În discuție: „Educația interzisă”

Documentarul acestei săptămâniEducația interzisă, de pe poate fi util în special tinerilor, dar nu numai…

„Într-o peșteră, trăia un grup de oameni, prizonieri din naștere. Erau legați în așa fel încât puteau privi doar spre partea din spate a peșterii. Un foc și niște marionete mișcate de alți oameni proiectau pe perete o mulțime de umbre. Pentru prizonieri, umbrele erau singura legătură cu lumea înconjurătoare. Lumea lor, realitatea pentru ei erau acele umbre.

Unuia dintre prizonieri i se redă libertatea și i se permite să privească realitatea din afara peșterii. Cât timp îi va trebui să se obișnuiască cu lumea exterioară după o viață întreagă de izolare? Este posibil ca prima sa reacție să fie frica… Va putea înțelege ce este acela un copac, marea, soarele? Credem că această persoană poate vedea realitatea așa cum este și va înțelege marea înșelăciune care a fost peștera…”

Anunțuri

30 de gânduri despre „În discuție: „Educația interzisă”

  1. Pfuuu! Excelent ȘI documentarul ăsta!

    Să începem!

    EDUCAȚIA INTERZISĂ (IEȘIREA DIN MATRICE)

    Notă: Acest film este rezultatul unui proces de cercetare continuă care sub nicio formă nu trebuie considerat terminat. Persoanele care apar în acest film, au idei și păreri diferite. Participarea lor nu înseamnă neapărat acordul cu întreg conținutul acestuia. Tuturor copiilor și tinerilor care doresc să crească în libertate.

    -Îmi amintesc mereu de profesorul de filosofie care ne-a spus această poveste…
    „Într-o peșteră, trăia un grup de oameni, prizonieri din naștere. Erau legați în așa fel încât puteau privi doar spre partea din spate a peșterii. Un foc și niște marionete mișcate de alți oameni proiectau pe perete o mulțime de umbre.
    Pentru prizonieri, umbrele erau singura legătură cu lumea înconjurătoare. Lumea lor, realitatea pentru ei erau acele umbre.
    Unuia dintre prizonieri i se redă libertatea și i se permite să privească realitatea din afara peșterii. Cât timp îi va trebui să se obișnuiască cu lumea exterioară după o viață întreagă de izolare? Este posibil ca prima sa reacție să fie frica… Va putea înțelege ce este acela un copac, marea, soarele? Credem că această persoană poate vedea realitatea așa cum este și va înțelege marea înșelăciune care a fost peștera…”

    Profesorul ne-a explicat pe scurt interpretarea acestui mit în ceea ce privește cunoașterea, iluziile, realitatea, și cum este posibil să fim într-o peșteră mare, care la rângul ei este în interiorul ateia…dar, fără îndoială, dorința acestui om liber de a se întoarce și a povesti tuturor ce-a văzut…

    (O.K., dar ce te faci când, după ce dai cu nasul de ”realitate” în deplină libertate, te-mbeți cu ea și brusc devine insuportabilă? Atunci nu te întorci în peșteră măcar cu mintea, dacă nu (mai) poți fizic?! Adică poți însăila imaginativ, precum personajele care acționează în cărțile citite, creându-ți imagini, stări, senzații și sentimente (de frică, de panică, de groază, dar și de duioșie, de tărie sufletească, de bucurie, de tristețe, de camaraderie, de iubire,etc.) ale acelui personaj (principal sau nu, fie chiar și secundar…) alături de care te identifici urmărindu-i evoluția cu sufletul la gură, abia abtinându-te să nu afli deznodământul uitându-te la sfărșit de carte, precum pe vremuri, la școală (sîc!), în cartea de matematică…la rezultat! Până la urmă, televizorul, dai mai ales net-ul, care acționează vizual, prin imagini și-apoi intelectual, datorită conținutului, nu reprezintă și ele peșteri, în pesteri, precum visul în care visezi că visezi…visul cuprins în alt vis!? Inclusiv cărțile citite te pot băga în peșteră, sau te pot scoate din ea!)

    Apreciază

  2. (Arată la școală, într-o sală de clasă, cu elevi și profesor).
    Și așa în cel de-al 12-lea ceas acceptăm ideea că filozoful nu trebuie să înțeleagă doar realitatea, ci trebuie să se implice și în transformarea ei.
    Mass-media, miile de cărți, discursurile politicienilor, organele internaționale, experții, filozofii, paginile de internet. Toți și-au dat seama de importanța educației.
    Se fac investiții pentru îmbunătățirea abilităților în construcții, investigații, se cumpără cărți, e-books, table digitale, se dictează cursuri, urcă salariile, se reduc salariile, se imită modelele din străinătate, totul pentru îmbunătățirea educației. Acest lucru nu evită existența atâtor școli câte realități sociale sunt. Școli mărginașe, pentru săraci, școli pentru copiii muncitorilor, școli profesionale, pentru clasa medie, școli publice sau private, școli pentru bogați, școli pentru elite.

    Fiecare școală este interesată în a avea un număr cât mai mare de elevi. Unele sunt specializate în a forma elevi pentru diferite meserii. Iar altele, destul de puține, se dedică pentru obținerea performanțelor. Dincolo de diferențele dintre ele, toate depun eforturi și aspiră la un model de școală uniform și comun, tuturor.
    Oare acest tip de școală ne ajută în dezvoltarea noastră individuală și colectivă?
    Oare această paradigmă educațională dorește ca oamenii să aibă un nivel de trai mai bun și să colaboreze pentru îmbunătățirea societății?
    Oare există un model de școală care să reușească? Oare există un model educațional care să promoveze aceste idealuri?
    Din acest motiv am decis să deschidem porțile unei lumi ascunse pentru mulți dintre noi…acest film face parte dintr-un proces care probabil nu are sfârșit, o întrebare care cu siguranță rămâne fără răspuns, o continuă căutare pentru a afla esența învățării și-a educației, greșelile care se fac, și în primul rând ideile care ne vor ajuta să continuăm cercetarea, să continuăm…învățarea!

    În sala de clasă, dialog între profesor și doi elevi:
    – Bine, mi se pare că ceea ce dorește Alicia, ceea ce dorește d-na directoare este doar să fie de acord, să se ajungă la un consens despre ceea ce va spune, este o activitate școlară, instituția trebuie să știe ce va spune.
    Apare și o a treia persoană (profesoară):
    -Javier, cum rămâne?
    -Bine, eu le propun colegilor un exercițiu, să facă o prezentare în care să relateze experiența lor, un bilanț al acestor ani de școală, cam asta ar fi.
    Profesoara (sau directoarea ?!) nou venită între cei trei, citează:
    ”În școala noastră nu se întâmplă nimic deosebit, important.”
    ” Ne învață să ne îndepărtăm unii de ceilalții, și să fim într-o competiție continuă”.
    ”Părinți și profesori, nu ne iau în seamă”.
    ”Pentru toate acestea zicem: Ajunge!”
    ”Educație este interzisă”.

    (Sunt mai deștepți copiii decât adulții (profesori sau părinți) pentru că au mintea deschisă, văzând ceea ce adulții, ”educați”/reeducați la rândul lor, perpetuează ceea ce și-au însușit ca niște automate în privința a ceea ce trebuie să spună și să facă, fără a empatiza, fără a se afla ”în mers” cu vremurile în care copiii de azi sunt mai deștepți, mai isteți și mai deschiși la minte decât sunt/au fost cei care i-au născut, crescut…de asemenea, de remarcat este dorința lor de-a fi uniți, de a lucra în echipă, de a nu se însingura, singularizându-se fiecare egoist și trăgând foloasele numai pe barba/spuza lui dintr-un individualism feroce, învățat să devină automatism, ca mijloc de ”apărare” față/în raport cu ceilalți. Ei SIMT că-s trași pe sfoară, că li se trage preșul de sub picioare, că au de-a face cu cai (părinți, profesori, educatori) înhămați la o căruță (școală) care merge ce merge, pân- o ia pe un drum înfundat pentru că ”ochelarii de cal” nu sunt luați de pe tâmplele cailor!)

    Albert Einstein: ” Dacă vrei să obții rezultate diferite, nu realiza mereu aceleași acțiuni.”

    Profesor: ” Elevul nu deprinde după 12 ani abilități de citire-înțelegere a lecturii, nu învață operațiuni matematice, nu învață…ei bine, învață foarte puține…”

    (Normal! La câtă informație le este băgată pe gât cu toptanul…se merge pe cantitate, ca să nu reiasă la iveală calitatea care le-ar rămâne întipărită-n minte/viață, ca o pecete! E ca și o mâncare în exces…ți se apleacă până faci indigestie, și-atunci creierul, forțat să înmagazineze automat ceea ce nu-i place și nu-i trezește interesul, rejectează de-al dracului, și nu memorează…decât pe o perioadă scrută pentru a lua o notă mare sau rezonabilă, ștergându-se apoi cu buretele imediat ceea ce a fost forțat să rețină! Numai ceea ce trezește interesul, curiozitatea naște ”foamea” de informații, cunoaștere, apoi de aprofundare…reținând ceea ce este bun/valid pentru ei! Ori, copiii nu trebuiesc forțați să învețe sub forma obligativității sau a recompensei în funcție de nota obținută, ci sub forma jocului care îi stimulează intelectual, tăbărând ei cu întrebările!)

    Reporter: Care este cauza atâtor eșecuri școlare?

    Profesor: Și există convingerea că nu elevul este cel care nu reușește, sistemul este greșit proiectat. Este vorba despre reformele sistemului de învățământ ce sunt greșit direcționate. Sunt ca un fel de machiaj pentru ceea ce credeam că trebuie îmbunătățit în sistemul de învățământ. Problema apare din felul cum se concepe paradigm educațională, este o problemă în concepția de bază a procesului educațional.

    Alt profesor: Școlile din America Latină sunt locuri de oboseală și plictiseală. (hahaha…ce bine a zis-o! Arată cum dorm elevii în bancă - Eu vă invit să dăm o raită prin școli, ca să vedem această caricatură ce trebuie desființată. Iese profesorul în fața tablei dictând lecția…în plin secol XXI, acest lucru NU ARE NICIUN SENS!

    O profesoară: Este o oră statică, o lecție care nu se ”mișcă”, O MATERIE CARE PREDĂ DOAR CUVINTE (tare!)

    Profesorii, ceea ce spun elevilor:
    Eu sunt cel care vă va da această informație.
    Asta trebuie s-o învățați, așa cum este. Pentru că este așa.
    Voi sunteți copii, liniște și fiți cuminți! Liniște! Niciodată nu știți nimic!

    Apreciază

  3. Spuse ale profesorilor:
    1. S-ar putea spune că se caută doar respectarea programei școlare. Se dă toată atenția conținutului materiei din manualele școlare.

    Cine nu învață să citească, să scrie, alături de operațiile matematice, înseamnă că nu este educat.
    Pentru că se caută doar dezvoltarea unor abilități necesare anumitor activități.
    Cunoașterea actuală este parțială pentru că atenția acordată este parțială.”
    Se spune că în școlile convenționale, învățământul este preventiv. ”Doamna profesoară, de ce învățăm despre asta?” Și i se răspunde. Poate într-o zi îți va folosi.”
    Dar toate aceste informații după cum am văzut, nu rămân pentru mult timp. În zilele noastre ideile se schimbă foarte repede.
    Cunoștințele sunt într-o continuă schimbare. Ceea ce se întâmplă, este că modul de învățare nu s-a schimbat atât de repede ca restul societății. Aici este adevărata problemă.
    La școală și la facultate ni s-a spus că un obiectiv este ceva ce se poate măsura, cuantifica și observa. Și atunci începem să continuăm formula pe care s-o aplicăm pentru a măsura obiectivele. Și așa au apărut notele. Poate fi un 10, o față tristă sau una fericită. Dar ESENȚA va fi mereu ACEEAȘI…A COMPARA! A COMPARA PERSOANA, A COMPARA CUNOȘTINȚELE. În raport cu o scală care măsoară. CE MĂSOARĂ, DACĂ FIECARE PERSOANĂ ESTE UNICĂ, SINGULARĂ ȘI IREPETABILĂ?
    Se caută ca un număr care să definească ce tip de persoană e fiecare. Și-atunci s-au creat conflicte privitoare la cunoaștere. ”Să vedem cine e primul care face…” În concluzie, unii câștigă, alții pierd. De fiecare dată când se pierde, persoanele se simt stânjenite, evident!
    Se încurajează competiția între copii. Celor mai buni li se recunosc meritele, au premii. Celor cu rezultate mediocre, li se atrage atenția sau de cele mai multe ori, nici nu sunt băgați în seamă. Se face educație pentru competiție, iar COMPETIȚIA ESTE PRINCIPIUL ORICĂRUI RĂZBOI. Teoretic, toate legile educației vorbesc despre obiective legate de dezvoltarea personală, valorile umane, cooperare, relații în colectivitate, solidaritate, egalitate, libertate, pace, fericire, și alte cuvinte frumoase. Dar sunt și competiția, individualismul, discriminarea, violența emoțională, materialismul. ORICE IDEE PROMOVATĂ PRIN DISCURSURI ESTE LIPSITĂ DE ORICE LEGĂTURĂ CU STRUCTURA REALĂ CE O SUSȚINE.
    Pentru cadrele didactice tradiționale, cel mai ușor este să continue cu ceea ce-au făcut și până acum, și-atunci procesul de învățare se transformă într-un proces simbolic, de reproducere.
    În Argentina, majoritatea copiilor spun: Ce plictiseală! Azi e luni, din nou la școală! Și nu acest lucru este cel mai grav, ci faptul că majoritatea profesorilor spun același lucru.
    Eu cred că profesorii din ziua de azi, sunt ”copiii” unui sistem. Nu este vorba despre vocație sau de o alegere personală pentru a fi un profesor bun sau nu, este ceea ce statutul îi permite.
    Cum să fac să educ reacțiile afective ale acestor copii, dacă în formarea mea ca profesor, nu mi s-a vorbit niciodată de cuvântul”emoție”?
    Nu vreau ca mersul la școală să fie o pierdere de timp sau momente neplăcute.
    În present, un copil de 8 ani petrece la școală mai mult timp decât un student la Universitate, nu are sens, fiindcă nu sunt atâtea lucruri de învățat la școală.
    Școala, atunci, nu mai este un loc de formare a individului. Este o grădiniță imensă, sau cum îi spun eu – ”o parcare” de copii.
    Mă gândesc că sunt închisori. Gândesc că este oribil. Să ții copiii închiși, bine păziți de ”gardieni”, ca să nu scape.
    Zidurile pot fi de cărămizi sau de arbori, nu conteză, tot pereți care separă sunt…
    Aș dori ca școala să fie pentru copil un loc de dezvoltare personală, NU un loc unde să fie antrenat pentru gimnaziu, liceu, facultate și în cele din urmă pentru locul de muncă. Și după aceea? Pentru ce?
    Dar este mult mai ușor de zis: ”Acum liniște! Acum deschideți caietele, acum luați pixul cu roșu…” ESTE CA DRESAJUL DE CÂINI, ACEASTA NU ESTE EDUCAȚIE!

    Apreciază

  4. Apar din nou într-o sală de clasă, cei de la începutul documentarului: profesoara (sau directoarea…), profesorul, un elev și-o elevă care, se pare că fac un fel de experiment, fiecare spunând ceea ce crede despre școală, modul de predare…

    -Da, eee…bine, defapt copiii îmi ziceau că se gândeau să citească acest text la activitate. Este o ciornă.
    -Hahaha…nu este o ciornă, este exact așa cum îl vom citi.
    -Nu, nu Martin, aici sunt cuvinte jignitoare. (spune profesorul)
    -Nu ne puteți ataca în felul acesta. (spune profesoara)
    -Bine, vreun motiv aveți să vă simțiți atacați.
    -Bine, oprește-te un pic.
    -Alicia, noi ne-am făcut doar tema care ne-a cerut-o profesorul.
    -Alicia, d-aia-ți spun…e o ciornă. Elevii vor revizui textul.
    -Nu, nu vom revizui nimic, așa îl vom citi…
    -Martin!
    -Nu-l vor revizui!
    -Nu!
    -Martin, așa ceva e lipsă de respect.
    -Scuzați-mă, uitasem că atunci când cineva spune ceea ce gândește, este lipsă de respect 

    ( La care oftează ambii profesori… de observat cum, mai în toate sectoarele de activitate acolo unde sunt probleme, indiferent de gravitatea lor, tendința este să se acopere ceea ce-i murdar, incorect, în neregulă, numai aparența de ”bine” sau că n-ar fi chiar așa de grav, musai să fie păstrată! De ce? Dintr-o rușine, dintr-o culpă pe care-o simt, o știu și ei prea bine, dar care nu se vrea să fie dezvăluită în toată goliciunea ei hidoasă pentru că astfel, s-ar face ei înșiși părtași la ea, ca făcând parte din ea, fie și prin tolerarea și perpetuarea ei, în loc s-o taie de la rădăcină, înlocuind-o cu altceva.)

    John Taylor Gatto: ”Problema noastră în înțelegerea învățământului obligatoriu, își are originea într-o idée deplasată: neplăcerile produse la nivel personal, reprezintă realizări din punctul de vedere al sistemului.”

    Alte opinii ale profesorilor:
    1. Acest lucru aproape că nu se cunoaște, dar educația publică, gratuită și obligatorie, a fost inventată la un moment dat al istoriei. Înainte nu exista. (Cred că face referire la acea generație de copii AVIZI de a învăța să scrie, să citească și să socotească, chiar și pentru propria lor mândrie, proveniți de prea mult timp din familii sărace, defavoriate, analfabete…mai ales că s-a anticipat că majoritatea beneficiarilor unui învățământ gratuit, ca recunoștință, mulți dintre ei vor fi devenit numa’ buni pentru un sistem continuator de așa-ceva! D-aia generația lor nu a simțit ca pe-un afront sau o încorsetare disciplina de fier, înregimentarea, uniformizarea….și, pentru că ei a fost BINE, cred că și generațiilor de după ei, la fel la va fi!)
    2. Învățământul din antichitate era foate diferit de ceea ce azi înțelegem prin educație. În Atena antică spre exemplu, NU erau școli, primele academii ale lui Platon, erau spații de reflexionare, conversație și învățare liberă.
    (Aha! D-aia a ȘI fost o epocă glorioasă, care-a dat mari gânditori fiindcă vorbeau liberi, neîngrădiți, sorbind de pe buzele maeștrilor vorbele meșteșugite, enunțurile, etc…).

    Instruirea obligatorie, ținea de sclavi (hahaha! Deci sistemul ăsta ”modern” e pentru sclavi 

    Pe de altă parte, educația spartană era asemănătoarea unei instrucții militare. Statul îi înlătura pe cei care nu se ridicau la nivelul așteptărilor. (frumos! Așa ar trebui să se facă și la noi…ce GOL s-ar da prin Parlament, Guvern, ministere…hehehe!)

    Apreciază

  5. Orele de școală erau obligatorii, pedepsele erau aspre și conduita era modelată prin durere și suferință. Înainte, educația era în mâna bisericii catolice, cel puțin în lumea creștină occidentală.

    Și a fost recent, în sec.XVIII, într-o epocă numită Iluminism, sigur ați învățat la școală…când a apărut conceptul de învățământ sau educație publică sau de stat, gratuită și obligatorie. Școala cum o știm cu toții astăzi, s-a născut la sfârșitul sec.XVIII și începutul sec.XIX, în Prusia.

    Pentru a evita răspândirea ideilor revoluționare din Franța, monarhii au inclus unele principii ale iluminismului pentru a mulțumi poporul, dar cu menținerea regimului absolutist.
    Școala prusiană a avut la bază o puternică separare a claselor sociale.

    Avea o structură asemănătoare modelului Spartan ce se baza pe disciplină, supunere și regim autoritar.
    Ce căutau acești despoți iluminați?

    UN POPOR DOCIL, SUPUS, CARE SĂ SE POATĂ PREGĂTI CU UȘURINȚĂ PENTRU RĂZBOAIELE CE AVEAU LOC CU NAȚIUNILE CE ÎȘI CĂUTAU INDEPENDENȚA.

    De exemplu Ecaterina cea Mare a Rusiei, a chemat învățații francezi, tocmai pentru acest lucru. Diderot, unul dintre cei mai faimoși, a răspuns chemării, dar nu pentru a fi un profesor sau învățător al poporului, ci al supușilor acestor state. Veștile despre succesul acestui model educativ, s-a răspândit repede, și în câțiva ani, profesorii din Europa și America veneau în Prusia să se specializeze. Cu timpul, acest model s-a extins la nivel mondial.

    Apreciază

  6. ”Multe țări au adoptat modelul școlii moderne sub pretextul accesului la educație a tuturor cetățenilor sub steagul egalității, când de fapt esența acestui sistem provine din despotism, bazat pe teoria elitelor, și separarea claselor sociale.

