Controlul (6)

Articolele seriei: (1) | (2) | (3) | (4) | (5) | (7) | (8) | (9) | (10) | (11) | (12) | (13) | (14) | (15) | (16) | (17) | (18)

---

În „Controlul maselor – Ingineria conștiinței umane”, Jim Keith vorbește și despre, poate cea mai periculoasă armă dedicată „administrării oamenilor”… E vorba despre controlul informației, sau mai exact, despre un  set de tehnici precum: ascunderea informației, înlocuirea informației corecte cu una falsă (dezinformarea) sau direcționarea greșită a atenției publicului în așa fel încât realitatea și forțele care ne modelează viața să nu poată fi înțelese corect/deplin…

Instrumentele la dispoziție pentru atingerea acestor obiective s-au diversificat: televiziunea, radioul, filmele artistice, ziare, reviste și… mai recentul, dar plinul de promisiuni internet.

Inocularea ideologiei

Desigur că fixarea ideilor dorite în mentalul colectiv, fiind un proces complex și de lungă durată, are nevoie de niște specialiști pe măsură. Vom vedea care sunt o parte a acestora…

Edward Bernays

Prieten apropiat al lui H. G. Wells și unul dintre proiectanții Noii Ordini Mondiale, Edward Bernays reprezintă un model al gândirii elitiste în privința controlului maselor prin mass-media. Opera acestui gânditor include lucrări precum „Crystallizing Public Opinion” (Cristalizarea opiniei publice) (1928) Propaganda (1928) sau „The Engineering of Consent” (Ingineria consimțământului) (1955) – dacă pentru această din urmă carte, cineva are un link rezonabil, am rugămintea să fie lăsat la comentarii 😉

Iată citate din Propaganda:

„Pe măsură ce civilizația devine tot mai complexă, au fost inventate și dezvoltate mijloacele tehnice prin care poate fi înregimentată opinia publică. Prin presa scrisă și ziare, prin intermediul telefonului, al telegrafului, al radioului și al aviației, ideile pot fi răspândite rapid, chiar simultan, de-a lungul întregii Americi. Nevoia pentru un guvern invizibil este din ce în ce mai demonstrată.”

Așadar, vedem aici exprimată în clar tendința de „înregimentare” a opiniei publice…

„Mințile ne sunt modelate, gusturile formate, ideile sugerate și suntem guvernați, în principal, de oameni despre care nici nu am auzit vreodată. Indiferent de atitudinile pe care o persoană alege să le adopte față de această condiție, este un fapt bine stabilit că în fiecare act al vieții zilnice (fie acesta din sfera politică sau a afacerilor, a conduitei sociale sau a gândirii etice), suntem dominați de un număr relativ mic de persoane, care reprezintă o fracțiune infimă din cele 120 de milioane de locuitori cât numără populația țării. Aceștia sunt o mână de oameni care înțeleg procesele mentale și tiparele sociale ce caracterizează masele. Ei sunt cei care trag sforile, care controlează mintea publică, cei care stăpânesc forțele sociale și crează noi metode de a supune și ghida lumea.”

Departe de a dezavua această manipulare, stimabilul Bernays este chiar susținător al propagandei ce are ca obiectiv controlul:

„Manipularea inteligentă și conștientă a comportamentului și opiniilor organizate ale maselor este un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății constituie un guvern unic, invizibil la rândul lui, care este adevărata putere conducătoare din țara noastră.”

Participant la proiectarea „războaielor psihologice” americane, Bernays a fost numit și la conducerea rețelei de comunicații CBS în fazele sale inițiale.

Monopolul

Totuși, care ar fi principala caracteristică ce permite folosirea mass-media ca instrument de propagandă, în condițiile în care componentele sale (ziare, reviste, televiziuni, radiouri, agenții de știri, website-uri, etc.) ar trebui să fie într-o reală competiție în dorința de a-și câștiga cât mai mulți clienți? Ei bine, factorul crucial al acestei pervertiri a scopului mass-media este dreptul de proprietate de tip monopol. Așa se face că 98% din cele1.700 de ziare cotidiene ale SUA sunt deținute de mai puțin de 15 corporații, iar Time Inc. are cam 40% din încasări! Iar primele trei rețele de televiziune ca mărime, ABC, CBS și NBC dețin majoritatea audienței.

