTAT!

    DAVID MANNION (editor ITV News): Adică, ne aventurăm acum, pe tărâmul semanticii. Dar dacă el…
    -O semantică foarte importantă, nu?

    DAVID MANNION (editor ITV News): Dacă el a folosit cuvântul ”legătură” între cele două, fiind citatul tău, nu al meu…
    -A fost citatu vostru, al ITV News.

    DAVID MANNION (editor ITV News): Da, așa e. ”Legături” pot însemna mii de lucruri. Nu înseamnă neapărat legătură de sprijin.

    -Nu erau legături!

    DAVID MANNION (editor ITV News): Stau aici și tu îmi spui mie asta, și eu spun să-mi demonstrezi că nu au existat legături.

    -Arată-mi! (râde…) Chiar ei au recunoscut că nu erau legături!

    DAVID MANNION (editor ITV News): Orice gen de comunicație, între două astfel de organizații, este imposibil de verificat. Și el și-a ales cuvintele cu mare atenție. Și desigur…

    (Serios?! Bine, să zicem… atunci nu le mai dați pe post ca fiind valide! Să-și găsească în viitor ei SINGURI, elitele…politice, bancare și ce-or mai fi, modalități de transmitere, altele decât prin canalele de știri, TOCMAI pentru a nu vă face părtași la treburile lor manipulant-murdare! Sau, dacă țineți cu oamenii, sugerați care sunt acele trusturi de presă din subordinea elitelor sau deconspirați ”acoperiții” din redacții infiltrați pe ici, pe colo…)

    -Ei bine, nu chiar cu atenție: ”știm de legături dintre Al Qaeda și Irak!”

    DAVID MANNION (editor ITV News): DA, dar cuvântul ”legături”…

    -Da…

    DAVID MANNION (editor ITV News):…poate însemna mii de lucruri, și eu asta afirm. Și nu sugerezi, sunt sigur, că n-ar fi trebuit relatate spusele primului-ministru.

    (Ba da, de ce nu?! Dar poți s-o faci ironic, adăugând la sfârșitul redării a ceea ce a spus ăla, ȘI părerea ta, în urma a ceea ce se știa dar poate s-a uitat, atât din partea prim-ministrului sau a publicului, nu? Dând astfel TUȘA CORECTĂ a mesajului care, inițial a fost spus unui public țintă, care s-ar gândi automat la LEGĂTURI PERICULOASE între Al Qaeda și Irak, justificând prin anticipare, războiul ce-l puseseră ei la cale …decrebilizând astfel, afirmațiile lui Blair sau a oricărui politician obraznic și ticălos!)

    -Până la urmă te legi de semantică.

    Apreciază

  10. MARK CURTIS: Mi se pare practic imposibil de crezut că Marea Britanie putea evita invazia din Irak…dacă mass-media și-ar fi făcut datoria.

    Când Blair a afirmat că politica noastră în regiune era de a sprijini forțele democrației…reacția noastră potrivită la așa-ceva, ar fi fost să izbucnim în râs.

    Nu există nicio tradiție istorică. ANGLIA A FOST MEREU DE PARTEA REGIMURILOR AUTORITARE, REPRESIVE. Sunt aliații noștri: cei din Oman, saudiții, egiptenii.

    Aliații noștri nu sunt cele mai democrate și mai liberale forțe din zonă. Și, cred că dacă jurnaliștii noștri și-ar fi dat cât de cât interesul, cercetând istoria, și cercetând spusele guvernului în lumina dovezilor disponibile, atunci, altfel ar fi relatat lucrurile, iar guvernul nu ar fi scăpat așa ușor cu ceea ce-a făcut.

    RĂZBOIUL PE CARE NU-L VEZI. World in Action, ITV 1970:

    -Bună dimineața, Vietnam! Bine-ați venit la Dawn Buster! Acesta a fost războiul din Vietnam, relatat de mine.
    Un nou jargon militar, ”victime colaterale” a fost destinat mass-media, pentru a mușamaliza scara industrială a uciderii a 3 milioane de oameni și teroarea bombardării fără discriminare, cunoscută adesea ca ”împușcat curcanul”.

    CEA MAI LUNGĂ CAMPANIE DE BOMBARDAMENT DIN ISTORIE, A AVUT LOC AICI, ÎN VIETNAMUL DE NORD, ÎN MAJORITATE NEVĂZUTĂ DE CEI DIN EXTERIOR.

    Aceasta este o fotografie a orașului Ham Long, din nord, în care nu a mai rămas nicio clădire, ci doar cratere de bombe. Astfel de imagini, au fost rareori publicate.

    VIETNAMUL A FOST PLANUL RĂZBOAIELOR ACTUALE. CRIMA ȘI DISTRUGEREA AU ÎNLOCUIT TACTICA MILITARĂ.
    (Și asta arată o DECĂDERE RUȘINOASĂ a omului care nu mai știe de onoare, onorabilitate, nu-și respectă dușmanul atunci când acela e brav sau e maestru în bătălie, vrea doar să nimicească. Și o face viclean, pervers, murdar, prin uz excesiv de forță, gloanțe, bombe…parcă-ar avea un apetit insațiabil pentru sânge, moarte, oroarea creată în supraviețuitori, alături pustiirea lăsată în urmă…)

    Aproape fiecare bărbat, femeie, copil, au devenit inamici. Este vremea să recunoaștem, că ai noștri urmează o cale ”nobilă”.

    La fel ca în războaiele anterioare, memoria publică a războiului din Vietnam, a fost influențată masiv de Hollywood: ”The Deer Hunter”, ”Platoon”, ”Good morning, Vietnam”, ”Beretele verzi” (1968).

    Toate aceste filme au perpetuat o iluzie, transformând ficțiunea în adevăr. Subiectul era eroismul fals și autocompătimirea, invadatorii ca victime, absolviți de orice crimă.

    Astăzi, o serie de filme de război despre războiul din Irak, urmează tradiția. Actualul căștigător Oscar, ”The Hurt Locker!”, este povestea familiară a unui psihopat dedat violențelor în țara altcuiva, în care suferința oamenilor lui, abia dacă există.

    Prof.STUART EWEN (istoric-media): Ce am urmărit, a fost un film ca o sărbătorire continuă…a lunaticului singuratic, dar care, într-un final, este chintesența eroului american. Fiindcă lunaticii singuratici, sunt foarte importanți în țara asta. Îi alegem chiar și președinți uneori. 🙂
    Acest film are ca subiect crima, care crimă este în întregime occidentală.

    Și acesta E UN RĂZBOI CARE A FOST ORCHESTRAT NUMAI PENTRU PROFIT ȘI PETROL, ȘI PROPRIETATEA ASUPRA RESURSELOR ALTUI POPOR ȘI PENTRU CONTROLUL RESURSELOR GLOBALE. (Ce tare-i tipul…:)

    (Arată într-o cameră goală, înșirați de-a lungul pereților, bărbați legați cu mâinile în față și cu saci legați pe cap.)
    În acest film, soldații britanici torturează civili irakieni. O anchetă publică privind uciderea lui Baha Mousa, un recepționist hotelier irakian, a relevat că soldații britanici au torturat și ucis prizonieri.

    PHIL SHINER este avocatul a mai mult de 100 de familii irakiene.

    PHIL SHINER: Democrațiile moderne, nu lasă urme. Este o tortură ascunsă. Așa că, tehnicile pe care le-am dezvoltat și vrem să le învățăm, americanii procedează identic,evident…sunt mult mai subtile.

    Lăsarea cuiva în picioare, obligat să stea rezemat de un perete, privăndu-l de apă și hrană, etc…clienții mei s-au plâns de orice gen de amenințare.
    Femeile erau aduse și violate în fața lor, amenințări cu moartea sau cu transferul în Guantanamo Bay.
    ȘI, SINCER VORBIND…OAMENII AR TREBUI SĂ FIE CONAMNAȚI PENTRU MULTE DINTRE LUCRURILE DESPRE CARE VORBESC în tribunale penale, nu militare.

    Nu poți avea soldați care acuză alți soldați, ce sunt judecați de o comisie de soldați. (Are dreptate!) SISTEMUL CURȚII MARȚIALE, în opinia mea, A EȘUAT COMPLET. Asta va fi!

    Trebuie ca cei care au fost complici în a inspira groază, să fie judecați.

    -Ce rol crezi că a jucat ”încorporarea” în acest caz?