    Aceasta este originea învățământului public. Uitați-vă la Napoleon. La scurt timp după, dușman aprig al tuturor acestor despoți, a făcut la fel. După cum spunea: ”Vreau să formez un grup de cadre didactice pentru a putea îndruma viitorul francezilor”. Se înțelege? Pentru el, acest lucru e clar și așa merg lucrurile până-n ziua de azi. ”

    ”Școala se naște într-o lume pozitivistă condusă de economia industrială, ce caută să obțină cele mai bune rezultate cu un minim efort și o minimă investiție, prin aplicarea unor formule științifice și legi generale.

    Școala este răspunsul ideal la necesitățile clasei muncitoare, cu aceiași industriași ai sec.XIX. (Andrew Carniege, J.P. Morgan, John Rockefeller, Henry Ford, ) care au finanțat școlarizarea obligatorie, prin fundațiile lor.
    Ce facem cu copiii muncitorilor aflați la muncă? Cum îi educăm, să învețe să citească, să-i facem muncitori inteligenți?”

    ”Educația, învățământul, continuă să fie același = un instrument pentru a forma muncitori utili sistemului, și un instrument cu care cultura să rămână aceeași, mereu repetându-se, ceea ce înseamnă păstrarea structurii actuale a societății. ”

    ”Școala s-a completat cu activități de cercetare, despre controlul comportamentului, propuneri de utopii sociale, până la teorii de superioritate a raselor. Nu e de mirare că primele state care-au adoptat sistemul prusian sau unul asemănător lui, au devenit, generații după generații, centre de xenofobie și naționalism extrem.

    Modelul de productivitate industrială pe bandă rulantă, era perfect pentru școală.
    EDUCAȚIA COPIILOR ERA COMPARATĂ CU OBȚINEREA PRODUSELOR INDUSTRIALE ȘI CA URMARE, ERAU NECESARE O SERIE DE ETAPE, ÎNTR-O ANUMITĂ ORDINE, PRIN SEPARAREA COPIILOR PE GENERAȚII, ÎN CLASE ȘCOLARE. În fiecare etapă, se urmăreau diferite elemente, conținuturi didactice ce asigurau succesul, gândite minuțios de experți.”

    (Nu aș fi de acord cu amestecarea generațiilor, decât în cazul în care un pici cu minte brici, se poate considera egal sau mai presus decât unul cu mai multe clase peste el! Atunci, da! Sau, pentru mintoșii doritori, să li se permită o zi/săptămână să participe la sălile de curs ale celor mari, preponderent acelor materii care-i interesează în mod deosebit!)

    ”Putem spune că profesorul este personajul conform căruia îi revine sarcina de a preda anumite conținuturi, DOAR pentru că cineva a luat această decizie, la un moment dat.”

    (Aha…o marionetă matură care are în/spre „formare”, marionetele mici de azi, pentru a le aduce la maturitate! Cu toate că sunt cazuri când, în ciuda impunerii unui anumit conținut, calitatea, forma, stilul profesorului să aibă efectul invers sistemului care-l propagă, adică să trezească viu interes pentru o materie (sau mai multe) elevilor, pentru că dascălul, pe lângă cunoștințe, noțiuni de pedagogie, și-a ales ”meseria” asta, nu pentru parale sau din comoditate, ci din VOCAȚIE!)

    ”Dar conținuturile programei școlare nu le pregătesc biologii, ȘI CURIOS, DE CELE MAI MULTE ORI, NU PROFESORII SUNT ACEIA CARE PREGĂTESC MATERIALELE, CI PERSONALUL ADMINISTRATIV, PERSOANE CE NU SUNT DIRECT IMPLICATE ÎN PROCESUL DE PREDARE.”

    (Aha…precum la noi cu secretarii de stat, președinții, miniștrii, managerii de spitale care, majoritatea nefiind de specialitate, confundă merele cu perele, ginecologia cu psihiatria, condusul ”de țară” cu condusul bicicletei Miței, dând iama precum vulpea în cotețul de găini, zburătăcind ”ordinea” și-așa destul de precară din ogradă, crezând că au dat de gâsca care face ouă de aur la comandă, în cântec de harpie, nu de harpă!)

    ”În acest lanț, o persoană este responsabilă de o mică parte a acestui proces, insuficient pentru a cunoaște mecanismul în totalitate, și persoanele în profunditate.”

    (Aha…ce va la genul ”prinde orbul, scoate-i ochii”! Deci, fiecare cu pătrățica lui, fără a avea imaginea tablei de joc, cel mult cunoscându-se pionii, caii ”de bătaie”, unii care trebuiesc puși la punct atunci când fac pe ”nebunii”, dar mai puțin regele sau regina din spatele cortinei! Cam cum e cu modelul Bugetului României – pe stil vechi, rusesc – VOIT NEÎNNOIT, ca să nu fie deslușit… veșnic insuficient, aproape MIC, dar suficient de generos și la pungă GROS pentru ușchiții care-l ”administrează” în al lor interes!)

    Apreciază

  7. ”Este un profesor pe an, pe materie, pentru 30-40 de elevi, ajungând la finalul unui proces pur și simplu mecanic. Procesul de învățământ de azi, este de natură administrativă, elevii vin la școală, asistă la ore, profesorii predau (SAU REDAU?), elevii pleacă, profesorii pleacă, și ziua următoare se repetă ciclu. ”

    ”Un profesor este un funcționar la stat, căruia Statul îi spune: ”Dumneata trebuie să predai asta, asta și cu asta, și de forma aceasta.”

    ”Pentru că profesorul are prea multe ore de clasă, cu prea mulți copii, cu prea mulți copii, cărora le repetă aceleași lucruri, DAR cu prea puține ore de monitorizare individuală a elevului, și-atunci profesorul va monitoriza grupul.”

    ”Pentru că este evident, dacă am 30 de elevi, nu pot să le cer tuturor să facă aceleași lucruri, în același timp.”

    ”Acest sistem de organizare a muncii, ca un lanț de producție se numește TAILORISM (Taylorismul (grafiat și tailorism) este o teorie care fundamentează un sistem de organizare a muncii în cadrul căreia normele de muncă se stabilesc la nivelul muncitorilor cu cel mai ridicat randament și pe baza unor îmbunătățiri aduse muncii prin eliminarea mișcărilor inutile, prin aplicarea unor metode mai eficiente, a evidenței și controlului, ducând astfel la creșterea randamentului muncii. https://ro.wikipedia.org/wiki/Taylorism), și a fost aplicat atât în industrie, cât și în școli și armată, ori în diferite țări și culturi occidentale.

    Până nu demult, școlile aveau aceste norme de internat și cazarmă, recreația terminându-se cu un anunț anonim ce indica copiilor că trebuie să se oprească pe o anumită bucată din pavaj și să se alinieze, de la mic, la mare.

    ÎN ULTIMUL TIMP, ȘCOLILE S-AU CONSTRUIT DUPĂ MODELUL ÎNCHISORILOR ȘI-A UZINELOR, AVÂND CA ȘI PRIORITATE, ÎNDEPLINIREA REGULILOR ȘI CONTROLUL SOCIAL.

    ȘCOALA A FOST GÂNDITĂ PENTRU A ”FABRICA” CETĂȚENI ASCULTĂTORI, SUPUȘI ȘI EFICIENȚI, UNDE…ÎNCETUL CU ÎNCETUL, PERSOANELE SE TRANSFORMĂ ÎN CIFRE, NOTE ȘI STATISTICI.

    EXIGENȚELE ȘI PRESIUNEA SISTEMULUI DUC LA DEZUMANIZAREA TUTUROR, PENTRU CĂ NU SUNT AFECTAȚI NUMAI PROFESORII, ÎNVĂȚĂTORII, DIRECTORII SAU INSPECTORII ȘCOLARI. Suntem considerați grupuri omogene, ce trebuie să învățăm aceleași lucruri, obținând aceleași rezultate.”

    (Este vorba despre uniformizare, aplatizare, fără discrepanțe sau protuberanțe în tabloul general, generat de un Sistem ce vrea roboți care să acționeze sincron, fără întrebări, interpretări și fără minte pusă la contribuție, DECÂT dacă eficientizează procesul de reeducare pentru căpoșii care se pun pe picioarele dindărăt, fiind liberi-cugetători!
    În schimb, dacă fiecare este lăsat să-și spună părerea, nu gândind alții pentru el/ea, contribuind astfel la sărirea pe o treaptă superioară de evoluție pentru binele personal sau general, nu prin stagnare, situația generală ar fi alta…pentru că, chiar dacă nu urci, stagnarea devine involuție ce anunță în/din timp o revoluție, pentru că spiritul uman nu poate fi ținut pe loc și-atunci face ce face, și rupe lanțul de la cușcă!
    D-aia vezi răzvrătiți de toate gradele și la toate vârstele, căzuți în extremis – fiind certați rău cu societatea înregimentată care nu iese din pasul cadențat, iese din ea brutal, delimitându-se de ea…așa vezi oameni geniali ai străzii, ori prin pușcării. Iar eficiența aglomerării de copii într-un sistem Spartan, de cazarmă…în sens fizic, nu spiritual, ar avea sens dacă toată lumea s-ar aduna FIRESC la un loc, dintr-o solidaritate umană, dintr-o afinitate de percepție și de foame de cunoaștere incintantă, în care schimbul de informații, cunoștințe adiacente, duc la obținerea unor rezultate ce se succed, curg în șuvoi din mințile și gurile celorlalți, făcând conexiuni, născând idei noi, soluții la probleme, etc…ce poate fi mai revigorant și energizant?)

    Apreciază

  8. ”Toți trebuie să știm aceleași lucruri. În ciuda fapului că noi, adulții nu știm toți aceleași lucruri, în ciuda faptului că avem meserii diferite. La școală, toată lumea vrea să facă același lucru și la fel de bine. ”

    ”Atunci școala nu are capacitatea de a răspunde necesităților individuale, pentru că ȘCOALA INSTRUIEȘTE, ESTE UN CENTRU DE INSTRUCȚIE, ASTA ESTE CEEA CE FACE. Cel ce nu învață, rămâne repetent, aceasta e realitatea.”

    ”Într-un fel, sistemul educativ este un sistem de excludere socială: selecționează tipul de persoană ce ajunge la facultate pentru a putea face parte dintr-o așa-numită elită care domină societățile comerciale, sistemele de producție, sistemul economic, de comunicație, etc..și alte persoane care nu se pot integra corespunzător situației, sunt destinate a desfășura activități precare, pentru că nu vor avea studiile necesare pentru acele posturi menționate anterior.”

    ”STATUL ȘI SISTEMUL, nu sunt preocupate pentru asta…sincer, NU LE PREOCUPĂ FIINȚA UMANĂ CA PERSOANĂ, CA INDIVID…și-n aceste condiții, ORICE EDUCAȚIE CARE CAUTĂ ALTCEVA, TREBUIE INTERZISĂ. ”

    ”Adevărul este că esența școlii prusiene este adânc înfiripată în structura școlară actuală: testele standard, separarea pe vârste, orele obligatorii, PROGRAMELE ȘCOLARE RUPTE DE REALITATE, sistemul de notare, presiunile asupra profesorilor și-a elevilor, pedeapsa, orarele stricte, separarea de comunitate, toată-acestă structură verticală! Școala, ca instituție, este închisă lumii exterioare.”

    ”Îți explicam titlul cărții mele ”Harta școlară a teritoriului educativ”, pentru a indica fabula cartografului de care povestește Borges că începe să facă harta unui anumit teritoriu, entuziasmat, încercând s-o realizeze cât mai bine. În final, harta ia locul teritoriului. În prezent, școala s-a închis, este înlăuntrul hărții. Ce învață?! Adevăruri ce sunt în hartă, și NU în teritoriu.”

    (adică noțiuni care NU MAI AU CORESPONDENT ÎN REALITATEA VREMURILOR PREZENTE, în multele ”meserii” apuse și neînviate din pricina avansării tehnologiilor, ori datorită particularității fiecărui individ în parte care, fie nativ, fie din opțiune/dorință de învățare a altor cunoștințe decât cele băgate pe gât…nu poate NICI pricepe, NICI învăța ceea ce nu-l interesează sau, chiar urăște, că doar nu toți vor să fie mecanici, electricieni, prelucrători prin așchiere, metalurgi, etc….cizmari am avut conducere și-am văzut ce-a ieșit când s-au pus să bage țara după propriul calapod, ori ”doctori-ingineri” de renume ”mondial” confundând borcanele cu suc de roșii cu zacusca de vinete, c-așa i-a sugerat hârtia de turnesol când și-a pus-o pe limbă, cum că nu-i acidă în cerul gurii, decât la minte(a) puțină și îngâmfată!)

    ”ȘCOALA NU ESTE SINONIMĂ CU EDUCAȚIA. Școala ar putea fi o hartă mai veche a înțelepciunii, dar EDUCAȚIA ESTE TERITORIUL UNDE SE ÎNVAȚĂ TOTUL.
    Ce-nseamnă o bună educație?
    Cât mai mulți copii care să depășească standardele de calitate?
    Să aibă cunoștințe și abilități care nu-i interesează?
    Să învingă barierele puse de alții? Nu era obiectivul educației o bună calitate a vieții?
    Să uităm un moment tot ce știm despre educație, despre forma de a înțelege școala, despre tot ni s-a spus că trebuie să învățăm în viață, și ce trebuie să ne învățăm copiii.”

    ”Să începem să vedem fiecare lucru ca și cum nu l-am fi văzut vreodată. Vreau să spun – fiecare faptă, atitudine, fiecare obicei, ca și cum am face lucrurile cum le făceam doar pentru că așa au fost făcute dintotdeauna. Cum le-am face azi? Să o luăm de la capăt. ”

    Din nou în sala de clasă, cu același profesor și cei doi elevi discutând despre ceea ce ar trebui spus sau nu, cu privire la ”experimentul” școlii:
    -Să vedem…copii, trebuie să înțelegeți că discursul vostru poate fi incomod pentru anumite persoane.
    -De acord, bine, dar este ceea ce-am simțit…de aceea l-am scris așa. De ce nu-l putem citi așa? (zice băiatul.)
    -Sunt cuvintele noastre, ceea ce gândim, care e problema???(întreabă fata)
    -Nu, nu, nu, oprește-te! (ceartă).
    -Oprește-te, oprește-te puțin Martin, pentru că te cunosc. Te deranjează totul în această școală: te deranjez eu, te deranjează profesorii. Te cunosc bine.
    -Nu, Dvs.nu mă cunoașteți pe mine.
    -Ba te cunosc!
    -Nu, nu mă cunoști.

    Apare un citat al Mariei Montessori: ”Nu mă urmăriți pe mine, urmăriți copilul”.

    ”Noi nu vrem să fim învățători, vrem să fim educatori. Asta e ușor. Ce e greu, este a ajuta în dezvoltarea normală a unei persoane. Dacă eu vreau acest lucru, trebuie să cunosc omul interior, intrinsec. Ce capacități are? La ce vârste încep să se manifeste?”

    ” Dar nu se urmărește copilul. Nu se observă copilul. Nu se cunoaște de fapt copilul, fiecare în particular, ci se cunoaște foarte bine teoria. Și-atunci, e ca și cum un adult știe ce trebuie să facă copilul, dar nu vede clar realitatea.”

    ”Cu alte cuvinte, în centrul acestei educații, este copilul. Atunci înseamnă că se ia în considerare necesitățile sale, și NU necesitățile noastre de adulți. TINERII, ÎNCĂ DE LA NAȘTERE, AU ACEASTĂ CAPACITATE DE A CREA…SUNT CREATIVI, OBSERVATORI ȘI CURIOȘI. Și la școală se pot întâmpla două lucruri: fie că acest proces să fie însoțit de activități în vederea dezvoltării acestei capacități, sau să apară o frustrare a acestuia.”

    ”De fapt, am putea spune că ființa umană are o înclinație spre a învăța. CHIAR SE POATE AFIRMA CĂ OMUL NU ARE NICI UN MERIT ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚARE. MAI MULT, NU POATE SĂ NU ÎNVEȚE!” (Adică, învață pur și simplu din experiența proprie sau a altora, mai ales dacă aceasta provoacă durere (ca să se ferească), sau plăcere, încântare….ceea ce duce la un moment dat, la o auto-școlarizare și perfecționare, tocmai din necesitatea imperioasă spusă de unul dintre profesori că ”nu poate să nu învețe”, măcar din curiozitate, no? 🙂

    Apreciază

  9. ”E evident. Tot timpul se întreabă: ”De ce e așa?”. Nu e necesar să-l înveți să pună întrebări, face parte din felul lui de-a fi. E de ajuns că are organe sensitive și percepe, nu-i așa? E de ajuns că are creierul său și gândește, raționează, își imaginează, creează. ”

    ”Dar la școală, se reușește reducerea lui la tăcere. În acest fel, dacă observi cu atenție, pe măsură ce copiii cresc, își pierd curiozitatea și cheful de a învăța. Un copil de 12 ani, cu greu, după terminarea orelor ia o carte în mână, sunt foarte puțini cei care fac asta pentru că și-au pierdut toată curiozitatea de a învăța.”

    (Normal! Vede un învățător/profesor/educator care bate câmpii pe un ton EGAL, el însuși plictisit de moarte, dar luându-și rolul în serios pentru mizeria aia de bani…suportându-se pe el dar și sistemul cu stoicism, aș zice cu răbdare de vită care, una a crezut despre predare și învățământ, și alta fumează în realitate la o clasă de predare (REDARE…) de zici că-i pe pilot automat de-atâta repetat ceea ce e scris oricum în manualele-alea de rahat (pe deasupra și alternativ)! Și-apoi, dacă lecția nu este făcută să le succite interesul, este firesc ca ei, copiii, să aibă senzația de corvoadă întinsă de la școală până acasă unde, pregătitori (meditatori) puși de părinți, îi obligă la aceași corvoadă de memorat papagalicește!)

    ”Mintea unui copil are calități superioare pentru a învăța în comparație cu a unui adult, pentru că este făcută pentru a capta ceea ce i se prezintă, creînd cu mintea sa și construindu-se pe sine. În câțiva ani învață să-și controleze corpul, poate vorbi în câteva limbi, înțelege regulile naturii și caracteristicile culturii sale. TOT ACEST COMPLEX ȘI MINUNAT PROCES, SE ÎNTÂMPLĂ INCONȘTIENT. ESTE ÎNVĂȚAT FĂRĂ PREA MARE EFORT, DE UNUL SINGUR.”

    (Ăsta-i cuvântul magic – SINGUR! Învață singur, ca de la sine…explicațiile adiacente ce vin din partea celor mari, ar trebui să vină NUMAI dacă copilul cere lămuriri suplimentare pe un subiect anume și/sau extinderi ale cunoștințelor sale despre viață, despre sine, despre lume…unele abia aflate/simțite/sesizate, NU prin obligativitatea reținerii unor termeni și cunoștințe venite din partea adulților în avalanșă 8h/zi (plus acasă), fără concursul și conlucrarea celor mici, puși în bancă sau la colț (coercitiv), efectul fiind INVERS PROPORȚIONAL cu ceea ce se vrea de la ei, prin ”BINELE” băgat pe gât cu forța, când cei mari dau năvală peste cei mici, neinvitați, și vorbind neîntrebați! Paradoxal, dar așa este!
    Nici n-apucă să se așeze în ființa lor ceea ce percep din cunoașterea mediului înconjurător, că-s luați cu asalt ”la baionetă” să facă față unui flux de informații care-i năucesc, sesizând programul școlar, materiile, profesorii care-i testează și-i înregimentează, ca fiind într-un război permanent cu ei, și NU aliații lor întru cunoaștere.
    Școala văzută de către copii ȘI în sens pozitiv (poate singurul…) este sesizată numai din perspectiva întâlnirii cu cei de vârsta lor unde, asistă complice la supliciul de fiecare zi, în ”virtutea” unor tovarăși/tovărășii de suferință adunați la grămadă, formând grupuri de camarazi și/sau prieteni rămase adesea, PE VIAȚĂ!
    Poate dacă copiii și-ar vedea părinții că-s studioși din fire având o bibliotecă cu cărți, nu cu bibelouri și mileuri, că citesc adesea, nu uitându-se numai la televizor sau ascultând manele… din dorința de copiere a ”modelului” de-acasă, alături de explicațiile părinților cum că ”cine are carte, are parte” de multe lucruri bune la maturitate (din multe puncte de vedere), atunci și copiii ar accepta statul în bancă la școală…de nevoie, explicațiile, teoriile profesorilor, știind că vin ei acasă unde se vor (re)compensa prin lecturarea a ceea ce la place lor sau pur și simplu prin joacă, că doar-s copii deocamdată! )

    ”Dintre lucrurile care se învață la școală, FOARTE PUȚINE NE SUNT NECESARE ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI. ”

    ”E posibil ca școala să fie utilă, DAR NU NECESARĂ!. Cred că poate fi utilă societății, dar putem renunța la ea.”
    (De acord!
    1. Ea să fie necesară acolo unde sunt/există părinți analfabeți, reduși mintal, drogați, defazați, despărțiți, amorali sau imorali, în felul ăsta salvând niște copii de la perpetuarea imbecilității din tată-n fiu!
    2. Pentru intrarea în mediul universitar în vederea absolvirii acestuia, ar trebui să afișeze un barem de cunoștințe/anumit domeniu, fiind imperios necesară verificarea cunoștințelor de anatomie, biologie, chimie, fizică, matematică sau mai știu eu ce, pentru cine-și permite ca, după învățarea-acasă a alfabetului, socotitului, SPECIALIZAREA ce se vrea a fi urmată de către copil/adolescent/tânăr, s-o dea pregătitorul (meditatorul) care l-a familiarizat cu subiectul!
    3. Pentru alfabetizare și reguli de bază, părinții sunt suficienți! Dacă-și iubesc copiii și i-au făcut nu de-amorul artei, din pricini egoiste, lăsând guvernanta să le suplinească prezența și implicarea în procesul de educare și învățare a propriilor copii, rolul acesteia fiind redus la simpla prezență a unei bătrâne analfabete cu rol de zbir-supraveghetor până la venirea lor de la serviciu, apoi pasând ”obligativitatea” (sau pisica) celor de la școală care ”trebuie” să-i scoată cuminți ca mieii și deștepți ca Einstein-ii, mirându-se că ies ignoranți (proști) ca noaptea și neastâmpărați ca iezii!
    Am observant că părinții se bucură că pot pasa ore întregi din timpul pe care ar trebui să și-l petreacă cu copilul lor – televizorului, calculatorului, școlii, străzii, străinilor în general!
    Dar se înfurie și se supără pe școală, pe viață, pe lume…că nu știu la un moment dat pe cine au la ușă!
    Și ei realizează conflictul creat prin (auto)îndepărtare de copilul lor ȘI datorită tehnologiei și/sau a ”lipsei” de timp petrecut cu ei, a școlii care-i ține mai mult sub regim de semi-internat…dar tac, încuviințează și se fac COMPLICI la acest joc murdar și ineficient! )

    ”Pentru că putem trăi fără a ști algoritmi, însă nu putem trăi fără a ști să stabilim relații interumane, sau să mergem fără a ști să utilizăm diferite unelte. Toate acestea copiii le învață prin joc. Copiii, încă de la naștere au această abilitate de a se creea pe ei înșiși, învățând din ceea ce-i înconjoară, prin joc și explorare. Copiii absorb cultura, copiii învață de la părinți, și asta se remarcă prin limbaj.”

