În discuție: „Noua ordine mondială”

Încerc să ofer posibilitatea comentării documentarelor pe care săptămânal le aduc în atenție, pe pagina „Documentarul săptămânii”…

Aici discutăm despre „Noua ordine mondială”.

Cei interesați de subiect, cei care au urmărit de-a lungul timpului diversele afirmații făcute de unii sau alții vor găsi mereu în jurul lor argumente care să le susțină bănuielile conform cărora lucrurile nu sunt ceea ce par… Că se încearcă și în cazul majorității populației se și reușește manipularea!

Uneori e bine să te dai un pas în față pentru a putea vedea lucrurile mai clar… În astfel de cazuri, a te da un pas în față ar putea însemna și a citi/reciti texte mai vechi despre subiectul în cauză, comparând cele afirmate acolo cu chiar realitatea actuală și cea pronosticată pe termen scurt… E posibil astfel să vezi că evoluțiile chiar corespund unor scenarii care la momentul acelor texte „mai vechi”… Și dacă e așa, mai putem vorbi doar de o „teorie a conspirațiilor”?

Un text relevant în acest sens ar putea fi „Illuminati – Stăpânii din umbră”, unde se prezintă patru principii de acțiune ale acestor păpușari:

  1. Creează conflicte și războaie în care cele două părți provocate, luptă una împotriva celeilalte și nu contra adevăratului instigator.
  2. Nu apar niciodată în văzul tuturor.
  3. Finanțează toate părțile implicate in conflict.
  4. Trec întotdeauna drept instanță împăciuitoare care pune capăt conflictelor.

Oricum, subiectul având o amploare și importanță mult prea mare, m-aș dori să revin asupra lui în articole dedicate…

Anunțuri

31 de gânduri despre „În discuție: „Noua ordine mondială”

  1. UnCheșule!
    Lucrurile-s știute DEMULT…ei (mondialiștii) mizează pe factorul surpriză, când se vor succeda loviturile asupra noastră ca o ploaie cu grindină (pe toate palierele), una după alta și, ÎN FORȚĂ! Din păcate, abia atunci va suna trezirea pentru toată lumea….
    Ei știu având în ajutor infiltrațil lor că TOCMAI ”teoria conspirațiilor”( lor) devoalată/dezvăluită nu va fi băgată-n seamă și-atunci, acționează lejer și-n etape conform planului, în timp ce proștii (ca noaptea) stau, se văicăresc și nu se dumiresc DE UNDE și de LA CE li se trage tot răul…

    Apreciază

    1. Așa cum afirmă și intervievatul, lucrurile au început deja… Au început mai de mult, încă de pe vremea lui BUSH senior, care a fost primul ce-a vorbit despre Noua Ordine Mondială. Acum deja s-a mărit tactul, frevența și intensitatea. Și oamenii încă nu s-au trezit…

      Apreciază

      1. Care să fie explicația? Eu cred că folosesc tehnici oculte, chiar magie neagră, altfel demult ar fi fost îndepărtați cu toată bogăția lor…

        Apreciază

      2. În general, refuz să cred în explicații care exces rațiunii, deși în ultimul timp pot accepta unele fenomene parapsiho… În acest caz, cred că se mizează cu succes pe lipsa de atenție a majorității, pe slăbiciunile omenești, pe lipsa de reacție și pe distrugerea sistematică a noilor generații. Cu siguranță, acest subiect merită chiar o serie întreagă de articole…

        Apreciază

  2. Într-adevăr, subiectul este VAST și merită pritocit pe toate fațetele!
    Protocoalele Sionului, Protocoalele de la Toronto sunt negate TOCMAI pentru a nu se pune lumea-n gardă!
    Sigur că moartea lui Eminescu, revoluțiile (toate), căderea monarhiei, nașterea comunismului, războaiele… sunt născocite în ascuns de elita asta a nobilimii negre (la suflet, în cerul gurii, pe creier și-n sânge) cu o inteligență cu mult peste medie, dar extrem de vicleană, diabolică căreia i-au ieșit pasiențele de-a lungul istoriei cu ajutorul arginților date cozilor de topor, oamenilor slabi de înger, dornici de înnavuțire…illuminații ăștia fac parte dintre cei 6 oameni foaarte bogați care se joacă de-a Dumnezeu, ”dumnezeul” lor fiind altul, iar deviza lor de cucerire văd că se aplică și merge…”prin Haos, la ordine(a)”lor, bine-nțeles!

    Apreciază

  3. Cele patru principii menționate de tine în articol, li se potrivesc ca o mănușă!
    Exact așa acționează HIDRA NEAGRĂ, cum a menționat-o Pr.Arsenie Boca, de la începutul veacurilor.
    Și, cum poți să acționezi decât PRIN/CU BANI (MULȚI!). BANII sunt CHEIA pe care o răsucesc în butuc, de deschid ușile țărilor, popoarelor…deci, în primul rând sunt BANCHERI!

