(Ne)conformarea medicală (4)

Articolele seriei: (1) | (2) | (3)


În cartea sa „Medicina ne ucide”, Marc Menant dedică un capitol aparte gustului, acest simț uman pe care unii dintre noi îl folosesc din plin… Și autorul, recunoaște din start că o astfel de abordare precum cea prezentată mai jos este de-a dreptul sinucigașă… Pentru că, plăcerile gustative au ceea ce se numește un gen de sacralitate, nu?

Concret, e vorba de fapt de ceea ce face agricultura (în special în occident, dar mai nou și la noi) și industria agroalimentară, aceste două domenii controlate în mare parte de firme lipsite de scrupule, care, urmărind doar profitul, ne ruinează sănătatea, otrăvind hrana cu diverse mizerii chimice, cu coloranți, conservanți și pesticide. Mai mult, recent s-a depășit chiar și faza cu folosirea unor bucăți de material sintetic pe post de căpșuni în iaurturi, ajungându-se efectiv la înlocuirea produselor naturale cu produse artificiale, așa cum poate fi văzut mai jos.

„Suntem ceea ce mâncăm”

Asta spunea Hipocrate, în contradicție cu „De gustibus et coloribus non disputandum”… Hai să începem cu:

In vino veritas

Pacticienii, ne vor spune desigur că pentru a resimți o emoție în fața divinei „butelii” de vin nu poate fila îndemâna novicilor, pentru asta fiind nevoie de o lungă ucenicie în domeniu… Desigur, sub îndrumarea unor maeștri oenologi diferitele stagii pot da rezultate uimitoare! 😉

Dar indiferent de cale urmată, s-ar spune că odată dobândit gustul, acesta e intangibil, fără putință de păcălire, iar verdictele cunoscătorilor sunt sentințe de nediscutat… Așa să fie?

Pentru a verifica acest lucru, Gil Morrot de la INRA  Montpellier și Denis Dubourdieu de la facultatea de oenologie a universității din Bordeaux au pus în practică un experiment, al cărui rezultat a fost publicat în numărul 24 al Cerveau & Psycho.

Desfășurarea experimentelor

Concret, degustătorilor li s-au prezentat două eșantioane de vin cerându-li-se să descrie aromele. Primul, un vin roșu, amestec cabernet-sauvignon și merlot, AOC (applellation d’origine controlee), iar al doilea, un vin alb, o combinație sauvignon și semillon, de asemenea AOC Bordeaux.

La un interval de câteva zile, experților degustători li s-au prezentat exact aceleași licori, cu singura deosebire că vinul roșu a fost colorat în alb și viceversa, substanța folosită pentru această jonglerie nefiind sesizabilă gustativ.

Ei bine, la final, degustătorii au atribuit vinului alb colorat în roșu proprietățile aromatice ale unui vin roșu autentic (gust de mirodenii, cireșe, reglisă), iar vinului roșu colorat în alb, proprietățile unui vin alb, cu parfum de litchi, grapefruit și miere. Cu alte cuvinte papilele gustative „fac aprecieri” pe baza văzului!

Confirmarea acestui adevăr a fost făcută și de Frederic Brochet, oenolog și psiholog, care le-a oferit unor voluntari, la interval de o săptămână, un vin de calitate medie scos din același butoi, deosebirea fiind aceea că la prima degustare vinul a fost prezentat într-o sticlă obișnuită, iar la a doua, într-o sticlă specifică vinurilor de excepție. Acest lucru a condus la comentarii de tipul:

  • primul sticlă: simplu, sărac, dezechilbrat;
  • a doua sticlă: complex, bogat, echilibrat.

Descrierea experimentului poate fi găsită aici. Altfel spus, bem cu ochii!

Încă un experiment vine să confirme acest adevăr: Christine Lange, cercetător la Centrul European pentru Științele Gustului a demonstrat că una și aceeași șampanie gustată dintr-o sticlă prestigioasă poate oferi plăceri hedoniste superioare gustării aceleiași șampanii dintr-o sticlă obișnuită! Asta s-ar traduce prin: nivelul plăcerii se corelează cu renumele mărcii.

