În discuție: „Revolution”

Documentarul acestei săptămâni, „Revolution”, a fost inclus ca urmare a unei propuneri de final de săptămână… Mulțumesc!

De altfel, Primo Laurențiu, realizatorul documentarului este și autorul cărții de mai jos, „Meritocrația – Sfârșitul democrației”.

Site-ul Meritocrația oferă un plus de informații legate de acest concept, care merită (!), nu-i așa, atenția noastră prin alternativele oferite. O dezvoltare a cărții de mai sus este cea oferită pe site: Meritocrația și meritocratismul.

Desigur că o astfel de opțiune e criticabilă (chiar am văzut/auzit critici, unele poate interesate, aduse acestei viziuni de organizare socială , dar chiar și numai simpla atenție și punere în discuție a unei alternative la ceea ce pățim de un sfert de secol, merită! S-ar putea ca meritocrația să merite!

Anunțuri

16 gânduri despre „În discuție: „Revolution”

  1. REVOLUTION,
    Film de Primo Laurențiu

    SÂNGE, LUX, ARME, POLITICĂ, DROGURI, VOLENȚĂ, DURERE, NEDREPTATE, SUFERINȚĂ, IAHTURI, MAFIE, AUR, DIAMANTE, SĂRĂCIE, LACRIMI, CRIZĂ, PARTIDE, FOAMETE, POLITICIENI, MOAȘTE, DEMOCRAȚIE, SCLAVIE – NOUA ORDINE MONDIALĂ, LUMEA DE AZI!

    O lume a conflictului, a contrasetelor! La fiecare pas, vedem lupta dintre bine și rău, ca o prezență permanentă, cotidiană, din viețile noastre. Această luptă dintre bine și rău, este atât de prezentă, încât, nici n-o mai recunoaștem, n-o mai conștientizăm ca atare. E precum, respiratul, face parte din natura vieții noastre.
    Aceste este prezentul…o lume a războiului, a violenței, a jafului, a nedreptății, a ipocriziei unui sistem ce se autodeclară ”democrat”, ce propovăduiește drepturile omului, libertate, umanism….dar care în realitate, este cel mai ticălos sistem din istoria omenirii.

    Actualul sistem așa-zis democratic, este o imensă înșelătorie. Acestă democrație, e democrația lor, a șmecherilor, a hoților, a gangsterilor mondiali, cu gulere albe, care se folosesc de icoana democrației pe post de șperaclu și mitralieră, în același timp.

    Acest sistem este cea mai perfecționată armă a exploatării omului de către om. Pentru ca, propaganda stăpânilor lumii – MASS-MEDIA – să le bage în cap oamenilor, că acesta e sistemul ideal ce asigură fericirea, prosperitatea, dreptatea, libertatea.

    În realitate, este cel mai evoluat sistem sclavagist din istoria omenirii, cel mai perfecționat sistem de asuprire a omului de către om. CUM și DE CE s-a transformat democrația șchioapă a anilor ce-au urmat celui de-al Doilea Război Mondial în această oligarhocrație, e o poveste lungă și pornește în umră cu sute de ani.

    Acumulări uriașe de capital, AVERI IMENSE ÎN MÂINILE CÂTORVA FAMILII, au dus la concentrarea puterii statelor cele mai puternice, ÎN MÂINILE UNOR FAMILII FOARTE BOGATE. În timp, aceste mari averi, au devenit BĂNCI, FABRICI DE ARMAMENT, FABRICI DE MEDICAMENTE, PARTIDE POLITICE, POLITICIENI, GUVERNE, ȘEFI DE STATE…

    Apreciază

  2. Marile averi au devenit PUTERE POLITICĂ și, implicit, aceste familii, au preluat puterea statului. S-a născut astfel un conflict ce s-a accentuat pe măsura trecerii timpului…s-a cronicizat și azi, a devenit O CRIZĂ MAJORĂ.
    Marile familii oligarhice, care dețin puterea în cele mai dezvoltate țări ale lumii, au fost puse în situația ingrată de-a alege între demagogia propovăduirii democrației, a puterii poporului, și realitatea cruntă a zilelor noastre, în care puterea nu mai aparține poporului, ci oligarhilor ce își permit să conducă țări, prin prisma mijloacelor uriașe de care dispun folosindu-se de politicieni, ca de niște marionete.

    Tentația de a pune mâna pe viața politică, a fost foarte mare. De ce să mai conducă politicienii țările, în interesul poporului sau al lor propriu, al politicienilor? DE CE SĂ NU DEVINĂ POLITICIENI SLUJBAȘII MARILOR OLIGARHI ȘI SĂ LE SLUJEASCĂ LOR, INTERESELE? Este un conflict de interese, evident = între interesele poporului, ale majorității, și interesele oligarhilor!

    Oligarhii, vor legi economice favorabile creșterii averilor lor, profituri cât mai mari pentru proprietarii corporațiilor! Poporul, are interesul, ca profiturile corporațiilor să fie cât mai mici, iar veniturile, salariile muncitorilor, cît mai mari! LUPTA PENTRU PUTERE, ESTE INEGALĂ. În timp ce poporul, nu are posibilitatea de-a-i corupe pe politicieni să conducă țările în interesul majorității, oligarhii, au posibilitatea de-a-i corupe sau șantaja pe politicieni, astfel încât aceștia să conducă țările, în avantajul corporațiilor.

    PARTIDELE, au deveni astfel…NIMIC ALTCEVA, DECÂT PROPRIETĂȚI ALE CLASEI OLIGARHILOR! Alegerile democratice, au devenit o mare, o uriașă păcăleală, o înșelătorie! Oligarhii care stăpânesc partidele, au deveni niște păpușari! Iar politicienii, marionetele lor!

    Ei vă dau să alegeți: să vă alegeți conducătorii, doar dintre politicienii aflați în slujba lor! PRACTIC, INDIFERENT PE CINE ALEGEȚI, ALEȘII, SUNT TOT NIȘTE SLUJBAȘI DOCILI DE-AI OLIGARHILOR! Ipocrizia cu privire la democrația și puterea din mâinile popoarelor, numai putea continua. Păpușarii mondiali, și-au dat seama că marea înșelătorie nu mai poate fi ascunsă sub preș, și au venit cu o nouă propunere – pentru o lume nouă, o nouă societate.

    Nu vi se spune în mod direct: gata cu democrația! Gata cu drepturile și libertățile! Vi se spune doar că e vremea pentru o Nouă Ordine Mondială. Și se străduiesc, din toate puterile să vă convingă pe voi, pe cei mulți, că această Nouă Ordine Mondială, e-n folosul vostru.