    Apreciază

  4. UnCheșule…dacă tu-mi arăți unde se poate posta la ”documentarul săptămânii”, te premiez!
    La documentarul cu Alec Russo…dar postez aici, pune-l tu unde-i este locul -:)

    Aaron Russo – Dezvaluiri cutremuratoare – extras important (rezumat):
    1. Nick Rockefeller i-a spus razand lui Aaron Russo cu 6 luni inainte de 11.09.2000 despre atentatele ce vor urma, ca motiv pentru ‘terorismul’ inventat de guvernul American pentru a baga frica in americani si a li se supune lor prin invadarea in spatiul personal al fiecaruia, spre distrugerea intimitatii, prin controlul total venit dintr-o constitutie noua, o limba de circulatie universala, cu moneda unica AMERO (combinatia dintre euro si dolarul American) cu o religie unica (ecumenismul adorat chiar si de catre unii capi ai ortodoxiei) …TOTUL prin implantarea unui CIP RFID in trupul tuturor oamenilor care vor trebui sa se supuna Noii Ordini Mondiale daca vor sa traiasca;

    bine-nteles ca disparand banii cash, nenorocitii isi vor extrage digital datoriile fiecarui cetatean (taxe si impozite) fara sa te intrebe daca vrei sau poti sa platesti…mancarea, bautura, cazarea, chiria, orice inseamna (pe vechi) interactiunea cu banul pentru orice bun insusit in folos personal, se va face numai in baza acelui cip rfid implantat in trup – pe mana dreapta sau pe frunte, asa cum scris la Apocalipsa 13!
    Acest razboi impotriva terorismului este o frauda, este o farsa – asa cum spune si Aaron Russo! Este o lupta imaginara, fara chip, fara inamic, un razboi absurd…

    Nick Rockefeller ii spune in interviu, printre altele – referitor la ‘miscarea feminista’ care i-a ajutat sa impletenteze (in viitorul apropiat) ceea ce-au clocit cu ceva timp inainte:

    “Primul motiv: Nu puteam impozita toata populatia, inainte ca femeile sa munceasca.

    Al doilea motiv a fost (ca rezultat al implicarii femeii in campul muncii) a fost ca ACUM copiii merg la scoala de la varste foarte mici si ii putem indoctrina pe copii cum sa gandeasca…asupra notiunii de familie…copiii privesc Statul ca pe o familie – scoala, autoritatile sunt familiile lor. NU MAI SUNT PARINTII CEI CARE-I EDUCA (foaarte tare!). Acestea sunt cele doua motive pentru miscarea feminista”.

    Apreciază

    1. Chiar aici e locul acestui comentariu. Și încă o dată, mulțumesc pentru.aceste toate comentarii spumoase, care, repet, completează cu brio ceea ce încerc aici…

      Apreciază

  5. Aaron Russo – 14.02.1943-24.08.2007, Născut într-o familie de evrei sefarzi din New York, regizor de film American care, după o încercare de recrutare din partea lui Nicholar Rockefeller, a luptat să arate adevărul despre planurile diabolice și planurile de înrobire a lumii ale bancherilor evrei.

    Alex Jones – născut la 11.02.1974, inteviul luat lui Aaron Russo este la începutul anului 2007. Este un luptător antisistem care, din păcate, vine doar cu soluții lumești împotriva Noii Ordini Mondiale. (aici autorul comentariului de-nceput este nerealist și cârcotaș. La cât sunt de ”demonocratizați” americanii, la câte culte, religii, inclusiv cea satanică există în SUA, normal să vină cu soluții lumești. Ce, e-un avvă care să facă rugăciuni și mătănii? Nu fac ai noștri, darămite ei…)

    Interviul a fost dat de Aaron Russo pentru informarea oamenilor despre planurile ascunse ale ocultei mondiale. În acestea, ne sunt detaliate aspecte din Agenda Finală a Noii Ordini Mondiale, pe care noi creștinii o știm prea bine ca fiind împărăția lui Antihrist.

    AARON RUSSO: Filmezi?

    Aaron Russo, fondatorul unei mișcări la nivel național pentru a pune capăt Rezervei Federale.

    AARON RUSSO: Au toți banii pe care îi vor. Pot face toți banii pe care îi vor. Ei au mașinile cu care pot face toți banii. Nu e vorba despre bani. Totul ține de CONTROL, despre viziunea lor cum vor să vadă lumea.

    Acesta a fost ultimul interviu video înregistrat cu Aaron Russo.

    AARON RUSSO: Întregul plan este să creeze un singur Guvern Mondial în care fiecare are un cip RFID implantat în el, toți banii vor fi în acele cipuri, și asta vine direct de la însuși Rockefeller, asta vor ei să realizeze. Cu secțiuni care nu au mai fost arătate, din acest interviu istoric. Rezerva federală este o otravă pentru țara noastră.