    PHIL SHINER: ”Ei bine, problema jurnalismului ”încorporat” este că mereu prezintă punctul de vedere al trupelor.
    Nu vom vedea sau auzi din partea civililor că sunt pe o cale greșită în tacticile lor. Să luăm detenția ca exemplu.
    Pare clar că forțele britanice din Irak au omorât mulți oameni, poate sute de civili când i-a avut în custodie. Și s-au dedat la fapte dintre cele mai brutale, inclusiv actele sexuale, etc.
    Jurnalismul ”încorporat”, nu va ajunge niciodată aproape de astfel de povești ale acelor irakieni.”

    În timpul primului război mondial, 10% dintre victime, au fost civili.

    În timpul celui de-al doilea război mondial, numărul civililor morți, a urcat la 50%.

    În timpul războiului din Vietnam, 70% dintre victime, au fost civili.

    În războiul din Irak, civilii au constituit aproape 90% dintre victime.

    ”UCIDEREA CIVILILOR ȘI PROVOCAREA INTENȚIONATĂ DE MARI SUFERINȚE, CONSTITUIE CRIMĂ DE RĂZBOI.” A patra Convenție de la Geneva, 1949.
    (lucru la care se dedau ocupaționiștii (de toate felurile/neamurile), cu spor…de ce? Oare nu mai sunt în vigoare Tratatele, convențiile? Sau, nu are cine să se reunească și NICI CURAJ pentru a ataca marile puteri ale lumii pentru ceea ce fac soldații trimiși în ”teatrul de operațiuni”?)

    Apreciază

  11. Acesta este bombardierul B-1 Lancer, care-l costă pe contribuabilul american, 238 milioane dolari, fiecare. Și asta este ceea ce-a făcut pe 4 mai 2009, în provincia Farah din Afganistan, pe baza unor informații false despre talibanii dintr-un sat. Victimele sale, au fost dintre cei mai săraci oameni de pe Pămînt.

    GUY SMALLMAN este un foto-jurnalist independent, și primul occidental sosit în sat, după bombardament:

    -Prima lovitură a căzut în exteriorul moscheii din sat, care a fost și primul loc unde am fost condus. Era doar un crater masiv, produs de câteva bombe ce căzuse acolo. Ulterior…femeile și copiii au fost evacuați către un complex din nordul îndepăratat al satului.

    Și, din nou prezența lor a fost detectată de echipajul bombardierului, și a fost aruncată o bombă de 1.000 de kg în mijlocul lor. Acolo au murit majoritatea oamenilor. (Terifiant! Ăștia sunt ucigași cu sânge rece!)

    Primul lucru care m-a șocat când am ajuns acolo, a fost tăcerea. În zona rurală afgană are loc de regulă o simfonie de cântece de păsări, și era o tăcere de moarte.

    Iar localnicii au făcut tot posibilul pentru a colecta toate trupurile și fragmentele de trupuri, dar tot era plin de muște ce roiau în zonă, tot exista un puternic iz de moarte ce plutea greu în aer.

    Cred că un alt lucru care m-a șocat, mai mult ca orice, au fost copiii. Arătau de parcă fuseseră secați de toată energia și emoțiile lor. Și se holbau prin mine și translatorul meu, în depărtare. Nu râdeau, și abia dacă mai vorbeau. Și asta cred că m-a șocat cel mai mult. (Și ăsta e șocat! Cum dracu să mai vorbești când îți vezi neamul, casa, pământurile la pământ? )

    Și mi s-a oferit o plimbare destul de macabră, spre locul unde erau înmormântați oamenii. Și, în multe cazuri, familii întregi erau îngropate în același mormânt. Cred că am numărat peste 70 de morminte proaspete.

    Și-apoi, într-un colț îndepărtat al cimitirului, era o groapă comună enormă, de circa 30 de metri. Și, în acel mormânt, erau rămășițele a 55 de oameni și a trebuit să fie îngropați laolaltă pentru că literalmente fuseseră spulberați, și erau imposibil de identificat, așa că fuseseră îngropați în comun, într-o singură tranșee lungă.

    Apoi, au existat raportările diferite ale numărului de victime. Localnicii susțineau că au fost peste 140 de civili care au murit, iar NATO susținea că au fost 25.

    -Deci moartea a 147 de oameni, incluzând 93 de copii, a devenit o dispută despre…

    GUY SMALLMAN: A devenit o dispută privind numărătoarea cadavrelor, și nimic mai mult…dar știu cu siguranță că pozele făcute de radio-jurnaliștii afgani ce fuseseră acolo…arătau organe răspândite pe sol.

    Au îndosariat acele imagini. Și multe dintre acele imagini erau foarte elocvente, iar multe dintre ele arătau oameni dezgropând trupuri, din dărâmături. Arătau acele trupuri aliniate pentru înmormântare.

    -De ce crezi că spectatorii britanici și alți occidentali NU AU O IMAGINE REALĂ DESPRE ATROCITĂȚI DE ASEMENEA AMPLOARE?

    GUY SMALLMAN: Cred că oamenii devin insensibili în privința asta. Când li se spune la știri că o nuntă a fost atacată de accidental, un complex a fost bombardat accidental, un fermier și familia lui au fost uciși accidental, nu prea fac conexiunea cu așa ceva…fiindcă nu ajung de fapt, să vadă acele trupuri.

    -Fețe și nume, rămân necunoscute.
    GUY SMALLMAN: E doar un număr pentru ei, fie
    că sunt afgani sau irakieni…sau civili libanezi. Sunt simple numere! Și poate că este ușor să înțelegi, de ce musulmanii britanici se simt complet ignorați de serviciile noastre de știri.

    (Aici, cred că ar trebui luat și ALTCEVA în calcul: bătătorirea pe creierul majorității (la noi, sigur..poate și în alte părți) a știrilor ”de la ora 5” (spre exemplu…) în care vezi, auzi numai nenorociri: violuri, bătăi crunte cu lăsare de victime mutilate… oameni și/sau animale în cele mai groaznice moduri, carnagii pe șosele, etc…ceea ce duce la o supra-saturare fiindcă creierul nu poate accepta/înmagazina, pe lângă grijile și problemele de zi cu zi atâta NEGATIV și-atunci, devine amorțit, parcă după un șoc post-traumatic, precum copiii-aceia afgani de după bombardament, singura diferență notabilă făcând-o implicarea directă, de la fața locului! Un om normal nu poate rezista în fața unei avalanșe de cumplit rău reversat asupra lui ca ploaia, fiindcă, ori înnebunește, ori moare pe loc, ori devine ”imun” pe moment, sau pentru o perioadă mai îndelungată. Au avut grijă ELITELE (prin mass-media) SĂ DESENSIBILIZEZE OMENIREA, alături de alte și alte măsuri sociale, politice și economice și, DE CE NU…SĂ O PREGĂTEASCĂ pentru TRECEREA DE LA TEORIE, LA PRACTICĂ ÎNDELUNGATĂ!)

    Apreciază

  12. -Cred că presa chiar conspiră să minimalizeze carnagiul din Irak și Afganistan.

    Așa se ajunge la ceea ce un savant și mare scriitor american, ED HERMAN, numea ”victime semnificative sau nesemnificative”. Irakienii nu sunt victime ”semnificative” și le putem minimaliza moartea fiindcă, dacă acceptăm realitatea a peste un milion de morți, este, în principal, VINA NOASTRĂ.

    Așa că, de exemplu, presa SUA va vorbi despre 200-400.000 de morți în Somalia.

    Acele victime sunt semnificative fiidcă au fost omorâte de oameni care nu ne plac.

    Și, într-un caz bizar, se vorbește despre ”ciudățenii culturale” ale societății afgane, fiindcă se înfurie când le ucizi membrii de familie, din familiile civililor. (de parcă n-ar fi normal să fie așa….)

    În alt caz au spus că…au argumentat că societatea afgană era ciudată fiindcă nu le plăceau oamenii ce dădeau buzna în casele lor în miezul nopții. Și asta îi face să se înfurie și uneori, chiar să poarte vendete.

    (Demenții care emit astfel de pretenții față de societatea afgană, vor un accept total și cu zâmbetul pe buze eventual, pentru a-și liniști conștiința – dacă-o au, sau, pentru ca nu cumva să se trezească unul/unii și să protesteze față de atitudinea ocupanților)

    Acesta este memorialul Forțelor Armate Britanice din Staffordshire. Nu este atât de cunoscut ca alte mari cenotafe, și ascunde multe secrete. Există 16.000 de nume aici. În fiecare an, începând din 1948, forțele britanice au fost în acțiune undeva prin lume, și există loc pentru alte 15.000 de nume ale unor tineri soldați – bărbați și femei – ce-și așteaptă moartea.