    (Ei, tocmai perioada asta exprimată prin joc și explorare, din comoditate și egoism, părinții, mai ales mama, o refuză! Nu vor să (mai) stea și să urmărească evoluția micului geniu care, pe lângă susținerea mental-informativă, comunicativă, nu numai afectivă, având grijă de el când e mic/ă, prin prezență și implicare, nu va mai avea grija lui/ei atunci când devine mare…fiindcă a fost ”înțărcat” la timp și în privința afecțiunii, iubirii, învățând la rându-i să dăruiască, să iubească, dar și să fie un om care știe ce vrea de la sine, de la viață și de la ceilalți. NU un fricos, un temător , speriat de viață și de ceilalți… )

    ”Numerele, literele și cuvintele se găsesc în contextul culturii umane….și-atunci, ei învață. La fel cum învață să meargă…. pentru că adulții merg.” (Adică este vorba despre un mimetism involuntar care se transformă în deprindere, obișnuință…ceva normal!)

    ”Cu alte cuvinte, un om când se naște, biologia nu-l obligă să fie om. Pentru asta, ARE NEVOIE SĂ SE NASCĂ ÎNTR-UN CONTEXT UMAN. Tot ce ne înconjoară, ne influențează enorm în procesul învățării = timpul, spațiul, atitudinea familiei noastre, emoțiile, gusturile, obiceiurile. Totul face parte din acest ambient cu care ne construim pe noi înșine. Întrebarea este atunci: CE CONTEXT OFERIM COPIILOR ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII LOR ÎN ACEST MOD? Copilul intră, și intră într-un mediu dogmatic. ”Ia loc aici”, ”Stai aici 6-7 ore”. Îngrozitor! ”

    ”Într-o familie fragilă din punct de vedere emoțional, nivelele de agresiune sunt foarte ridicate, iar copilul va fi probabil foarte violent. Nu va fi neapărat violent, nu vreau să spun asta, dar vorbim de medii violente, iar VIOLENȚA SE COPIE FOARTE UȘOR. ”

    ”Copilul va oferi ceea ce primește. Tocmai de aceea trebuie să încurajăm relațiile de prietenie, relații mult mai profunde în clasă.”

    ”Cercetările arată că în prezent, la vârsta de 5ani, 98% dintre copii, pot fi considerați genii. Sunt curioși, creativi și au capacitatea de a gândi în diverse moduri, rezolva probleme…cu alte cuvinte – AU MINTEA DESCHISĂ! Problemă este că, 15 ani mai târziu, doar 10% dintre copii păstrează aceste capacități. ”

    (Deci, Dumnezeu îi înzestrează pe toți cu minte ascuțită de genii, numai că mediul ambiant – familia, școala, societatea – îi îndobitocesc sau îi fac să stagneze! Acest lucru nu s-ar întâmpla în ceea ce-i privește, dacă nu ar accepta Matrix-ul servit cu lingurița, precum picătura chinezească , să le stăpânească în întregime ADN-ul la maturitate, intrându-le până-n sânge! Cine vrea să de auto-depășească, POATE! Numai să vrea! Știi să scri și să citești, nu-ți trebuie altceva! Termenul de auto-didact nu trebuie exclus din viața nimănui, niciodată! Din hobby-uri se pot naște/renaște adevărate vocații, chiar dacă au fost îngropate la tinerețe sau nu ți le-au descoperit părinții sau profesorii.)

    Apreciază

  10. ”Ceea ce vreau să spun este că, dincolo de ceea ce numim minte, în lumea conștiinței, toți suntem genii. De fapt, cadrele didactice trebuie să învețe elevii să-și deschidă porțile minții, să iasă toate cunoștințele, toată creativitatea și spiritul de geniu cu care toți suntem dotați. ”

    ”Dacă ne uităm la toate personalitățile istoriei – bărbați și femei – ne dăm seama că toți au fost niște visători, cu o imaginație bogată. UMANITATEA ESTE REZULTATUL MIILOR DE ANI DE EVOLUȚIE ȘI ADAPTARE CONTINUĂ LA CONDIȚIILE NATURALE. ”

    (Bine zis! ”adaptare” la condițiile naturale, dar când acestea devin ne-naturale prin tehnologizare excesivă, venite tot pe calea visării, imaginației, cum e?!
    De-aia l-aș contrazice pe cel de dinaintea ăstuia care zicea că toți am fi genii la nivelul conștiinței.
    NU, nu suntem, atâta timp cât o descoperire, inovare, este folosită împotriva umanității ori a libertății individuale….fiindcă (CON)ȘTIINȚA – adică con-lucrarea dimpreună cu Dumnezeu, prin Glasul Său cu omul, creația Sa, i-a fost dat ca să se ridice la de la Chipul Lui ȘI la Asemănarea cu EL, netrebuind să-și folosească Chipul Lui Dumnezeu din el (rațiunea, voința și afectele) decât prin prisma viitoarei Asemănări cu El!
    Și Alfred Nobel când a inventat dinamita în 1866, NU s-a gândit că scopul detonării ei va fi doar pentru a ajuta la demolare/surpare spre ușurarea muncitorilor, ci și în scop militar, în special pentru omorârea ”inamicilor”…)

    ”Avem în noi acele capacități care ne-au ajutat să supraviețuim, să ne transformăm și să ne dezvoltăm. Începând de la a mânca când ne e foame, până la acea curiozitate internă a copilului de a explora lumea. Acest potențial așteaptă să-l lăsăm să se manifeste. ”

    (Și nu numai…potențialul nativ (sau dobândit), trebuie continuat toată viața. D-aia maturii, în ochii celor mai mici ca ei par naivi, proști sau primitivi, pentru că adulții, odată ce-au scăpat din chingile părinților și-a școlii, se culcă pe urechea dreaptă, mărginindu-se la lucruri strict animalice, complăcându-se zi de zi, într-un automatism de mașină. Factorul spiritual o dată dobândit și-l acoperă, fără vreo creștere în (re)cunoaștere a ceea ce-au descoperit, experimentat alții înaintea lor. D-aia ai senzația uneori că NU ai oameni în fața ta, ci specii sau subspecii care doar se reproduc, aducând în lume urmași de același ”calibru” , ce manifestă aceeași mică și ordinară măsură.)

    ”La copii, potențialul îl vedem în jocul spontan, la adolescenții de azi prin nonconformism și prin dorința de a schimba realitatea. DE CE VREM SĂ ELIMINĂM SPONTANEITATEA LOR ȘI SĂ PEDEPSIM ABATERILE DE LA REGULI, CÂND ACESTEA SUNT ELEMENTELE INTERNE NECESARE DEZVOLTĂRII INDIVIDUALE?”
    ”Copiii au un maestru interior, mai ales în primii ani de viață, ce îi impinge spre a învăța, spre a descoperi, spre a se mișca, un impuls spre a participa, a lucra, A REPETA COMPORTAMENTE, ce îi spune când nu mai trebuie să repete un lucru pentru că și l-a însușit. ”

    ”Dacă observăm comportamentul copiilor, ne dăm seama că utilizează criterii asemănătoare cercetătorilor, s-ar putea spune…același! Desigur, în diferite nivele de complexitate, nu? Dar nu există copil să nu fie organizat în procesul de observare, nu există fetiță care, când observă, să nu realizeze un experiment. ”

    ”Cum să facem cacsă devină mai creativi? Ei déjà sunt, unicul lucrul pe care îl putem face , e să le oferim posibilitatea de a se expresa în diferite moduri. ”

    ”Dacă o facem, mâine vor fi cercetători, vor fi artiști. TREBUIE LĂSAȚI. ”

    Iar spre sala de clasă, cu același profesor și aceiași doi adolescenți, în legătură cu experimentul:
    -Gata Martin, las-o baltă! Să vedem, ce câștigi cu asta? – întreabă fata, mergând pe hol spre clasa unde sunt directoarea și profesorul care spune directoarei:
    -Ei pun problema notelor, de exemplu. Spun că pe noi ne interesează doar nota finală și că nu ne interesează dacă studiază sau nu, dacă învață sau nu!

    Iar pe hol, fata întrebându-l pe Martin:
    -Spune Martin!
    -Bine, ce câștig eu?! Asta simt.
    -De ce nu puteți înțelege?
    În sala de clasă, profesorul vorbind cu directoarea:
    -Și, într-un fel îi facem să se întreacă între ei ca-ntr-un concurs.
    -Dvs.gândiți la fel?
    -Uite, nu cred că e un punct de vedere greșit, așa de rău. Evident, ceva în structura școlii nu e bine.
    -Uite Javier, cred că ceea ce le face rău elevilor, se găsește în societate. Și în condițiile date, cel mai bun lucru este să vină la școală, nu crezi?
    -Bine, dar asta e prea mult.
    -Nu mai știu…
    Cei doi intră în clasă:
    -Scuzați!
    -Da!
    -Aici e tot ce-am învățat în cei cinci ani de școală. (arată trântind pe masă un biblioraft cam jegos și cam ….subțire 🙂 Știți ce se va întâmpla cu asta? (arată spre biblioraft). O SĂ UIT TOTUL. Și încă ceva: DEJA AM UITAT! (strâmbă șugubăt din nas…)

    (Aici vorbește de fapt despre o AUTOAMĂGIRE RECIPROCĂ, simțită și de-o parte și de alta a baricadei! Adică și din partea profesorilor că FAC CEVA, și din partea elevilor că și-au însușit CEVA!
    Clar este că sistemul, ca să fie eficient, trebuie schimbată în primul rând mentalitatea – și-a părinților care au prea multe așteptări din partea copiilor și-a școlii, și-a profesorilor care știu aproape pe dinafară manualele…făcute de alții, de la administrativ!
    La fel, în ceea ce privește modalitatea de predare unde, pentru a exprima dobândirea/însușirea de cunoștințe sau abilități din partea elevilor datorită calității predării profesorilor, NU mai trebuiesc acordate note sau calificative pentru că incintă la competiție și-automat război (pentru dobândirea lor), ci luat totul sub forma de joc interactiv din pricină de curiozitate și bucurie în descoperirea de lucruri noi și folositoare!
    Dacă s-ar ajunge la așa-ceva, la o calitate de predat/recepționat fără constrângeri, pedepse morale sau corporale, alături de o informația multă, abuzivă, total neproductivă, oamenii de mâine ar fi/vor fi minunați, capabili să schimbe societatea care, la ora actuală, nu le oferă cadrul optim de dezvoltare pe verticală decât pe orizontală, prin frecușuri și animozități născute dintr-o competitivitate acerbă ce conduce la însingurare, individualizare și egoism încă de pe băncile școlii acceptate ca REFUGIU din pricina societății care-a trecut la rându-i….pe la școală! Amuzant pe undeva, nu?)

    Apreciază

  11. PAULO FREIRE: ”A studia, nu înseamnă a memora ideile, ci a le creea și recreea continuu” (îmi place ce-a zis nenea ăsta.)

    ”Și-atunci educația începe așa. Credem că, din ce în ce mai multă informație este necesară. Întrebarea pe care mi-o pun, este: Cât din ceea ce-am învățat în școala primară ne aducem aminte? Cât ne aducem aminte din materiile învățate în gimnaziu? Cât ne aducem aminte din ce am fost învățați în școala primară? Dar din liceu? ”

    ”Modul în care sunt introduse cunoștințele nu motivează pe nimeni. Și elevul că ceea ce trebuie să facă este să repete, să repete până-i intră-n cap. ”

    Arată o profesoară care îi pune să repete în cor după ea – rar, cuvânt după cuvânt! Cred că vrea astfel să le bage informația până-n subconștient, ca la zombi! Ori vrea astfel, să-i mai trezească din plictiseală…

    ”Când eu repet, când eu repet, când mi se spune ceea ce trebuie să repet, mă transform într-o persoană CE DOAR REPETĂ!
    Dacă se înțelege sau nu, nu pare a fi important, pentru că ce contează este să se repete exact cum a fost spus inițial.”
    (Carevasăzică, atât profesorii, cât și elevii, sunt supuși unui tir de redare dementă, mot-a-mot, PÂNĂ LA PIERDEREA SENSULUI CUVINTELOR, DECI SUNT ÎMPINȘI SPRE UN PARADOX, NU? 🙂

    ”Dacă cer unui copil mai mult decât poate să dea, încep să creez stres. A învăța devine plictisitor, un proces dificil și nu mă mai preocupă să învăț.”

    ”Tot ceea ce poți învăța zi de zi la școală, trece într-un plan secund dacă nu vine dintr-o decizie proprie, dintr-o opțiune personală. Sunt cunoștințe reci, sunt cuvinte care se uită cu timpul.” (nenea ăsta a zis-o cel mai bine!)

    ”Informațiile din creierul nostru se pot stoca într-o carte sau un calculator. Dar A ÎNȚELEGE este instrumentul în continuă dezvoltare, cu caracteristici unice, variabile pentru fiecare dintre noi în parte, ce ajută la a crea și stabili relații între idei, și în acest mod se rezolvă probleme și se vor dobândesc noi cunoștințe.”

    ”Copiii nu sunt automați, ce copie și repetă lucrurile, ceea ce defapt se întâmplă, este că sunt conștienți de ceea ce fac. Această idee și-o va însuși ca pe ceva legat de existența sa. DACĂ NU SE ÎNVAȚĂ CU PLĂCERE, NU EXISTĂ UN PROCES DE ÎNVĂȚARE AEVĂRAT. ”

    ”Și mai ales geniul pe care îl avem în noi nu se poate manifesta ȘI nu poate fi împărtășit profesorilor și colegilor.”

    ”Învățarea adevărată, profundă, se realizează când e bazată pe INTERES, VOINȚĂ PROPRIE, CURIOZITATE, CÂND ÎNCEPE DINCOLO DE RAȚIUNE. (Ups! Sună frumos, sună periculos  ) Înseamnă mai mult decât a analiza sau relaționa conceptele. A învăța implică un proces profund, în care se creează relații între persoană și mediul în care trăiește, conform UNUI PRINCIPIU DIN NEUROLOGIE: ”CE ÎI PLACE CEL MAI MULT CREIERULUI UMAN ESTE SĂ CUNOASCĂ, DAR ÎN SPIRITUL JOCULUI, CU DRAG, BUCUROS, ȘI DIN TOATĂ INIMA” (Superrr spus!)

    ”Am pornit de la creierul emoțional pentru a ajunge la cel rațional, și aceasta este calea cea bună, cea mai completă.” (Oare?! N-a stabilit Daniel Goleman în ”Inteligența emoțională” că nu-i suficient să ai IQ-ul de nu știu cât, dacă EQ-ul nu este suficient dezvoltat?)”
    ”Se întâmplă ceva fantastic în momentul descoperirii, care este momentul învățării. Acel copil nu va mai uita niciodată când înțelege ”DE CE?”

    ”În trecut, informațiile se găseau în biblioteci și universități. A avea acces la ele, era important pentru a învăța. Astăzi, există un acces liber la informație, există biblioteci virtuale, ceea ce face ca informația să fie accesibilă tuturor, dar și actualizată permanent.”

    ”Ceea ce se învață la școală azi, în cei patru ani până când copilul termină școala, CUNOȘTINȚELE NU VOR MAI FI ACTUALE.”

    ”Educația a intrat să facă parte din activitatea școlară, și s-au pierdut criteriile naturii umane. Astăzi citim conceptele, principiile din cărți și, cum majoritatea sunt adevărate, DE CE SĂ ÎNCERC SĂ LE CONTRAZIC? (insinuantă, dar bine-venită provocarea…:)
    Dar în acest mod reducem importanța procesului de educativ care înseamnă descoperire, și nu învățarea unor adevăruri prezentate.”

    (Poate mă repet, dar educația o fac părinții, nu profesorii, domnule! Așa-zisul proces educativ… o parte, o fărâmă infinitezimală venită la modul acceptabil și neintruziv-agresiv din partea cadrului didactic ce ar reprezenta acea corecție a informației captată de către elev/i în procesul învățării, să se facă numai DACĂ se sesizează a fi fost înțeleasă/interpretată și înmagazinată greșit în creierul elevului/ei.)

    Apreciază

  12. ”Nu se vor mai lua lucrurile pur și simplu, ci vor fi prezentate și în același timp ne vom putea îndoi de ele și cercetate împreună, nu-i așa?” (Așa ar fi ideal!)

    Arată printr-un film de desen animat cum se distruge creativitatea celor mici, prin neîncurajarea inventivității lor. Arată cum MINGEA FĂCUTĂ ÎN CASĂ ori CASA VECINULUI făcute din hârtie și date spre cercetare celor maturi, acestea sunt privite cu dispreț și aruncate la coșul de gunoi. Apoi arată cum vine părintele și-i oferă copilului cadou O MINGE CUMPĂRATĂ, sau o casă, care-i perfectă pentru el, NU și pentru puștiul care se bucura în sinea lui de propria-i creație. Deci, de vină părinții!

    ”Ceea ce trebuie învățat, se învață practicând.”
    ”Omul învață întotdeauna din experiența proprie. ÎNVAȚĂ CU GREU CEEA CE NU FACE SAU REALIZEAZĂ EL. ÎNTÂI E ACȚIUNEA, MAI APOI CUNOAȘTEREA.”

    ”Câteodată, privim motricitatea ca pe ceva nefavorabil, dar motilitatea, mișcarea, are legătură cu partea cunoașterii. Jocul e o provocare necunoscută. O necunoscută ce se poate afla, pentru că un copil când se joacă, se așează în fața problemei, și pleacă de la ideea că se pune ceva în mișcare, iar în educație, totdeauna punem lucrurile în mișcare. ”

    ”În casa unchiului-școală, cum o numesc eu, venim să învățăm, nu doar să ne jucăm, dar prin joc se învață multe lucruri. Învățăm prin intermediul orelor în mijlocul naturii, căutăm, explorăm, găsim, experimentăm singuri.”

    ”Când copiii se conectează cu natura, totul e mult mai ușor. A merge la această școală e o plăcere, pentru că în fiecare zi avem atâtea lucruri noi de experimentat, de cercetat, de a mulțumi că trăim. ”

    ”Rolul profesorului va fi în permanență acela de a descoperi împreună tainele, misterele, de a arăta acele enigme ale naturii care, deși au fost descrise de știință, sunt noi pentru copii. În așa fel incât să surprindă învățăceii și să-i facă să caute o explicație.”

    ”A existat o mișcare ce s-a numit școală activă, unde copilul era cel care realiza activități. Acest lucru nu e nou, a fost descris de Piaget în anii 50, dar nu se pune în practică pentru că se consideră inutil.”

    ”La începutul sec.XX au apărut în toată lumea diverse mișcări în pedagogie, orientate spre procese educative bazate acțiune, mișcare, pe libertatea copilului și autonomia învățării, reorganizând întreaga structură a școlii tradiționale. Dar, la jumătatea secolului trecut, toate aceste idei reformatoare încep să cadă în uitare, de frica statelor totalitare. Metodele au în centrul atenției, copilul. Amintim aici: MONTESSORI, WALDORF…”

    ”Trebuie să existe obiecte fizice, obiecte concrete pe care copilul să le atingă, să facă experiențe. În învățarea de bază, totul trebuie să fie obiectiv, exact, folosind material concret. Copilul își va da seama singur pe măsură ce greșește, pentru că materialul îl ajută să se corecteze, și NU adultul va fi cel care îi va îndreapta greșelile. Copilul trebuie să fie cel care își îndreaptă singur greșelile. Există deasemenea și corectarea din partea altor copii.”

