Controlul (14)

Articolele seriei: (1) | (2) | (3) | (4) | (5) | (6) | (7) | (8) | (9) | (10) | (11) | (12) | (13) | (15) | (16) | (17) | (18)


De-a lungul timpului, au fost scoase la lumină o serie de cazuri ce devoalează practici ale oficialităților pentru controlul minții. Jim Keith ne oferă câteva astfel de mostre…

Cazuri

Claudia Mullen

Anul 1995… Claudia Mullen depune mărturie în fața unui comitet prezidențial pentru investigarea experimentelor guvernamentale legate de iradiere. Iată un citat din declarația sa:

„Între anii 1957 și 1984, am devenit o marionetă a guvernului, fiind implicată într-un program al cărui scop era controlul minții și crearea spionului perfect, prin utilizarea de substanțe chimice, radiații, droguri, hipnoză, șocuri electrice, izolare în tancuri cu apă, privare de somn, procedee de spălare a creierului, abuz verbal, fizic, emoțional și sexual. Am fost astfel exploatată, fără știrea mea, timp de aproape trei decenii din viață și singura explicație care mi s-a oferit a fost aceea că „scopul scuză mijloacele” și că îmi serveam țara în lupta sa curajoasă contra comunismului”. Cu privire la situația mea, pot spune pe scurt că aceștia au luat un copil în vârstă de șapte ani care fusese deja abuzat, amplificându-mi apoi suferința dincolo de orice imaginație. Partea cea mai tristă este că știu sigur că nu am fost singura. Au mai fost nenumărați alți copii în situația mea și până acum nimeni nu a sărit în ajutorul nostru. Am pus deja la dispoziție toate informațiile posibile, inclusiv conversații pe care le-am auzit între cei răspunzători pentru aceasta. Datorită memoriei mele fotografice, pot să vă descriu totul în amănunt; chiar și aroganța celor implicați. Ei erau foarte siguri că vor fi capabili să îmi controleze întotdeauna mintea. Deși procesul de reamintire a acestor atrocități nu este ușor și lipsit de pericole nici pentru mine și nici pentru familia mea, consider că este un risc pe care merită să mi-l asum.”

De altfel, aici poate fi găsit un interviu cu Claudia Mullen.

Concret, victima a afirmat că Dr. Sidney Gottlieb, personaj pe care l-am mai pomenit pe parcursul seriei de articole „Controlul”, și alți membri ai „Diviziei Tehnico-Științifice a CIA” au fost autorii abuzului la care a fost supusă.

„În 1958, mi-au spus că trebuie să fiu testată de niște doctori foarte importanți ai Societății de Ecologie Umană (Society for Human Ecology) și am fost sfătuită să cooperez. De asemenea, mi-au spus să nu privesc pe nimeni în ochi și să mă străduiesc să nu țin minte nici un nume, deoarece era un proiect foarte secret. Toate acestea pentru a mă face să uit. Bineînțeles însă, așa cum fac majoritatea copiilor, am făcut chiar opusul și am ținut minte cât de mult am putut.”

Și a continuat:

„Sid Gottlieb mi-a spus că acum sunt pregătită pentru marele A (Proiectul ARTICHOKE).”

„În anul care a urmat, m-au dus undeva în Maryland […] pentru a învăța cum să satisfac bărbații din punct de vedere sexual. […] Am învățat să prind în capcană bărbații, fără ca ei să își dea seama. Ne foloseam de asemenea și de o cameră ascunsă. Aveam doar nouă ani când a început procesul de umilire sexuală. Am auzit anumite conversații despre un departament al Agenției numit ORD, despre care am aflat ulterior că înseamnă Biroul de Cercetare și Dezvoltare.”

Claudia l-a auzit pe unul dintre medicii șefi ai programelor CIA spunând că „pentru a obține cât mai multe fonduri din diverse surse pentru proiectele de iradiere și control al minții”, ar sugera amplificarea factorilor coercitivi și trecerea la șantaj, spunând că „procesul trebuie pus în aplicare cât mai rapid, scăpând apoi de subiecți sau, ni se cerea să ne întoarcem la ei, bântuindu-i cu amintiri”.