    Ceea ce este extraordinar la acest monument, este recordul războiului constant, în timpul unei așa-zise perioade de pace, relevând secretul rolului imperial durabil, al Marii Britanii. Ceea ce lipsește, este orice înregistrare a victimelor acestor războaie, nenumărați bărbați, femei și copii, OMORÂȚI MAJORITAR ÎN PROPRIILE ȚĂRI, ÎN NUMELE NOSTRU ce sunt zăriți doar din când în când, la știrile televizate.

    (Deci, ăsta să fie ”secretul” relevat al marelui imperiu britanic? Datorită forței de ”apărare” ce acționează intruziv-abuziv peste alte țări fără odihnă, mână-n mână cu SUA, trimițându-și soldații la înaintare – carne de tun – pentru a-și menține rolul de stăpân care pune picioru-n prag NU la el acasă, ci pe pragul altuia care, după ce că-i violează femeia, îi ruinează bătătura, gardul, îi omoară unul sau toții copiii, acela…nu vrea domnule să zâmbească și nici să-l primească cu flori pe prispă atunci când își bagă ocupantul bocanii în viața lui, în casa lui, în țara lui…tzzz…câtă ”nesimțire” din partea abuzatului!)

    Cel puțin un milion de oameni au murit ca rezultat al invaziei Irakului, dar ei nu au loc în memoria noastră, fiindcă nu li se permite să fie ținuți minte.

    MARK CURTIS este un istoric, ce scrie despre politica externă britanică. Specialitatea sa este revelarea unor prea uitate dosare oficiale.

    MARK CURTIS: Am dezvăluit desigur, multe ocazii în care Anglia a fost să fie implicată în lovituri de stat, fie în intervenții militare care au avut un impact îngrozitor asupra vieții oamenilor.
    Pur și simplu nu sunt menționate niciodată în ziare și nu apar vreodată în istoria televizată britanică. Practic, sunt eliminate, sunt șterse din memoria noastră istorică.

    -De ce publicul britanic are așa de puține cunoștințe despre amploarea reală a acestei probleme?

    MARK CURTIS: Ei bine, motivul principal este că, dacă analizezi fiecare război sau lovitură de stat sau orice regim politic sprijinit vreodată de britanici…acestea sunt însoție uzual de operații de relații publice, extrem de sofisticate.

    Ni se spune de către guvern, că politica externă britanică promoveză democrația, răspândind dezvoltare și susținând drepturile omului. Dar dacă citești DOSARELE REALE de planificare ALE GUVERNULUI, planuri destinate lor înșiși, POLITICA LOR nu se bazează pe asta, ci PE CONTROLUL PETROLULUI, se bazează pe CREEAREA unei ECONOMII INTERNAȚIONALE ce servește INTERESELE CORPORAȚIILOR BRITANICE și se bazează pe menținerea statului de mare putere.

    Această cultură a aroganței, este adânc încorporată în societatea britanică. Adică, dacă ne-am întoarce în timp, să zicem în anii ’60, la vremea când Anglia sprijinea în secret o armată indoneziană ce omorâse aproape un milion de oameni, când Anglia este responsabilă de depopularea insulelor Chagos, și când Anglia înarma guvernul nigerian care ucisese mii de biafrezi în războiul civil nigerian, TOATE ACESTEA AU AVUT LOC SUB GUVERNAREA LABURISTĂ DIN ANII ’60 și niciun ministru nu a fost chestionat vreodată…și totuși, acele decizii au costat, literalmente, mii de vieți.

    RĂZBOIUL PE CARE NU-L VEZI
    (fiindcă se poartă în spatele ușilor închise, deciziile luate fiind adesea PE DOS, adică UNA la arătare, ALTA în realitate. )

    Atacul din Irak nu a început cu ”șoc și groază”.
    În timpul primului război din Golf din 1991, Anglia și America au bombardat, deliberat, infrastructura modernă a Irakului. Și când războiul s-a terminat, bombardamentul a continuat. Acest fapt, a fost rareori relatat.
    În timpul acestei perioade a anilor 1990, ONU a impus o blocadă economică, condusă de America și Anglia. Au fost privați de lucruri esențiale, ca apă potabilă și medicamente vitale.

    Apreciază

  13. În 1998, Fondul pentru copii al Națiunilor Unite, a raportat moartea a jumătate de milion de copii, sub vârsta de 5 ani, un rezultat direct al sancțiunilor impuse de blocadă.

    Acesta este Denis Halliday, fost asistent al secretarului general al ONU care-a demisionat după ce a refuzat să administreze sancțiunile.

    (lăudabil! Așa ar trebui să face toți în fața abuzurilor, atacurilor/atentatelor directe la viața sau bună-starea oamenilor de pretutindeni, indiferent cine ar fi ei….)

    DENIS HALLIDAY: În 1999, am călătorit împreună cu el în Irak. Înseși prevederile Cartei și Declarației Drepturilor Omului, au fost ignorate.

    Purtăm un război, prin ONU, contra copiilor și oamenilor din Irak, cu rezultate incredibile pe care nu te-aștepți să le vezi într-un război ce respectă Convențiile de la Geneva.

    Țintim civili sau chiar mai rău, țintim copii ca Safa spre exemplu (arată spre o fețită) care nu se născuse desigur, când Irakul a intrat în Kuwait. Adică, ce e asta? E O SITUAȚIE MONSTRUOASĂ PENTRU ONU, PENTRU LUMEA OCCIDENTALĂ ȘI TOȚI CEI CARE FAC PARTE DINTR-UN SISTEM DEMOCRATIC…CARE SUNT RESPONSABILI, DE FAPT, DE POLITICA GUVERNELOR NOASTRE ȘI INTRODUCEREA SANCȚIUNILOR ECONOMICE.

    (Adică, se atacă parșiv…prin sancțiunile de ordin economic, de îngrădire/mărginire/marginalizare a unor drepturi fundamentale, firești…forțează populația, dacă aceasta mai are suflu și pentru așa-ceva…dacă îi este foame, sete și are nevoie și de alte lucruri necesare viețuirii, să-și îndrepte nemulțumirea, furia împotriva propriilor guvernanți, NU împotriva celor care emit/ordonă sancțiunile economice.
    Ca la biliard: Anglia cu SUA lovesc economic cu tacul Bila (Irak-ul) spre margine și, după ce o lovește cu capul de margine, până să-și revină, este lovită din lateral de o alta (ONU) care o zăpăcește și mai tare de cap, doar, doar o cădea în gaura dinainte pregătită de sub masa de joc a lumii…)

    Carne Ross a fost diplomat britanic senior la ONU, responsabil de impunerea embargoului din Irak.

    -Ai avut dovezi privind impactul sancțiunilor?

    CARNE ROSS: Da.

    -Și asta ai afirmat: ”Multe dovezi indică în mod clar că sancțiunile au provocat masive suferințe umane pentru irakienii obișnuiți, în special copii. Noi, guvernele Marii Britanii și SUA eram principalii arhitecți, și cei ce încălcau sancțiunile, și eram la curent cu aceste dovezi, la acea vreme. Dar le-am ignorat de regulă, sau am dat vina pentru toate aceste efecte, pe guvernul Saddam Hussein. Sancțiunile au privat practic, întreaga populație de mijloacele de trai”, închei citatul. Este o recunoaștere șocantă.

    CARNE ROSS: Da, sunt de acord și o susțin și astăzi.

    -De ce nu ai vorbit în timpul acelor patru ani și jumătate?

    CARNE ROSS: Există o anume…”cultură macho” în unele cercuri politice, însemnând că, a vorbi despre lucruri ca suferințe umanitare când ai de-a face cu Saddam Hussein, este un pic cam sentimental. Adică, nu în asta constau problemele. Guvernele asigurau securitatea, ceea ce era o sarcină cam dură, ce trebuia îndeplinită de noi.

    (Asigurarea ”securității” cui, nene? A popoarelor invadate, de ele însele? Adică, acelea nu erau în stare să-și poarte singure de grijă și, ca să nu se taie-n cuțitul de pe masă sau de la brâu, aveau nevoie de ”forțele de securitate” ca să le oprească mâna la timp, no?
    Și, chiar dacă era vorba despre guvernul lui Saddam, CINE l-o fi implantat acolo, la putere, în Irak? Nu forțele de coaliție, de securitate?! ȘI, unde s-a școlit oare acela, nu cumva la școala CIA? Iar dacă ajunsese atât de abil în propria-i apărare încât ”bătea” forțele invadatoare cu propriile arme, înseamnă 1. Că elevul și-a ”bătut” profesorul întrecându-l și, 2. Pentru a penetra guvernul Saddam, trebuia să fraternizeze cu populația asuprită dictatorial de Saddam și, să le indice persuasiv, prin agenți dublii, triplii…alt personaj-cheie (marionetă școlită în occident) pentru a-l înlătura pe dictator….adică în manieră SOFT, nu HARD!)