    ”Cred că din punct de vedere educativ, greșelile și erorile sunt bine venite. De fapt, în știință, sunt mai multe erori și greșeli decât rezultate favorabile. E-adevărat că se avansează când se reușește ceva, dar erorile sunt cele care ajută cercetătorii să obțină rezultatele dorite.”

    ”Copiii ar trebui să zică: ”Nu contează dacă am greșit, pentru că vreau să învăț, pentru că nimeni nu câștigă sau pierde, suntem aici pentru a ne îmbunătăți cunoștințele”
    (Nenea ăsta vorbește despre un stadiu de maturitate al copilului, posibil, numai în măsura în care a trecut deja o generație de oameni care au schimbat idei, mentalități…iar copiii lor sunt născuți, crescuți într-o stare normală, de armonie, de altruism…în care acceptă sărirea din treaptă în treaptă spre evoluție, NU arzând treptele cunoașterii, care le poate arde creierul!)

    ”Cel ce a inventat becul, a greșit de mii de ori până să-l facă să funcționeze. Când a fost întrebat de un ziarist cum se simțea după mii de încercări eșuate, el a răspuns: ”Nu am greșit de o mie de ori, becul electric este o invenție compusă dintr-o mie de pași.” (tare răspunsul! Deci, atâția ”pași” trebuiau parcurși pentru a se aprinde filamentul…becului, dar mai întâi a creierului 

    ”Ca și descoperirile științifice, educația informală este rezultatul unui proces haotic în care omul este cel care caută ORDINEA LOGICĂ A LUCRURILOR, TRECÂND DE LA HAOS, LA ORGANIZARE. Dar această învățare se naște din întrebarea făcută în haos, NU din răspunsul găsit în organizare. ”

    (Adică haosul ne pune rotițele-n mișcare spre a ieși din el, iar răspunsul ieșirii din haos spre firesc, ordine și-armonizare, reprezintă procesul de învățare (de minte) spre a nu se mai ajunge iar la haos, sau la un altul, dacă răspunsul ieșirii din el n-a fost valid, complet, acoperind toată aria de posibilități/probabilități de (re)intrare într-o gaură neagră, aparent fără de ieșire).

    Apreciază

  13. ”Societatea în care ne naștem, SOCIETATEA E CEA CARE NE TRANSFORMĂ ÎN IGNORANȚI, PENTRU CĂ NE DĂ RĂSPUNSURILE LA ACESTE ÎNTREBĂRI. Și ne dă răspunsuri gata făcute, în filozofie, în politică, chiar și în religie. ȘI AȘA SE DISTRUG ÎNTREBĂRILE ȘI CAPACITATEA DE A ÎNVĂȚA.

    (Nu chiar, depinde! Dacă unul/a scos o idee, un concept, el/ea ți-l ”vinde” ca bun…pentru judecata sa emisă în timpul lui, dar tu, cel de azi, cu mersul lucrurilor spre înainte, din păcate nu întotdeana ȘI în sensul cel bun sau corect, poți deforma informația care era validă iniţial ca punct de plecare, sau s-o anulezi fiindcă nu mai corespunde realității lumii de azi, negăsindu-și corespondentul în actualitate, ori să-i aduci îmbunătățiri semnificative dacă/unde e cazul…dar în privința religiei însă, este bine ca măcar în privința ei să lași lucrurile așa cum au fost preluate din moși-strămoși, ca punct de sprijin adevărat pentru societatea bolnavă (ca să nu zic nebună de azi…), cel puțin din punct de vedere ortodox unde, nu mai ai NIMIC de răsucit pe fațete sau de înlocuit, pentru că este PERFECTĂ, fiind dată de Înșusi Hristos, Fiul Lui Dumnezeu.)

    ”Cred că se poate afirma că școala este orientată către răspunsuri.
    În schimb, procesele educative ce au loc în afara școlii, unele chiar în școală, sunt orientate spre întrebare, spre cercetare, în care răspunsul este găsit, dar nu este esențial.
    Importanța întrebării este pusă în evidență încă de la începuturile filozofiei în Grecia antică, unde REÎNVĂȚAREA VENEA DIN REGÂNDIREA ȘI FORMULAREA ÎNTREBĂRILOR.

    Și-atunci, dacă acesta este mecanismul învățării, DE CE SĂ INSISTĂM PENTRU A-L STRUCTURA, LIMITA, CONDIȚIONA sau ORDONA?
    (Cum de ce? Pentru a uniformiza gândirea, pentru a lua ”de bună” ceea ce ți se servește, cu toate că la meniul servit, tu ai adăuga pentru gust, savoare…și altceva!)

    PLANIFICARE CURICULARĂ

    ”Toate organele vii învață prin interacțiunea pe care o stabilesc cu alți membri și cu mediul de viață, și NU printr-o biografie stabilită dinainte. ”

    ”Timpul petrecut la școală este o perioadă înșelătoare, în sensul că ne face să urmăm o programă, plecând de la ideea că elevul va face progrese respectând planificarea stabilită.
    ÎN ACEST SENS, ȘCOLARIZAREA ESTE LINEARĂ: primul pas, al doilea, al treilea, iar al zecelea pas urmează după cel de-al nouălea. DAR ÎN ÎNVĂȚARE E DIFERIT. S-AR PUTEA CA O PERSOANĂ SĂ AVANSEZE LINIAR, UNU, DOI, TREI…ȘI SĂ SARĂ DIRECT LA PASUL 10 ”

    ”Curriculum școlar este un ghid pentru a ordona cunoștințele bazate pe experiențele anterioare. Dar dacă învățarea se bazează pe procese atât de diverse și personale, DE CE E NECESARĂ O CONSTRÂNGERE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR? ”

    ”În general, obiectivele educației sunt așezate în exteriorul elevilor, a copiilor…”se așteaptă să fie un bun cetățean” sau ”se așteaptă să se poată adapta acestei societăți competitive” etc, ect…”

    ”În consecință, COPILUL ÎNCEPE SĂ CREADĂ CĂ ACTIVITATEA OMULUI NU PLEACĂ DIN INTERIOR, dintr-o conexiune cu natura, din sensibilitatea și percepția internă. Doar că sunt motivați pentru ceva exterior: ” învăț ca să iau examenul”, nu citesc ca să învăț, nu mă interesează animalele pentru că nu-mi plac, nu, nu…n-o să-mi cadă despre animale, deja suntem la altă lecție..”

    (Adică vrea să spună că tot ce nu pleacă dintr-un IMBOLD INTERIOR spre acumulare de cunoștințe, datorită abordării care i se cere, fără a justifica și DE CE i se cere s-o facă, îi va anula interesul real pentru buchiseală, indiferent cât de interesant (la modul general) ar fi subiectul…MODUL CUM E SPUS/CERUT procesul de învățare, favorizează prosituția mentală din pricină de obținere de laude, note mari și/sau recompense din partea părinților sau a rudelor…lucru de care nu se va dezbăra nici la maturitate, mizând DOAR pe relația de schimb, făcând aproape totul numai pentru a obține ceva, adică în/din interes.)

    ”Dacă nu acționez din interes, dacă nu dezvolt părțile creative, PRODUC ROBOȚI cu niște obiective, și ca urmare, se vor pierde 60-70% din copiii cu posibilități minunate. ”

    ”Mă comport așa, pentru că dacă fac asta, voi obține o recompensă, voi avea o mașină. Și asta înseamnă să profit de împrejurări, de persoane, nu contează cine sunt, trebuie să mint și să calc în picioare pe cel de alături. Acest tip de educație duce la așa-ceva, pune accent doar pe rezultate.

    (În felul acesta ”justifică” ”eficacitatea” predării (a redării) din partea profesorului a unor informații, reflectată în nota (mică sau mare) acordată elevului…cu efect pe interval de timp scurt, rar – pe interval de timp mediu și foarte rar, pentru interval îndelungat ori sedimentat pentru toată viața).

    Apreciază

  14. ”Pe măsură ce creștem, școala și societatea ne oferă motivații externe în vederea atingerii obiectivelor propuse, și cu greu putem înțelege când cineva face un lucru fără să aibă un alt interes, decât simpla plăcere de a-l realiza. Dar un copil nu are unde să plece, el e doar bucuros că merge pe drumul vieții cu simpla mulțumire de a cerceta, de a descoperi, și asta îl ajută să se dezvolte, pentru că motivația lui NU e obiectivul sau rezultatul, ci drumul însuși. ”

    (Deci, din fire copilul este un altruist care se bucură de tot ceea ce-l înconjoară ajutându-l să se dezvolte, să crească…pentru simplu motiv că nu are nimic de ascuns, de deturnat, ci doar de cercetat realitatea înconjurătoare, cu tot ceea ce-i oferă. Adulții îl fac să-și piardă partea cea bună, punându-l numai pe ”sensul unic” dinainte stabilit ca normă, meargând când ca pe sârmă, când anevoie, fără plăcere, până ajunge de se transformă dintr-un nevinovat, în vinovat, născându-se în el duplicitatea, răutatea, lăcomia, devenind egoist și rapace.)

    ”Ce putem spune, este că nu avem obiective concrete referitoare la copii, despre ce-ar trebui să studieze, despre cum ar trebui să se comporte.„

    ”Planificările existente vizează drumul ce trebuie parcurs, iar copilul știe să se conducă pe acest drum. ”

    ”Atunci profesorul nu este protagonistul principal, conținutul nu este important, pe primul loc este copilul care, împreună cu adultul care are rol de intermediar, intră în contact cu informațiile și cunoștințele dorite. ”

    ”În acest fel este respectat ritmul copilului, fără acea pasiune de a ajunge la un rezultat într-un timp anume. „

    ”Dacă-mi propun ca până la sfârșitul anului copilul să învețe să-și scrie numele, mă voi preocupa și, în loc să supraveghez copilul, voi urmări obiectivul, încercând să adaptez copilul la ceea ce mi-am propus. Dacă ceea ce vreau, este ca el să învețe și să se bucure de viață într-un mod natural, el oricum va învăța să scrie, dar eu numai sunt preocupat doar pentru asta, și-atunci ne vom putea bucura împreună, pe parcursul drumului. ”

    ”La final, copiii nu numai că se vor simți mai bine, dar și după 20 de ani vor păstra o amintire plăcută despre școală, ceea ce înseamnă mult, dacă ne gândim că vor avea un randament mai bun, cu rezultate bune de-a lungul timpului.”

    Din nou în sala de curs, Mihaela, față-n față cu directoarea-profesor, Martin și alt profesor:
    -Să vedem Mihaela…de ce insistați atât cu acest discurs?
    -Pentru că vreau să exprim ceea ce gândesc, ceea ce simt.
    -Draga mea, toți am dori să facem ceea ce simțim, dar uneori trebuie să facem și ceea ce nu ne place.
    -Nu, scuzați-mă, dar nu am aceeași părere ca Dvs.
    -Bine, te-nțeleg, dar…
    -Ascultă-mă Mihaela, nu ai vrea să termini școala, să obții o diplomă, să ai o profesie, să ajungi cineva în viață?
    -Dar…eu sunt deja cineva! 

    Erich Fromm: ”De fapt, există doar iubirea…Înseamnă a da viață, a avea vitalitate. Este un proces ce se dezvoltă și se amplifică singur”

    ”Există două căi pedagogice principale: una este că ”trebuie să adaptez copilul la cultură”, iar cealaltă ”trebuie adaptată cultura la copil”; se poate interpreta ca orientare de dreapta sau de stânga pedagogică. Adevărul e undeva la mijloc.”

    ”Școala s-a construit pe o idee fundamentală prezentă în toată structura ei: COPIII SUNT LIPSIȚI DE CONȚINUT și ca urmare, INDIVIDUALITATEA LOR POATE FI DISTRUSĂ ȘI REFORMATĂ, ÎN FUNCȚIE DE NECESITĂȚILE DIN EXTERIOR. Copilul a fost considerat un obiect de studiu, UN COBAI ÎN CEL MAI MARE LABORATOR SOCIAL DIN ISTORIE, AL CĂRUI OBIECTIV PRINCIPAL A FOST MODELAREA FIINȚEI UMANE.”

    Apreciază

  15. ”Acesta este un concept uman…gândim că pădurea dacă n-o îngrijim, se deteriorează, iar să nu intervenim în mediul forestier e de ajuns, toate pădurile pe care le avem, există pentru că omul nu a intervenit.
    Dar omul crede că intervenind, poate face mai mult și mai bine lucrurilor.
    În sămânța unui copac, se găsesc toate informațiile necesare ca acesta să se dezvolte.
    Mediul înconjurător copacului, conție tot ceea ce acesta poate avea nevoie pentru a crește și dezvotarea, depinde de structura internă a seminței.
    Toate reacțiile la condițiile externe, sunt planificate în interiorul fiecărei ființe, atât într-un copac, cât și într-o ființă umană.
    Formarea celulelor, a țesuturilor, caracteristicile fiecăruia dintre noi, sunt rezultatul unui proces intern, autonom în care mama pune la dispoziție resursele necesare, DAR NU CONDUCE PROCESUL.”

    (Dar îl influențează, și încă cum…pe lângă ceea ce mănâncă, bea viitoarea mamă, poate se droghează, fumează, e neliniștită, nervoasă, indiferentă la ceea ce dezvoltă înăuntrul ei, mai ales dacă nu și l-a dorit, ori nu e lăsată în pace de tatăl viitorului copil din nici un punct de vedere, adăugând stres după stres. Numai zic că geneticienii s-au pus de acord cu teologii-duhovnici, ducându-se mai departe cu raționamentul încă de la faza momentului conceperii, când contează enorm starea de spirit, de sănătate a părinților, alături de cea duhovnicească, ce pot determina pentru viitorul copiilor, un anumit caracter (rău croit, nărăvaș, adăugând slăbiciuni fizice și/sau mentale)

    ”Fiecare celulă are o structură internă ce îi permite să știe ce are nevoie în fiecare moment, care sunt condițiile externe pentru o dezvoltare armonioasă exprimată din punct de vedere genetic, ajungând ceea ce de fapt într-adevăr este! Cu alte cuvinte, obiectivul vieții este de a trăi și a se autorealiza, satisfăcându-și nevoile interne.”

    ”Era odată un grădinar care-și iubea atât de mult florile, le îngrijea într-atât încât, cum ieșeau din sămânță, începea să tragă de tulpini pentru a crește repede. Ce s-a întâmplat? Toate s-au deformat și au murit. A crește este un act involuntar, nu trebuie să forțezi pe nimeni, nu poți să constrângi pe nimeni, DOAR să-l ajuți să obțină ceea ce are nevoie. ”

    ”Pentru a supraviețui, o celulă are nevoie de câteva necesități minime: hrana, siguranța, și elementul cel mai important = iubirea.
    Odată ce o celulă este în posesia acestor elemente, începe să se dezvolte, să se autorealizeze.”

    (Nu neapărat prin/cu iubire! În cazul unui viol spre exemplu, unde-i iubirea?! Poate doar din partea Lui Dumnezeu care vrea (din rațiuni care ne scapă nouă) ca acea făptură în devenire (femeie sau bărbat) să vină pe lume, având un rol determinant în istorie, cine știe? Fiindcă altminteri, conceperea fără de voie, în urma agresiunii fizice și morale exercitată asupra victimei …nu poate fi decât expresia unui eros al urii, al distrugerii, nu rod al iubirii dintre doi oameni! De ce Dumnezeu a îngăduit/îngăduie să se formeze un pui de om de pe urma unei atari siluiri, nu știu, nici un preot n-a explicat…sau cazul în care copilul nu este dorit nici de mamă, nici de tată pentru că li se strică rostul plăcerii printr-o sarcină nedorită, cum mai e? Privind în jur, pot s-afirm cu tărie că, majoritatea oamenilor născuți sunt/au fost ”accidente” nedorite (cel puțin la început, imediat sau după faza conceperii, cu sau fără plăcerea aferentă … după naștere, vederea copilului schimbând poate din perceperea ca pe ceva nedorit din pricina invadării spațiului intim, securizat! Poate frica responsabilității fiind la mijloc? A lipsei mijloacelor materiale? A unui venit sigur? A unei case? Poate toate la un loc…)

    ”Iubirea este necesară pe parcursul întregii dezvoltări în timpul sarcinii, compania și protecția uterului, apoi este contactul corporal, sprijinul emoțional, mimica, gesturi, sunete, până la înțelegerea, acceptarea, respectul și încrederea în celălalt.
    Dacă iubirea este atât de importantă pe parcursul creșterii și în învățare, de ce încercăm să educăm cu amenințări, pedepse, stări tensionate, uitând afecțiunea? Și ce facem noi, adulții?
    Îi obligăm să facă ceea ce considerăm că trebuie să realizeze, și aici ne referim la premii și pedepse: ”Nu, eu te verific printr-un examen, tu trebuie să iei acest examen, de nu…bla, bla, o grămadă de consecințe”

    Apreciază

  16. ”Ne lipsește capacitatea de-a iubi, și-atunci iubim într-un mod egoist. ”Te iubesc doar dacă ești de acord cu mine.” Acesta este un mod obișnuit felul nostru de-a iubi.”

    ”Când o persoană nu se simte iubită sau trăiește într-un conflict, își crează o imagine falsă despre sine. Cu cât e mai mare suferința, cu atât imaginea se îndepărtează de realitate. ”

    ”Dacă sunt obligat să realizez anumite activități pentru care nu am nici cel mai mic interes, chiar dacă voi fi motivat extrinsec prin recompense, pedepse, note sau bomboane, necesitățile mele pot fi altele. Dar aceste cerințe nu mi le pot satisface, pentru că sunt obligat să fac altceva. Și ca urmare, voi pierde încetul cu încetul, legătura cu mine, cu forța mea vitală.
    RECOMPENSELE ȘI PEDEPSELE MANIPULEAZĂ ACESTE NECESITĂȚI DE BAZĂ ALE FIECĂRUIA. Când nu primim iubire sau ocrotire, facem tot posibilul să le obținem, printr-un comportament ce ne permite să supraviețuim, acceptând anumite condiții.

    ATUNCI CÂND COPILUL NU STUDIAZĂ PENTRU A ÎNVĂȚA, NU-ȘI DĂ INTERESUL CU PLĂCERE PENTRU A SE REALIZA, STUDIAZĂ (în/la schimb…) PENTRU A NU-ȘI PIERDE SIGURANȚA, OCROTIREA ȘI IUBIREA. TOT CEEA CE FACE ESTE CONTROLAT DE FRICĂ.”

    ”Vorbind la modul general, ceea ce se face astăzi în școli, produce tocmai acest sentiment de frică. Se impun restricții ființei umane, în loc de a reduce teama. Mintea noastră este organizată în așa fel încât când încercăm să creăm ceva nou, ceva diferit, ieșit din tipare, reacționează prin frică. Când ne apropiem de o nouă convingere, simțim frică.”

    ”Este un mecanism de control, de manipulare etică. Dacă te porți bine, ai note bune. Este modelul behaviorism sau psihologia comportamentului, este cunoscutul model comportamentist ce a produs mult rău societății noastre.”

    ”Articolul ”Psihologia văzută de un behaviorist” publicat în 1913, susținea o psihologie a cărei obiectiv era prezicerea și controlul comportamentului.
    Prin cercetări experimentale cu animale și condiționare operantă, s-a dezvoltat o știință de control social folosită pentru a pune bazele modului de școlarizare modernă, publicitate, propagandă politică, instrucția militară și practicarea torturii.
    Manipularea maselor prin frică.
    TOT CEEA CE VEDEM AZI ÎN LUME, ESTE BAZAT PE FRICĂ.
    Teama schimbării, teama progresului, teama de a fi tu însuți (cea mai gravă…), teama de-a iubi, de a comunica, de a ridica vălul în fața întregii lumi.”

    ”ATUNCI CREĂM O SOCIETATE ÎN CARE OAMENII MUNCESC FĂRĂ SĂ FIE MULȚUMIȚI DE CEEA CE FAC, DOAR PENTRU BANI ȘI PENTRU POZIȚIE SOCIALĂ. Cu alte cuvinte, o societate înșelătoare.”
    (Înșelătoare, dar generaliza(n)tă ca fenomen și luată drept etalon din generație în generație, umflându-se ca un balon până ce se va sparge într-o zi din pricină de dezumanizare a societății, a mutilării sentimentelor celor mai nobile care aproape sunt pe cale de dispariție, numai și numai pentru renume și parale.)

    Apreciază

  17. ”Am o diplomă, un titlu universitar, am!” Acest ” a avea” ne separă de fapt de identitatea noastră, ceea ce ne conduce spre teamă. ”Trebuia să mă prefac că sunt.”