Pentru buna funcționare, monopolul deține mijloace de control suplimentare, printre care:

• apartenența șefilor și editorilor la grupuri precum Consiliul de Relații Externe, Skul & Bones, Comisia Trilaterală sau Grupul Bilderberg, amintite în articolele anterioare ale seriei;
• mulți membri ai cestor organizații fac parte din diferite grupări elitiste înrudite, de natură socială, politică sau de afaceri, ceea asigură derularea unor acțiuni coordonate, coerente ale conducătorilor din umbră; pentru a pătrunde în acest gen de organizații și eventual pentru a obține succesul profesional, calitatea de membru în una sau chiar mai multe astfel de structuri e o condiție obligatorie; pentru a înțelege asta, să vedem ce spunea un fost director CIA, William Colby:
  

  „Din punct de vedere social, cât și profesional acestea sunt grupate, formând o fraternitate pecetluită. Membrii lor mănâncă împreună la restaurantele lor favorite, dau petreceri la care sunt doar ei invitați, familiile lor sunt înrudite, astfel încât nu trebuie să să fie tot timpul cu garda sus. În acest mod se separă din ce în ce mai mult de lumea obișnuită formâdu-și astfel o viziune mai degrabă distorsionată asupra acestei lumi. Viața dublă pe care o trăiesc devine norma de referință pentru ei, aceștia ajungând să privească de sus spre viața restului cetățenilor.”

  Iar G. William Domhoff, cunoscut mai ales pentru lucrarea „Who Rules America?” (Cine conduce America) (1967) , face următoarea afirmație în „The higher Circles” (Cercurile Înalte):

  „Elita puteri a creat și dezvoltat domeniul extraordinar al relațiilor publice la o scară impresionantă. Unii dintre primii practicanți ai acestei arte au ajuta la îmbunătățirea imaginii industriașilor și bancherilor lipsiți de scrupule, alții s-au specializat în modelarea imaginii companiilor și mentalității relativ la acestea. Din punct de vedere funcțional, departamentele de relații cu publicul a marilor companii, în cooperare cu firmele gigant specializate în relații cu publicul (care deservesc corporațiile), au devenit un sistem de avertizare imediat al claselor superioare, alertându-se și contracarând cea mai mică remarcă sau publicație care li se pare suspectă. Grație lor, opinia publică este foarte bine monitorizată, evident cu ajutorul experților și oamenilor de știință în domeniul social din universitățile finanțate de către marile corporații și fundații. opiniile care ies din tipare, odată detectate, sunt contracarate dur de un baraj de materiale scrise și declarații publice…”

  • infiltrarea mass-media de către agențiile secrete (la noi nu s-au stins ecourile scandalului ofițerilor acoperiți din media), operațiune începută încă de la formarea trusturilor de presă americane; exemplu:
    • în 1919 s-a creat RCA (Societatea Americană de Radio) formată din Westinghouse, Morgan Guaranty Trust, General Electric, și United Fruit Company; după doar 10 ani de la înființare, la conducerea societății a fost numit un colaborator apropiat al Institutului Tavistock (despre care am vorbit în Controlul (5)), un anume David Sarnoff, iar la scurt timp după, serviciile secrete britanice au inițiat operațiunea „Camera Neagră”, chiar în clădirea RCA din New York, sub comanda lui „Intrepid”, numele de cod al lui Sir William Stephenson (despre care se spune că ar fi adevăratul erou care a inspirat personajul James Bond) și a generalului Marlborough Churchill, desigur, rudă cu mai cunoscutul Winston Churchill;
    • prin 1930, Fundația Rockfeller a lansat „proiectele de război psihologic” pentru modelarea opiniei publice și, conform lui Christopher Simpson (vezi cartea „Science of Coercion” – Știința constrângerii):
      

