Nu cumva, asta e important?

Anunțuri

3 gânduri despre „Nu cumva, asta e important?

  1. Superrr!!!! 🙂

    Ce fază tare! Englezul care ”ura” germanii, era și el vreo…5% conform ADN-ului 🙂
    Tipul afro, avea rădăcini prin Europa de Est, tipa care ”ura” turcii, avea și ea avea ceva în gene așa-ceva, plus un văr îndepărtat descoperit în public!

    Una peste alta, suntem o sumă de tendințe, calități, metehne sau defecte care, uneori șochează proprii părinți, unchii, mătușile, verii, NU și neamul care, printr-o genă rebelă și mai tare decât toate, vrea să fie/rămână dominantă, chiar dacă este îndepărtată tare decât celelalte!

    Se poate și INVERS: gena părinților, influența mediului socio-economico-cultural să-și pună atât de puternic amprenta asupra ta, încât să nu fii ceea ce credeai că ești, așa cum a pățit-o tipul din Bangledesh care se credea orgininar numai de-acolo.

    Poate așa se explică țări, regiuni, case, orașe, sate sau peisaje care te-nțepenesc de uimire printr-o regăsire NU ”de loc”, pentru că sigur nu l-ai mai văzut pănă-atunci, nici nu l-ai bătut cu piciorul cândva, ci de suflet, de duioasă amintire venită de departe și totuși din tine, trăind parcă un deja-vu, cu certitudinea interioară CLARĂ că ai mai fost/trăit(ă) pe-acolo!

    La fel și cu oamenii de alte naționalități și de alte rase! Pe unii îi îndrăgești sau îți sunt simpatici nu neapărat pentru callitățile lor dovedite ulterior, ci poate pentru glasul sângelui din tine care-l/o recunoaște cumva ca făcând parte cumva dintre strămoșii tăi îndepărtați; după cum poate să fie vorba despre ȘI o legătura trainică avută în trecut dintre oameni de rase și naționalități diferite care-au avut o legătură spirituală, de suflet…reciprocă și intensă, care uneori e mai puternică ca cea de sânge!

    P.S. Mi-ar place ca acest documentar să fie util pentru toleranța la care face invitație, prin simplu fapt că suntem până la urmă o familie mare, înrudită, NU pentru motivul că trebuie să ne amestecăm și să călcăm prin asta casa și pragul celuilalt, în numele acestei toleranțe și legături vechi, sau foarte vechi!

    Apreciat de 1 persoană

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s