    ”Elevii care au studiat în acest tip de școli, ne-au povestit foarte fericiți că ei nu simt acea presiune, pentru că au descoperit în timpul copilăriei și-a adolescenței, că lucrurile se pot face și din plăcere, nu neapărat pentru atingerea unui obiectiv.”

    ”Esențială este pofta de viață, căci fără bucuria de a trăi, viața nu are sens, nu-i așa? Copiii ne arată acea bucurie de a trăi pe care noi ca adulți, am pierdut-o. Așa că prima întrebare ar trebui să fie: ” protejez bucuria de-a trăi în acest copil, sau nu? ”

    ”Când unui copil i se oferă atenția necesară, când îi sunt asigurate condițiile necesare dezvoltării în prezența unor adulți dispuși să i le ofere, cu o serie de îndrumări care-l ajută să se maturizeze, când copilul este bine îngrijit, atunci se va implica în activități alături de alți copii, pur și simplu din plăcere. ”

    ”Dacă un copil face întotdeauna ce-i spune un adult, va ajunge în final să piardă legătura cu el însuși. În schimb, dacă sunt obișnuiți să-și urmeze propriile impulsuri, vor rămâne în legătură cu ei înșiși, știu ce vor să realizeze, știu cine sunt. ”

    (Deci, nu le trebuie tăiată explorarea prin experimentare, pe viu…fiindcă numai simțind pe propria piele anumite lucruri, își vor fi lămurit pentru mai târziu sub formă de certitudine, ce vor de la alții, de la viață, și la ce standard cred că trebuie/pot ajunge.)

    ”Copiii sunt cei care-ți arată, îți spun de ce au nevoie, trebuie doar să-i ascultăm și să colaborăm cu ei, în ceea ce caută.”

    ”O descriere a organismelor vii se bazează pe capacitatea de a se autoreproduce, de a-și asigura automat și de la sine urmași, relațiile dintre ele nefiind niciodată instructive, ci demonstrative, de progres.
    În natură nu se dau ordine din exterior, organismele se dezvoltă libere, într-un haos aparent.
    Să zicem că nu avem nevoie de un stimul extern, copilul nu trebuie motivat.
    Dacă ei vor să facă ceva, o vor face, dacă nu, nu. Dar nu trebuie să-i determinăm să tindă spre anumite scopuri doar pentru că așa e avantajos, ei pur și simplu ȘTIU că le este prielnic.
    (Instinctiv, ca animalele…până învață discernerea binelui de rău într-o ”normalitate” care își schimbă fața și condițiile, devenind contradictorie prin ceea ce ieri blama și azi acceptă, etc…)

    Apreciază

  18. ”E important ca ei să poată selecta și să-și exprime părerea despre ceea ce cu adevărat le atrag atenția, să descopere fiecare adevărata vocație.”

    ”Atunci e responsabilitatea ta, nu a unui sistem. Îmi asum răspunderea pentru ceea ce vreau să fiu. Iar copilul este conștient de acest lucru, de la o vârstă fragedă.”

    ”Celula este prevăzută de o membrană ce o separă de mediul înconjurător.
    Dar este o membrană semipermeabilă care permite trecerea doar a anumitor componente necesare.
    Unica condiție este ca aceste surse să fie disponibile în/din exterior, fără a forța intrarea lor, fără a amenința încrederea și echilibrul intern.
    În acest fel, organismul se poate dezvolta singur, prin autorealizare. În acest mod învățăm de la cultură.
    Dezbaterea dintre ceea ce este înnăscut și ceea ce este dobândit, nu are încă un răspuns, pentru că ambele aspecte se regăsesc într-o continuă interacțiune bazată pe iubire și respect.
    În concluzie, creativitatea este modul în care un organism se manifestă, arătând ceea ce a construit de la propriile cerințe.”

    ”Având cunoștințele de bază, se încearcă a descoperi în ce loc se află, ce îi este necesar, ce vrea să știe, ce îl stimulează mai mult. Pentru că de fapt copilul este cel care va face pașii, și nimeni nu poate învăța cu forța, nu se poate studia cu forța.”

    ”Copilăria este perioada cea mai frumoasă, este bucurie. Și eu cred că, orice tip de educație ce menține bucuria și entuziasmul copilului, este valabilă.”

    În sala de clasă:
    -Bine copii, săptămâna viitoare, evaluarea finală. Ați citit cartea? Era scurtă.
    -Eu nu am citit cartea, dar oricum se termină anul. La ce îmi folosește mie? Vreau să fiu balerină. Nu-mi folosește la nimic.
    -Normal, dacă balerinele nu studiază…
    -Mie o să-mi fie de folos pentru că voi studia marketing-ul.
    -A, nici mie nu-mi trebuie..zice Martin. De ce trebuie să învățăm lucruri care nu ne vor folosi după aceea?
    -Nu, bine-nțeles, la nimic.
    -La fel ca scrisoarea prezentată.
    -A, nu, din nou cu scrisoarea. Gata copii.
    -Pe mine mă interesează acest subiect.
    -Să vedem…sst. Hei, hei..(ceartă).
    -Ei, voi, cu tine vorbesc, fetiță! (zice un elev.) Voi doi sunteți niște nerecunoscători. Profesorii își dau tot interesul ca să vă învețe, iar pe voi nici nu vă interesează.
    -Ei, ei, Mariela! Ssst.Să vedem…ascultați! ssst…liniște!
    -Să vedem Martin, explică ce e cu scrisoarea. Și tu, Mihaela. Se vorbește în numele tuturor colegilor.
    -Și eu sunt de acord. (agitație)
    -Doamna profesoară!
    -Ce vrei, Ionuț?
    -Pot să ies un minut, vă rog?
    -Nu, mai sunt 10 minute. Continuăm, stai jos.
    -NU VEDEȚI CĂ SUNTEM DIFERIȚI? ASTA E CA O AMIBĂ…DAR NU VĂ INTERESEAZĂ, zice Martin. (râsete…)

    (Din cele arătate, spuse…reiese că școala, vrând să-și justifice rolul important, umflă programa școlară cu informație peste nivelul de suportabilitate al elevilor, împușcând toate domeniile, amețind și supra-saturând și profesori și elevi, deopotrivă!
    Martin a supus discuției și reflecției, o interogație logică și de bun simț: ”NU VEDEȚI CĂ SUNTEM DIFERIȚI?”
    Adică ce mama mă-sii îmi bagi mie matematică, fizică, chimie pe gât cu pretenții la studiul lor aprofundat, dacă eu, prin excelență, sunt un umanist, spre exemplu?
    Școala, îi vrea diletanți = câte puțin din fiecare, așa…să aibă habar, fără a se (con)centra pe ceea ce au ei (unii) nativ ca dar (sau talant) ce trebuie dezvoltat, încurajat să iasă la lumină, apoi dat pe mâna unui profesor care să știe să scoată din el tot ce-i mai bun, cu minim efort și în împreună-lucrare, cu bucurie, aducând satisfacție și elevului, și dascălului.
    Iar caracterul scormonitor al elevului astfel trezit, din/prin curiozitate științifică, să-l determine la studiu intensiv, de la sine alegere și putere, cu nasul prin biblioteci (autentice sau virtuale) scoțând maximul de potențial pentru care a ȘI fost ”proiectat”, nu? )

    Apreciază

  19. Rudolf Steiner: ”Percepe-ți spiritul, ascultă-ți inima!”

    ”De ce e necesară gruparea copiilor pe categorii de vârstă? Pentru că se crede că e ceva natural:copiii de aceeași vârstă, au aceleași preocupări, sunt atrași de lucruri asemănătoare…adică toți sunt la fel!”

    ”Acum, dacă educi un copil într-un mediu unde-l faci să creadă că e la fel ca ceilalți, și toate eforturile sunt îndreptate spre a-l face să vadă că toți sunt identici, în cele din urmă se va alinia grupului, se va omogeniza. ”

    ”Copilu ăsta vorbește prea mult, ar trebui să fie mai tăcut; acest copil vorbește puțin, ar trebui să vorbească mai mult; acest copil nu se joacă destul, ar trebui să se joace mai mult; acest copil nu are stare, ar trebui să stea mai liniștit. Orice-ar face e greșit, ar trebui să devină un copil model, care să facă totul cu măsură.”

    ”Din punct de vedere biologic suntem la fel, formăm o specie, în schimb în privința vieții în societate și-a culturii, suntem diferiți, și asta nu a putut înțelege școala.”

    ”Avem fiecare ritmul nostru, interese și motivații diferite, feluri diferite de a ne relaționa cu ceilalți. ”

    ”Gardner, acum câțiva ani, a spus că o persoană NU are un singur tip de inteligență, ci diferite tipuri: lingvistică, verbală, logico-matematică, și chiar inteligență emoțională.”

    ”Această varietate ne spune că fiecare dintre noi este original. Suntem unici atât ca indivizi, dar și ca societate și cultură.”

    ”Să ne dăm seama de acest lucru și fiecare copil să simtă această diferență în comparație cu ceilalți, reprezentând ceea ce adaugă noi elemente vieții.”

    DIVERSITATEA

    ”Cum să se recunoască această diversitate dacă noi, adulții, nu o înțelegem? A AVEA ACELEAȘI DREPTURI, NU ÎNSEAMNĂ A FACE ACELAȘI LUCRU ÎN ACELAȘI MOD.
    Astăzi, mulți copii cu aspirații și comportamente diferite, ce nu corespund așteptărilor, sunt diagnosticați cu tulburări psihice.
    SUNTEM SIGURI CĂ NU CONFUNDĂM DIVERSITATEA CU BOALA?
    Este o adevărată epidemie, chiar e la modă în unele școli unde, 10% din copii iau tranchilizante pentru așa-numita hiperactivitate.
    Neurologic vorbind, nu s-a demonstrat că hiperactivitatea există, nici măcar nu este o boală doar dacă îndeplinești unele criterii de diagnosticare, cineva ajunge la concluzia că ești hiperactiv, dar tu ești un supradotat, te încadrezi în limitele normale pentru a fi considerat inteligent. ”

    (Eu cred că hiperactivitatea se traduce printr-un grad mare de energie nevalorificat, un neastâmpăr amplificat de imaginația și curiozitatea copilului, DAR indus/dus pe termen lung din pricina copierii modelelor de-acasă care, pe lângă agitația lor ca mod de viață, poate-l bombardează și cu energizante-excitante – dulciuri, coca-cola, ciocolată, proteină animală în exces… Dacă părinții sunt panicoși și agitați, la fel va fi și copilul. Dacă există o hiperactivitate, copilul trebuie dat la practicarea unui sport care, după consumarea energiei, să-l potolească firesc, fără pastile. Iar sportul îi va disciplina și neastâmpărul, și spiritul. Iarăși, cred că cei care sar ca mingea neobosiți, chiar și după ocuparea timpului lor cu alte activități, inclusiv sport – de performanță – denotă că au ceva într-adevăr, la bibilică…)

    ”Una din două: ori copiii de azi sunt mai hiperactivi, ceea ce nu cred, dar dacă-ar fi așa, ar trebui să ne întrebăm de ce și cum s-a ajung în această situație. Sau copiii sunt la fel ca-nainte, și-atunci….de ce nu-i mai suportăm așa cum sunt?”

    (Eu cred că adevărul e undeva pe la mijloc, cu mici oscilații de-a stânga sau de-a dreapta. Datorită fluxului major de informații, a stresului de zi cu zi cauzat strict de factori economico-sociali, uneori personali, influențarea e reciproc-dezavantajoasă – copiii fiind intuitivi și receptivi la problemele (rostite sau nerostite) ale părinților/adulților, ajung de-și fac griji pornind de la vârste din ce în ce mai mici, cauzându-le stres, iar de-aici boli de nutriție, inclusiv o hiperactivitate care se vrea descărcată precum curentul din priza schuko, undeva…în pământ, în sacul de box, în apă, prin joc, competeție!)

    ”Când diagnosticăm un copil ca fiind hiperactiv, toată atenția se revarsă asupra lui, încercând să i se pună limite, să se liniștească, să se calmeze, iar copilul în schimb, devine mai irascibil. Deci, atunci când ni se pune etichetă, de fapt ni se îngrădește libertatea, ni se taie aripile de a fi independenți și a descoperi propriul nostru potențial.”

    (Da, pentru că se simte înțeles greșit, atribuindu-se ”vina” de a fi un pic mai energic decât ceilalți, iar scopul lui nu este să fie mai cu moț, ci pur și simplu să fie înțeles așa cum simte el nevoia să fie/manifeste. Nu vorbim aici de copiii prost-crescuți, egoiști, răsfățați, și de obicei singuri la părinți, care vor să atragă atenția toată asupra lor…)

    Apreciază

  20. ”Coeficientul intelectual e un test utilizat pentru măsurarea inteligenței de formă lineară, fără a pătrunde în esența fiecăruia.
    La fel ca examenele, ce măsoară randamentul în anumite condiții.
    Aceste forme de evaluare nu iau în considerare o serie de variabile care influențează fiecare în mod diferit dezvoltarea, și sunt vitale pentru educație.
    Ființa umană trebuie văzută ca un tot, și are nevoie de o imagine globală, de o educație totală, holistică.”

    ”INTELIGENȚA HOLISTICĂ PROPUNE DEZVOLTAREA UNEI INTELIGENȚE UNIFICATOARE, HOLISM NEFIIND ALTCEVA DECÂT VIZIUNEA ÎNTREGULUI.”

    ”A avea echilibru între cap, inimă și mâini, înseamnă fiziologic, un individ cu o dezvoltare armonioasă. ”

    ”Și continuăm cu această fragmentare și în educație. Aici se studiază științele naturii, acolo științe sociale, asta nu e o educație integrală. ”

    (Aici, contrazice protestul lui Martin și-al Mihaelei care-au spus că informația variată și multă care se revarsă peste ei în valuri, face să-și piardă din valoarea ei, iar eventuala memorare din partea elevilor fiind de cel mult 6% cum spunea Prof.Florin Colceag, datorită supra-saturării! Poate e nevoie de alt mod/stil de predare și, în funcție de materiile de bază specifice pentru cei cu viitoare funcții/meserii deja alese a le urma, celelalte, să fie la liberă alegere, fără obligativitatea participării la orele de cultură general-umană (pentru ”tehnici”,spre exemplu) sau la orele de probă practică de laborator (pentru cei care și-au ales științele umane), audiența la aceste ore fiind condiționată numai de interesul pe care reușește profesorul să-l suscite în rândul elevilor, învățăceilor.)

    ”Să presupunem că părinții Mariei vor ca fiica lor să primească o educație completă, atunci o vor înscrie la o școală trilingvă, unde să facă diverse sporturi unde, sunt mai multe de 10 obiecte de studiu, săli de informatică, laboratoare.
    Se fac evaluări în fiecare lună. Ateliere de șah, teatru, pictură, muzică, dans, patinaj, grădinărit, karate, yoga și mediație.
    Atât în timpul orelor cât și după aceea, EDUCAȚIA TOTALĂ NU E CONDIȚIONATĂ DE CANTITATEA DE RESURSE SAU MATERII DE STUDIU, CI ARE O IMAGINE GLOBALĂ pentru că funcționează cu arii integrate, nu separate ca-n educația tradițională, unde se gândește doar la română sau doar la matematică.
    Dacă nu, matematica poate fi istorie, literatură sau geografie în același timp.”

    ”E o educație cozmică, explica Montessori, în care TOT e în legătură cu TOTUL. ”

    ”Atunci, dacă totul e conectat, realizând activități diferite, pot învăța aceleași lucruri, asta însemnând că învăț tot timpul. Și-atunci, ceea ce trebuie să facem, este să lăsăm copiii să treacă prin diferite experiențe.”

    ”Școala trebuie să fie un loc de verificare prin experiență, un evantai de posibilități, experimentări științifice, artistice, și din alte domenii, PENTRU A-ȘI DA SEAMA CE-L INTERESEAZĂ CU ADEVĂRAT! În acest mod, nu există o cale unică, un singur drum, după cum nu există doi copii la fel. ”

    ”Dacă vrem copii inventivi, trebuie să-i lăsăm să creeze, să-i stimulăm în acele activități în care pot reacționa într-un mod natural.”

    ”Pe acest drum personal de creație și expresie, arta joacă un rol fundamental, aceasta fiind modul cel mai bun de a manifesta creativitatea și personalitatea noastră. Din acest punct de vedere, e foarte important conceptul nostru artistic care trebuie să fie cât mai deschis.”

    ”Atunci artele sunt o formă a conștiinței sociale care oglindesc realitatea în imagini estetice, și nu în termeni tehnici, ceea ce azi am numi industria culturii. Ca urmare, ne oprim în fața artelor populare. Se creează prin pictură, muzică, dans, teatru, desing, arhitectură, literatură, sculptură, umor, jocuri…TOT CE APARE ÎN MOD SPONTAN, ESTE CREAȚIE.”

    ”Interiorul fiecărei persoane iese la iveală prin artă. Nu se folosesc artele ca mijloc de învățare, arta, ea singură fiind capabilă să trezească dorința de a învăța.”

    ”În acest sens, arta este un drept. Dacă nu ai acces la el, nu poți avea o educație completă. ”

    EMOȚIILE

    ”Mi se pare că emoțiile sunt cele ce ne țin în viață, care ne dirijează, înainte de a lua o decizie. ”

    ”Nu trebuie să avem o școală exclusiv de ”educație emoțională”. Trebuie doar să ținem cont că suntem ființe emoționale și că aceste emoții sunt complexe. În procesul de învățare stabilim relații unii cu alții, interacțiuni între persoane ce generează reacții afective. ”

    ”Nu există ființă umană care să poată trăi singur, abandonat, avem nevoie de dragoste, duioșie, să fim acceptați de semenii noștri.”

    ”Va ajunge un adult echilibrat și sănătos acela care, de mic copil a avut parte de multă duioșie, iubire, și căruia i s-a acordat multă atenție și răbdare și a simțit că a fost tratat cu duioșie și multă răbdare. ” 

    ”Unul din factorii importanți este atenția acordată. Faptul de a asculta, a înțelege, NU doar vorbe, ci susținerea și sprijinul acordat. Să nu se simtă doar acceptați și iubiți, ci să învețe cum să-și exprime sentimentele.”

    Apreciază

  21. ”A ști că sentimentele și emoțiile îți sunt respectate, acestea pot fi exteriorizate mai ușor.”

    ”De multe ori vorbesc cu elevii pe tema aceasta, poate nu ai un loc de muncă, poate ai o situația mai dificilă, dar dacă ști să-ți administrezi emoțiile, te vei simți mult mai bine, nu-i așa? ”

    ”Ca indivizi, ca ființe, e important ca de mici să se poată conecta cu ceea ce percep, să fie conștienți de ceea ce simt. ”
    ”Să-și cunoască calitățile. Să știe ce pot pune la dispoziția umanității.”

    ”Se poate dezvolta această cunoaștere proprie, în loc de a privi tot timpul în afară, ca și cum din exterior vor veni soluțiile problemelor noastre, trebuie să învățăm să privim spre interior. ” (Corect! Tot frământându-te, creierul va căuta soluții de ieșire din impas. )

    ”Să învățăm să cunoaștem toate posibilitățile disponibile pentru a ne făuri propriu destin. Pentru ca fiecare dintre noi să poată ajunge acolo unde-și propune. ”

    Iar în sala de clasă, cu directoarea, cu alt profesor, cu Martin:
    -Martin, Martin, nu vrem să pleci în condițiile-astea de la școală. (zice profesorul, vizibil iritat)
    -Nici eu nu vreau să părăsesc în ”condițiile”-astea școala, dar discursul îl vom citi așa cum este scris.
    -Dragul meu, gândește-te că în scurt timp vei termina școala, va trebuie să-ți alegi o profesie, să iei decizii, să fii o persoană responsabilă. Nu poți să continui să te joci ca un copil.
    -Bine, bine…perfect.
    -Și când m-ați învățat să aleg?

    Alexander S.Neill:”Educația fără libertate, are drept rezultat o viață neîmpinită.”

    ”Viața e plină de posibilități și trebuia să învățăm să alegem. De aceea, întreg materialul educativ trebuie în așa fel organizat, încât să învețe copiii să ia decizii. Un mediu care să conțină toate elementele necesare, în care să se poată mișca, să poată descoperi, să poată atinge, să poată să urmeze propriile impulsuri fără ca nimeni să-i spună ce are de făcut.”

    ”Acolo unde elevii pot alege obiectele de studiu, sunt ei înșiși cei care propun activități, se organizează singuri. Acel loc este școala deschisă, unde elevii nu trebuie să se justifice, unde fiecare este el însuși. ”

    ”Atunci, cel care dorește, intră aici, cel ce vrea, intră. Atunci, copii cu vârste diferite, mânați de propriile interese, intră aici. ”

    (Da, este o idee bună. Cei mari să-i lase pe cei mici în cercul lor de la bun început, până se stabilesc ierarhiile și se impune un respect firesc față de cei mai mari ca vârstă care pot fi și lideri, și față de cei mintoși (care pot fi și de vârstă mai mică), toți având aceleași interese și același obiect de studiu care este/a devenit interesant pentru toți, iar transmiterea informației dobândite de fiecare (d)intre ei/subiect, prin discuții (uneori aprinse și în contradictoriu), să dea naștere la o dezvoltare, și-a informației, și-a grupului interesat pe o anumită temă.)