    Și cred că, indiferent cât de eronate ar fi putut fi deciziile, oricât de mult rău ai fi putut provoca altor indivizi, până la urmă nu există niciun fel de responsabilitate. Avem resurse extraordinare pentru a ne încropi povestea, prin găsirea de mici fapte ce ne justificau faptele, spusele…

    -Și cât de dornici erau jurnaliștii să accepte aceste scuze?

    CARNE ROSS: Aveau prea puține șanse de a face altceva, decât să accepte versiunea noastră și, mai mult sau mai puțin, să o transmită și să o editeze pentru public.

    GUVERNUL ESTE O MAȘINĂ INFORMAȚIONALĂ și NOI CONTROLĂM ACCESUL JURNALIȘTILOR LA NOI, GUVERNAMENTALII.
    Când eram la Departamentul de Știri din Ministerul de Externe, NOI controlam accesul la Ministerul de Externe, ca un fel de răsplată pentru jurnaliști. Dacă erau critici sau îi simțeam prea ostili relatării noastre despre evenimente, nu le acordam permis de călătorie cu ministrul prin lume, sau interviuri exclusive, din când în când.
    Am făcut la fel la New York: DACĂ JURNALIȘTII NU NE SUSȚINEAU VERSIUNEA, ÎI IZOLAM SAU LE FĂCEAM VIAȚA GREA.
    Dar există o relație subtilă și privată între ei, bazată în principal pe favoritism prin care anumiți jurnaliști sunt răsplătiți prin ACCES, pentru că ne sprijină versiunea.

    Ei le vor spune practic, acelor jurnaliști: ”Tu continuă cu acea conduită de criticism nejustificat asupra politicii noastre externe în problema X, Y sau Z, și vei fi pedepsit.” Și, acel gen de amenințări au fost foarte explicite.
    Ce s-a întâmplat, nu a fost un proces bazat pe informații, ci un proces de relații publice derulat practic de primul-ministru, pentru a produce un document mult mai credibil politic decât sugerau dovezile.

    -A fost o mare înșelătorie, nu-i așa?

    CARNE ROSS: Cam cu asta a echivalat, așa e. Îmi amintesc că, înainte de a fi trimis la New York la finele lui 1997, am făcut turul departamentelor londoneze spunându-le: O.K., mă voi duce la New York și în Irak! Ce trebuie să știu? ”
    Și am fost la Departamentul Neproliferării, la Ministerul de Externe, și așteptam o informare despre ”marile grămezi de arme” pe care tot credeam că le are Irakul, și ofițerul s-a uitat la mine cam sfios și a spus: ”De fapt, noi nu credem că există ceva în Irak”.

    Am spus că e extraodinar, fiindcă am crezut că impunem sancțiuni, deoarece credeam că Irak deține mari cantități de arme. El a spus: ”Nu, nu!. Sancțiunile sunt justificate în principal, de faptul că…încă mai avem dubii privind modul în care au fost distruse acele stocuri în trecut.”

    (Dacă s-a ajuns să se aplice sancțiuni PE DUBII, nu pe fapte….înseamnă că-s prea slabi de minte și nu prea inventivi, creativi! Chiar că nu sunt în stare măcar să inventeze motive cât de cât plauzibile, și nici atâta sânge pe vene (ca să nu zic în instalație) ca să declare război fățiș țărilor arabe care au resurse de tot felul, în special de petrol…și să le zică în față: ”Da, vă vrem petrolul pe degeaba și ca să facem asta, trebuie să vă cotropim, să vă snopim cu bătaia, să vă punem la pământ TOT, urmând ca noi să ne plantăm forțele de ocupație la voi în țară și dacă nu vreți să muriți…luați calea pribegiei! O să vă ajute Merkell și Europa care, dacă nu vrea să aibă de-a face cu noi, vă vor primi…” Și, pentru ca albeala să fie ca la Nufărul, chiar dacă nufărul își trage seva din ape puturoase, mlăștinoase, după ce avem Guvernul Mondial, ORICUM a-ți fi făcut parte și voi din el!)

    Apreciază

  14. CARNE ROSS: Atunci m-am simțit foarte vinovat din cauza asta. M-am simțit foarte rușinat și îmi este rușine și să stau de vorbă cu tine. Știi, încă mă simt rușinat când vorbesc cu tine despre asta.

    -Jurnaliștii ar trebui să simtă la fel, ca cei care au sprijinit înșelătoria.

    CARNE ROSS: Absolut toți ar trebui să dăm socoteală unii în fața altora. Adică, acesta este singurul mod de a avea o societate civilizată. E vorba de transparență reciprocă și responsabilitate, oamenii fiind trași la răspundere pentru ceea ce au făcut, și se aplică și jurnaliștilor, la fel de mult ca oricărei alte persoane.

    PALESTINA, TERITORIILE OCUPATE

    Arată pe o hartă: ”Acestea trebuiau să fie granițele dintre Israel și Palestina, când Israel a fost fondat în 1948. Și asta a mai rămas din Palestina literalmente, fragmentată și dislocată de ocupația militară ce sfidează legile internaționale și este susținută de cele mai mari mașini de propagandă din lume. (1:02:48)

    Acesta este cameramanul palestinian IMAD GANIN, fiind împușcat repetat de soldații israelieni :(((((( (Dumnezeule, n-avea decât o cameră de filmat în mână…). Uciderea jurnaliștilor neoccidentali este rareori o știre. IMAD GANIN avea 21 de ani și și-a pierdut ambele picioare. 10 jurnaliști au fost uciși de forțele israeliene, începând cu 1992 și mult mai mulți au fost răniți.

    Un grup de pionieri mass-media de la Universitatea Glasgow, tocmai și-a publicat ultimul studiu privind rapoartele mass-media din Israel și Palestina.

    PROF.GREG PHILO: Când se ajunge la asta, e vorba de cunoștințe de bază pentru jurnaliști, care se pot rezuma simplu la…DACĂ VOR CRITICA ISRAELUL, ATUNCI POT AVEA NECAZURI. DACĂ VOR CRITICA PALESTINIENII, ATUNCI NU VA FI CINE ȘTIE CE PROBLEMĂ. (Deci, tema trebuie făcută înainte și învățată, precum cei 7 de-acasă….)
    Așa că ar putea folosi un cuvânt ca ”ocupație” dar nu prin a spune ”ocupație militară” sau ”control militar”, care ar putea explica în detaliu ce înseamnă de fapt.

    (Așa că, prin termenul neutru ”ocupație” poți crede că sunt unii care-și fac de-o ”ocupație” pe-acolo sau sunt ocupanți ai acelor teritorii, indiferent de sunt israelieni sau palestinieni.)

    Și sigur nu o vor spune uzual pentru a explica detaliat ce înseamnă viața sub control militar, și de ce palestinienii din punctul lor de vedere, încearcă să răstoarne acel regim militar, încearcă să scape de acel control.

    -Profesorul Greg Philo conduce grupul din Glasgow. Analizându-i cercetările a devenit foarte clar că există o stare de frică privind…căror autorități li se vor plânge israelienii. Afirmă în cercetarea lor: ”oamenii sunt îngrijorați că vor protesta direct la cel mai înalt nivel, sau că vor suna direct la redacție.” Ideea este că se simte aproape ca o intimidare.

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Bine ai venit în lumea corespondenților care trebuie să suporte această presiune, în fiecare zi. Da, la ce nivel voi avea probleme cu tine, este factorul înfricoșător. Fiindcă, de fapt, n-am întâlnit niciun corespondent care obișnuia să lucreze în Ierusalim în special, sau să aibă de-a face cu asta, care să nu se teamă deloc.

    -Mă gândeam la oamenii de-aici, din centrul de televiziune.

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Noi nu ne temem. Suportăm multă presiune, dar nu ne temem de ea.

    PROF.GREG PHILO: După publicarea primei cărți, am avut o serie de convorbiri cu jurnaliști britanici, jurnaliști BBC, și am petrecut ceva timp împreună cu producătorii vechi de televiziune și unul dintre ei mi-au spus, în contextul discuțiilor aprinse ce aveau loc cu alți jurnaliști: ” Uite, așteptăm înfricoșați…”. Exact acestea au fost cuvintele ”așteptăm înfricoșați apelul telefonic de la israelieni”.