Așadar, ce constatăm? Că aprecierea unui vin are o foarte mică legătură directă cu savoarea lui și că evaluarea unui soi renumit depinde și de parametrii sociologici. Un astfel de parametru este ierarhia stabilită de critici (maeștrii oenologi), a căror credibilitate e stabilită de… jurnaliști!

De fapt, vinul reprezintă o formă de valorizare socială, iar concluziile unanime ne recomandă un consum cotidian moderat, pentru prevenirea riscurilor cardiace: două-trei pahare de vin pentru bărbați, unul sau două pentru femei, cu abstinență totală în timpul sarcinii. Și rețeta e respectată (și chiar depășită) cu un entuziasm debordant!

Aprofundarea studiilor publicate pe această temă poate scoate la lumină surprize. Una dintre ele ar fi o supraabundență a lucrărilor dedicate subiectului. Și nu cumva e vorba de efectul subvențiilor oferite de lobby-urile viticole? A doua surpriză e legată de neconcordanța laboratoarelor referitoare la posologia recomandată. Astfel, în vreme ce unii cercetători nu recunosc beneficiile preventive ale consumului de vin, alții recomandă ca necesare doze de șapte-opt pahare pe zi pentru bărbați și șase-șapte pentru femei! Se remarcă de asemenea lipsa de studii asupra vinurilor bio, în condițiile în care folosirea excesivă a pesticidelor în vii este atât de îngrijorătoare, încât la începutul anului 2008, o comisie a lansat o alertă publică ce precizează că 20% din totalitatea moleculelor chimice împrăștiate pe terenurile agricole din Franța sunt concentrate în vii, inclusiv în cele ce produc cele mai renumite vinuri (deși acestea nu reprezintă decât 3% din suprafața cultivată!).

Propaganda

În astfel de condiții, deși toxinele pătrund în sticlele de vin, cercetările nu le iau în considerare și prin urmare, nici efectele acestora asupra sănătății prin ingerarea unor doze atât de ridicate. În schimb, toate studiile laudă prezența resveratrolului, un polifenol, antioxidant puternic cu acțiune binefăcătoare pentru sistemul cardiovascular. Însăși OMS îi atribuie o reducere cu 40% a riscurilor de infarct, dar și faptul că atacă radicalii liberi, scade colesterolul și hipertensiunea. Dar concluziile OMS se referă la resveratrolul pur, extras din zmeură, mure, arahide, coacăze sau afine. Această informație e disimulată printr-o propagandă care vrea să ne bage pe gât remediul vinicol. Și această propagandă mai ascunde un lucru: resveratrolul este concentrat aproape exclusiv în coaja boabei de strugure, astfel încât la tescuire o cantitate infimă trece în must, iar pentru a beneficia de doza salvatoare ar trebui să consumăm zilnic între opt și zece litri de vin! Cine vrea să profite de resveratrolul din struguri, trebuie să consume struguri, cu tot cu coajă!

Fie ca hrana să-ți fie de leac!

Pentru civilizația occidentală (și nu numai!) mâncarea a devenit o obsesie. Grăsimea corporală e la loc de cinste în Statele Unite, iar Franța recuperează masiv, iar în ultimul timp, asta se vede chiar și la noi…

Deși începând cu 2004, s-au înmulțit recomandările privind consumul de fructe și legume, având în vedere prețurile prohibitive, prea multe familii rămân fidele regimurilor grase (și chiar, aparent tradiționale – produse „lactate”, cartofi prăjiți, „carne” «mezeluri, pui injectați, cotlete, pulpă, mușchi»  la greu, cantități enorme de zahăr, produse de patiserie, dulciuri, băuturi carbogazoase, etc.).