    ”Libertatea de a putea învăța despre ceea ce-și doresc, fiecare lucru la timpul potrivit, ceea ce nu-i interesează, rămânând deoparte. ”

    ”Faptul de-a alege, îi face să-și dea seama de ce anume au nevoie. ”

    ”Într-un fel, proiectele le permit să încerce diferite opțiuni și de-a avea la sfârșitul procesului, o imagine mult mai clară despre sine. Copilul își va găsi drumul vieții și siguranța că, de va fi cizmar sau medic, îi va fi bine pentru că o face din dragoste și cu plăcere. Înțelegi ce vreau să spun? ”

    ”Nu se poate învăța libertatea doar teoretic, și când se termină școala să fim liberi. ELEVII TREBUIE SĂ FIE LIBERI ÎNCĂ DIN TIMPUL ȘCOLII.”

    ”Dacă unul nu poate decide ce vrea să încerce, cum alege să trăiască, i se pun multe limite în procesul învățării.”

    ”Doar atunci când ai libertatea de-a alege, îți simți respecată autonomia individuală, și vei ști ce trebuie să cunoști pentru a te realiza.”

    ”Copiii care nu ajung să atingă aceste nivele de independență, devin copii dependenți de alte persoane și vor face mereu doar ceea ce vor alții.”

    (Corect din păcate, fiindcă dependența înseamnă handicap indus (dacă nu fizic, cel puțin mental, emoțional, spiritual…) chiar dacă omul este întreg și capabil să-și poarte singur de grijă, pentru că a fost amputat de aripi atunci când acestea abia i-au mijit, nelăsând să crească și să se minuneze de ele, să-și facă și să facă aer cu ele celorlați răcorind frunți înfierbântate sau trupuri obosite, nici să se ridice în zbor (măcar cu mintea) în înalturi…așa, chiar dacă exemplarul era frumos și promitea… a fost lăsat doar să se târască între limitele (de orice fel) impuse de alții!
    Unora dintre aceșita, datorită purtării de grijă a cuiva, își pot redobândi încrederea și stima de sine, ițindu-li-se niște aripi…ori zdravene, în toată splendoarea, ori firave, diafane, DAR tot aripi!
    Este un fel de șansa-a-doua sau o reînviere, așa cum liliacul mai înflorește odată și toamna! Ce-i mai rău, este că (auto)limitații mutilați (de alții), impun (la maturitate) ca normă de (con)viețuire auto-mutilarea, vrând parcă (conștient sau nu…) ca toți să fie UNA cu ei, și-aici mi se pare grav…și-i găsești și-n familii, la școală, în societate, la serviciu, în politică, administrație…unii, chiar șefi aleși de LIDERI care recunosc specia, dar sunt aleși pentru obediența de care dau dovadă, de auto-limitarea în limitarea celorlați care au aripi!)

    Apreciază

  22. ”În primul rând, trebuie să cunoști, pentru a-ți rezolva problemele singur.”

    ”Eu sunt cel care propun, realizez, obțin…acesta este un lanț de ”putere de decizie, voință, liberatea de-a alege. După ce-ai devenit responsabil față de propriile obligații, poți tinde spre acea libertate, bine înțeleasă. ”

    ”Probabil, cea mai mare provocare este tendința de-a controla în permanență activitatea copilului. Singurul mod de educație pe care îl cunoaștem, este acela de a-i spune celuilalt CE și CUM să facă, având puține posibilități de-a acționa pe propria răspundere. De multe ori în clasă, întreb ce-ar vrea să facă, și nu știu ce-și doresc.”

    (Păi dacă-s disciplinați să nu miște-n front, să nu gândească decât ce vrea profesorul și să-și ascundă impulsurile, gândurile ivite pe moment…)

    ”Sunt obișnuiți să fie conduși, ”haideți să facem asta, haideți să facem altceva.”

    ”În general, profesorului îi revine sarcina de a conduce ora de clasă. Fără-ndoială, în acest mod lăsăm copilu să participe activ: un profesor ce nu doar dictează lecția, ci coordonează grupurile și îi îndrumă. Îi ascultă și le oferă libertatea de a se exprima. Profesorul face propunerile, nu impune, ci propune. ”

    ”Nu e vorba de cine are autoritatea. Elevul trebuie să înțeleagă că el are autoritatea asupra propriei vieți. ”

    ”Credem că notele sunt subiective și imperfecte, în primul rând pentru că nu toți profesorii au aceleași sisteme de evaluare. La prezentarea unei lucrări, ar trebui întrebat copilul cum se simte, dacă e satisfăcut de ceea ce a făcut, sau dacă ar fi putut s-o facă mai bine. ”

    ”Copilu are control asupra propriei învățări, își urmărește progresul, știe unde a ajuns, la ce capitol, în ce stadiu se află.”

    ”El își cunoaște drumul și singur își dă seama de cum evoluează. EI DECID CÂND SUNT PREGĂTIȚI PENTRU URMĂTORUL NIVEL.”

    ”Nu există examen de absolvire, ei singuri văd când termină de completat lucrarea pedagogică, și se ia decizia de a pleca. În unele cazuri, sunt referate pedagogice care urmăresc procesele, altele lucrează cu relația permanentă între educatori, elevi și părinți. Această perspectivă schimbă radical modul nostru de a înțelege evaluarea.”

    ”Dacă într-adevăr ne interesează să învățăm respectând ritmul și motivația fiecăruia, e important să verificăm necesitatea examenelor și-a notelor.„

    ”Nu există note pentru a vedea cine e mai bun sau nu, trebuie urmărită dezvoltarea copilului.”

    (O.K. Eliminând notarea, NU și ”examenele” (mai degrabă o transformarea a termenului care induce fiori sau silă, într-o auto-examinare a elevului (scris și/sau oral), la care se ”supune” de bună-voie pentru a se verifica pe sine, o examinare văzută/auzită și vizată de către profesorul evaluator care, prietenește, nu cu aere de zbir, îi poate spune unde se poziționeză în legătură cu informațiile, cunoștințele dobândite, făcând referire și la calitatea însușirii și-a exprimării lor. Partea frumoasă a unui astfel de ”examen” vine din faptul că nemaifiind impus și ne-notat…nu se mai aleargă după o recompensă, decât poate după aprecierea profesorului pe care va căuta să-l copieze, să-l egaleze în cunoștințe, de nu , chiar și să-l întreacă!)

    ”Îi observi emoțiile, evoluția, relațiile sociale, gradul de independență…spre aceste aspecte trebuie îndreptată atenția în ședințele noastre”

    ”Aceste lucruri trebuie comunicate când ne reunim cu familiile elevilor, nu o evaluare a cunoștințelor, a comportamentului, acestea nu se evaluează. Există o acompaniere a celuilalt.”

    ”Școala se transformă, devine un spațiu deschis, o școală a porților deschise, experiențelor noi, întregii comunități. Conflictele și situațiile sociale fac parte din școală, și aceasta devine un centru educativ, unde fiecare dintre noi, învață de la celălalt. În acest fel, nu există bariere între vârste, doar experiențe trăite de noi toți.”

    ”Școala n-ar trebui să fie împrejumuită, VISUL MEU ESTE SĂ FIE UN ORAȘ ÎNTREG. (nebunul….:) Adică, un oraș unde toți locuitorii participă la procesul învățării. În care tu intri și simți o atmosferă relaxată și multă liniște.”

    Apreciază

  23. ”Unele persoane desfășoară o activitate, unii se uită printr-un telescop, alții citesc, alții fac experimente. Grupuri, grupuri, colaborând pentru un obiectiv bine stabilit, știind încotro se îndreaptă.”

    ”Școlile din mediul rural, se văd adesea nevoite să aibă clase cu copii de vârste diferite. Se spune c-ar fi un dezavantaj, dar din contră, învățarea se intensifică prin experiențe, trăiri și valori umane, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Se întâmplă ca adesea, aceste școli mărginașe, să aibă un tip de educație completă ce nu o întâlnim la școlile din orașe, unde se insistă pe separarea copiilor pe vârste. Această izolare temporală, ne face să avem în școli, elevii separați pe generații. Atunci, aici sunt copiii de 6 ani, de 7, 18. Nu-i așa? De-a lungul evoluției, a existat un contact permanent între generații, copiii cu bunicii, bunicii cu părinții, toți la un loc. Și acolo copilul a învățat, și a învățat foarte bine…”

    (Nu mi se pare firesc să bagi începători cu avansați, datorită celor mici care vor pune întrebări sau au multe nedumeriri, ceea ce-i va ține pe loc pe cei mai mari ca ei, iar ca să nu-i țină pe loc, rolul celor mici să fie redus numai de stadiu de spectatori docili până ajung la rându-le și ei mari? Profesorul face vorbire despre cadrul familial de pe vremuri, care-i altceva! Nici bătrânii numai sunt ce-au fost, părinții nici atât, iar copiii au nevoie de o atenție destul de mare (ca să nu zic exclusivă), acordată măcar din partea unuia dintre părinți (mama în special) care are serviciu, plus treburi casnice! Aaaaa…altfel ar sta treaba dacă bunica n-ar sta lipită hipnotizant de Tv, bunicul nu și-ar face veacul jucând table ori band o bere la colț de bloc, iar părinții i-ar face copilului, frați, surori…care-i cel mai mare DAR pe care li-l pot oferi copilului lor pentru/pe viață…așa, s-ar crește unul/a pe altul/a cum era pe vremuri, iar bătrânii ar avea înțelepciunea și aerul de bunici în adevăratul sens al cuvântului, ca-n poveștile de odinioară!)

    ”Nu erau separți pe clase, erau cu toții la un loc. Atunci mergeam toți la pădure, munceam, făceam proiecte împreună. Copii cu vârste diferite, toți în aceeași școală..”

    ”Contactul între generații favorizează dezvoltarea și gândirii și activității practice, prin experimentele de zi cu zi. E dinamic, plin de viață.
    Sunt școli cu clase integrale, ce adună copiii la fiecare 3 ani, altele au clase unde diferența este de chiar 6 ani între elevi, în altele vedem adolescenți împreună cu cei ce abia încep școala.
    De asemenea, există multe școli ce au păstrat modelul separării, dar în care copiii se pot schimba de grup, după necesități și activități. În general se aleg copii de vârste apropiate, dar sunt unii copii mai maturi ce desfășoară activități mai complexe, unindu-se altor grupuri, mai numeroase, sau cu elevi de vârste mai mari.”

    ”Un copil ce nu poate înainta la o materie, o poate face la alta. Să nu existe întreruperi, să fie ca o apă curgătoare ce găsește o piatră și nu se oprește așteptând, ci caută un loc pe unde să treacă mai departe.”

    ”Aceasta permite ca un copil bun la o materie, să fie cel care să le arată celorlați ajutându-i în domeniul respectiv. Și în același timp să învețe de la un coleg care e mai bun la altă materie. ”

    ”Fiecare dintre noi poate deveni un stimul pentru celălalt, numai la momentul potrivit. Atunci, mulți dintre copii pot deveni un stimulant în procesul de învățare, nu neapărat un grup sau cineva anume.”

    ”E o interacțiune frumoasă să vezi cum cei mari au grijă de cei mai mici, cum îi ajută să-și schimbe hainele, să-și pună încălțămintea. Este de fapt vorba de a învăța a conviețui, a învăța…a lucre în echipă.”

    ”Care este obiectiul educației? A învăța? A învăța, ce? Cunoștințe? Sau a dezvolta abilități umane ce se pot învăța doar prin relații interumane, în timp, prin activități comune, prin comunicare, a te privi și a te recunoaște, cu iubire.”

    Se aud oameni vorbind…în curtea școlii, Martin, Mihaela și alți colegi care scriu ceva pe niște hârtii:
    -Ce se întâmplă?
    -Nimic, Sebastian, ieși! (spune o fată)
    -Nimic? Ei scriu ceva acolo.
    -Nu interveni!
    -Bine, dar vreau să știu! (face pasul peste acele hârtii, vrând să le calce în picioare și-atunci încep să se-mbrâncească…țipete)
    -Ce se întâmplă, ce se întâmplă? Întreabă directoarea…
    -Nu se întâmplă nimic.
    -Cum nimic?
    -Cristina, te rog, ia-i de-aici!
    -Sebastian! Tu rămâi aici, și tu la fel…
    -Ce credeți voi că înseamnă școala?
    -Pot să spun ceva?
    -Nu, acum nu, Mihaela. Aici e un haos.
    -De ce râdeți?
    -De afișele-astea.
    Abia atunci directoarea începe să privească în jos, la ele…
    -Ce sunt astea?
    -Sunt niște afișe ce vrem să le lipim, deoarece nu ne lasă să citim discursul.
    -Nici să nu gândiți. Așa-ceva, nu! Credeți că puteți face orice? Că puteți afișa orice? Nu, copii, în școală, sunt reguli. Lumea întreagă este un haos, viețile voastre sunt un haos. Pentru asta trebuie să avem un pic de liniște, calm, siguranță. Școala vrea să pună un pic de ordine, înțelegeți? Ordine!

    Humberto Maturana: ”Toată experiența umană are loc prin conversații și în acest spațiu unde se creează realitatea, trăim.”

    ”ÎNTOTDEAUNA A EXSITAT TEAMA DE A FI LIBER, IAR ÎN LIPSA UNEI AUTORITĂȚI, SĂ NU SE GENEREZE DEZORDINE SAU LIPSA DE DISCIPLINĂ. Ce se întâmplă este că la școală, disciplina se înțelege ”trebuie să te comporți cum vreau eu”, de fapt, disciplina te învață cum să te comporți. Adică, o persoană disciplinată e aceea ce a învățat să se comporte, a învățat regulile de comportare. ”

    ”Se pot diferenția 3 tipuri de disciplină: DISCIPLINA AUTORITARĂ, de obicei cu reguli stricte stabilite de către o autoritate conducătoare. DISCIPLINA FUNCȚIONALĂ, unde regulile provin din experiențe reale, putând fi modificate și stabilite de comun acord cu întreg grupul. Acest tip de disciplină, e stabilit de întreaga comunitate. Și ultima, AUTO-DISCIPLINA, unde fiecare e conștient în a-și construi propriul comportament. Ei vor învăța ce este respectul, într-un mod ușor și natural.”

    Apreciază

  24. ”Lucru care, fiind cu toții așezați în bănci, cu un adult ce-i va dirija, aici nu e o învățare a limitelor sau a respectului față de ceilalți, ci doar supunere. De fapt, li se impun niște limite în a respecta pe celălalt, lasă-l să lucreze, dă-i voie să lucreze. Ei înțeleg perfect că un comportament ce împiedică desfășurarea unei activități este: ”Așa ceva nu poți face”.

    ”Nu trebuie explicat nimic atunci când se interacționează cu celălalt. Nu se poate lucra dacă grupul de alături face prea mult zgomot, și invers.”

    ” Copilul trebuie să devină responsabil de consecințele produse de comportamentul său. ”

    ”Acea persoană ce se poate controla, ce poate gândi sau reflexiona, în realitate, nu are nevoi de o limită externă pentru a obține ce vrea.”

    ”Nu putem cere unui tânăr să ia o decizie importanță despre viața, comunitatea sau țara sa, dacă întotdeauna noi suntem aceia care dedicem cu ce să îmbrace când se duce la școală, ce trebuie să învețe sau să facă în viață…” (Deci, de vină adulții)

    ”Acești tineri vor fi nevoiți să ia decizii într-o societate aflată în continuă schimbare, după noile necesități, păreri și forme de a înțelege realitatea. Același lucru s-ar putea întâmpla și la școală, unde regulile să fie adaptate învățării, necesităților și părerilor copiilor. Pentru a ajunge aici, trebuie să revizuim structurile de conducere a școlilor în care să existe o autoritate funcțională, administrativă, de organizare, nu de conducere.”

    ”Când ai curajul să înfrunți această autoritate data făcută, poți produce un proces mult mai bine. ”
    ”Câteodată le cerem părerea, dar în final nu știm dacă vor ține cont de ea sau nu. Eu aș zice s-o vedem împreună. Luăm o situație și zicem: ” Bine, să ne gândim împreună. Care e ideea ta? ” ”Nu, să vedem împreună ideea ta și-a mea”

    ”În natură există cooperare. Viețuitoarele ce colaborează între ele, sunt cele care supraviețuisc mult timp. Organismele ce cred că pot trăi singure, nu supraviețuiesc.”

    ”Atunci e foarte important să începem să ”construim” cetățeni mai buni încă de pe băncile școlii. A colabora cu ceilalți, dacă nu se învață încă de la școală, după aceea e mult mai greu. ”

    ”Pentru că ei înșiși, prin conversații și dialogul în colectiv, ajung să scoată în evidență ceea ce au nevoie pentru a conviețui într-un spațiu comun.”

    ”Profesorul/coordonatorul va fi cel care supraveghea realizarea programei, iar toate problemele minore ale acesteia, le vom rezolva cu toții.”

    ”Copiii trebuie să învețe să lucreze în grup, să-l asculte pe cel de lângă el, să accepte idei diferite de ale sale chiar dacă nu e de acord, să nu utilizeze forța în rezolvarea conflictelor, să ia decizii în grup, să ajungă la un acord…”

    ”Cred că atunci când copiii se simt siguri și respectați, sunt într-un spațiu de armonie și echilibru, ei, în general nu (vor) căuta să treacă barierele impuse, mai ales dacă au luat naștere din cooperarea lor luată în colectivitate.” (cred că-i valabil și pentru maturi, nu numai pentru copii.)

    ”De exemplu, dacă e o problemă, convocare. În adunare se vorbește despre ce s-a întâmplat, NU se cercetează dacă s-au încălcat regulile, dacă e bine sau rău. Se vorbește despre situație, despre rezolvarea ei. ”

    (Da și Nu! Dacă s-a ivit o problemă, poate s-a ivit tocmai din pricină de încălcare (voită sau nu…) a unei reguli (stabilită pe hârtie sau subânțeleasă) care a tras după sine răul, că ”binele” nici nu mai ajungea să fie invocat în ședință/convocare, nu? Iar în procesul rezolvării ei, a problemei, fie din pricină de încălcare a vreunei reguli, fie din pricină de neanticipare a ivirii involuntare ȘI-a unei astfel de ”probleme”, să fie făcută nepătimaș, aici e de fapt ESENȚA, pentru ca mustrarea (pe bună dreptate sau nu…) să-l facă pe cel ”greșit” să nu se rușineze/jeneze excesiv, dar nici să se culce pe-a dreaptă, cum că în definitiv nu s-a întâmplat nimic.)

    ”Există adunări, ședințe, nu contează cum le numim, în care se iau decizii în colectiv, în care copiii care-au atins maturitatea și dorința de a participa, o pot face. ”

    ”În aceste adunări, profesorii nu avem drept de vot, elevii au drept de vot și decizie, NOI DOAR PUTEM DA SFATURI. Atunci participăm la întrunire, dar ei sunt cei care decid. ”

    ”În unele locuri se formează ”guverne”, cu structură complexă, în altele, sunt adunări încă din ciclul primar și chiar spații pentru a reflexiona despre necesitățile și conflictele care apar. În toate, copiii iau decizii despre realitatea lor (foarte tare!), stabilesc reguli, uniformele, rolul fiecăruia, propuneri educative, proiecte, și-n unele cazuri, pot alege chiar și profesorii…”

    (Ei, dacă se întâmplă așa… atunci, cât sunt ei de copii, ei înșiși vor căuta să-și respecte propriile reguli, promisiuni, iar uniforma aleasă de ei o vor îmbrăca cu drag, și nu cu silă, din obligație. În privința alegerii profesorilor, NU cred că-și vor alege neapărat dintre cei ”moi”, slabi de caracter, ci dimpotrivă, dintre cei pe care-i vor simți puternici, informați dar iubitori de copii, pentru că nu-i totuna să asculți de unul/a care-ți face hatârul de dragul tău de i te poți sui și-n cap, și alta e să asculți de cineva cu autoritate, dar care nu face caz, și nici abuz de ea.)

    ”Trebuie să înlăturăm frica, să avem curajul de-a echilibra un pic mai bine balanța și să avem încredere în copiii și adolescenții noștri.”

    ”Totul se întâmplă într-un anume haos, dar fără îndoială că este un haos constructiv unde predomină o bună cooperare între persoane.”
    ”Să lucrăm așezați în cerc, pe salteluțe sau pe covorașe pe jos. ÎNTR-UN CERC ÎN CARE TOȚI SUNTEM EGALI, SUNTEM LA FEL, NE GĂSIM LA ACEEAȘI DISTANȚĂ UNUL FAȚĂ DE ALTUL, ȘI NE PUTEM VEDEA. În aces caz, se poate dialoga despre orice obiectiv, se poate reflexiona în grup, pe perechi sau în grup.”

    ”Se învăță a ajuta, a avea grijă de celălalt, ca o formă de a trăi. În cazul unei neînțelegeri între copii: ”Să vedem ce-a făcut el, dar tu?” E ca și cum am recunoaște că amândoi sunt responsabili în conflict. Să mijlocim pentru ca ei să ajungă la o înțelegere, iar fiecare să devină responsabil pentru partea sa din conflict.”