    Ce spun cretinii, televizat: ” Mai întâi avem populația. Lumea astăzi, are 6,8 miliarde de oameni, iar aceasta se îndreaptă către 9 miliarde. Acum, dacă FACEM O TREABĂ CU ADEVĂRAT BUNĂ cu noile vaccinuri, serviciile de sănătate publică și natalitate, putem să o reducem, (populația n.t.) cu probabil 10-15%. Dar acolo observăm o creștere demografică de aproximativ 1,3%”.

    Apreciază

  3. Păpușarii, sunt atât de puternici și atât de aroganți, încât își permit chiar, să vă sfideze, publicând principiile Noii Ordini Mondiale, pe care o instaurează, DEJA! Iată principiile de bază ce vor sta la fundamentul viitoarei societăți omenești, post-democratice, conform Noii Ordini Mondiale:

    STABILIREA UNUI UNIC GUVERN MONDIAL.
    Adică, un sistem politic unic, în întreaga lume. Un sistem financiar, economic-unitar, pe tot globul. De ce această uniformizare? Pentru că e mult mai ușor de controlat toată lumea, de administrat averea lor globală, dintr-un singur punct de comandă și control, cu reguli uniforme, în toată lumea! Mondializarea, nu este altceva decât o etapă intermediară spre trecerea la Noua Ordine Mondială.

    DISTRUGEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE.
    Este esențial ca educația, să fie făcută în spiritul Noii Ordini Mondiale, astfel încât – NAȚIONALISMUL, TRADIȚIILE, OBICEIURILE, să nu mai atenteze la spiritu primului punct al Noii Ordini Mondiale; sclavii din întreaga lume, trebuie să se supună unui singur și aceluiași stăpân – binefăcătorul mondial, al Guvernului Mondial.

    DISTRUGEREA RELIGIILOR LUMII ȘI CREEREA UNEI UNICE RELIGII MONDIALE.
    Majoritatea religiilor propovăduiesc pacea, toleranța, iubirea, compasiunea, generozitatea, libertatea… aceste principii sănătoase, sunt incompatibile cu dorințele păpușarilor care-și doresc un om nou, care să se supună doar ordinelor marilor stăpâni, care să aibă un singur ideal în viață = MUNCA PENTRU STĂPÂN.

    Biserica, liderii religioși, ar putea deveni concentratori ai nemulțumirii sclavilor. Ar putea deveni în timp, centre revoluționare care să răstoarne Noua Ordine Mondială…nu sunt de dorit! (D-aia au și pus la cale Memorandumul prin care au semnat toți trădătorii Bisericii și-al Lui Hristos)

    PRIVATIZAREA STATELOR LUMII.
    Marii oligarhi ai planetei, nu mai au pe ce să-și cheltuiască averile. Averi immense! Iar banii, au ajuns în ziua de azi, să fie simplă hârtie tipărită. Simpă hârtie tipărită de niște gangsteri cu gulere albe, FĂRĂ SĂ AIBĂ ACOPERIRE ÎN VALOARE-MARFĂ! Marii bogătani ai Planetei, trebuie să transforme hârtia fără valoare, ÎN ACTIVE, în valori concrete: resurse minerale, resurse energetice, terenuri, păduri, fabrici. Da, dar fabricile, terenurile, pădurile, sunt déjà, în mare parte, ale lor!

    Apreciază

  4. Și mai au încă mulți BANI FALȘI care trebuiesc transformați în valori reale. Și-atunci, apare de la sine înțeles, logic, nevoia de a acapara ultimele active ale planetei care încă nu le aparțin, bunurile care încă sunt ale popoarelor, ale statelor…terenurile, pădurile, resursele minerale, energetice, zăcămintele de toate felurile! Asta înseamnă să treacă statele, în proprietatea lor. Pur și simplu! Dar acest lucru, nu este posibil în ziua de azi, pentru că majoritatea constituțiilor lumii, interzic acest lucru și-atunci, propun ei, o Nouă Ordine Mondială în care pot rezolva, și această problemă.

    DEPOPULAREA MASIVĂ A LUMII.
    Ei consideră că 7 miliarde de oameni, sunt foarte mulți raportat la dimensiunile și resursele planetei. Limitarea creșterii demografice, este o necesitate dacă vrem să asigurăm o viață fericită pe acest pământ și pentru urmașii noștri! Dar modul sălbatic în care vor să depopuleze planeta, este inacceptabil. Vor s-o facă prin războaie, foamete și boli.

    Creșterea demografică, poate fi controlată prin mijloace de contracepție, prin educație, prin legi, civilizat, adaptat acestui scop. Resursele planetei, sănătatea planetei, pot fi și ele, mult mai bine manageriate, mult mai bine gestionate, printr-un sistem care să pună la temelie, principii umaniste, grija pentru om și natură, și nu banii, lăcomia, lipsa de scrupule.

    PROMOVAREA DEPRAVĂRII OAMENILOR.
    Oamenii pot fi foarte ușor controlați, foarte ușor manipulați, trași în acest sistem, dacă speculezi slăbiciunile lor, plăcerile lor animalice – prin sex, droguri și alcool, poți să ții mai ușor în frâu, pe cei mulți. Ce credeți că ar alege marea majoritate a oamenilor dacă li s-ar da să aleagă între un sistem în care urgiile sexuale, excesele de alcool și droguri sunt interzise, sau, un sistem în care aceste vicii nu sunt doar permise, sunt chiar încurajate…fără limită!

    DISTRUGEREA SOCIETĂȚII ACTUALE ȘI-A INSTRUMENTUL EI FUNDAMENTAL, FAMILIA!
    Pentru ca să respecți familia, valorile ei adevărate, trebuie să trăiești într-o asemenea familie! Trebuie să fi trăit în ea, să te fi bucurat de valorile ei, de valorile ei unificatoare.

    DE CE URĂSC PĂPUȘARII, FAMILIA? E simplu! Pentru că marea lor majoritate, sunt BASTARZI NĂSCUȚI DIN FEL DE FEL DE EXPERIMENTE, ORI EVENIMENTE NEFERICITE! De cele mai multe ori, nu știu cine le este mama sau tatăl biologic….au trauma psihice puternice, legate de familii în care mamele le erau bețive, narcomane, internate la psihiatrie, iar pe tați îi vedeau doar de Paști sau de Crăciun, atunci când erau aduși acasă de la Internat.

    Pentru cei mai mulți dintre păpușari, familia a însemnat bona, directorul de internat, șoferul, grădinarul…cum să iubească? Cum să respecte? Cum să aprecieze familia?