      „ Ei erau un cerc remarcabil de unit, format din bărbați și femei care împărtășeau anumite concepții importante privitoare la cercetarea comunicării prin mass media. aceștia considerau mass media drept un instrument pentru managementul social, o armă ce poate fi utilizată în cadrul conflictului social; abordarea lor considerând că datele sunt cantitative, în special rezultatele experimentelor și anchetelor, sondajele de opinie și analiza cantitativă de conținut sunt mijloace ce relevă ceea ce este comunicarea, servind apoi aplicării acesteia în cadrul managementului social.”

      Așa s-a ajuns la recrutarea „celor mai buni și mai străluciți” dintre intelectualii americani pentru inițierea în afacerile spionajului, precum și pentru infiltrarea agenților în poziții puternice în mass-media, politică și universități. (Nu ne sună cunoscut?)

Manipularea informației

Încă din anii ’50, mass-media americană era legată direct de CIA, acum fiind practic imposibilă stabilirea numărului jurnaliștilor americani de pe statele de plată ale CIA (sau ale altor agenții) și cu atât mai puțin ale „surselor” acestora care doar oferă din când în când unele informații.

O modalitate mai comodă de control a CIA este aceea de deținere directă a unor mijloace mass-media. New York Times declara prin 1997 că CIA deținea peste cincizeci de stații radio, agenții de știri, reviste și ziare, dar, majoritatea peste hotare…

Altă cale de influențare a opiniei publice este Consiliul Publicității, o agenție non-guvernamentală, scutită de taxe/impozite, membrii acesteia fiind și membri ai Consiliului de Relații Externe (CFR).

Institutele de sondare a opiniei publice sunt un alt instrument ce lucrează din greu la influențarea opiniei publice, demonstrat fiind faptul că formularea întrebărilor din chestionare este făcută de așa manieră încât să se obțină răspunsurile dorite; și nu doar atât: se ajunge chiar la manipularea directă a datelor statistice în favoarea, desigur, clientului cercetării. Așa s-a ajuns ca sondajele oficiale să arate un procent de 73% din americani care ar fi susținut invazia americană din Iugoslavia, în vreme ce sondaje neoficiale putea arăta chiar opusul…

Exemplul cel mai infam de manipulare a opiniei publice americane a fost cel prilejuit de asasinarea lui John F. Kennedy (crimă pe care mulți o pun în cadrul agențiilor secrete americane), când CIA a făcut risipă de resurse pentru „contracararea criticismului la adresa raportului Warren”. Cu această ocazie, printre modalitățile de „răspuns și respingere” a criticilor privind mușamalizarea făcută de comisia Warren, au fost mai multe stratageme, inclusiv afirmația că cerecetările unor critici erau greșite, că aveau interese financiare și că „o conspirație despre care se consideră a avea o atât de mare anvergură ar fi imposibil de ascuns”. Și asta da, se întâmpla înainte de promovarea metodei de rezolvare a unei astfel de probleme prin etichetarea rapidă a persoanei ce deranjează ca fiind un „nebun conspiraționist”.

Încă un exemplu de manipulare media, caz ce l-a salvat pe Bill Clinton de un dosar penal în cazul incidentului ce avea să fie cunoscut ca „Rapegate”, caz în care în timpul audierilor lui Clinton, Juanita Broaddrick (numită Jane Doe #5 în Raportul Starr) a fost intervievată de corespondentul NBC, Lisa Meyers și ea a afirmat că în 1981, Bill Clinton a violat-o într-o cameră de hotel din Arkansas unde lucra pentru campania lui electorală, la acea dată el candidând la funcția de guvernator. Au existat chiar și martori care confirmau acuzațiile, inclusiv sora medicală care a îngrijit-o pe victimă. NBC a finalizat interviul cu Broaddrick înainte de încheierea audierii președintelui, dar difuzarea reportajului a fost împiedicată până după terminarea procesului, chiar dacă povestea a fost prezentată ulterior de Wall Street Journal și ale mijloace media. astfel, congresul și publicul american au fost împiedicați să-și facă o imagine corectă despre compatibilitatea lui Clinton cu funcția de președinte, lucru confirmat de acest om prin cazul Lewinsky.

