PNL

caragialeÎncă din anii ’90, imediat după acel ’89, ni s-a vorbit despre refacerea PNL, Partidul Național Liberal, el fiind unul dintre partidele „istorice”… Tocmai pentru că vedem starea în care a fost adus acest partid, care, iată, a primit și lovitura de grație prin așa-numita „fuziune” cu așa-numitul partid PDL, este momentul să vedem ce spunea Caragiale despre ei, cei ce formau atunci, pre vremea sa acest partid.

Pentru a evita interpretarea unor partizanate care nu există, precizez că din punctul meu de vedere, actualul PSD, fost PDSR, fost… ce-o mai fi fost, fost FSN, nu este partid ci o structură prin care eșaloanele doi-trei ale partidului unic PCR au pus mâna pe puterea politică, ajungând azi să se declare cel mai mare partid al țării prin condiționarea economică a unei mari mase de oameni, cărora îi smulg votul…

Pentru a păstra „aroma” veacului XIX, am păstrat textul cu ortografia, sintaxa și morfologia autorului, așa cum a fost publicat în 1938.

Naționali-liberali

Avem și noi un partid, care se numește «național-liberal» și este bine să-l avem, fiindcă o țară cum se cade trebue să aibă cel puțin un partid «național» și cel puțin un partid «liberal».

Ce e drept, noi nu ne putem făli cu un partid «național», nici cu unul «liberal», noi suntem o țară mai mult decât cumsecade și avem un partid «național-liberal».

Pentruce tocmai «național-liberal»?

Fără îndoială oamenii ce alcătuiesc acest partid sunt liberali; acest merit, această virtute, această calitate patriotică nimeni nu li-o poate disputa. Da, liberali sunt din creștet până în călcâe, liberali însă în înțelesul cuvântului românesc. Căci în zadar! cu minciuna nu o ducem departe și orice cuvânt am rosti, mai nainte ori mai târziu ajungem a înțelege numai adevărul. «Tiran» era odinioară o numire, ce onora pe acela care o purta; «demagog» era odinioară un titlu la respectul concetățenilor ; «liberal» era odinioară un cuvânt plin de farmec: astăzi a fi «liberal» este o virtute foarte problematică. Dela anul 1848 până în zilele noastre liberalii au isbutit a discredita liberalismul, și acesta e meritul pentru care trebue să le fim recunoscători, de oarece, cu ajutorul bunului Dumnezeu, nu mai avem nevoie decât de câțiva ani, pentru ca nimeni să nu mai fie dispus a trece de «liberal».

Cum rămâne însă cu «naționalitatea» acestor «liberali»? Încă din vreme trebue să ne îngrădim, pentru ca nu cumva «liberalii» să discrediteze și naționalismul, cum au discreditat liberalismul. Să ne lămurim dar, pentru ce acești liberali nu se mulțumesc de a fi liberali, ci caută să mai fie totodată și «naționali».

Îndată ce auzim vorbindu-se de «naționali-liberali», trebue neapărat să presupunem că acest partid nu e decât fracțiunea liberală a unui mare partid național, ori fracțiunea națională a unui mare partid liberal.

E adevărat ceea ce presupune numirea «național-liberal»? Există în țara aceasta un partid liberal care nu este și nu pretinde a fi național? ori există un partid național, care nu pretinde a fi liberal?

Nu! Toate partidele liberale din România pretind a fi totodată și naționale: iară din partidul național, ce nu pretinde a fi liberal, «liberalii noștri-naționali» nu pot face parte.

Pentru ce dar acest partid crede de cuviință a se numi «național-liberal»?

Fără îndoială fiindcă voiește să arate, că se deosebește atât de partidul «naționa-conservator», cât și de celelalte fracțiuni mai puțin naționale ale partidului liberal.

Alt înțeles numirea «național-liberal» nu poate avea.

Trebue deci, ca noi, «naționalii-conservatori», să ne întrebăm, dacă rivalii noștri liberali în adevăr sunt naționali? dacă ei, prin activitatea lor, au dovedit că sunt vrednici de a împărtăși cu noi numirea de partid național?

Care sunt faptele, prin care acești oameni au dovedit că țiu de naționalitatea română? prin ce au dovedit, că scopul lor este de a face ca desvoltarea noastră să fie potrivită cu firea particulară și tradițiunile poporului român? Pentru ca cineva să se poată pretinde național-român, trebue să fi dovedit, că a ieșit din mijlocul poporului român, că este pătruns de adevăratele trebuințe și cunoaște adevărata fire, obiceiurile și deprinderile, întreaga viață a acestui popor, și să fi dovedit că totdeauna, în lucrarea  sa politică, ține seamă de aceste elemente: ne-au dat liberalii-naționali dovadă despre toate aceste!?

Slavă Domnului! nu suntem nici noi cu totul uituci. ne aducem foarte bine aminte, că mai ales dânșii au înlocuit limba românească cu acel talmeș-balmeș de păsărească, de care nici până în ziua de astăzi n’am isbutit a scăpa literatura română. de asemenea printr’înșii ori în urma stăruițelor lor necumpătate, s’a împovărat țara cu o mulțime de legi și o mulțime de așezăminte, care nu au de loc a face cu trebuințele, deprinderile, tradițiunile, nu au nimic a face cu firea poporului român. În sfârșit, acești liberali sunt elementul, care a împins țara spre o desvoltare cu desăvârșire nenațională, și astfel ne-a adus la zăpăceala, în care ne aflăm.

Cu toate acestea el se numește «național-liberal».

Să nu fim naivi! Tocmai pentru aceea, tocmai simțind, că în viața lor nu au făcut nimic național, tocmai simțind că nu cunosc pe poporul român și nu sunt capabili de o lucrare în adevăr națională, tocmai fiindcă nu se simt capabili de o lucrare în adevăr națională, tocmai fiindcă nu se simt a fi naționali, acești oameni se numesc așa.

Cuvântul «național» este cuvântul de reclamă în firma partidului «național-liberal».

Liberali sunt și numai liberali; și vrenici sunt de a fi numiți liberali, chiar liberali în înțelesul pe care activitatea lor l-a dat acestui cuvânt!

Anunțuri

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s