    Apreciază

  5. DISTRUGEREA LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE, A LIBERTĂȚII PRESEI.
    Deși în marile democrații occidentale se vorbește de existența libertății de exprimare, aceasta este o minciună. Întrucât, marile canale mass-media, se afă sub controlul și influența unor proprietari, ce fac parte din oculta mondială.

    Odată cu apariția internetului, au ieșit la iveală, o mulțime de informații despre ei și planurile lor, despre manipulările pe care le folosesc prin presă și televiziune. Acest lucru, e perceput ca o amenințare de către păpușari, căci un om correct informat, un om care cunoaște adevărul despre ceea ce se pune la cale, poate deveni un pericol pentru marele lor plan.

    ÎN ÎNTREAGA LUME SE PREGĂTEȘTE O ÎNGRĂDIRE DIN CE ÎN CE MAI MARE A INTERNETULUI- ULTIMUL BASTION AL LIBERTĂȚII DE OPINIE ȘI EXPRIMARE!

    ELIMINAREA BANILOR CASH ȘI TRECEREA TOTALĂ LA BANI ELECTRONICI.
    Este una dintre prioritățile noii puteri mondiale. Atâta timp cât există bani cash, marii stăpâni nu vor avea controlul total asupra lumii. Atâta timp cât banii nu vor fi ai lor, ai băncilor lor, vor exista încă drepturi și libertăți, vor exista oameni liberi și independenți.

    În clipa în care banii cash vor dispărea, și vor fi înlocuiți 100% cu bani electronici, bani aflați în bănci și administrați printr-un CIP, stăpânii băncilor vor deveni atot-puternici. Orice om, orice asociație, orice grupare care este ostilă sistemului, va putea fi blocat, distrus, prin blocarea cip-lui, blocarea surselor de finanțare.

    În clipa în care banii cash vor fi substituiți 100% de către banii electronici, va începe o Nouă Eră = SCLAVIA MONDIALĂ. Unde ne va duce Noua Ordine Mondială? La o lume cu câteva sute de stăpâni, câteva mii de administratori ai proprietăților, administratori regionali și locali, câteva sute de mii de polițiști-jandarmo-militari, ce vor controla masele, vor înnăbuși din fașă orice tentativă de revoltă a sclavilor, și restul lumii. Sclavii, cuminți și ascultători.

    Lumea de azi, trece printr-o etapă de tranziție, de la democrație, la Noua Ordine Mondială. Trăim vremuri, în care oligarhia vine la putere. Ce-nseamnă-asta? Înseamnă trecerea lentă, treptată a activelor statelor, în proprietatea corporațiilor. INSTAURAREA OLIGARHIEI, este un proces aflat în deplină desfășurare în multe țări ale lumii, și înseamnă PRIVATIZAREA STATULUI.
    Țările intră pe de-antregul în proprietatea oligarhilor, ca fenomen firesc a creșterii fără măsură, neîngrădit, a marilor averi. BANII MULȚI, ÎNSEAMNĂ PUTERE, ÎNSEAMNĂ CORUPEREA POLITICIENILOR, A PARTIDELOR, A GUVERNELOR, în scopul creșterii acestei mega-averi.

    Apreciază

  6. OLIGARHII, ÎȘI TREC ÎN PROPRIETATE, TOATE MARILE ACTIVE ALE STATELOR. IAR CONDUCĂTORII POLITICI, AU DEVENIT ANGAJAȚII LOR, MARIONETELE LOR…și, NU REPREZINTĂ POPORUL! Democrația, a rămas doar un brand frumos…bun de amăgit prostimea! Democrația înseamnă că azi, oligarhii, o să vă pună să alegeți între doi, trei, cinci, zece politicieni DAR CARE TOȚI SUNT ÎN SLUJBA LOR.

    NU CONTEAZĂ PE CINE VOTAȚI! TOT PENTRU EI, ÎN FOLOSUL LOR, AL OLIGARHILOR, VOR LUCRA… practice – PARLAMENTUL, GUVERNUL, PREȘEDINȚIA, NU VĂ REPREZINTĂ PE VOI, CHIAR DACĂ ASTA E APARENȚA, chiar dacă asta este lăsat să credeți…în fapt, conducătorii sunt doar niște biete marionete în mâinile oligarhilor, și-i reprezintă doar pe aceștia și interesele lor.

    Dacă mediul corporatist, conducerile, sunt, în cele mai multe cazuri MERITOCRATE, bazate pe valoare managerială dovedită prin teste, examene, concurs….în cazul politicienilor, oligarhii, nu au niciun interes ca aceșția să fie foarte deștepți, să fie capabili. CU CÂT SUNT MAI INCOMPETENȚI, MAI PROȘTI, MAI RĂI, MAI LACOMI, CU ATÂT SUNT MAI DOCILI ȘI MAI UȘOR DE MANIPULAT.

    Cu cât sunt mai păcătoși și mai plini de bube, mai șantajabili, cu atât sunt mai ușor de controlat și stăpânit.

    SCLAVAGISM MODERN.
    Veți avea mai multe drepturi decât sclavii din antichitate, dar veți fi permanent supravegheați- NSA, Big Brother, CIA…veți fi permanent monitorizați prin CIP-uri, instalate sub piele, și la cea mai mică greșeală veți fi pedepsiți, veți munci ca furnicile toată viața, veți fi disciplinați și ascultători, vă veți uita la TV la ceea ce cred ei că trebuie să vă uitați, veți face sex așa cum cred ei de cuviință că trebuie să faceți, veți mânca ce vă vor spune ei că trebuie să mâncați, vă vor vaccina ca pe animale, cu ce cred ei că trebuie să vă vaccineze.

    Vă vor educa copiii în spirit sclavagist, de supunere și subordonare.

    REPARTIZAREA BOGĂȚIEI MONDIALE.
    Averile mondialilor din cele mai puternice economii ale lumii, se vor dubla până în anul 2020, ajungând la suma totală de 202.000 miliarde de dolari, potrivit unui Raport De Lloyd.

    Apreciază

  7. Statisticile cu privire la PRAGUL MILIONARILOR CU PESTE CINCI MILIOANE DE DOLARI, arată că aceștia reprezintă 0,1% din populația lumii, și controlează 22% din bogăția planetei. Studiul celor de la FMI este însă, mai cuprinzător, baza pe informații din 100 de state.

    El constată, că veniturile celor mai bogați 10% dintre oameni, au crescut de nouă ori mai multe decât veniturile celor mai săraci, 10%. Concentrarea bogăției mondiale, este spectaculoasă. Jumătate, adică o sutăzecemii de miliarde de dolari este deținută de mai puțin de 1% din populație, iar numărul miliardarilor, a crescut cu 16% în 2014, față de 2013.