    Apreciază

  25. ”Să-nțeleagă că și celălalt, ca și mine, crede că are dreptate și de-aici, să căutăm o rezolvare. (sau un compromis?) O să fie o persoană care se bazează pe dialog, pe cooperare, și va construi o legătură pe viață cu colegul său.”

    ”Mare parte din aceste experiențe, fie în școală sau nu, se văd obligate a funcționa în afara sistemului ce le neagă și le exclude. În unele cazuri copiii dau examene pentru a-și verifica cunoștințele, dar în altele nu li se permite o confirmare a acelor cunoștințe. ESTE NECESAR CA O DIPLOMĂ SĂ NE SPUNĂ CEEA CE ȘTIM?”

    (1. Da, în condițiile în care reflectă realitatea punerii în practică a ceea ce s-a dobândit prin efort susținut și de-o parte și de-alta (profesor și elev), cu toate că în zilele noastre, 2. reprezintă doar un avantaj material din punct de vedere bănesc pentru poziționarea pe/într-o anumită funcție, datorită anilor în plus petrecuți la școală spre deosebire de alții, cu toate că mulți proști cu diplomă se-arată azi, unii, chiar doctoranzi…nereflectând realitatea cunoștințelor dobândite, 3. O diplomă obținută acum, ”justifică” doar timpul petrecut la școală prin predarea (redarea mot-a-mot) a profesorului a unor materii care-au fost chipurile înregistrate/înmagazinate ca bagaj de cunoștințe de către elevi în procent de cel mult 6%).

    ”Obținerea unui titlu e o probă că noi am terminat cu brio educația noastră? Oare există o educația care să aibă sfîrșit? Sau să fie un succes care nu are de-a-face cu a învăța că 2 plus doi fac patru, ci mai degrabă cu a-ți descoperi adevărata vocație, rolul tău în viață? Când tu îți cunoști drumul, poți închide ochii, respiri profund și știi pe unde trebuie să pășești.”

    (Psihologii vor avea/au un cuvânt greu de spus în fața dascălilor și-a părinților în privința copiilor lor pe care adesea, mai mult îi intuiesc, nu îi cunosc cu adevărat. Testele de temperament, de personalitate, de inteligență, le pot spune celor mari cu ce dar au fost înzestrați piticii și cam spre ce-ar fi indicat să fie lăsați să studieze cu precădere, încurajați fiind și sprijiniți de cei mari, cruțând astfel, din timpul buchiselii (din plăcere), cu timp și pentru delectare prin jocuri sau sport care nu-i vor mai face să urască școala pentru că nu mai au timp și pentru altceva.)

    ”EDUCAȚIA NU ARE SFÂRȘIT, pentru că ESENȚA NOII EDUCAȚII este AUTOEDUCAȚIA. FINALUL ESTE ATUNCI CÂND ELEVUL DEVINE MAESTRU. (Superb spus!)
    Când învață din interiorul său, învață! Și învață și din exterior, formându-se un flux în care educația e-ntr-o continuă mișcare: intră și iese din interior!
    (Adică primește din exterior informația, o rumegă interior și-o dă afară prelucrată, chiar îmbunătățită)
    Elevul nu e doar cel care primește, se transformă într-o sursă. ”

    ”Atunci acea idee a școlarizării, de ”a învăța ca să devii cineva în viață”, de ” a studia pentru a promova”, acea idee precum că studiile sunt unica posibilitate de avansare social-economică, nu sunt chiar așa de adevărate. ”

    (Ei, nu?! Până la proba contrarie, când cei care te-au angajat (seniorii) își dau seama cât parale faci în/pe meseria aleasă (super-diplomatizată), ești văzut altfel de către ceilalți, chiar dacă n-o meriți, diploma fiind ”de vină”, apoi costumul purtat, aerul de superioritate, contul din bancă, relațiile babacilor, tupeul….)

    ”Acum câteva decenii a apărut un curent critic la adresa școlarizării…educatori, pedagogi, sociologi, cereau o educație în afara instituției numită școală, în sânul familiei și-a societății.
    În urma acestor critici, au apărut modele de educație fără școală, acasă…iar cu timpul urmând să apară forme de auto-educație, rețele de învățare autodidactă, și educație în grupuri.”

    ”Încercăm să-i învățăm despre viață, călătoresc cu noi, facem diverse activități împreună în care în mod normal copiii nu au acces. ”

    ”Încercăm să dezvoltăm autocunoașterea, recuperarea autonomiei, a siguranței individuale. Eu îl văd sigur pe el, cercetează mai mult decât studiază, pentru că îi place să învețe.”

    ”Considerăm acest tip de educație fără școală, un tip de educație ce l-am putea numi auto-învățare pe bază de colaborare, învățare auto-dirijată sau învățare liberă.” (Excelent!)

    ”Fără îndoială, există atâtea tipuri de învățare în casă sau fără școală, specifice fiecărei familii ce o practică. Pornind de la experimente realizate de educatori și profesori, precum și în familii religioase sau în sate mărginașe, aceste experiențe îmbogățesc educația și modul de a înțelege procesul învățării. Dar pentru asta, este nevoie ca toate să fie libere, să poată exista. ”

    ”Eu cred că nu se poate obliga, libertatea nu se poate obliga, dar se pot deschide noi orizonturi, noi posibilități pentru ea. Și, dacă jumătate din populație vrea educație de stat, s-o aibă, dar dacă cealaltă jumătate vrea 30 de tipuri de educație, așa să fie! ”

    ”Noua orientare educațională ar trebui să fie un loc unde fiecare să poată experimenta și să descopere lucrurile ce îi plac sau nu, pentru ca apoi să le dezvolte.”

    ”De-aici propunerea mea de-a DEȘCOLARIZA ȘCOALA, adică: a renunța la tot ce înseamnă școlarizare, asta însemnând renunțarea la tot ceea ce împiedică elevii să învețe. ”

    ”Nu trebuie să fie neapărat la școală, s-ar putea realiza în cluburi, organizații, etc…adică sunt nelimitate locurile unde putem realiza această educație.”

    (Acuma văd că se alunecă deja pe altă extremă! Dacă cuvântul ”școală” este/a devenit demoni(t)izat din pricină de eșec, noile întâlniri pentru învățare (vezi cluburi, organizații) vor avea aceeași amprentă negativă în timp, dacă nu se schimbă din punct de vedere calitativ CEVA!
    Apoi, balastul, tot ceea ce forțează/obligă spre înmagazinare de cunoștințe (facultative multe), numai pentru a avea programa școlară încărcată, implicit profesori (mulți) și plătiți corespunzător, mai bine s-ar (re)înființa CASTELE – măcelarilor, funcționarilor, medicilor, învățătorilor, bucătarilor, muzicienilor, guvernantelor, croitorilor, academicienilor, militarilor, etc…în felul ăsta, cei care nu vor să perpetueze meseria din tată-n fiu, să sară în/spre casta spre care are aplecare din fire, urmând ca, după niște ani petrecuți în urma și umbra meșterului/maestrului ca ucenic/calfă, ajutat de talantul înmulțit ușor, cu plăcere, să dea alt MEȘTER sau MAESTRU de care este nevoie în familie și/sau societate!)

    Apreciază

  26. Arată în consiliul profesoral probabil…apare profesoara Cristina care a dispersat elevii din curtea școlii atunci când voiau să lipească afișe pentru că nu li s-a dat voie să-și susțină punctul de vedere în fața tuturor, directoarea, profesorul (primul) din discuția cu Martin și Mihaela, plus încă doi:
    -Sunt adolescenți, vă rog…nu putem să dăm importanță la asta ( spune profesoara Cristina). Și eu la 18 ani voiam să schimb lumea , dar nu se poate.
    -Nu, nu, nu e vorba de asta. Mi se pare că ceea ce spun elevii e bine. E o critică a sistemului educativ, să n-o luăm ca pe ceva personal, vă rog…
    -Trebuie să iau o decizie (spune directoarea). Îi lăsăm sau nu să citească discursul?
    -Uite, Alicia, dacă îi lași să citească discursul, îți vei pierde din autoritate.
    -Nu pot face ce vor, nu pot.
    -Și cu timpul, copiii vor uita.
    -După aceea vorbesc eu cu ei și le explic de ce nu-l pot citi.
    -Nu, nu e asta. Nu e vorba dacă îi lăsăm sau nu să-l citească. Mi se pare că trebuie să ne gândim dacă are vreo importanță ceea ce spun ei. Sunt lucruri profunde, nu e orice.
    -Pentru că toți am citit discursul, iar ceea ce vor elevii este o schimbare în procesul educațional, o îmbunătățire a lui.
    Cred că dacă vom fi în stare să modificăm ceva în activitatea de zi cu zi, atunci elevii își vor schimba și ei atitudinea.
    Cred că acesta e un prilej favorabil ce ni se oferă.
    Și, dacă nu suntem capabili să-l detectăm, poate că îi subestimăm un pic.
    Întrebarea este: Suntem capabili să profităm de această ocazie?
    Suntem pregătiți pentru schimbare?

    Olga y Leticia Cossettini: ”Încetul cu încetul au început să renuțe la măștile false ale școlii normale. Cu vocea și privirea blânde, s-au așezat printre copii pentru a vorbi cu ei și a-i asculta.”

    ”Nu e important maestrul ce va susține ora, ci doar un îndrumător ce-i va însoți în procesul de învățare într-un grup de persoane care nu știu nici mai mult, nici mai puțin decât el.”

    ”Profesorul va trebui să înțeleagă că este un ghid ce va îndruma, ce va crea posibilități pentru ca elevul să cerceteze, să desfășoare activități și să se simtă motivat și interesat. ”

    ”Deci, din punctul meu de vedere, termenul de educație este confuz, arogant. De exemplu, educație vine de la ”educere”, care înseamnă ”a scoate”.

    ”Dacă eu sunt profesor, obiectivul meu este ca elevul să extragă ceva, să dea ce are mai bun, și acest lucru este arogant pentru că eu…e un pic cam violent ca tu să scoți ce ai mai bun din tine, folosind educația drept mijloc. ”

    (Adică ”scoaterea untului din elev” nu trebuie să fie violentă, ci soft  cu toate că, dacă vrei performanță – mai ales în sport, spre exemplu – forțarea limitelor ÎN DEPLINĂ CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ ȘI INTERES, mai ales pornite din buna-voință și în împreună lucrare cu antrenorul/pedagogul/profesorul, fără a forța limite ce ar amenința sănătatea fizică sau mintală, de ce nu?! Perfecțiunea-n sport, artă se câștigă numai prin efort dur, susținut! Dacă nu e să iasă un performer din tot efortul ăsta, își va da seama la timp, și elevul, și supraveghetorul și-atunci…se alege!)

    ”Propun să supraveghem cu o atitudine plină de atenție și interes, în loc să educăm. Se poate educa în mai multe moduri, dar a avea grijă de cineva doar într-un singur fel.”

    ”Cu o capacitate de a accepta cursul natural al vieții, și nu a simți mereu necesitatea de a preda lecții. În acest sens, se poate abandona ideea de omnipotență ce caracterizează acei profesori care cred că trebuie să le transmită elevilor informații importante.”

    ”Doar prin recunoașterea propriilor carențe, defecte și o atentă observare, putem să înțelegem fiecare copil în parte, fără a fi un obstacol în dezvoltarea sa posterioară (școlii, probabil).”

    ”CHEIA NU SE GĂSEȘTE ÎN MATERIALELE DIDACTICE, ÎN METODELE DE PREDARE, CONȚINUTURILE DIDACTICE SAU ÎN PLANIFICĂRILE ȘCOLARE, CI ÎN MODUL CUM SE FORMEAZĂ RELAȚIA PROFESOR-ELEV, prin felul în care se percepe educația, rolul acesteia în viață, în copilărie și în învățare.”

    ”Putem să avem mii de profesori bine pregătiți, să cheltuim o grămadă de bani pentru achiziționarea de materiale didactice și noi metode de educație, dar SECRETUL se găsește în PRIVIREA FIECĂRUIA DINTRE NOI – cum îi privim pe ceilalți, cum ne uităm la ceea ce fac, și cine credem că sunt ei.”

    ”A-ți deschide inima, a vorbi limpede și sincer. Doar de asta au nevoie copiii, fiindcă începând de-aici, e comunicare…TOT CE PERCEP SINCER ȘI ADEVĂRAT ÎN TINE, EI RESPECTĂ!”

    ”Un profesor ce nu-și schimbă atitudinea, ce nu crede în ceea ce face, e foarte greu să obțină rezultatele dorite. Orice schimbare se bazează pe a pune la îndoială ceea ce cred la un moment dat, și asta produce frică.”

    ”Adică nu pot să mă schimb susținând în continuarea aceleași idei, și în consecință, într-un mod simbolic îmi văd sfârșitul aproape, IDEILE MELE TREBUIE SĂ DISPARĂ PENTRU A LE ÎMBUNĂTĂȚI. ”

    ”A învăța înseamnă a se afla într-o continuă transformare, și cu greu putem colabora în a-i învăța pe alții dacă nu suntem în stare să ne învățăm singuri și să înfruntăm schimbarea internă a propriei noastre ființe.”

    ”Există un tip de pedagogie ”logosofică” (învățare bazată pe experiență și cunoaștere proprie), care recunoaște acest lucru, ca fiind natural. Nu se poate da ceva ce nu se posedă, adică tot ce vrei să înveți pe altul, trebuie să-l fi trăit tu, să-l fi experimentat tu întîi.”

    ”CEEA CE SE ÎNVAȚĂ AZI, ÎȘI ARE ORIGINEA ÎNTR-O EDUCAȚIE REPRESIVĂ. Cu alte cuvinte, educatorii nu știu cum să-și controleze propriile emoții și trăiri, și în consecință, nu sunt capabili să-și învețe elevii cum s-o facă. ”

    ”Fiecare generație are o responsabilitate, pentru mine foarte importantă: DE A FI UN EXEMPLU, UN MODEL DE VIAȚĂ CÂT MAI COMPLET POSIBIL.”

    ”Formarea educatorilor/învățătorilor/profesorilor se face într-un mod prin care sunt convinși că educația este așa, și-atunci nu-și mai pun întrebări în privința educației, dar nu sunt fericiți, nu merg relaxați la școală, nu-și fac meseria cu plăcere.”

    ”Este foarte important să observ ce simt atunci când sunt în fața clasei și predau. Sunt liniștit, mă simt calm sau tulburat?”

    ”Schimbarea, atât în ceea ce privește educatorul, cât și părinții, se găsește în propria persoană, capacitatea de a descoperi dincolo de ideile și educația pe care au primit-o. În consecință, este necesar un efort mare, foarte mare…”

    ”Este un drum al auto-cunoașterii, un profesor pentru a fi un bun educator, trebuie să se găsească într-un continuu proces de auto-dezvoltare.”

    ”Este o meserie profundă, (este o vocație, nu meserie…) cu sensibilitate, conștiință, armonie, bucurie, în a te numi profesor. ”

    ”Pentru că dacă profesorului îi este frică de ziua ce urmează, înseamnă că se îndoiește de capacitățile sale, și nu va putea fi un bun îndrumător pentru elevi.”

    ”DACĂ LA ȘCOALĂ NU EȘTI FERICIT, NU EDUCI”. (Cel mai tare e tipul ăsta, fiindcă realizează că, nu numai ce predai este important, dar și modul cum predai, alături de starea ta sufletească (de spirit) care se transmite elevilor, rezonând la unison cu tine sau, împotriva ta!)

    ”Atunci și profesorul trebuie să iubească toate experiențele de până acum, ca să fie capabil să le transforme.”

    ”Când într-adevăr se stabilește o legătură cu copiii, se iese din clasă întinerit, nu obosit, pleci cu o grămadă de energie.”

    ”Mulți vor să fie învățători/profesori, pentru că vor să fie alături de copii, să se joace cu ei, să-i îmbrățișeze, sau pentru că vor să învețe lucruri noi prin copii.”

    ”Cred că a fi învățător/profesor, e un privilegiu al vieții, pentru că e ca și cum te-ai băga într-un cuptor de faur, ieși alt om…trebuie să fii orb, prea orb să lași să-ți scape această oportunitate de dezvoltare, unde ești în contact permanent cu viața, ca și cum ai fi în sânul naturii.”

    ”Cum va putea un profesor să transmită fericire, realizare personală, dacă el însuși este considerat ca un număr? Școala face cu copiii dar și cu profesorii, același lucru – prin recompense, premii, pedepse, note, limite, birocrație.”

    ”Pentru creșterea copiilor în libertate, avem nevoie de profesori/învățători liberi.”

    ”Profesorul trebuie să-și recupereze poziția. Dar nu pentru că statu i-o oferă, ci pentru că el consideră că e bine așa.”

    ”Asta înseamnă de pildă, ca în școala asta să nu existe un director. Există o conducere comună, unde toți profesorii colaborează.”

    ”Nu poți da vina pe nimeni dacă în urma unei ședințe nu s-a reușit mare lucru, responsabilitatea e a tuturor, pentru că nu există șef, un director sau cineva care să stabilească regulile.”

    ”De fapt, la sfârșitul fiecărei zile ne reunim și discutăm o oră jumătate sau două, despre principalele evenimente ale zilei.”

    Apreciază

  27. ”Nu știu dacă acest lucru ar fi posibil fără efortul profesorilor, învățătorilor. Ne reunim dimineața și după-amiaza pentru a discuta despre copii, problemele lor, pentru a evalua situația și fiecare grup în parte, să rezolvăm vreun incident, dacă este cazul.”

    ”Munca de-a educa, este atât de complexă, încât nu se poate face de unul singur, trebuie lucrat în echipă.”

    ”O educația cu adevărat democratică are încredere în copii, îi lasă să decidă, părinții sunt și ei liberi să decidă și să participe la educația copiilor, în care profesorii/învățătorii să aleagă drumul de urmat în fiecare clasă, în fiecare școală.
    Doar în acest mod putem fi siguri că școala va răspunde direct necesităților fiecărei persoane, familii și comunități.
    În acest fel, nu există o rețetă perfectă, aceeași metodă pentru toți, ci atâtea propuneri câte experiențe libere și autonome există.”

    ”Pe mine, ca profesor, multă lume mă întreabă: care e cea mai bună școală? Care e cel mai bun model? Eu doar atât le spun: ” Uitați-vă unde găsiți iubire, respect…și unde este respect, există posibilitatea de a crea ceva pentru că este (loc) de dialog.” Atunci, într-o instituție unde se poate iubi pe celălalt, a iubi însemnând a-l accepta așa diferit cum este, unde este dragoste, este respect.
    Multe propuneri pedagogice se bazează pe acest lucru, se reflexionează pe acest subiect.”
    (UnCheșule, câtorva dintre intervievați le plac reflexia, nu știu cât și din reflex.

    ”Din punctul meu de vedere s-a făcut o greșeală, foarte des întâlnită în noi oamenii, au crezut că au găsit Adevărul.”

    ”Nu trebuie inventată o nouă metodologie, ci a o transforma pentru a răspunde cerințelor actuale, de a se potrivi acestui grup de elevi sau de profesori. Doar atunci vom avea o adevărată pedagogie.”

    ”Trebuiesc urmate instinctele, împiedicată monotonia, a face un lucru doar pentru a nu întrerupe inerția.”

    (Instinctele? Da ce suntem frate, animale care umblă în pădure după pradă sau este el considerat pradă? Dacă instinctul unuia îi vine să facă ceva, trebuie să-și urmeze instinctul? Haida-de! Poate a vrut să spună despre rolul intuiției în procesul de învățare/procesare/memorare. Iar monotonia vine din neadaptarea din mers a realizării realizărilor ulterioare în privința unor lucruri practice și/sau de-nvățat, ori are de-a face de fapt cu suprainformarea care duce la o supra-aglomerare pe care creierul o rejecteză fiindcă se simte agresat, forțat, bombardat…iar lucrurile făcute din inerție, realizează un automatism ce poate avea loc în procesul de-nvățare, ducând la un moment dat, fie la o dezbărare de anumite automatisme devenite gest-reflex dintr-un lanț de automatisme, care nu sunt rele în sine dar nu mai sunt necesare, fie se face un salt calitativ – conștient sau nu, ce ține de îndemânare, performanță….fizică sau mentală.)

    ”Să se uite tot ce s-a învățat până acum, tot ce s-a spus, toate conceptele, și să se conecteze cu inima. Și, de fiecare dată când vede un copil, să-și aducă aminte că a fost și el copil, și că cel mai mult îi placea să se joace, ce mult voia să i se surâdă, jocuri copilărești, și așa să se conecteze cu celălalt, de la inimă, la inimă.” (ce tare e femeia asta…toată e o inimă mare care bate pentru copii!)

    ”Sincer, cred că educația ține de persoane, dincolo de pedagogii…educația o face omul.”