Și amintirile continuă:

„Tot ce mi-aș dori acum ar fi să pot spune că n-a fost decât un vis pe care trebuie să-l uit. dar ar fi o mare greșeală și de asemenea o minciună. Împreună cu nenumărați alți copii, am fost supusă tuturor acestor atrocități sub deviza înșelătoare a apărării patriei. Datorită efectelor cumulate ale expunerii la radiații, substanțe chimice, droguri, suferință, tot felul de alte suferințe fizice și psihice, nu mai sunt capabilă să muncesc și nu o să pot să am niciodată copii. Este absolut evident că nimic din toate acestea nu era necesar să se petreacă. Nici nu ar fi avut loc nimic dacă s-ar fi solicitat o aprobare oficială. Acum, singurul mod prin care putem căuta teribilul adevăr pentru a-l aduce la lumină este să punem la dispoziția opiniei publice toate dosarele rămase despre aceste proiecte, sub ghidarea unei Comisii Prezidențiale de Cercetare a Operațiunilor de Control al Minții.

Cred că fiecare cetățean al acestei țări are dreptul să știe care sunt faptele, pentru a face diferența între realitate și ficțiune. Doar așa putem face ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată. În concluzie, tot ce vă pot oferi este ceea ce am spus astăzi aici – adevărul.”

Terapeuta Claudiei Mullen, Valerie Wolf, spunea:

„Era să cad de pe scaun, atunci când am văzut o înregistrare video cu unul dintre specialiștii CIA în controlul minții, Dr. Donald Ewan Cameron și l-am auzit adresându-se unei paciente cu apelativul fetița.

De reținut că la fel i se spunea Claudiei!

Într-un interviu radio, Claudia Mullen a detaliat ororile din perioada 1957 – 1983:

„Am fost testată la Tulane și în alte câteva locații din vecinătatea orașului New Orleans, și apoi, la un moment dat au hotărât că sunt gata să iau parte la proiectele lor – proiectul Umbrella, Bluebird care a devenit ulterior Artichoke, urmate de proiectul MKULTRA și de toate celelalte. Fecare a fost creat cu un alt scop. Am fot dusă cu trenul, cu avionul – avioane militare, la diferite unități din țară. Am fost dusă în diverse locații în pădure – dintre toate cred că la Tulane a fost cel mai rău. Acolo am suferit elctroșocuri intensive, am fost în izolare zile întregi, fără să mi se permită să dorm; îmi atașau electrozi și dacă vedeau că încep să adorm, îmi induceau șocuri electrice pentru a mă trezi. Nu dormeam zile întregi. Și apoi începeau sugestiile: «Mama ta nu te iubește, te-a abandonat aici, mama ta nu te vrea, îi faci prea multe probleme, ești un copil foarte rău, vrei să le faci rău oamenilor, vrei să-i seduci pe bărbați.»”

O prezentare a acestor proiecte se poate vedea în „The evolution of Project MKULTRA – Project MONARCH – Nazi mind control”.

„Tatăl meu adoptiv era foarte bolnav și a murit când eram mică. Prin urmare, am fost învățată să fiu atrasă de bărbați mai în vârstă, fiind încurajată să fiu prietenoasă cu ei. Apoi, când am crescut mai mare, am fost trimisă pe teren, după cum spuneau ei și acolo am fost fotografiată cu oficiali ai guvernului și ai agenției (CIA), cu doctori, cu rectori ai universităților și directori ai unor fundații private – toate acestea în speranța că dacă – la un moment dat, subvențiile guvernamentale vor începe să scadă, îi vor putea șantaja sau forța pe acești bărbați să îi susțină pentru a-și continua proiectele. Acesta era scopul lor principal. Proiectele trebuiau să continue cu orice cost. Prin urmare, au instruit mai multe fete tinere pentru a merge pe teren. Eu am fost trimisă timp de trei săptămâni la o bază din Maryland. Aveam nouă ani și acolo am fost instruită pentru prima dată cum să satisfac bărbații din punct de vedere sexual.