    Victimele principale ale acestei inegalități crescânde, nu sunt neapărat cei săraci, ci clasa de mijloc, cei mulți – coloana vertebrală a oricărei economii sănătoase! Clasa de mijloc a fost prinsă între cei foarte bogați și cei foarte săraci care, în țările dezvoltate, sunt protejați de salarii minime. Economiștii au mai observant că, de-reglementarea pieții muncii, solicitată cu fermitate de către FMI și statele pe care le creditează, duce la o creștere cu 10% a veniturilor celor bogați, în timp ce reduce puterea de cumpărare a clasei de mijloc.

    În anul 2015, 52% din avuția lumii, se afla în mâinile a 20% din bogații planetei. Iar până în 2020, 80% din populația planetei, va trebui să se mulțumească numai cu 5,5% dintre bogății, așa cum se estimează într-un raport citat de Le Monde. Potrivit studiului, în perioada 2010-2014, averea primelor 80 de persoane, cele mai bogate din lume, a crescut cu 600.000.000.000 dolari, în timp ce s-a diminuat la jumătate averea pentru cea mai săracă parte a populației globului.

    ACESTA ESTE REZULTATUL ECONOMIEI CAPITALISTE NEOLIBERALE = POLARIZAREA SOCIETĂȚII, SCĂDEREA PUTERII DE CUMPĂRARE DIN CAUZA MAXIMIZĂRII PROFITURILOR CORPORAȚIILOR, ȘI SPIRALA CRIZEI. ACESTA ESTE REZULTATUL POLITICII NEOLIBERALE DUSE DE CĂTRE CONDUCĂTORII SUA, ÎN ULTIMII 20 DE ANI.

    Nu întâmplător, cei ce au susținut și impus acest sistem, au făcut-o cu bună știință, cu un scop bine definit = INSTAURAREA NOII ORDINI MONDIALE. Capitalismul neoliberal impus întregii planete, lumii occidentale, naște dezechilibre uriașe și un PARADOX, ce va duce la implozia întregului sistem.

    Forța financiară extraordinară a marilor oligarhi, le permite să impună prin intermediul marionetelor politice, legi economice care crează facilități și oportunități suplimentare creșterii puterii și profiturilor corporațiilor. Lăcomia extraordinară a acestor oligarhi, i-a făcut să devoreze mare parte a averii private din statele occidentale, și nemaiavând cu ce să-și satisfacă foame imensă de bani, AU INVENTAT UN NOU CONCEPT – NOUA ORDINE MONDIALĂ!

    Apreciază

  8. Prin acest nou concept, STATELE SE PRIVATIZEAZĂ! Bogățiile statelor constituind în obiective industriale gigant, infrastructură, resurse energetice și minerale, sunt privatizate! Trec din proprietatea statelor, a popoarelor, în proprietatea corporațiilor, a oligarhilor. Dacă până acum, profiturile realizate din exploatarea acestor resurse se regăseau în creștere veniturilor la bugetul statului și implicit la creșterea nivelului de trai al populației, acum, profiturile realizate din exploatarea acestor bogății, se regăsesc în creșterea averilor păpușarilor. Oligarhii, au devenit stăpânii totali ai economiei, a bogăției subsolului, industriei, infrastructurii.

    Ei fac legea, ei conduc țările prin intermediul partidelor și al politicienilor care numai reprezintă interesele popoarelor, ci al noilor stăpâni! Astfel, legile economice sunt date în favoarea corporațiilor. Taxele impuse marilor corporații, scad! IMPOZITELE PLĂTITE DE CORPORAȚII, TIND SPRE ZERO!

    Din această cauză, VENITURILE LA BUGETUL STATULUI SCAD ÎN MOD CONSTANT. GUVERNUL NU POATE ȚINE PASUL CREȘTERII PENSIILOR ȘI A SALARIILOR BUGETARILOR, CU CEL AL CREȘTERII ECONOMICE. Apare astfel o fractură și totodată un paradox= economia crește, dar nivelul de trai al pensionarilor și bugetarilor, crește mai încet sau, chiar scade!

    Din această cauză, încetinește și puterea de cumpărare a populației. Încetinind puterea de cumpărare a populației, CEREREA STAGNEAZĂ! Iar stagnarea cererii, duce la ȘOMAJ, BLOCAJUL INVESTIȚIILOR.

    Scăderea investițiilor, duce la creșterea șomajului și implicit la scăderea salariilor angajaților din mediul privat. Existând surplus de mână de lucru pe piață, nu există motive de creștere a salariilor în mediul privat, din contră, atunci când oferta de mână de lucru crește, salariile scad.
    În acest fel, CORPORAȚIILE ÎȘI MĂRESC PROFITURILE, odată PRIN SCĂDEREA PREȚURILOR CU SALARIILE, în al doilea rând, PRIN DIMINUAREA TAXELOR datorită LEGISLAȚIEI FAVORIZANTE, impuse PRIN intermediul MARIONETELE POLITICE.
    Apoi, profiturile mereu în creștere ale corporațiilor, se reflectă în creșterea exponențială a câștigurilor OLIGARHIlor care, de cele mai multe ori, NU PLĂTESC NIMIC SAU APROAPE NIMIC SUB FORME DE IMPOZITE PE PROFIT!
    Desigur, tot cu sprijinul și complicitatea legilor făcute de către servitorii politici care creează o legislație permisivă pentru expatrierea profiturilor în off-shore-uri, de unde profiturile ajung în mâinile păpușarilor, neimpozitate.

    Astfel, are loc POLARIZAREA AVERILOR. Acesta este mecanismul prin care oligarhii devin pe zi ce trece, tot mai bogați, iar oamenii de rând – sclavii moderni – devin de la o zi la alta tot mai săraci, cu o putere de cumpărare tot mai mică, iar banii aflați în circulație, sunt mereu mai puțini pentru că ies din Piață prin dividende, ce nu mai au canale suficient de groase prin care să se întoarcă în Piață.

    Apreciază

  9. Acești bani s-ar putea întoarce în Piață, în următoarele moduri:
    a) Prin bănci, care să-i pună în circulație prin intermediul creditării,
    b) Prin investiții în noi active care să producă plus-valoare,
    c) Prin investiții imobiliare,
    d) Prin bursă.

    Băncile, nu mai pot pune în circulație banii bogătanilor depozitați în bănci, pentru că în Piață nu mai există eligibilitate = Piața e suprasaturată de credite, creditele neperformante sunt mereu mai multe din cauza creșterii șomajului și-a scăderii puterii de cumpărare, iar cererea de credit tinde spre zero! Din acest motiv de fapt, s-a și ajuns în domeniul dobânzilor negative – cererea de credite a scăzut foarte mult.