    Dialog între Mihaela și părinții ei (cred) :
    -Mihaela, trebuie să plec de la muncă pentru o prostie ca asta.
    -Pentru mine, nu e o prostie.
    -Nu știu de ce m-au chemat.
    -Nu știu mamă, niște copii voiau să citească ceva, dar până la urmă, nu i-au lăsat.
    -Ai trecut la toate materiile, nu-i așa?
    -Da, mamă.
    -Bine.
    -Trebuie să înveți, altfel cum crezi că vei intra la facultate?
    -Dar cine ți-a zis că vreau să merg la facultate?
    -Bine, Ion, asta s-a terminat. Ai viitorul asigurat….așa că acum, pleci în vacanță, la plajă…

    Jiddu Krishnamurti: ”Idealurile nu-și au loc în educație, pentru că împiedică înțelegerea prezentului. Fără nicio îndoială că putem fi atenți la un lucru, doar atunci când nu mai alergăm spre viitor.”

    (Nu înțeleg filozofia ăstuia…educația dacă nu-i făcută spartan, cu ochelari de cal, va da loc ÎNȚELEGERII, ACCEPTĂRII EI în virtutea, sau tocmai datorită unor idealuri plămădite pentru viitorul copilului căruia i se acordă atenție ACUM, în PREZENT pentru a nu se plânge în viitor (nici copilul, nici părintele, nici societatea), alergând atunci haotic pentru găsirea unor soluții, pentru că s-a neglijat timpul nefolosit de AZI, la care nu s-a gândit previzionând/previzionant…că pe parcursul educației se schimbă ceva în structura copilului ce va alege să facă în viață altceva, se schimbă macazul, neregretând timpul de azi petrecut în ajutorul găsirii căii celei mai bune pentru el…dacă ceea ce-a spus, se referă la relaxarea implicată în procesul educativ, la evitarea lucrului cu elevul sub stres, atunci da, are dreptate!)

    ”Familia reprezintă totul, de unde venim, este începutul, este locul căreia îi aparținem. Familia este foarte importantă. Pedagogia sistemică spune că principalii protagoniști ai educației sunt părinții, și-atunci, o școală în care legătura cu familia este aproape inexistentă, acea școală se va închide în ea însăși, și ca urmare, procesul de învățare și socializare, se va realiza departe de realitatea fiecărui elev în parte.”

    ”Fără implicarea directă a familiei și-a părinților, nu se poate realiza niciun proiect. Nu familia este de vină pentru slabele rezultate școlare, așa cum susține școala, familia este responsabilă de întreaga viață a aceluia de care are grijă.
    E foarte importantă în formarea personală, pentru că tu la școală, poți face tot ce ține de sensibilizare, de respect, de a-ți valoriza aproapele, dar odată ce copilul ajunge acasă, unde părintele abia dacă vorbește cu el, și când îi vorbește o face pentru a-l certa, a-i atrage atenția, a-i da ordine, cu ce rămâne copilul? ”

    ”Înainte, copiii învățau acasă muncind alături de părinți, în toate treburile zilnice ale casei. Învățau alături de familie și comunitate.
    Școala era cea care însoțea acest proces.
    Dar multe familii au pierdut încrederea în ele, încrederea că propriul instinct le va spune cum să-și creacă și să-și educe copiii cum am făcut-o de mii de ani.
    Părinții au ajuns să creadă că a crește un copil, este o activitate profesională, adică, pentru a-mi crește copilul, trebuie să studiez, să fac eforturi și, cum n-o voi face bine oricât m-aș chinui, ajung la concluzia că mai bine las copilul în grija unui profesionist – un pedagog, pediatru, psiholog, dar nu era așa.

    (Da, dar pe vremuri, lumea era mai simplă și mai bogată sufletește. Azi, vuiește de informații, e complicată pentru că așa s-a vrut și mai săracă sufletește, mai ales în răbdare și iubire. Acum, are alte repere, alte motivații, pur egoiste…ce duc spre individualism și independență aparentă ce necesită o mâncătorie de timp în folosul serviciului …copiii, chiar îi încurcă pe părinții care-și doresc copii pentru că și-au pus dinainte piedică prin crearea unor situații complexe care dau naștere unor griji artificiale, umflate acolo unde nu e cazul, putându-te lipsi de ele…)
    ”SINGURII CE POT AVEA BINE GRIJĂ DE COPII, SUNT PĂRINȚII.”

    Apreciază

  28. ”Copiii reprezintă o șansă, un cadou, un adevărat cadou. Și e trist că în societatea noastră dezvoltată, ceea ce facem, este să-i îndepărtăm. Îi ducem la școală devreme…sunt părinți care-și văd copilul doar 1h/zi. Dar…cum se poate așa-ceva? Cum putem aștepta ca de-aici să iasă ceva bun? ”

    ”Copiii au nevoie de prezența părinților, un copil stabilește o legătură foarte puternică cu o persoană, de obicei cu mama, și e foarte trist când se separă de ea. Cu cât e mai mic, cu atât mai greu îi este să stea mult timp separat de ea.”

    (Specialiștii spun că copilul trebuie să stea aproape inseparabil de mama sa, cel puțin până la vârsta de 3 ani, așa cum puiul de maimuță stă strâns aninat de gâtul maimuței-mamă, dacă se vrea o dezvoltare normală și armonioasă decisivă pentru viitorul adultului. E vorba de căldura sufletească, de afecțiunea inerentă dintre mamă și copil, de fluxul schimbului de energie extrem de benefică dintre cei doi prin iubire reciprocă. A fost un rege nebun (cred că-al Franței) care-a făcut un experiment dement: a luat mai mulți copii săraci din brațele părinților naturali, i-a dat pe mâna unor guvernante cărora le-a poruncit să le ofere tot ceea ce le trebuie: mâncare, apă, îmbăiat, DAR să nu-i țină în brațe, să nu-i îmbrățișeze, să nu-i sărute, să nu le zâmbească, să nu manifeste față de ei niciun fel de afecțiune. La foarte scurt timp, în ciuda îngrijirii lor corporale, feriți de arșită, frig, umezeală, hrăniți când/cu ce trebuie, AU MURIT! Deci, lipsa afecțiunii le-a adus moartea! Oamenii, pot trăi fără iubirea lumii întregi, dar fără înțelegerea sau măcar iubirea unuia, nu pot, fiindcă-s ființe sociale, făcute să interacționeze cu ceilalți.)

    ”Părinții îi lasă pentru că, în timp ce au de rezolvat diverse probleme sau sunt la serviciu, ei să stea cuminți, să nu deranjeze….această senzație o au ei, și nu pot înțelege de ce trebuie să învețe acele lucruri.”

    ”Chiar și cele mai bune creșe n-au făcut nimic bun. A separa copilul atât de repede de mama sa, ce studiu sprijină acest lucru? În sfârșit, nu există recomandări pentru așa-ceva…”

    (Răul e făcut, zarurile-au fost aruncate! Femeia s-a emancipat, are școală, profesează, vrea recunoaștere pe toate planurile, ceea ce nu se poate, chiar dacă ar reuși să fie în mai multe locuri deodată și ar avea brațe multiple în care să le rezolve pe toate, ca Shiva! Încercând să le facă pe toate, s-a transformat în ceva ce nu este, ceva ce n-o definește în structura sa de obicei fină, fragilă…având de-a face cu mutații la nivel de percepție a propriei feminități, a afecțiunii de care este capabilă și, nu în ultimul rând al fizicului!)

    ”Noi trebuie să fim alături de familie, școala nu-și are locul aici, noi ar trebui să ne jucăm cu amicii noștri, cu toții, să învățăm să cunoaștem lumea (sau spiritul ei?)”

    ”Presiunea socială, orarul de muncă prelungit, teama de a fi excluși, ne obligă să luăm zilnic niște decizii, fără să ne întrebăm dacă au vreo logică coerentă pentru noi, fără a ne gândi cum ne simțim. CRED CĂ COPIII SUNT OGLINDA SOCIETĂȚII ÎN CARE TRĂIM și dacă au parte de atenția necesară, se observă. DAR ACEASTĂ SOCIETATE NU ARE GRIJĂ DE COPII PENTRU CĂ E INCAPABILĂ SĂ AIBĂ GRIJĂ DE EA ÎNSĂȘI. EI SUNT OGLINDA NOASTRĂ.”

    ”Când un copil ajunge acasă, părinții îl întreabă: Ce-ai făcut azi la școală? Cum a fost? Ce-ai învățat? Dar NICIODATĂ nu-l întreabă: CUM TE-AI SIMȚIT AZI LA ȘCOALĂ? ”

    ”Cea mai revoluționară idee ce există, este acea de a face lumea fericită. Când o persoană este fericită, vrea s-o împartă cu toată lumea, vrea să împartă acea iubire cu toți, vrea să ajute și să colaboreze cu celălalt. Dar pentru asta, individul trebuie să aibă o stare de bine.”

    ”Eu îi spun fiului meu: ”Fii fericit, fii fericit”, dar eu sunt nemulțumit pentru că părinții mei nu m-au învățat asta, fiul meu nu va putea ști ce înseamnă să fii fericit cu adevărat, pentru că eu nu pot să-i fiu exemplu.”

    ”Când o persoană este împăcată cu ea însăși? O persoană este mulțumită de ea însăși când e în stare să spună: ”Da, el este tatăl meu și ea este mama mea și, indiferent ce s-a întâmplat, nu mai contează. Eu nu lupt împotriva nimănui, nu vreau să apăr pe nimeni și nici să demonstrez ceva cuiva, nu trebuie să-mi construiesc o identitate falsă, sunt profesor, sunt psiholog, sunt…orice altă profesie, NU…EU doar SUNT.”

    (El vorbește deja despre o altă etapă = detașarea alăturea cu siguranța personalității de sine care vine la maturitate, uneori, datorită tocirii sensibilității rănite prin trecerea invariabilă a timpului, ori a distanței intervenite între oponenți (de același neam sau nu…) ori datorită calibrării pe cu totul altceva…nou, suficient de impresionant cât să dai trecutului cu adevărat ceea ce nu te-a mulțumit și te-a afectat, acceptându-l transfigurat din/prin mintea ta cea ”nouă”.)

    ”Să ne aducem aminte de copiii care-am fost, de ceea ce era cel mai important – să se găsească în ochii părinților acea dragoste necondiționată, acceptare totală, să se privească copiii cu ochii curiozității, ai descoperirii, și să nu se descopere doar copilul, ci și lumea privită prin ochii lor. Cred că în asta constă adevărata calitate de a fi părinți.” (Adică ”a da în mintea copiilor” pentru o scurtă perioadă de timp, redevenind un pic și tu copil 🙂

    Apreciază

  29. ”Vă sugerez să vă priviți copiii, să-i priviți un pic din inimă, și așa e suficient ca să vă dați seama…atunci dați-le toată atenția, jucați-vă cu ei, participați alături de ei, lăsați-i să vă ajute în treburile zilnice, să învețe treburile gospodărești, ca și cum ar fi un joc. ”

    ”Cu toate metodele pedagogice disponibile, copilul are nevoie în primul rând de dragoste, apropiere, să se simtă în siguranță, cu cât e mai mic, să se simtă mai protejat. ȘI APOI EL SINGUR VA PUTEA PROTEJA ȘI AVEA GRIJĂ DE ALȚII. Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie ”să se lipească”, ca mai apoi ”să se dezlipească”, să devină independent.”

    ”Cred că mămicile și tăticii pot deveni educatorii de altădată. SĂ DĂM MAI MULTĂ ATENȚIE LOCULUI UNDE-L TRIMITEM PENTRU A-L EDUCA. Să fim în stare să spunem: ”Un moment, nu sunt de acord cu asta!” Și mai cred că aceste lucruri trebuie să înceapă din familie, E CEVA LA NIVEL PERSONAL, pentru că trebuie să depui tot efortul.”

    ”Evoluția noastră socială, culturală și personală ne-a adus în această situație. Stabilim multe ținte și obiective care e posibil să nu ne aparțină, ci să fie ale lumii înconjurătoare: cea mai bună școală, cea mai bună universitate, diplome, prestigiu, bani, ne-au făcut să nu mai știm ce căutăm de fapt. Ce căutați? Ca fiul tău să aibă o anumită diplomă? Pentru ce? De ce sunt pe acest drum? Ce caut? Ce tip de cunoștințe caut? Niște cunoștințe care să-i ofere copilului o carieră de succes? Din ce punct de vedere? ”

    ”Copilul meu trebuie să fie așa cum vreau eu, să facă ceea ce nu am putut face eu, ASTA SE NUMEȘTE A FI EGOCENTRIC. ”

    ”Îi educ pentru a se putea adapta societății viitoare care va fi destul de dură? SAU ÎI EDUC PENTRU CA EI SĂ FIE ÎN STARE SĂ RECUNOASCĂ CE LE PLACE, ȘI CE NU, PARTICIPÂND ACTIV LA ÎMBUNĂTĂȚIREA ÎNTREGII SOCIETĂȚI?”

    (Păi da, ăsta ar trebui să fie motto-ul sau motorul pentru care îi educi – capacitatea de a se înțelege pe ei, societatea, iar scopul final – de a face/lucra pentru îmbunătățirea lucrurilor acolo unde nu merg, nu transmițându-le DOAR ambiția nemăsurată de-a atinge niște vârfuri de putere în societate care le-ar aduce bani, glorie și sclavi care să lucreze la fel – pentru ei și beneficiile materiale pe care le pot obține.)

    ”Fiindcă lumea copilului e diferită de a mea, vede lucrurile în alt mod, pentru el totul e nou. Nimic nu e din trecut.”

    ”Aveți încredere în copii, știu mai multe decât vă puteți închipui, pentru că cei care impun limite copiilor, sunt proprii părinții, și mai apoi ne dăm seama și ne pare rău.”

    ”Ce aș vrea să transmit, este minunăția de a putea educa un copil cu toate necunoscutele care-apar, cu toate problemele, reprezintă o posibilitate de dezvoltare personală.”

    ”Să lăsăm deoparte lumea ce vrea să transforme copiii să-i facă să se comporte așa cum așteaptă societatea de la ei. Să respectăm copiii, să dăm șansa să se dezvolte liberi, și nu după cum noi, adulții, credem că trebuie s-o facă, ci așa cum pot ei s-o facă. ”

    ”Ideile și conceptele despre copii, nu ne lasă să-i vedem așa cum sunt, și de asta au ei nevoie, NU mâine sau peste câțiva ani, ci acum. Un singur lucru este important. Dragostea pe care putem să le-o dăm copiilor. DACĂ VREM O ALTFEL DE SOCIETATE, CE PUTEM FACE, ESTE SĂ IUBIM COPIII, PENTRU CA EI SĂ ÎNVEȚE SĂ IUBEASCĂ.”

    (Fantastic, omul ăsta spune lucrul ăsta cu lacrimile-n ochi…înseamnă c-a ajuns la concluzia că, ”dacă dragoste nu e, NIMIC nu e”, a spus-o Ecleziastul cu mii de ani în urmă. Apoi, să nu uităm dragostea față de toate făpturile lăsate de Dumnezeu omului să-i slujească. Iubirea și grija față de animale, tot din familie se învață, iar atunci când văd un copil chinuind, unii omorând o pisică, un cățel sau o pasăre, sau bătând un cal…mă arde ca un cui în inimă…din pricina lui și pentru el, pentru cruzimea de care dă dovadă, dar mai ales mă revolt împotriva părinților pe care-i copiază!)

    ”Cunoștințele vin singure, rezultatele la fel, dar un copil ce nu a fost iubit, va fi greu la rândul lui să iubească.”

    -E ceva ce au scris colegii pentru a fi citit la serbarea de sfârșit de an, dar nu au fost lăsați. Mie mi se pare important, mi-ar place să-l citesc.

    ”Astăzi educația e interzisă.
    Foarte puțin din ceea ce se întâmplă în școala noastră e cu adevărat important.
    Iar lucrurile importante nu sunt notate nicăieri.
    Cum să ne comportăm în viață?
    Cum să facem față greutăților?
    Nu știm, nu ne-au învățat.
    Se vorbește mult despre educație, progres, democrație, libertate, o lume mai bună…dar nu se pun în aplicare în clasă, niciuna dintre ele.
    Suntem învățați să ne îndepărtăm unul de altul, să ne întrecem pentru lucruri fără valoare. Părinții și profesorii nu ne ascultă.
    Nu suntem întrebați niciodată ce părere avem.
    Nu au habar cum ne simțim, ce gândim sau ce-am vrea să facem.
    Nu ar fi minunat să ne putem alege școala?
    Să fie decizia noastră, nu a părinților.
    Școala să fie un loc agreabil, unde să mergi cu plăcere, să te joci, să fii liber, să alegi ce vrei să înveți, și cum.”

    ”Există foarte multe experiențe care contribuie la transformarea structurii școlare. Experiențe ce au aparținut acelor profesori care au privit educația în alt mod.
    Multe din ele au fost acceptate, altele se aplică în spațiile colective sau se aplică izolat, precum și în cadrul orelor de la școlile publice.
    Aceste exemple ne demonstrează că ideile tradiționale ale școlii, pot fi interpretate și modificate.
    Sunt încercări la toate materiile și în toate grupurile unde profesorii au intenția schimbării. Educatie Activă, Populară, de Cooperare, Liberă, Democratică, Holistică, Etnică, Educație fără Școală, Educația la domiciliu…
    Într-o formă sau alta, aceste metode urmăresc să facă din procesul învățării, o continuă posibilitate de dezvoltare, un schimb reciproc între indivizi, colective și comunitate, o Educație Vie…

    Din nou, citindu-se din Protest:

    ”Învățați-ne că lucrurile pot fi diferite. Acesta este exemplul pe care trebuie să ni-l dați. AȘTEPTĂRILE VOASTRE VĂ APARȚIN, NU SUNT ALE NOASTRE. (E-adevărat, dar copiii pot fi șantajați material sau emoțional pentru a lucra în sensul așteptărilor părinților…) Și cît timp le veți avea, nu va funcționa.”

    Acest documentar expune o parte din ideile pe care le-am găsit, am observat unele experiențe, pe altele le cunoaștem foarte puțin.
    NU EXISTĂ UN SINGUR MOD, NU EXISTĂ CEL MAI BUN MODEL.
    DIVERSITATEA EXISTĂ DOAR ATUNCI CÂND ESTE RESPECTATĂ ȘI TRĂITĂ LA TOATE NIVELELE.

    Toate aceste experiențe sunt importante pentru că sunt rezultatul muncii unor persoane care și-au dedicat toată viața în a studia procesul învățării.
    E-adevărat că există păreri opuse, dar fără îndoială că ele contribuie la îmbunătățirea procesului educativ.
    E necesar ca ideile și metodele voastre să iasă la lumină pentru a cunoaște ce aduce fiecare dintre ele – comentarii, îmbunătățiri și obstacole.
    Participarea tuturor, schimbul de păreri, să construim împreună un nou concept al educației.

    ”Pentru toate astea, spunem AJUNGE!” Nu mai luați decizii pentru noi, Nu ne mai judecați prin note, Nu ne mai supuneți, pentru că nici științele, nici examenele sau diplomele nu ne definesc.”

    Martin: Suntem aici pentru a discuta, a împărtăși ideile noastre.
    Mihaela: A învăța că lucrurile se pot schimba.

    ”Noi vom fi cei care vor decide ce vrem să fim, să facem, să simțim sau să gândim…”

    Astăzi, mai mult ca oricănd există această posibilitate ca aceste idei să se răspândească și să se diversifice, e posibil ca școala să se regăsească cu educația, să fie un spațiu care să fie construit de întreaga comunitate care să răspundă necesităților personale și colective.

    ”Credem că educația e interzisă, dar nu din cauza familiei, a copiilor sau a profesorilor.” EDUCAȚIA O INTERZICEM TOȚI. (Într-un fel…pentru că o compartimentăm drastic ca s-o ”eficientizăm”, pierzându-ne în labirintul propriilor noastre judecăți/păreri care musai trebuie să fie/rămână etalon)

    Mihaela: De fiecare dată când alegem să privim în altă parte, în loc să ascultăm.
    Martin: De fiecare dată când alegem obiectivul în locul drumului ce trebuie parcurs.
    De fiecare dată când ne mulțumim cu o anumită situație fără să încercăm s-o depășim.

    Acest film este o invitația în a ne regăsi cu educația dincolo de limitele impuse de școala pe care toți o cunoaștem, o invitație spre a reflexiona către alte metode de învățare, a dezbate și-a discuta despre metodele de educare și învățare.

    -Dacă ești învățător, dacă ești profesor, dacă ești părinte, nu contează cine ești, ajută-ne!
    -Educația trebuie să avanseze.
    -Trebuie să se îmbunătățească.
    -Trebuie să se schimbe.

    Să ne întâlnim unii cu alții, să ne cunoaștem experiențele, să facem schimb de păreri și să le adaptăm realității fiecăruia. Aceasta este propunerea noastră și începe chiar astăzi.

    Unește-te cu REEVO, Rețeaua de Educație Vie, ÎNȚELEGERE, RECIPROCITATE, ACȚIUNE.
    Sfârșit.

    Apreciază

    1. Magda, așa cum am spus în repetate rânduri, îți mulțumesc pentru transcripturile pe care le adaugi pe acest site, adăugând astfel o plusvaloare de apreciat. Încă o dată, mulțumesc…👏

      Apreciază

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s