„Am participat deci la un fel de seminar, un curs de pregătire. Erau acolo fetițe de toate vârstele, chiar și mai mici decâ mine, adolescente și femei tinere. Eram fiecare date în grija cuiva și timp de trei săptămâni ne-au învățat tot felul de lucruri. Pentru ei a fost un succes. Era un proiect CIA numit Imaginative Research (Cercetare imaginativă). Trebuiau să îi dea un nume pe baza căruia să completeze toată documentația oficială pentru că nu puteau să spună pur și simplu ce făceau acolo. Era un program din categoria MKULTRA, proiectul 74, iar eu eram subiectul cu numărul 3. Îmi amintesc că aveam fiecare câte un număr. Ni s-a dat voie să ne alegem și câte un nume, iar după trei săptămâni m-au trimis acasă.

În anii care au urmat, s-au asigurat periodic că amnezia mea era sub control, că barierele mentale puse de ei funcționau, astfel încât dacă mi s-ar fi întâmplat ceva și aș fi încercat să-mi amintesc, aș fi suferit dureri îngrozitoare. Astfel ar fi trebuit să cer ajutor doctorilor, căci mi se spusese că doar ei mă pot ajuta, ei erau «doctorii cei buni». Mă învățaseră că doctorii aveau răspunsul pentru orice. Nu aveam nici un motiv să nu-i cred, deoarece de fiecare dată când mă trimiteau acasă îmi spuneau că sunt o fetiță cuminte, că acum m-am vindecat și că o să mă simt bine, că o să cresc mare și o să am mulți copii. Nu mi-am dat seama că îmi răpiseră această șansă; nu știam că nu o să pot avea copii niciodată.”

O parte a programării ei inițiale a avut loc într-o unitate mixtă, atât cu băieți, cât și cu fete, condusă de un șef al Centrului Medical al Universității Tulane, după care programarea a continuat până la terminarea liceului în 1968. Cea mai mare parte a acestor lucruri îi erau necunoscute. Și asta până în 1992, când pe 1 octombrie a fost atacată și violată în propria casă.

„A fost nevoie să treacă doi ani și jumătate până să fim programați la o înfățișare și în tot acest timp am făcut terapie, acela fiind momentul în care au început să-mi revină amintirile… Nu aș recomanda nimănui să se întoarcă într-un loc unde a fost abuzat în vreun fel, deoarece imediat apar diverse flashback-uri. Noi am mers în mai multe locuri din vecinătatea orașului New Orleans unde fusesem anterior. Unul din locurile unde am fost e o fostă unitate care a devenit acum poligon de instrucție al poliției, și ne-au lăsat să intrăm să aruncăm o privire. Mi-am amintit atunci brusc de Universitatea din Tulane și de încăperea în care fusesem: «Camera 301», puteam descrie cum arată pereții, tot, și bineînțeles foarte mult lucruri arătau la fel… exact așa cum le descrisesem.”

Claudia Mullen afirmă că asupra ei au fost făcute experimente la Edgewood Arsenal și că relatarea ei poate fi verificată, amintindu-și mai multe persoane aflate acolo.

„la un moment dat, cineva dintre cei care verifica informațiile furnizate de mine a audiat mai multe persoane. De câteva ori erau chiar oameni pe care mi-i aminteam din copilărie și care își aminteau și ei de mine, doar că mă țineau minte ca fiind «Crystal Stone», căci acesta era numele folosit în timpul experimentelor…”

Referiri ale Claudiei Mullen la:

  • doctorul Sidney Gottlieb, implicat în programarea ei:

    „începând de la vârsta de opt ani și până la șaisprezece ani – opt ani de zile. Îmi spunea că se ocupă cu creșterea caprelor…”

  • Ewen Cameron:

    „Mai veneau și alții acolo, în calitate de consultanți. […] Atunci mă chemau înapoi la Tulane, unde se afla «Camera Man» (bărbatul cu aparatul de filmat, cum îi spunea ea), Cameron. Acesta a apărut cam prin 1960, când aveam 9 sau 10 ani. La început stătea mult pe acolo, ca să vadă care e nivelul optim al impulsurilor electrice, să nu fie prea mare, pentru că nu vroiau să-mi electrocuteze circuitele nervoase; trebuia să par inteligentă pentru a putea susține o conversație…”

  • Dr. Greene:

    „Alături de Heath, credcă el era persoana cu cea mai mare autoritate, sau cum vreți să-i spuneți. Era un medic german. Liam era prenumele lui, dar nu-i plăcea să-i spui altfel decât Dr. Greene. Era șeful unității Edgewood Arsenal și acolo își avea biroul […] în Fort Dietrich, Maryland dar venea la Tulane destul de des și lucra cu Dr. Heath la diverse proiecte. Mi-a spus odată, când aveam cam paisprezece au cincisprezece ani, de fapt i-a spus unui alter-ego al meu (una dintre personalitățile sale multiple) povestea sa […] cum ajunsese să fie implicat. Mi-a spus că era evreu și că se afla într-un lagăr de concentrare la sfârșitul războiului. Naziștii îi omorâseră sora și pe el îl închiseseră într-un lagăr de concentrare. Acolo îl întâlnise pe Îngerul Morții (Mengele), care devenise eroul său; îi plăcea foarte mult să privească la experimentele făcute pe frați gemeni și alte cazuri. Dr. Greene spunea că fusese închis la vârsta de cincisprezece ani… dar la sfârșitul războiului, Statele Unite au cerut transferul lui peste ocean, au plătit toate cheltuielile, l-au înscris la facultatea de medicină și acum îl plăteau pentru aceste experimente.”

    Iată de altfel un scurt film despre acest doctor:

Claudia Mullen mai spunea:

„Nu aveau nici un motiv să creadă că era necesa să îmi ascundă ceva. Discutau despre diverse proiecte, despre tot felul de lucruri, la ce lucrează, de unde erau, chiar își spuneau pe nume între ei. De altfel, aveau ecusoane și serviete. M-am întâlnit și cu Richard Helms, cel care a fost mult timp directorul adjunct al CIA. L-am întâlnit adesea, și chiar am ajuns să ne tutuim. De multe ori, coordonatorii îmi spuneau să le zic: «Unchiule». Bineînțeles, din când în când s așteptau la câte un «mic serviciu» din partea mea, dar se asigurau totuși că nu îi înregistrează nimeni. Nu știu cum, dar orice făceai, te filmau […] chiar înainte de a fi trimisă pe teren, ca agent, unde scopul clar era acela de a prinde în capcană o anumită personalitate, și de a avea o înregistrare video cu acesta. Ideea era că nimeni nu își dorește ca un copil care a fost abuzat mult timp. Vroiau o fetiță pură și inocentă, pentru care atunci era prima oară. Așa că ne învățau alte moduri de a satisface bărbații […]

În cadrul Dosarului Umbrella, primul era proiectul Artichoke, al cărui scop era să genereze amnezie și de asemenea tehnici de înșelare a detectorului de minciuni. Apoi erau MKDELTA și MKNAOMI care se ocupau cu războiul biologic. Chiar râdeau între ei, spunând că o să arunce diverse containere cu toxine – n-aveau nici cea mai mică idee ce efect o să aibă – și apoi o să aștepte cini sau zece ani să vadă ce se întâmplă în cartierul respectiv, de obicei erau zone foarte sărace. De asemenea, mi-au spus cum luau copii înapoiați mintal din East Orleans și îi expuneau la doze masive de radiații. Nu aveau nici un motiv să facă asta, deoarece copiii erau deja retardați, dar vroiau oricum să vadă ce anomalii o să se dezvolte în timp.”

23.octombrie, 1997. Claudia Mullen a fost împușcată, luni de zile având atașat un dispozitiv de respirație artificială. În 1999, încă urma să fie supusă unor intervenții chirurgicale…

Anunțuri

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s