    Investițiile în alte fabrici și active care să creeze plus-valoare, nu sunt interesante, nu sunt eficiente într-o economie aflată în stagnare într-un mediu în care puterea de cumpărare e tot mai mică. Prin urmare, apetitul investițional în noi fabrici, în noi active de producție, tinde spre zero!

    Investițiile imobiliare, nu sunt o afacere foarte bună datorită faptului că prețul terenurilor și-a imobilelor, scade constant pe fondul scăderii puterii de cumpărare. Mai mult, PE MĂSURA ACCENTUĂRII CRIZEI, IMPOZITAREA TERENURILOR ȘI-A IMOBILELOR, RĂMÂNE UNA DINTRE SINGURELE SURSE DE VENIT PENTRU BUGETELE LOCALE, CEEA CE FACE CA IMPOZITELE SĂ CREASCĂ ÎNTR-UN RITM DESCURAJANT PENTRU INVESTITORII ÎN IMOBILIARE.

    BURSA, este un joc de ruletă. E aberant să crească bursa în condițiile agravării crizei economice. Este de asemenea evident faptul că bursa reprezintă un bubble, asemănător cu cel al imobiliarelor din 2008.

    Apreciază

  10. Bogătanii, nu au în ce investi, și-apare un exces de bani disponibili investițiilor bursiere, ceea ce duce inevitabil la o creștere anormală a prețului acțiunilor, creștere ne-susținută în rezultate economice.
    CREȘTEREA BURSIERĂ, ESTE PUR SPECULATIVĂ, ne-susținută din punct de vedere al fundamentelor economice. Mai devreme, sau mai târziu, bursa va exploda și vom avea din nou un crak bursier, ca cel din 1929!
    În consecință, sistemul se îndreaptă cu pași mari și repezi către implozie! Nu există niciun dubiu, nicio alternativă! Finalul e aproape, și va fi apocaliptic! O CRIZĂ FINANCIARĂ, BANCARĂ, BURSIERĂ ȘI ECONOMICĂ, DE PROPORȚII APOCALIPTICE!

    Se va ajunge la haos economic și social, la anarhie, revoluție, și probabil un război mondial devastator care va împlini visul arhitecților Noii Ordini Mondiale și anume: scăderea populației globului, pe targetul de 1 miliard de oameni. E frumoasă lumea în care trăim? E bună direcția în care mergem? Eu cred că nu…

    Eu cred că e nevoie într-adevăr de o Nouă Ordine Mondială, dar diferită de cea pe care ne-o impun păpușarii! E NEVOIE DE UN NOU SISTEM, DE O NOUĂ SUPER-REALĂ DEMOCRAȚIE! Și această formă de democrație, ar putea purta numele de M E R I T O C R A Ț I E!

    Singura democrație reală, posibilă în secolul 21, este DEMOCRAȚIA PARTICIPATIVĂ, DIRECTĂ! Democrația de tip parlamentar, a devenit un paradox, un non-sens! Democrația nu poate fi democrație, dacă este una de tip reprezentativ. În anul 1265, lua ființă, primul parlament European în Anglia. Era expresia primilor muguri ai democrației participative.

    Acum 750 de ani, poporul nu-și putea exprima voința altfel, decât prin reprezentanți ce se întruneau în cadrul organizat al Parlamentului. Acum 750 de ani, democrația participativă directă, era imposibilă din punct de vedere etnic, pentru că nu existau posibilități tehnologice prin care, fiecare cetățean al țării să-și exprime voința.

    În consecință, fiecare regiune, fiecare oraș, trimiteau câte doi reprezentanți la Londra, în Parlament. Iar acești doi reprezentanți, exprimau și votau interesele cetățenilor din regiunea pe care o reprezentau.

    ÎN ZIUA DE AZI, LA ”ALEGERI”, ȚI SE DĂ SĂ ALEGI DINTR-O LISTĂ DE GANGSTERI = GANGSTERUL PREFERAT! INDIFERENT DE POLITICIANUL PE CARE ÎN VEI ALEGE, EL NU SE VA DUCE ÎN PARLAMENT SĂ TE REPREZINTE PE TINE, CI PE CEI CE L-AU PUS PE LISTE, ȘI EVENTUAL, PROPRIILE INTERESE!

    Apreciază

  11. PARTIDELE POLITICE, nu au, în sec.21 NICIO LEGĂTURĂ CU DOCTRINELE! PARTIDELE POLITICE SUNT DOAR GRUPĂRI MAFIOTE, CU INTERESE MURDARE DE ACAPARARE A PUTERII, DE ÎMBOGĂȚIRE….A UNOR GANGSTERI CU GULERE ALBE, PE SPATELE BUGETARILOR DE STAT, A BUGETELOR PRIMĂRIILOR ÎN DETRIMENTUL CETĂȚENILOR.

    Iar cea mai bună dovadă în acest sens, e legalizarea așa-zisei activități de LOBBY! Atunci când ți se dă să alegi politicieni care să te reprezinte, e o mare bătaie de joc! De fapt, niciunul dintre politicieni de pe listă NU E ACOLO SĂ TE REPREZINTE PE TINE, CI DOAR PE MARII GANGSTERI, PE PĂPUȘARII CARE TRAG SFORILE MARIONETELOR POLITICE!

    Apoi, când țările se scufundă ÎN CRIZĂ, când oamenii trăiesc prost, și spectrul sărăciei le întunecă viitorul, politicienii din ”opoziție”, vin și spun: ”vezi ce plătești dacă nu ai votat bine?” CE NEMERNICI!

    În realitate, cetățenii au de ales între a fi mâncat de urs, de lup, sau de tigru! Și când cetățeanul începe să plângă că-l mănâncă lupul, ursul îi spune cu reproș: ”vezi dacă nu m-ai ales pe mine?”. ALTERNANȚA LA PUTERE, nu este altceva decât o mare șmecherie prin care politicienii, mimează competiția, concurența, dar în realitate, NU DE DECÂT O FORMĂ DE JAF…CU RÂNDUL că mimează democrația! CE IPOCRIȚI!

    Democrația reală, nu poate fi reprezentativă, ci doar directă! Asta înseamnă, ca cetățenii să voteze în mod direct legile esențiale ale țării prin referendum. Cetățenii vor fi chemați de două ori pe an, la referendum pentru a vota legi dezbătute în prealabil, cel puțin 3 luni de zile, prin canalele mass-media. În ziua de azi, votul și referendumul, poate fi o formalitate foarte simplă, prin organizarea lui pe internet.