    Apoi a spus: ”Singura problemă avută atunci, era de la ce nivel urma să fie apelul. De la un grup de monitorizare? De la Ambasada Israeliană? Apoi, cât de sus urma să se ajungă în organizație. La editorul-șef? Sau mai sus, la directorul general?”

    A spus: ”Am avut jurnaliști care vorbeau cu mine la telefon cu câteva minute înainte de un program important de știri, întrebând ”Ce pot spune? Ce cuvinte pot folosi? E în regulă dacă spun asta?”

    (Atunci, numai libertate de expresie nu este! Soluția? Coalizarea tuturor știriștilor din toată lumea și spunerea pe un post universal valabil și nesponsorizat de către Wall Street, la o anumită oră sau în pauze, imediat sau după reclame – atât verbal, dar și în scris, cu majuscule, despre presiunea israelienilor care-s pentru cenzurarea adevăratelor știri care-i incriminează.)

    BBC News, 31 Mai 2010. (foto cu Agenția de știri din Turcia): ”În 31 mai 2010, forțele israeliene au atacat o flotilă de ajutorare ce se îndrepta spre Gaza, în apele internaționale. Au omorât nouă oameni.

    (Cretinii! Erau în apele internaționale și se îndreptau cu ajutoare spre Gaza. De ce mama lor de târâturi nu au atenționat că intră peste ei dacă nu părăsesc apele internaționale, cu toate că n-aveau niciun drept ci, doar pentru că așa a binevoiește mușchiul lor?)

    În zilele următoare, propaganda israeliană a început manipularea programelor de știri. Ce afirma ”blândul” și ”nevinovatul” Benjamin Netanyahu: ”au fost ciomăgiți, au fost bătuți, înjunghiați…s-au raportat chiar și focuri de armă.”
    (Nu e cam sigur pe el în editarea minciunilor: le ia pe degete, ca să nu le uite ordinea și să pară multe…)

    -Nu crezi că e corect să…privim anumite știri, spunând că au o anumită nuanță? Nuanța a fost desigur, că nu vom accepta simpla difuzare a punctului de vedere israelian…dar nuanța generică a fost că Israelul avea o problemă, și nu oamenii care fuseseră împușcați în ceafă, ci că Israelul are o problemă?!

    Apreciază

  15. FRAN UNSWORTH, de la BBC: Cred că e vorba de două lucruri aici. Unul este că…tu afirmi că noi, de fapt, am devalorizat ființa umană? Fiindcă nu cred că am făcut asta.

    -Nu am spus asta!

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Dar cred că e eligibil să te întreb ce implicații urmau să aibă pentru Israel? Și asta încerca să rezolve această întrebare.

    Postul BBC News, 1 iunie 2010: Știrile de seară: Israelienii sunt sub presiune, după raidul asupra vaselor ce duceau ajutoare în Gaza. Sute de activiști din convoi au fost închiși în Israel, inclusiv cel puțin 40 de britanici.

    Martor:”Împingeau pe toată lumea și oamenii încercau să fugă, și ne loveau cu paturile puștilor”.
    Israelienii sunt acuzați de înfăptuirea unui masacru sângeros, dar ei pretind că a fost auto-apărare.

    MARK REGEV, purtătorul de cuvânt israelian: Planul nostru pentru interceptarea de ieri, a fost o operațiune polițienească pașnică, și marinarilor noștri implicați, li s-a spus:”Veți folosi forță minimă și moderație maximă”.
    -Știrile principale au fost cu Mark Regev…nedisputat! Mark Regev este, după cum știi, propagandistul-șef al israelienilor.

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Mark Regev este purtătorul de cuvânt al guvernului israelian. Îl poți descrie ca pe un propagandist dacă dorești.

    -Dar ce altceva este? Spune-mi, te rog…

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Este o manieră peiorativă de prezentare, a rolului purtătorului de cuvânt ai guvernelor. Au dreptul să-și exprime punctul de vedere, iar noi avem datoria de a-l relata.

    -Mă tem că acea opinie politicoasă, n-ar fi împărtășită de familiile celor uciși pe vas! (super!)

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Sunt absolut de acord, dar avem datoria de a relata și acea perspectivă.
    -Cine este echivalentul Palestinian al lui Mark Regev, televizat atât de des? Cine este echivalentul Palestinian al acelor purtători de cuvânt israelieni, în principal femei, din timpul operațiunii ”Cast Lead”? Cine le-a fost echivalentul, care să vorbească fluent engleza, căruia să i se acorde spațiu de emisie, la vârf, la știrile BBC? Care e?

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Cred că e o întrebare foarte bună, privindu-i pe acești oameni.

    -De ce nu BBC…

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Dar nu e datoria noastră să le numim palestinienilor, purtătorul de cuvînt!
    -Dar afirmi desigur că, dacă ai fi fost imparțială, ai fi găsit pe cineva pentru a spune: …”Da, d-l Regev afirmă asta..”, dar uite și echivalentul lui!

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Am făcut-o și o facem!

    -Ba nu ați făcut-o, de fapt…nu este adevărat că aveți echivalentul lui Mark Regev.

    FRAN UNSWORTH, de la BBC: Doar fiindcă nu există echivalentul lui Mark Regev, asta nu înseamnă ca nu am permis acelor opinii, tocmai exprimate de tine, să fie auzite pe parcursul știrilor noastre.

    ITV NEWS/Acestea au fost știrile ITV din 31 mai, folosind aceleași filmări israeliene. Filmate cu camere în infraroșu, comandourile israeliene desantează din elicoptere, pe puntea unei nave turcești, cu ajutoare unde, izbucnesc încleștări violente.

    -Consecința imediată a atacului israelian asupra flotilei cu ajutoare, în iunie: pe de-o parte, israelienii au prezentat un film contrafăcut, chiar cu subtitrări care a fost folosit pe scară largă de ITV și BBC. A fost etichetat, dar contextul acestei probleme, potrivit israelienilor, a fost că oamenii lor ce atacau flotilla, erau de fapt atacați de oamenii din flotilă. Acea perspectivă israeliană…era dominată de propagandă.

    DAVID MANNION (editor ITV News): Nu chiar dominantă, dar de sigur, mașina de propagandă israeliană, după cum știi, este extrem de sofisticată. Și impunând propriile condiții, are destul de mult succes. Și, da, e adevărat că uneori, organizațiile mass-media cad într-o capcană ce le-a fost pregătită.

    -Este sofisticată, NUMAI pentru că noi îi permitem să fie astfel…

    DAVID MANNION (editor ITV News): Numai atunci când ajungi să scrii istoria acestor evenimente, le poți privi la modu obiectiv. Atunci când se întâmplă zilnic, trebuie să fii foarte atent ce faci.

    Când povestea e gata, și cineva are și timp și cap pentru a reanaliza povestea…desigur, dacă descoperi erori, ridici mâna și spui: ”Pe atunci, nu știam asta, și am făcut o greșeală, și asta se întâmplă din când în când.”

    -Oamenii din Palestina nu pot aștepta până când cineva scrie definitiv istoria. Ei depind foarte mult de jurnaliști, acum. (Așa e…)

    DAVID MANNION (editor ITV News): Ei bine, tu sugerezi că jurnaliștii pot…CĂ TREABA JURNALIȘTILOR ESTE DE-A SCHIMBA LUMEA!

    (Da, ÎN BINE, numai dacă vor…prin dezvăluirile făcute ”la cald” și cu sinceritate, respectând adevărul! Urmând apoi, opinia publică să pună presiune pe factorii politici și să-i oblige să răspundă la matrapazlâcurile pe care le pun la cale…)
    Nu este, trebuie s-o spun, chiar pentru cineva cu o experiență enormă, ca a ta. Și ar trebui s-o știi.

    (Dacă nu ”trebuie”, atunci nu mai acceptați să vă bălăciți în aceași mocirlă mincinoasă cu cei care manipulează lumea întreagă, pentru că d-aia s-a ajuns unde s-a ajuns…)

    -Nu spun eu asta, ci tu o spui!

    DAVID MANNION (editor ITV News): Treaba noastră este de a ne asigura, că publicul care ne ”consumă” știrile, este informat în măsura (sau limitele impuse?) posibilităților noastre, pentru ca oamenii să-și poată formula propriile opinii.

    Apreciază

  16. Dar spectatorii își pot forma opinii, DACĂ li se furnizează toate informațiile disponibile. Un film video independent, era disponibil pe internet în noaptea atacului.
    Patru luni mai târziu, o investigație ONU descria atacul israelian, ca făcând dovada ”unei violențe inutile și incredibile”.
    Șase oameni au fost executați ”de la mică distanță”.
    Atacul garanta acuzații pentru ”crime de război”.