În toată această catastrofă alimentară, nu ne prea putem baza pe medici. Pe parcursul maratonului lor universitar de șase-opt ani, nutriția are parte de doar câteva ore de curs… Medicul practician măsoară tensiunea și cere un set de analize pe care laboratoarele, numărând globulele, măsurând nivelul colesterolului în căutarea diabetului, le oferă în căutarea oricărui indiciu care să justifice prescrierea pe rețetă a listei de substanțe chimice de ingerat. Din acel moment, pacientul nu-și mai aparține, el rămâne pasiv pe câmpul de luptă unde medicul e stăpân. Acestea sunt condițiile în care devine intolerabilă restricția alimentară, în cel mai bun caz putându-se vorbi în cel mai bun caz de o moderație și nu mai mult.

Desigur că e o treabă serioasă activitatea desfășurată de dietecieni și nutriționiști pentru stabilirea perfectului echilibru între glucide și proteine și emiterea unor certificări adecvate. Dar merită să ne întrebăm: cum sunt formați acești profesioniști, având în vedere contradicțiile flagrante dintre diversele lor teorii? Dieteticianul are o profesie paramedicală, iar nutriționistul e medic specializat în acest domeniu. Având în vedere că, cel puțin în Franța (și m-aș mira ca la noi să fie altfel, ba mă aștept să fie chiar mai rău), nici una dintre aceste diplome nu are valoare națională, fiecare universitate având propria programă, acest aspect e poate o explicație a diferențelor. Teoria e flexibilă, se aplică experiența profesională proprie și chiar părtinirea dată de apartenența la diverse lobby-uri (agroalimentar, al industriei zahărului, a laptelui, etc.). Astfel se ajunge la alcătuirea unui „regim ideal” specific diverșilor autori, iar cartea se vinde cu atât mai bine cu cât autorul beneficiază de o comandă consistentă din partea unui dintre organismele pentru care lucrează, chiar și înainte de publicare; iar interesele unui astfel de organism sunt deservit „științific” de studiile „riguroase” citate în lucrare. Așa apar rețete „sănătoase” care îi pot satisface și pe gurmanzi. Iar dacă „specialistul” mai atribuie o doză de magneziu, de calciu, de potasiu, sau – la mare modă acum – virtuți antioxidante alimentelor pe care le recomandă, cu siguranță va fi apreciat și va avea uși deschise la exprimările publice.

Și totul e agravat de faptul că simpatia celor mulți se îndreaptă spre atitudinile consensuale, pentru că e preferabil torsul liniștitor al pisicii unei confruntări de idei.

Eeeeei, și iată problema lactatelor. Merită analizată cartea lui Nicolas Le Berre, „Le Lait, une sacrée vacherie, care, culmea tupeului dom’le, pune toate relele în seama lactatelor: probleme ale tranzitului intestinal, colopatii funcționale, eliminări ale mucoasei respiratoare (convertite în faringite, otite, sinuzite, bronșite), diverse dermatoze, dureri articulare, tendinite…, ba chiar mai grav, origine a arteriosclerozei, a cancerului de sân și de prostată.

Dar, în sprijinul acestor afirmații doctorul Le Berre aduce ca argumente regimurile alimentare cretane și japoneze care exclud laptele de vacă, iar populațiile respective sunt mult mai puțin afectate de cancer și boli cardiovasculare, având și o soliditate osoasă de invidiat, la care, culmea, se mai adaugă și o longevitate în plină formă, cu recorduri mondiale la numărul de centenari…

Deși imaginea produselor lactate ca favorabilă este prea bine ancorată în conștiința publică, se înmulțesc informațiile ce vin să le demonstreze nocivitatea. Profesorul Massimo Montineri (a se vedea și acest articol) arată că pereții intestinali deteriorați permit peptidelor morfinice din produsele lactate să treacă în sânge și de acolo să se acumuleze în organe. Mai mult, în cazul alterării barierei hemato-encefalice care ne protejează creierul, peptidele distrug rețelele neuronale. Profesorul Karl Reichelt constată că acest fenomen provoacă tulburări psihice, pierderi ale memoriei și concentrării, hipoactivitate, melancolie, depresie, etc., în vreme ce profesorul Boyd Halley a demonstrat că laptele inhibă libera excreție a unor toxine de felul mercurului, iar ficatul încărcat, obosit de produsele lactate, refuză să-și mai facă treaba, conducând la patologii ale intestinului. Laptele degradează peretele intestinal și inhibă o serie de enzime printre care peptidaza PP4 (a se vedea și „Intolerance a la caseine”), singura ce permite digerarea caseinei, moleculă a laptelui. Efecte: dureri de cap trecătoare sau cronice, tulburări de vedere, dermatoze (eczeme, acnee juvenilă), artroză, artrită, oboseală cronică, osteoporoză și afecțiuni ORL (bronșite, rinite, otite, astm).