    Legile ordinare necesare funcționării statului, vor fi emise prin Ordonanțe de Urgență de către Guvern. Guvern format dintre cei mai buni specialiști în management, de către oameni de înaltă moralitate, și patrioți. Este ciudat modul în care țări cu milioane, zeci de milioane de locuitori, sunt lăsate azi, la mâna unor guverne de politicieni, indivizi fără nicio pregătire în management, oameni care se pricep decât la sforării, trăncăneală și minciuni, la trafic de influență, șpăgi și conturi prin off-shore-uri.

    ESTE UN ALT PARADOX AL LUMII NOASTRE. O companie privată, oricât de mică, e condusă de către oameni harnici, gospodari, buni administratori…ÎN SCHIMB, O ȚARĂ, O MEGA-COMPANIE, ESTE CONDUSĂ DE NIȘTE AGEAMII, O MAFIE POLITICĂ CE NU ÎNȚELEGE NIMIC DIN MANAGEMENTUL PERFORMANT ȘI DUCE ECONOMIA ȚĂRII, DE RÂPĂ…DIN CAUZA INCOMPETENȚEI ȘI CORUPȚIEI!

    Apreciază

  12. De ce trebuie să lăsăm managementul țării pe mâna acestor politicieni nepricepuți? Doar pentru a le oferi păpușarilor instrumente prin care să devalizeze țările? De ce să nu avem în fruntea țărilor cei mai capabili și competenți specialiști pe care îi are fiecare țară?

    De ce MERITOCRAȚIA are interesul să promoveze în conducerea țării pe cei mai buni manageri și nu politicieni incompetenți? Pentru că RANDAMENTUL ECONOMIEI FIECĂREI ȚĂRI DEPINDE, CA ȘI ÎN RANDAMENTUL FIECĂREI COMPANII, DE EFICIENȚA MANAGEMENTULUI SĂU. Cu cât managerii sunt mai buni, cu atât rezultatele societății sunt mai bune, și implicit, nivelul de trai mai ridicat.

    Conducătorii țării, nu trebuie să fie doar oameni de cea mai bună calitate, de cei mai buni manageri, ci și de înaltă moralitate, care să nu se lase corupți, cumpărați de banii păpușarilor, care cu siguranța ar încerca să-i transforme și pe ei în niște marionete servile. Ei trebuie să fie oameni cu trecut nepătat, neșantajabili și patrioți, care să pună mai presus de interesele lor, interesele patriei. Și astfel, ajungem la MERITOCRAȚIE.

    MERITOCRAȚIA ÎNSEAMNĂ DEMOCRAȚIE PARTICIPATIVĂ DIRECTĂ, ȘI GUVERN FORMAT DIN SPECIALIȘTI DE ÎNALTĂ MORALITATE, ȘI ADEVĂRAȚI PATRIOȚI SELECTAȚI PRIN TESTE ȘI CONCURSURI.

    Dintre aceștia, cei mai buni, dintre cei buni, vor fi trimiși în fața poporului, pentru a fi aleși prin vot direct de către aceștia.

    Președintele și Primul-ministru.
    Poporul trebuie să-și aleagă președintele și prim-ministru, dar trebuie să aleagă dintre cei mai buni, și cei mai competenți, cei mai corecți și patrioți cetățeni ai țării. NU dintre cei mai mari gangsteri și borfași, așa cum se întâmplă astăzi.

    Modul de desfășurare al alegerilor, nu este unul complicat, și poate fi desfășurat în două etape:

    Prima etapă, va fi etapa selecției, super-evaluatorilor societății. Cei mai inteligenți, cei mai competenți, cei mai buni specialiști în management, vor fi selectați pe bază de teste în genul olimpiadelor școlare. Fiecare județ, va organiza testul meritocrat ce va consta în test de inteligență, test de cultură generală, test de limbi străine, și test de management, firesc! Cei mai buni candidați din fiecare județ, se vor califica în faza finală/țară.

    În faza/țară, se vor repeta testele de la faza județeană, cea regională, iar primii 10, vor intra pe finala/țară. Bine-nțeles că acești 10 candidați, vor fi cei mai buni dintre cei mai buni indivizi pe care îi poate da țara.

    Etapa a doua, este cea a alegerii democrate a Președintelui și a Prim-ministrului. Prin teste, examene, concurs, nu se pot devoala moralitatea omului, patriotismul acestuia. De aceea este nevoie ca mass-media și poporul să aibă ultimul cuvânt. Cei 10 finaliști, vor fi prezentați poporului. Și, timp de o lună, televiziunile, vor putea organiza mese rotunde cu cei 10 participanți astfel încât cetățenii, să-și poată forma opinii, preferințe.

    În același timp, mass-media, va scoate la iveală amănunte din viețile celor 10 candidați. Vor putea diseca viața fiecăruia și-i vor scoate în evidență firea, caracterul, moralitatea, patriotismul. Astfel, după o lună de zile, cetățenii, vor putea alege dintre cei 10 super-specialiști, pe cei care-i consideră cei mai potriviți să conducă țara. Pe cei care, pe lângă că sunt specialiști, mai sunt și oameni de înaltă moralitate și patriotism.

    În urma alegerilor, candidatul cu cele mai multe voturi, va deveni Președintele țării, iar cel de-al doilea, Prim-ministru.

    Apreciază

  13. Apoi, primul ministru își va forma echipa de miniștri, organizând teste, examene, exact pe aceleași principii ale valorii dobândite, cu menținea că, pentru ocuparea postului de ministru, testele vor fi de inteligență, management și examen de specialitate pe specialitatea specifică fiecărui post.

    Același gen de selecție se va face și la toate nivelele de conducere ale societății: în primării, instituții administrative, în fabrici și companii de stat. Tot ceea ce ține de alegerile meritocrate, va fi coordonat de către ”Autoritatea meritocrată”, o instituție formată din cei mai onești și înțelepți indivizi ai societății, somități cu calități și merite unanim recunoscute în societate.

    Modul în care vor fi organizate testele, nu vor putea lăsa nicio umbră de îndoială asupra corectitudinii rezultatelor. Autoritate meritocrată nu va avea niciun rol în selectarea candidaților și a câștigătorilor. Acestă autoritate, va avea doar rolul organizatoric și garant al corectitudinii desfășurării selecției.