    Acest fapt a fost relatat doar într-un clip de 20 de secunde la ITV News, și complet ignorat de principalele buletine de știri ale BBC, putând fi vizionat doar la Știrile News 24.

    Unul dintre triumfurile relațiilor publice ale sec.XXI, a fost răsăritul lui Barack Obama. Sloganul său de campanie a fost: ”Schimbarea în care putem avea încredere”. El era doar o macă comercială ce oferea ceva special: farmecul.

    În 2008, candidatul Obama a fost votat marca comercială a anului, devansând Apple, Nike și berea Coors. El i-a făcut pe mulți oameni să se simtă bine, de parcă sloganul său ar fi putut fi adevărat. Mai presus de toate, percepția ”mărcii” Obama a fost că era contra războiului: ”Majoritatea dintre voi știți că m-am opus de la început acestui război. Am crezut că a fost o eroare tragică. Dar asta a fost fals.”

    Ca președinte, Obama nu a retras America din Irak și a sprijinit acțiunile militare ale SUA din Afganistan, Pakistan, Somalia și Yemen și a aprobat un buget militar de 708 miliarde de dolari…cea mai mare cheltuială de război din toate timpurile.

    CYNTHIA MCKINNEY este fostă membră a Congresului și candidat ecologist la președinție. Ea spune: ”Este o mare rușine pentru tradiția politică de culoare…din SUA, să avem un ațâțâtor de război. Este ca și cum ar fi…pentru comunitatea neagră din SUA…că ne-am pierdut noi înșine inocența. Fiindcă…ar fi foarte dificil de găsit o persoană de culoare din SUA, dar o persoană medie de culoare care să sprijine vreun asemenea război. Și totuși, aceste războaie s-au purtat…cu o față neagră.”

    Mai mult ca orice alt președitne, Obama i-a persecutat pe cei spun adevărul, cunoscuți ca ”informatori”. Și acesta este WikiLeaks, o organizație de informare din internet, independentă și fără drapel. Reprezintă un jalon în jurnalism.

    Apreciază

  17. WikiLeaks a dezvăluit sute de mii de documente secrete ale Pentagonului, care descriau o serie întreagă de ucideri de civili în Irak și Afganistan.

    -Din informațiile pe care le-ai dezvăluit prin WikiLeaks despre aceste așa-zise ”războaie nesfârșite”, ce a rezultat?
    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Analizând enorma cantitate și diversitate a acestor documente interne ale armatei sau serviciilor secrete, ceea ce observ eu, este un stat aflat într-o uriașă expansiune pe care l-am numi, tradițional, Complexul Militar-Secret sau Militar-Industrial.

    Și este UN STAT INDUSTRIAL EXPANSIONIST ce SE DEZVOLTĂ, DEVINE TOT MAI SECRETOS ȘI DEVINE TOT MAI DE N E C O N T R O L A T.

    Nu este vorba de o conspirație sofisticată controlată de la vârf, ESTE O AMPLĂ MIȘCARE A UNOR INTERESE EGOISTE, CU MII ȘI MII DE JUCĂTORI IMPLICAȚI…TOȚI LUCRÂND ÎMPREUNĂ SAU UNII CONTRA ALTORA, pentru a produce rezultatul final care este…Irak și Afganistan și Columbia și menținerea lor.

    Avem adesea de-a face cu paradisuri fiscale, unde oamenii ascund bunuri sau transferă bani, folosind aceste paradisuri fiscale.

    Observ unele similarități chiar remarcabile – Guantanamo…este folosit pentru a ”spăla oamenii”…către un rai extern, în care regulile nu se mai aplică.

    Similar… Irak și Afganistan și Columbia, sunt folosite pentru spălare de bani evitând impozitele americane și apoi revenind.

    -Companiile de armament?

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Companiile de armament, da!

    -Deci, ceea ce afirmi tu, este că banii și producerea de bani…sunt motivațiile centrale ale…războaielor moderne și aproape că se auto-întrețin.

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Da. Și devine tot mai rău.

    -Ce se întâmplă când WikiLeaks dă peste…Regatu Unit care are…unele dintre cele mai draconice legi de secretizare din lume, și anume ”Legea secretului oficial”?

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Nu am avut probleme din cauza publicării informațiilor despre Regatul Unit. Adică, atunci când analizăm documentele etichetate conform acestei legi…vedem că afirmă că este o infracțiune să…reții acea informație și este o infracțiune să distrugi informația…așa că, unica variantă posibilă, este că trebuie să publici acea informație.

    (Ups! Adică e mai ”puțin” infracțional s-o publici, expunându-le ălora secretele decât s-o ții numai pentru tine (egoist) sau să o distrugi în totalitate…foarte tare, Assange! Înseamnă că așa intuiești/simți tu că e mai ”corect”, din ce punct de vedere? A celor care te-ar trage la răspundere și ți-ar acorda o eventuală pedeapsă mai mică, dacă nu, minimă?! Ori, deconspirarea ei ar însemna de fapt SINGURA APĂRARE în favoarea ta din pricină de dovedire ulterioară de netrunchiere, modificare sau scoatere din context, mai ales de-o eventuală distrugere a ei? Dacă-e-așa, atunci are logică ce spui tu…:)

    Iar dacă cei din Regatul Unit nu ți-au făcut încă probleme din pricina dezvăluirilor, te-ai gândit că de fapt ei LASĂ special să le fie descoperite acele informații pentru a fi interpretate în cheia obișnuită, ei, având alte modalități (cifrate sau nu…) de stocare și menținere a lor, într-o deplină și sigură secretomanie?

    Poate informația este stocată nu în computere, ci prin mințile unora…cine știe? Se practică demult! Și, chiar dacă aceia habar nu au că-s purtători de secrete importante stocate în creierul lor și, indiferent dacă unii din public ar rosti cuvântul magic pentru a le deschide sertarul secretizat din cap, publicul, neavizat și neinteresat, ar lăsa să treacă ”comoara”, Cutia Pandorei pe lângă el, nu? )

    Apreciază

  18. -Și asta faceți!

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Am făcut-o în multe ocazii. (râde…)

    -Am remarcat una, care m-a interesat în mod personal. Era un document de la Ministerul Apărării, un document secret care echivala…teroriștii cu jurnaliștii de investigație, ca amenințări.

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Și cu spionii ruși!

    -Și cu spionii ruși.

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): De fapt, în multe paragrafe ale acelui raport, jurnalismul de investigație reprezintă amenințarea numărul unu pentru securitatea informației Ministerului Apărării. Era un document de 2.000 de pagini pe problema stopării scurgerilor de informații de la Ministerul Apărării, pe care le filtrăm noi.

    -N-am știut dacă trebuia să mă simt insultat sau onorat.

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Ei bine, e drăguț să ai un asemenea impact :)))))
    De când cu dezvăluirea secretelor de război ale Pentagonului, Jullian Assange a fost supus unor extraordinare bârfe și acuzații, originare din America și Suedia. Acestea includ amenințări cu moartea, și atacuri bizare la adresa personalității sale. Mass-media din întreaga lume, a amplificat această propagandă. (Boii! În loc să fraternizeze cu genialitatea lui, să-l sprijine în descoperirie lui, îl lovesc în imagine…)

    Acest document secret al Pentagonului, AFIRMĂ CLAR CĂ SERVICIILE SECRETE AMERICANE INTENȚIONEAZĂ SĂ DISTRUGĂ ÎNCREDEREA ÎN WIKILEAKS, AMENINȚÂNDU-I PE INFORMATORI CU DECONSPIRAREA ȘI CU ACUZAȚII PENALE, DISCREDITÂND AȘADAR, PERSOANELE CE SPUN ADEVĂRUL.

    De vorbă cu un secretar al Apărării:

    -Ce părere ai despre acești informatori, ca parte esențială a democrației?

    BRYAN WHITMAN, Secretar al Apărării: Ei bine, cred că această țară are legi care să protejeze informatorii…și…cred că au existat ocazii în istoria noastră, când a fost important să se arunce lumină asupra unui anume lucru.

    -Ai putea…ca funcționar superior al Guvernului Statelor Unite, să garantezi că editorii WikiLeaks și editorul însuși, care nu este American, nu sunt în pericol? Că ei înșiși, nu vor face obiectul unei vânători despre care citim în mass-media?

    (În primul rând fața ăstuia, ochii în special, care începuseră să clipească mai des decât de obicei, în timp ce asculta întrebarea ce i se desfășura în auzul urechilor sale, transmitea, pe rând, fără să vrea…aham, de asta-mi-ești? Las’că fac nițel pe prostu’…în defensivă, ca să nu par agresiv, iar prin mine, Ministerul Apărării, Pentagonul, etc…un zaharisit-ipocrit!)