Deși pe măsură ce timpul trece se tot adună astfel de dovezi, adepții fanatici ai produselor lactate nu se lasă, sprijiniți fiind și de frecvente campanii ce le întăresc convingerile. Astfel, pe 2 aprilie 2008, la Paris, conferința organizată de academiile de medicină și de agricultură a concluzionat: „Se recomandă consumul de produse lactate la orice vârstă, pentru a se reduce riscurile de osteoporoză, obezitate, diabet, hipertensiune și maladii cardiovasculare.” Replica la acest odios verdict e dată de un jurnalist, editor și autor al volumelor „Santé, mensonges et propagande” și „Lait, mensonges et propagande”, cărți-manifest ce prezintă rezultatele unor cercetări indiscutabile, cea de-a doua fiind re-editată de mai multe ori, cu completările recentelor informații științifice.

Se arată aici studiile profesorului Walter Willet, care, încă din 2007 afirma la tribuna Institutului Național al Cancerului din Statele Unite:

„Numeroase cercetări arată că un consum sporit de lactate este legat de un risc mai mare de cancer fatal la prostată. Este un aspect important în măsura în care recomandările oficiale pentru ingerarea a trei produse lactate pe zi ar conduce la o dublare a consumului. Știind că nu există dovezi că în acest fel s-ar reduce numărul fracturilor, problema trebuie tratată cu toată atenția.”

Școala de Sănătate Publică de la Harvard avertiza:

„Încurajarea consumului de lactate este iresponsabilă.”

Iar OMS spune:

„Nu există dovezi că un consum sporit de calciu ar avea efecte asupra consolidării scheletului sau asupra reducerii riscului fracturilor. Nu se justifică în nici un fel încurajarea populației aflate la postmenopauză de a-și spori consumul de calciu.”

Dacă prim fiecare dintre noi în urmă, să nu ne mire că propriile amintiri ne pot confirma aceste aspecte…

Anunțuri

6 gânduri despre „(Ne)conformarea medicală (4)

  1. Ce tare expresia ”bem cu ochii”, la fel și cu mâncatul…
    Spre exemplu: primit de la țară,una bucată pui hrănit cu boabe și alergat prin curte, care arăta bine. În schimb, gătit… nu mi-a plăcut! M-am obișnuit cu prostiile cumpărate de-a gata! Deci, papilele gustative!
    Doi: în vizită la cineva care n-a avut timp (sau chef…) să gătească, iar masa servită a fost cu mâncare preparată care, în ciuda aspectului, n-avea nici un gust! Parol!

    Apreciază

  2. Iar în privința consumării lactatelor, în special a laptelui dulce, nu mai trebuie consumat de către adulți fiindcă nu mai ai activată acea enzimă ca-n copilărie care-l procesa și-l înmagazina apoi, ca mineral specific pentru oase!
    Doi: organismul ȘTIE și-ți comandă prin ”pofta” de anumite alimente, cam ce i-ar trebui lui…verificat apoi, prin setul de analize!

    Apreciază

      1. Mai rar ca unui UnCheș să-i placă laptele -:)
        Însă, dacă consumul acestuia s-ar datora exclusiv din pricini de acumulare de calciu, urda (98%), cașcavalul (70%) ș-apoi brânza de veci (adică de vaci) conțin cel mai mult calciu!

        Apreciat de 1 persoană

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s