O altă stratagemă veche de când lumea este cea cunoscută sub numele de „circul”, jumătatea istoricei sintagme „pâine și circ”. Exagerarea divertismentului, a „culturii populare” și a știrilor care nu spun nimic, cu singurul obiectiv de a distrage atenția opiniei publice de la problemele cu adevărat importante precum sărăcia, drepturile omului, distribuția echitabilă a bogăției pe glob, corecta reprezentare politică și controlul media de către elite. Și doar vedem că, și la noi, majoritatea posturilor de televiziune au trecut la promovarea agresivă a „distracției deșănțate”, renunțând la orice urmă de profesionalism, abandonând rolul principal de informare pe care media ar trebui să-l aibă… Așa încât televizorul a devenit o cutie a propagandei care distribuie droguri „pozitive”, așa cum e accentuarea sexualității, violența excesivă și interacțiunea socială simulată.

În acest sens, merită citat John Swinton, unul dintre cei mai respectați jurnaliști:

„Treaba jurnaliștilor este să distrugă adevărul, să mintă deschis, să pervertească, să defăimeze, să-l mulțumească pe mamona și să-și vândă țara și poporul pentru a-și câștiga pâinea de zi cu zi. Și eu și voi, știm cu toții aceste lucruri, deci ce este cu această nebunie: să toastăm pentru o presă independentă?!”

„Noi suntem instrumentele oamenilor bogați din spatele scenei. Noi suntem Hopa Mitică, ei sunt cei care trag sforile, iar noi dansăm. Talentele, potențialul și viețile noastre sunt proprietatea altora. Suntem cu toții niște prostituate intelectuale.”

Și iată, o altă strategie: mesajele subliminale! Sunete sub pragul audibil în media electronică, înregistrarea inversă (backmasking), mesaje tahistoscopice, asocieri de imagini, etc., în vreme ce media tipărită folosește mesaje înglobate, asocieri de imagini și simbolismul.

Indiferent de forma sub care sunt transmise, mesajele mass-media sunt destinate să ne facă prizonieri, confuzi și să ne motiveze fără a conștientiza acest lucru. iată ceea ce scria Noam Chomsky în „Chronicles of Dissent” (Cronica dezacordului):

„Sistemul nostru lucrează foarte diferit și mult mai eficient (decât sistemul comunist). Este un sistem privat de propagandă, incluzând mass-media, jurnaliștii și în general participarea largă a intelectualității, a părții educate a populației. Elementele mai răsărite din aceste grupuri, cei care au acces la mijloacele media, inclusiv revistele pentru intelectuali, și care controlează aparatul educațional, ar trebui să fie denumiți „comisari”. Aceasta este funcția lor principală: să proiecteze, să propage  și să creeze un sistem de doctrine și credințe care să submineze gândirea independentă și să împiedice înțelegerea și analiza structurilor instituționale și funcțiile lor.”

Mai mult, chiar cei ce controlează sunt uneori dispuși să recunoască existența manipulării. Așa se explică cele spuse de David Rockfeller în 1991, adresându-se Comisiei Trilaterale:

„Noi suntem recunoscători ziarelor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine și altor mari publicații ai căror directori au asistat la întâlnirile noastre și și-au respectat promisiunea făcută de a menține discreța timp de 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să ne dezvoltăm planul privitor la întreaga lume, dacă am fi fost deranjați de lumina puternică a publicității de-a lungul acestor ani. Însă lumea este acum mai sofisticată și pregătită să mărșăluiască spre o guvernare mondială unică. Suveranitatea transnațională a unei elite intelectuale și a bancherilor lumii este cu siguranță de preferat unui auto-determinism național practicat în secolele trecute.”

Măi, să fie!…