    BRYAN WHITMAN, Secretar al Apărării: În primul rând, nu am autoritatea de a oferi niciun fel de garanții. Avem în derulare o investigație penală. Sunt indivizi care au trădat încrederea ce a fost investită în ei, de către această țară.

    (Greșit! Au ”trădat” încrederea în coțcăriile voastre ascunse ce nu trebuiau date publicității niciodată! Dacă iubeați America, nu îi lăsați pe americani supuși Rezervei Federale, nu-i împingeați spre războaie care nu vă fac cinste, chiar în auto-atentate gen 9/11, nu acceptați ca americanii să fie urâți de multă lume care se tot deșteaptă și vede că nu e bine ce se întâmplă pornind de la voi, de-acolo…din pricina bancherilor voștri, a guvernului vostru supus lor, extinzând ca o ciumă stilul lor mafiot peste tot în lume! Păcat!)

    -Dar WikiLeaks este o organizație condusă din afara Statelor Unite și fondatorului ei i s-a spus că este în mare pericol de a fi vânat. Nu știu sub ce formă.

    BRYAN WHITMAN, Secretar al Apărării: Și nici eu, deci mă tem că nu te pot ajuta.

    De vorbă iar cu Jullian Assange:

    -Adică, pentru tine, primirea acelui volum de documente, îți sugerează că ar fi un fel de rebeliune ce are loc în interiorul sistemului?

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Da! Adică este un lucru care ne dă speranțe că de fapt există oameni buni în Armata SUA. Și unii dintre aceștia, s-au săturat. Este un alt mod de a redeveni conștient. De fapt, este, indiscutabil, UN MOD MULT MAI PUTERNIC DE A FACE OPOZIȚIE.

    Apreciază

  19. RĂZBOIUL PE CARE NU-L VEZI.
    În aprilie 2010, WikiLeaks a dezvăluit această filmare din carlingă, dintr-un elicopter Apache aflat deasupra Bagdadului, în 2007. Elicopterul trage de la o distanță de peste 1,6 km față de victimele sale. Acesta este războiul pe care nu-l vezi.

    (Adică, un război așa-zis „terorist” în care, ”prinde orbul, scoate-i ochii” de poți….probabil că după atentat au trimis imediat ajutoare și au ”condamnat” FERM atacul terorist, arătându-și totodată sprijinul și îngrijorarea față de amploarea unor astfel de evenimente, nu? )

    -E evident că au avut doi cameramani care aveau camere video, și nu arme.

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): Acești cameramani s-au dovedit a fi reporter de știri.
    (Sunt și d-ăștia care fraternizează cu Necuratul ca să treacă de puntea suspinelor.)

    ”- Nu am mai văzut nimic de-atunci.
    -Imediat ce-i vezi, deschide naibii, focul!
    -Văd individul, dar mai sunt alți patru în jurul lui.
    -Ai liber!
    -Am înțeles și deschid focul.
    -Anunță-mă când i-ai doborât.
    -Încadrează-i pe toți!
    -Haide, trage!
    -Continuă tragerea! Continuă tragerea!
    -BushMaster 2-6, trebuie să plecați ACUM!
    -Am înțeles, tocmai i-am doborâ pe toți cei opt indivizi.” (1:21:59 – 1:23:25)

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks): O întreagă stradă acoperită de cadavre. Reacția provocată a fost nebunească.

    Filmare1:23:11

    ” – Oh, da, uite-i pe toți nemernicii ăia morți!
    -Frumos! (?!?)
    -2-6, Crazy-Horse 1-8.”

    JULLIAN ASSANGE (director WikiLeaks):Acest lucru, pentru mine și alții ce au fost implicați, transformă ”frumos” într-un lucru murdar. Nu mai vezi nimic ”frumos” în toate astea, când o întreagă stradă transformată în abator, înseamnă ”frumos”.

    ”-Fumos ai tras!
    -Mulțumesc.”

    ETHAN MCCORD a fost unul dintre primii soldați care au ajuns la locul crimelor. El e cel care a vorbit în fața unei audiențe din Statele Unite.

    ETHAN MCCORD: ”Eu și soldații, am început să alergăm în direcția focului executat de Apache. Nu eram deloc pregătit pentru abatorul în care urma să intru. Am văzut ceea ce păreau a fi trei bărbați, la un colț.
    ”-Sunt o grămadă de cadavre chiar lângă colț.
    -Vor ajunge acolo vehiculele infanteriei.”

    Am fost extreme de șocat fiindcă nu mai arătau a oameni. Apoi, era mirosul. Mirosul nu semăna cu nimic din ceea ce știam. Un amestec de fecale, sânge, urină, fum, și altceva…de nedescris!
    BushMaster este o dubiță care începe să strangă cadavrele.

    ”-Cer aprobare să deschid focul.
    -BushMaster, am auzit. Ai permisiunea de atac!
    -1-8, începe atacul!
    -Hai odată! (min.1:24:44)
    -Oh, da, uită-te! Am tras direct prin parbriz.”

    ETHAN MCCORD: Strigăte…am auzit strigăte! Nu strigăte de durere, ci ca ale unui copil, ce abia s-a trezit dintr-un coșmar oribil.
    Am văzut că era o d
    ubiță…și strigătele păreau să se audă din interior. Eu și un soldat de 21 de ani, am mers către locul pasagerului și am privit în interior.
    Soldatul cu care eram, a început să vomite imediat, și a fugit repede de-acolo. Ceea ce-am văzut în interior, era o fetiță cam de 4 ani, aflată pe locul pasagerului. Avea o rană abdominală gravă, fiind acoperită de cioburi.
    -Trebuie să evacuăm urgent acest copil. Are o rană abdominală. Avea cioburi în păr și în ochi. Lângă ea, aflat jumătate pe podea, cu capul rezemat de scaun…era un băiat cam de 7 ani.

    Nu se mișca, și, din cauza rănii grave din partea dreaptă a capului, primul meu gând a fost că era deja mort.
    Pe locul șoferului, era cineva ce am crezut imediat că trebuie să fi fost tatăl copiilor după modul cum se întinsese protector înspre copii. Gândeam continuu: ”La naiba! Ce căutau copiii ăștia aici? ”

    ”-Hei, am nevoie neapărat de un Bradley! Am o fetiță rănită ce trebuie dusă la Rustamiyah.
    -E greșeala lor că duc copiii în luptă.
    -Corect. ”

    Fiul meu s-a născut pe 21 mai 2007. Nu l-am văzut încă. Și am o fată, care e cu puțin mai mare decât acea fată. Medicul a decis prin radio evacuarea fetei, fiindcă nu putea face altceva. Am înmânat fata unui medic, ce aștepta lângă o blindată Bradley. M-am întors la dubiță, nu știu din ce cauză.
    M-am uitat iar înăuntru, și băiatul s-a mișcat: ”La naiba, băiatul s-a mișcat!”. Am tras afară băiatul din dubă și l-am ținut strâns la piept.

    Urlam din răsputeri: ”Băiatul este viu, băiatul este viu!”
    Am început să alerg spre Bradley, sperând că nu plecase déjà. În acel moment, băiatul m-a privit, apoi a dat ochii peste cap. Mi s-a frânt inima. ”E O.K., ești cu mine, numai nu muri, nu muri!” L-am strâns puțin mai tare. L-am pus în Bradley cât de bland am putut.

    -Poți anunța batalionul, că doi copii răniți sosesc la Rustamiyah cu un Bradley?

    -Nu ai aprobare de evacuare a celor doi copii civili irakieni…(What?!?) Va trebui să-i duci la un spital local.
    ”Ce naiba faci, McCord?”, a spus comandantul meu de pluton. ”Ai grijă de securitate, și nu de nenorociții ăștia de copii!”, a țipat el. Singurul lucru pe care l-am putut spune, a fost: ”Am înțeles, domnule!”

    Apreciază

  20. Iar în interviu, cu BRYAN WHITMAN, Secretar al Apărării.

    -Când soldatul de la sol descrie acea atrocitate, ca pe un, citez: ”eveniment zilnic, banal”, și el afirmă că vorbele comandantului său…erau de a ucide – n-am să folosesc cuvântul – pe oricine din stradă, și el a replicat:”Glumești…femei și copii?”, el a spus:”Da!”

    Și este un fapt subliniat de mulți alți soldați care s-au întors din Irak sau Afganistan, că acest tip de atrocități nu este o simplă aberație?