    Vor exista 100 de teste grilă a câte 100 de întrebări pentru fiecare examen. Cele 100 de teste, vor fi secrete. Iar corectarea lucrărilor, se va face PE LOC, ÎN PREZENȚA CANDIDAȚILOR, imediat după test. (Super! N-am mai auzit pe nimeni cu o asemenea idee…)
    PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE SOCIETĂȚII MERITOCRATE, sunt următoarele:

    O nouă Constituție Meritocrată. Meritocrație participativă (DEMOCRAȚIE DIRECTĂ),
    ELIMINAREA TOTALĂ și definitivă din conducerea societății A PARTIDELOR POLITICE, POLITICII ȘI POLITICIENILOR,
    Șmecheria nu va mai reprezenta o calitate definitorie a ”omului de succes”,
    Conducerea societății pe bază de management profesionist, de către manageri profesioniști. OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT!
    Alegerea conducătorilor țării și ai tuturor instituțiilor de stat va fi pe bază de valoare dovedită prin teste, examen, concurs.
    Sistem juridic bazat pe procese cu jurați. Pedeapsă cu pușcăria pe viață pentru corupțiai din justiție.
    Un Cod Penal cu pedepse deosebit de aspre, astfel încât răufăcătorii să fie descurajați, iar omul bun, protejat.
    Eliminarea clanurilor mafiote și interlope din societate.
    Eliminarea terorii răului din societate.
    Pedepse foarte aspre pentru fapte deosebit de grave ( trădare de țară, crime sadice, criminali în serie).
    Autofinanțarea pușcăriilor. Toți pușcăriașii își vor câștiga existența prin muncă.
    Eliminarea corupției, a hoției, a nedreptății din societate, printr-un Cod Penal foarte aspru.
    În fața legii, oamenii vor fi cu adevărat egali indiferent de funcție, sex, religie, culoare sau avere.
    O societate în care educația, protecția mediului și sănătatea, vor deveni priorități naționale.
    Un nou sistem educațional bazat pe un sistem de valori profund umanist, la fundamentul căruia va sta competența, educația, toleranța, nonviolența, protecția naturii, voința de a face bine.
    Admiterea la facultate se va face numai prin examen, concurs. Facultățile vor fi doar ”de stat” și promovarea examenelor se va face doar pe bază de merit, nemaifiind posibilă cumpărarea de diplome la universități, gen tipografii de diplome.
    Un sistem economic capitalist, dar prin întărirea rolului statului în economie.
    Impozitarea cu 100% a averilor ce depășesc 100 de milioane de euro.
    Impozitarea cu 2% pe cifra de afaceri, a tuturor companiilor cu o cifră mai mare de 10 milioane de euro.
    Statul se va implica în industria energetică, industria grea, chimică, și acolo unde mai este nevoie, pentru a asigura echilibrul economiei românești.
    Creșterea rolului statului în organizarea agriculturii, irigații și amenajări funciare.
    Reîmpădurirea țării și controlul strict al defrișărilor. Creșterea implicării statului în protecția mediului.
    Implicarea statului în activitatea de reciclare a deșeurilor.
    Un sistem bancar controlat. Interzicerea creditului de consum pe o perioadă mai mare de un an.
    Interzicerea prin constituție a înstrăinării resurselor minerale și naturale.
    Interzicerea exploatării resurselor minerale și energetice de către alte companii decât a celor de stat.
    Interzicerea vânzării de terenuri agricole și forestiere către cetățeni străini.
    Interzicerea prin Constituție a exportului de materii prime și minerale.
    Interzicerea prin Constituție a deficitului bugetar.
    Impozit redus (sub 10%) pentru activitățile de producție. Impozit mărit (peste 25%) pentru activități de comerț.
    Interzicerea companiilor înființate în off shore și derularea de contracte cu firme off shore.
    Reducerea la minimum posibil a taxelor și impozitelor.
    Reducerea la minim a birocrației.
    Eliminarea tuturor organizațiilor și comisiilor finanțate cu bani de la stat, înființate cu scopul de a deturna fonduri către clientela politică.
    Organizarea poliției astfel încât să protejeze cetățeanul corect, nu infractorii. Poliția nu trebuie să mai fie o instituție de pază, protecție și organizare a infractorilor și-a clanurilor interlope.
    Serviciile de informații, vor fi o instituție de control și prevenire a corupției în societate, nu o instituție care să colecteze și să traficheze informații în scop de șantaj, obținere de putere și bani.
    Dreptul la muncă este un drept garantat prin Constituția Meritocrată. Statul se obligă să garanteze un loc de muncă pentru toți cetățenii români.
    Măsuri speciale pentru reducerea abandonului copiilor și planificarea familială.
    Supunerea la referendum, a apartenenței la NATO, UE și/sau alte organizații și alianțe.

    Apreciază

  14. Garantul acestor principii este Constituția Meritocrată. Odată cu adoptarea Constituției Meritocrate, statele își vor recăpăta puterea de dinaintea anilor 2000.
    Statele vor fi protejate împotriva oligarhilor ce vor mai încerca planuri de uzurpare a puterii. Statele vor fi cu adevărat democrate. Conducerea țării va lucra exclusiv în beneficiul cetățenilor, în scopul creșterii nivelului de trai al acestora, al celor mulți, în scopul protejării mediului și-a creării unei societăți profund umaniste.

    Oligarhii atotputernici vor dispărea pentru că averile ce depășesc 100 de milioane de euro, vor fi impozitate cu 100%. Un om cu o avere de 100 de milioane de euro, nu va avea nici puterea, nici apetitul de a controla Statul și conducătorii Statului.

    Meritocrația poate fi implementată în două moduri:

    PRIMUL: Acum, în ceasul al 12-lea, înainte ca Sistemul să facă implozie și să ne pomenim în mijlocul furtunii, sau, după apocalipsă, atunci când societatea omenească se va reseta și vom fi puși în fața creării unei noi lumi, unui nou sistem.

    Acum, în ceasul al 12-lea, este situația preferabilă, ar fi ideal să putem schimba sistemul, fără a fi nevoie de o apocalipsă, o implozie a actualului sistem. Dar din păcate, probabilitatea de a reuși acest lucru, este infim.

    Este aproape imposibil să poți învinge uriașa forță financiară și militară a stăpânilor lumii. Nu ar fi ca o luptă între David și Goliat…ar fi ca o luptă între o furnică și un elefant. Eu cred că am putea învinge sistemul, doar PRIN ACCEPTAREA REALITĂȚII DE CĂTRE MARII STĂPÂNI AI LUMII.

    Realizarea pericolului uriaș în care se găsește sistemul lor și omenirea, și schimbare direcției în ceaul al 12-lea, salvarea în ultima clipă. Asta ar însemna ca ei să piardă pașnic toate bogățiile, averile, toate privilegiile, forța, puterea pe care o au acum.

