Factorul (in)tern (10)

Articolele seriei: (1) | (2) | (3) | (4) | (5) | (6) | (7) | (8) | (9) | (11) | (12) | (13) | (14) | (15)


Așa cum spuneam în episodul anterior, continuăm cele prezentate de Aurel Rogojan cu referire la relația servicii – președinți. Și nu întâmplător, serviciile au prioritate…

Emil Constantinescu

Este cel ce s-a declarat „învins de sistem”… Și sigur că la momentul unei astfel de declarații, mulți oameni erau curioși să afle ce înseamnă asta? Era doar o declarație cu caracter general, sau avea o legătură cu realitatea concretă? Care sistem? Au fost încercări ulterioare de explicații a celor declarate de Emil Constantinescu la final de mandat (aici, aici, sau aici). dar dincolo de aceste aspect, Aurel Rogojan relevă altele. Aspecte care au precedat iată, trei evenimente:

  1. în contextul crizei guvernării, domnul Isărescu, eternul guvernator al Băncii Naționale e chemat „să repună pe șine guvernul deraiat”;
  2. Emil Constantinescu se declară «învins de sistem», refuzând să mai candideze la prezidențiale;
  3. prin intermediul unei agenții obscure și efemere se lansează în media rezultatele unui sondaj de opinie care-l indica pe Corneliu Vadim Tudor ca preferatul românilor în intențiile de vot prezidențial din 2000.

Despre ce „aspecte” era vorba? Despre nici mai mult nici mai puțin decât de solicitarea de  falsificare a unor microfilme din dosarele  a (atenție!) cincisprezece persoane ministeriabile! Se dorea practic ca, unele din aceste persoane, fără probleme de incompatibilitate, să li se atribuie oareșice probleme și invers, pentru unele care aveau astfel de probleme, se dorea „albirea” dosarelor. Urmare a refuzului, în intervalul de vineri (ziua solicitării) până luni dimineața, colonelul insubordonat (director al departamentului ce gestiona arhiva microfilmată) a fost trecut în pensie pe caz de boală (fără spitalizare, desigur, neexistând timpul necesar! 😉 )

Așadar, cum a fost învins Emil Constantinescu? În calitate de președinte, acesta  „întâmpina dificultăți de relaționare cu guvernul”. Și-atunci, la sfatul lui Dorin Marian, consilier prezidențial pe probleme de securitate (care la rându-i a fost capacitat de unii oportuniști din structura de informații a Serviciului de Protecție și Pază (SPP)), s-a inițiat o operațiune secretă de „fidelizare” a unor membri ai guvernului, pe bază de dosar de Securitate… Ne amintim că în acea perioadă, guvernul era format și din reprezentanți ai unor formațiuni politice mai „nesigure” în cadrul Convenției Democratice

SPP-ul avea un Centru Operativ pentru Informații, dar și o Secție Contrainformații (Afaceri Interne). În vreme ce Centrul Operativ era populat cu ofițeri ai fostelor  structuri informative ale Securității, inclusiv specialiști ai fostei Direcții a V-a Securitate și Gardă (vezi Organizarea Securității), folosiți pentru alergătură, Secția Contrainformații era dominată de ofițeri detașați de la Ministerul Apărării Naționale, dar cuprindea și ofițeri Secu’). După instalarea lui Emil Constantinescu la Cotroceni, staff-ul informațiilor și contrainformațiilor SPP a venit tot aici, într-o anexă modestă și discretă.

După adunarea «materialelor compromițătoare», membrii unui „grup special constituit pentru acțiune politică acoperită” au schițat un plan de acțiune pe care așteptau s-o prezinte verbal președintelui… Și așteptarea a devenit prea apăsătoare și prelungită, având în vedere programul neconvențional al președintelui (care începea la amiază și se încheia după miezul nopții). Cum nu apărea nici măcar consilierul, „pe ordinea de zi a grupului au fost incluse și degustările de whisky”, ceea ce desigur că a creat o atmosferă „mai specială”. Și, ca și cum președintele le-ar fi dat deja OK-ul pentru propunerile schițate, consilierul le-a cerut rezultatele, concretizate în lista celor fidelizați și capetele nesupușilor…

Surprinși, membrii grupului au recurs la improvizație și minciună, prezentând ceea ce intenționau să propună drept rezultate efective. Urmarea? La încercarea de „apăsare a unor butoane”, acestea nu doar că n-au reacționat „corespunzător”, unele au reacționat chiar „obraznic” sau „ostil”. Așa se face că, unii spun că la confruntarea cu astfel de reacții, președintele Emil Constantinescu ar fi tras concluzia că sistemul, respectiv structurile fostei Securități, l-a învins, declarându-și public înfrângerea, dar fără detalii…

De unde se vede că, dacă te declari cavalerul dreptății pe cal alb, nu e cazul să accepți inițierea unor grupuri oculte, dincolo de cadrul legal.

Mai mult, domnul Rogojan mai face o paralelă importantă, aceea a asemănării lui Emil Constantinescu cu Harry S. Truman, care avea prostul obicei de a comenta inclusiv informații sensibile cu persoane nepotrivite din anturaj (inclusiv agenți de anvergură ai unei alte puteri), motiv suficient pentru a nu i se mai prezenta astfel de informații.

Anunțuri

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s