    BRYAN WHITMAN, Secretar al Apărării: Ei bine, în primul rând nu este ceva ce se întâmplă zilnic. Dacă ar fi fost astfel, am fi auzit cu siguranță de așa-ceva.

    (Eu nu știu – în primul rând – de ce râde BOUL ăsta în timp ce vorbește…de parcă i s-ar fi spus o glumă bună, nu alta! Sau râde nervos ca să se detensioneze și el, și situația în care e pus…)

    Aceste incidente sunt regretabile. Orice incident în care apar victime civile, este regretabil.

    (O.K., atunci educă-ți comandanții și explică-le CE și CUM…că poate au lipsit de la lecția asta simplă de umanitate!)
    Dar, repet…inamicul este cel care încearcă deliberat să provoace victime civile și să rănească civilii. Forțele NATO și cele ale SUA, sunt cele care iau toate precauțiunile posibile CONTINUÂND RĂZBOIUL, dar ”prevenind” apariția de victime civile.

    -Generaul JAMES CARTWRIGHT, vice-președintele Statelor Majore Întrunite, a spus: ”Statele Unite se pot aștepta să fie implicate în război…și sunt cuvintele lui: ”cât vezi cu ochii!” ASTA SUNĂ CA O PERMANENTĂ STARE DE RĂZBOI.

    BRYAN WHITMAN, Secretar al Apărării: Treaba noastră este de a fi pregătit să…luptăm în războaiele acestei țări. Așa că, trebuie să fim pregătiți pentru posibilitatea unui conflict în viitor.

    -ESTE REMARCABILĂ STARE DE FAPT, NU-I AȘA? Fiindcă SUA nu este amenințată de fapt de vreo putere care să o poată învinge. E imposibil! Dar tot continuă, de parcă am fi atrași în asta: majoritatea omenirii, într-o stare permanentă de război. Pentru mulți oameni, pare a fi foarte dificil de justificat.

    (A pus punctul pe ”i” în privința neamenințării immediate din partea vreunei țări! Dar, posibil să fie învinsă totuși…de o coaliție indiano-chineză spre exemplu, în fața cărora, și numai din punct de vedere numeric, nu i-ar face față! Unde mai pui că India are un arsenal nuclear destul de consistent, iar China, nu mai e nici proasta clasei mondiale, nici codașa…apoi, nu sunt creștini, sunt determinați, deosebit de aspri, ca să nu zic cruzi! )

    BRYAN WHITMAN, Secretar al Apărării: Ei bine, în primul rând există unele amenințări asimetrice, foarte periculoase. Terorismul, evident…e una dintre ele.

    (hahaha! Mă face să râd nenea ăsta! Evident! Terorism născut și executat de către propriile forțe armate și de (in)securitate, așa cum soldatul American care a vrut să salveze copiii irakieni de mâna ucigașă sa colegilor lui, care au deschis foc continuu, din Apache!)

    Ceea ce noi am anticipat că se va întâmpla în viitor, nu este neapărat un conflict tip națiune contra națiune.
    Există aceste amenințări asimetrice…există amenințarea…armelor de nimicire în masă. O altă amenințare asimetrică care există, este cea cibernetică.

    Toate acestea sunt amenințări ce depășesc granițele geografice. Deci…armata SUA trebuie să se pregătească pentru o gamă largă de amenințări care există în lume, pentru a ne proteja interesele naționale. (petrol, gaze, diamante…GRATIS dacă se poate, dacă nu, cu japca!)

    Apreciază

  21. Alt interviu:
    -Tobele mass-media bat toba pentru un alt război, cu Iran, să zicem?

    -Nu aș spune că tobele mass-media bat déjà, pentru război, deși demonstrează exact aceeași credulitate, același servilism în fața puterii, așa cum au demonstrate înainte de invazia din Irak. Nu știu dacă au ajuns déjà, să bată tobele războiului, dar când ELITELE vor decide că e vremea să pornim, aș fi surprins dacă ar face orice altceva.
    Într-un studiou de televiziune:

    -Ați menționat déjà Iranul?

    Tony BLAIR: Da!

    -Și că trebuiesc luate decizii extrem de importante privind Iranul, o țară mult mai dezvoltată, formidabilă, populară și mult mai bine înarmată decât a fost vreodată Irakul lui Saddam Hussein. Spui de fapt, că ar trebui să-i amenințăm militar DACĂ sunt hotărâți să dezvolte arme nucleare?

    Tony BLAIR: Spun că e total inacceptabil ca Iranul să aibă capabilități nucleare.

    (De ce măi jigodie? Ca să aveți numai voi? Dar vouă…cine v-a dat acordul? Ăsta parcă-i mai insuportabil decât ceilalți!)

    -Dar ce putem face?

    Tony BLAIR: Și cred că trebuie să fim pregătiți să-i înfruntăm.
    (păi da, tu și cu maimuța aia tembelă de Bush, vă miroase pururi a sânge de om…într-un Abator v-aș pune să trăiți, ca să vă săturați!)

    -Militar?

    Tony BLAIR: Dacă e necesar, da. Cred că nu există altă alternativă dacă-și continuă programul nuclear, și trebuie să primească acest mesaj, tare și clar.

    Puncte de vedere:

    Vă sună familiar? Există tot atâtea dovezi că Iranul construiește arme nucleare, câte au fost că Irakul avea arme de distrugere în masă, conform pretențiilor lui Tony Blair.

    -Știm că marile falsuri au fost propagate și totuși individul responsabil transmitea aceleași mesaje, aproape la fel ca înainte, fiind luat în serios ca un comentator și o autoritate în domeniu. Știi…mi se pare uimitor, fiindcă acești indivizi ar trebui să-și plece capetele rușinați.

    -Elitele britanice NU vor ca publicul să știe ce fac. De fapt, nici nu cred că are dreptul să știe ce fac ei. ȘI ȘTIU CĂ MAI MULTĂ INFORMAȚIE AJUNSĂ LA PUBLIC, FACE MAI DIFICILĂ PENTRU EI URMAREA UNOR POLITICI CARE ÎNCALCĂ POATE, DREPTURILE OMULUI, SAU IMPLICĂ SPRIJINIREA UNUI REGIM OPRESIV.

    Deci, de fapt, este vorba despre o STRATEGIE CONȘTIENTĂ de a avea aceste campanii obișnuite, de relații publice ale guvernului, ori de câte ori se recurge la o intervenție militară externă, încercând să convingă publicul că acționează după cele mai nobile intenții.

    Când de fapt, nu este așa, ei acționând de regulă, CU SÂNGE RECE pentru interesele meschine ale elitelor. Deci, PUBLICUL ESTE O AMENINȚARE CE TREBUIE LUATĂ ÎN CONSIDERARE.
    St.Brides, Strada Fleet, Londra,” Biserica jurnaliștilor”.

    Pentru prea mulți jurnaliști, prețul independenței este viața lor. Lista îl include pe Terry Lloyd, de la ITN, împușcat mortal în Irak de infanteriștii marini americani.

    De la Invazia din Irak, peste 300 de jurnaliști au fost uciși, mai mult decât în oricare alt război.
    ACEST FILM ESTE UN ATRIBUT ADUS LOR.

    Asta nu înseamnă că noi, jurnaliștii, trebuie să ne riscăm viața pentru a spune adevărul, dar trebuie să fim suficient de curajoși pentru a-i sfida pe cei care vor să le fim complici, în vânzarea celei mai noi aventuri sângeroase, petrecută în țara altcuiva.

    Asta înseamnă, ÎNTOTDEAUNA, CONTESTAREA POVEȘTII OFICIALE, ORICÂT DE PATRIOTICĂ AR PUTEA PĂREA ACEASTĂ POVESTE, ORICÂT DE SEDUCĂTOARE ȘI INSIDOASĂ AR FI…

    FIINDCĂ PROPAGANDA SE BAZEAZĂ PE NOI, CEI DIN MASS-MEDIA SĂ-ȘI ÎNDREPTE ÎNȘELĂCIUNEA, NU ÎMPOTRIVA UNUI INAMIC ÎNDEPĂRTAT, CI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ, A CELOR DE-ACASĂ!

    E foarte simplu! În această eră a războaielor imperiale neîncetate, viețile a nenumărați bărbați, femei și copii, depind de adevăr, sau sângele lor, va fi pe mâinile noastre.

    ”NU CREDEȚI NICIODATĂ NIMIC, PÂNĂ CÂND NU ESTE NEGAT OFICIAL!”, a spus marele reporter Claud COCKBURN.
    Cu alte cuvinte, cei a căror sarcină este să țină evidența corect, trebuie să fie vocea oamenilor, NU a puterii!

    Sfârșit.

    Apreciază

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s