    Puțin probabil, dar nu imposibil. În acest caz, schimbarea s-ar putea produce democratic, pașnic, în următorul fel: ESTE ESENȚIAL PENTRU SCHIMBAREA SISTEMULUI, PRIN ÎNLOCUIREA ACTUALEI MIZERII, CU O FORMĂ EVOLUATĂ DE DEMOCRAȚIE – MERITOCRAȚIA. Să ajungem în cel mai scurt timp să ajungem la un număr cât mai mare de membrii și simpatizanți.

    SISTEMUL POLITICO-MAFIOT din oricare țară a lumii, NU poate fi schimbat prin demonstrații de 2-3.000 de oameni, indifferent cât de curajoși și determinați ar fi aceștia.

    Apreciază

  15. Mișcarea civică meritocrată nu își propune o revoltă violentă, o revoluție. Meritocrația nu se poate instaura ca urmare a unei revoluții ca cea din 89, din România. Meritocrația se poate instaura doar printr-o revoluție pașnică, democratică, asta însemnând prin vot popular, liber exprimat.

    Sigur că da, mafia economico-politică ce stăpânește azi în toate țările lumii, așa-zis democrat-occidentale, în mod dictatorial, nu va accepta schimbarea ca urmare a unui referendum. Dar, un astfel de referendum va aduce simpatia populară și popularitate foarte mare. Un referendum pentru Constituția Meritocrată, va avea rolul de a naște o prăpastie ireconciliabilă între popor și clasa politică.

    Referendumul ar putea însemna începutul sfărșitului clasei politice…și a întregului sistem.

    URMĂTORUL PAS, va fi câștigarea proximelor alegeri de către un candidat al Mișcării Meritocrate. Asta ar însemna atingerea masei critice de membrii, de membrii și simpatizanți în cel mai scurt timp posibil. Noi, poporul, slobod la minte, să cerem referendum și să delegăm în același timp un candidat la prezidențiale, care să susțină programul meritocrația, și implementarea Constituției Meritocrate.

    Pentru promovarea la nivel național a Mișcării Meritocrate, va fi identificată o persoană carismatică, cu un trecut nepătat, care să devină purtător de drapel al meritocrației și să candideze la alegerile prezidențiale.

    După cum lesne putem deduce, cel mai important lucru în realizarea acestui deziderat, este creșterea cât mai rapidă a numărului de membrii. Acest lucru se poate face, doar prin efortul susținut al tuturor cetățenilor care au înțeles importanța schimbării sistemului, a trecerii la meritocrație.

    Meritocrația nu trebuie s-o impună cum face un partid, ca o ideologie, ca o pradă pentru oportuniști în căutare de sinecuri. Meritocrația nu este și nu va fi niciodată un partid, pentru că meritocrația are principii și idealuri opuse noțiunii de politică.

    Meritocrația nu-și propune împlinirea ambițiilor și idealurilor unor indivizi, ci binele comun al întregii omeniri – viitorul fericit al acestei specii, pe acest pământ. Meritocrația nu poate crește și nu se poate propaga decât într-un singur mod – precum o religie.

    (E cam mult spus…și GREȘIT! E cumva invers: dacă vrei ca meritocrația să dăinuiască, religia trebuie pusă ca etalon, ca punct de referință. Din punct de vedere lumesc, e ideal…dar dacă dai factorul religios deoparte, tot aluneci pe de lături! ”Fără Mine, nu puteți face NIMIC” spune Hristos, nu? Ceea ce susține prin documentar, mă duce cu gândul la perioada de aur a Imperiului Bizantin, imperiu nu prea descusut și arătat de istorici, cu toate că a fost unul dintre cele mai mari , majestuoase și durabile imperii, până când lumea din Imperiul Bizantin, a început (ca si cei de azi, să pună bază pe străini, să se dea în/la mâna lor, să nu mai fie atenți la viața spirituală, etc… ) ceea ce a adus după sine, moartea înceată și sigură a imperiului, așa cum noi, cei de azi…tragem să murim ca nație…)

    Apreciază

  16. Nu putem învinge în această bătălie decât luând exemplul creștinilor în urmă cu 2000 de ani. Vom învinge prin bunătate, prin toleranță, prin înțelepciune, prin tenacitate, prin iubire, și mai ales, prin răbdare.

    Rețineți! Doar cu un membru lunar, în zece luni putem fi un million de oameni. În consecință, tot secretul succesului constă în voi, în simplii cetățeni cu un înalt nivel de conștiință. Dacă voi vă doriți schimbarea cu adevărat, aceasta este posibilă cu un efort minim, cu un efort foarte mic din partea voastră, a tuturor.

    Prin această progresie geometrică, vom atinge un număr impresionant de membrii, vom deveni cea mai importantă forță din societatea românească și vom putea constitui o lume mai bună, o societate umanistă, evoluată, o țară bogată, cu un înalt nivel de trai, cu o democrație reală, participativă, condusă de cei mai capabili și cinstiți români, fără partide, fără bandiți, fără politicieni care să ne sugă sângele.

    În viitoarea societate meritocrată, puterea va fi cu adevărat în mâinile poporului, poate pentru prima dată în lume, și nu a interlopilor și gangsterilor de politicieni care chipurile, ne reprezintă azi, în această cleptocrație.

    În cazul în care stăpânii actuali ai lumii, nu vor accepta de bunăvoie să se treacă la meritocrație, cu siguranță că va fi o meritocrație, după apocalipsă. Caz în care, pentru noi, cei mulți, viețuitorii de astăzi, nu va mai conta.

    Meritocrația trebuie să învingă în această luptă cu forțele răului, pentru că meritocrația reprezintă binele, reprezintă armonia cu legile naturii, și ale Lui Dumnezeu. Bătălia permanentă între forțele lui Dumnezeu și forțele Satanei.
    Putem salva viitorul nostru și-al copiilor noștri, acum în ceasul al 12-lea, doar strângându-ne rândurile, unindu-ne forțele, toți oamenii, sub steagul meritocrației luptând împotriva forțelor răului ce-au plănuit distrugerea civilizației noastre.

    Sfârșit.

    1.Vreau să spun că ideile mi se par extraordinare, rezonează cu spiritul de dreptate, de bun-simț, de normalitate și normalizare a unor stări anormale în care zace lumea-acum și, cel mai important, face apel la trezirea demnității și-a respectului de sine din fiecare…prin reciprocitate.

    2.Imaginile din satelit cu Pământul (ziua sau noaptea) începând cu min,58, te cuceresc, te hipnotizează precum Luna Plină care, dacă apuci să-i arunci o privire pe-nserat, nu-ți vine să-ți mai iei ochii de la ea… tot respectul pentru Primo Laurențiu!

    Apreciază

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s