    ALEX JONES: Aaron, ce crezi că a însemnat liberalizarea femeilor?
    AARON RUSSO: ”Noi, Rockefelleri am fondat asta! Noi am fondat mișcare de liberalizare a femeilor.”
    Ei fac tot ceea ce vor să facă, ceea ce vrem noi nu mai contează de-acum înainte. Agenda lor, planurile lor sunt cele care contează. Difuzat în întregime. Ce s-a întâmplat în 11 septembrie, a fost o scamatorie și nu am aflat niciodată adevărul despre 11 septembrie.
    Îl auzim pe George Bush spunând: Democrație înseamnă libertate! NU! DEMOCRAȚIE = NOUA ORDINE MONDIALĂ!

    Cred că Dumnezeu m-a pus pe acest pământ ca să devin cea mai bună persoană care pot deveni, și a pus pe fiecare om pe acest pământ ca să devină cel mai bun care poate deveni. TREBUIE SĂ SUSȚII CEEA CE ESTE CORECT ÎN VIAȚĂ. Dacă nu faci asta, ești un NIMIC.

    REFLECTĂRI ȘI AVERTISMENTE
    UN INTERVIU CU AARON RUSSO

    ALEX JONES: Regizorul câștigător de premii, transformat în luptător pentru libertate, Aaron Russo a fost un individ remarcabil. Se lupta cu cancerul de 3 ani și jumătate, când a început să facă documentarul ”America, de la libertate la fascism” pe care l-a filmat, regizat și editat mai mult de unul singur, cu doi- trei oameni. Un individ uimitor! O viață lungă câștigatătoare de premii, de muncă grea și de susținere a Declarației Drepturilor și-a Constituției.

    Când am înregistrat acest interviu, l-am pus pe internet gratis, dar părți din el nu au fost văzute niciodată. Așa că astăzi, veți avea ocazia să vedeți întregul interviu, interviul final cu Aaron Russo. Dar munca lui important încă mai trăiește. El a vrut să apere filmele care expun elitele ce controlează aceste națiuni ale lumii, Rezerva Federală privată, și informațiile pe care le-a scos la lumină acum 2 ani, sunt mai adevărate azi, ca niciodată.

    Și filmul său ”America, de la libertate la fascism” și ” Mad as Hell”, și toate celelalte lucrări mari pe care le-a făcut, pur și simplu continuă, precum valurile într-o apă să aprindă focuri mari în mințile bărbaților și femeilor de peste tot. Așa că, acest fil îi este dedicat unicului Aaron Russo.

    AARON RUSSO: Filmezi? Mă simt onorat să fiu intervievat de Alex Jones, un căutător al adevărului care luptă pentru dreptate în America. Colega mea îmi zâmbește încontinuu.

    ALEX JONES: Aaron, când ai început să crezi că ceva e în neregulă în lume sau ai început să afli despre cartelurile bancare și Sistemul Rezervei Federale, despre Noua Ordine Mondială?

    Apreciază

  6. AARON RUSSO: Ei bine, asta a fost o succesiune de evenimente…am devenit…
    Eu am fost întotdeauna o persoană foarte independentă, am crezut în individualitate și că am fost puși pe acest pământ pentru a fi INDIVIZI UNICI, SĂ NE ÎNDEPLINIM POTENȚIALUL DAT DE DUMNEZEU, și singura posibilitate de a face asta, este libertatea de-a afla cine ești, și să faci erori, să faci greșeli, și pe măsură ce creștem, am început să realizez din ce în ce mai mult că Guvernul mă inhibă în lucrurile pe care voiam să le fac, și…ce s-a întâmplat mai departe…era că aveam foarte mult succes în industria lenjeriilor de damă, lucram pentru tatăl meu care-avea o mică afacere în domeniu și am creat prima linie de producție de bikini pentru femei, de fapt înapoi, în 1963….și-apoi am deschis un club de noapte în Chicago, care se numea ”Electric Theater” ce a fost inaugurat în ziua în care Martin Luther King a fost asasinat, astfel că orașul Chicago clocotea în ziua în care am inaugurat clubul meu, și nimeni n-a venit la clubul.

    Și…ce s-a întâmplat…a fost că…era Convenția Democratică în Chicago în 1968, astfel că Clubul meu devenise un loc de adunare pentru hipioți, pentru că ei voiau să meargă la Chicago și să protesteze. Și într-o seară, aveam un concert la club, pentru o binefacere, și poliția a făcut o razie în clubul de noapte fără niciun fel de motiv.

    Și stăteam în birou la mine uitându-mă către stradă, și am văzut aceste dubițe trase în fața clubului. Eu eram un puști de 24 de ani, fără niciun fel de experiență, mă întrebam: Ce caută aceste dubițe aici?
    După care am văzut niște polițiști coborând din dubițe și intrând în clubul meu, și mă gândeam: Dumnezeule, îmi fac razie!
    Am fugit la scenă, m-am urcat pe ea, am oprit orchestra din cântat, și le-am spus spectatorilor că ni se face razie. Așa că stați la podea, cooperați, și…scoateți actele de identitate și cooperați cu poliția.

    Și, în timp ce spuneam asta, doi de la spate m-au aruncat la podea, m-au înhățat și au început să mă târîie afară din club, și au strigam: Victorie! Victorie! La vremea aceea era la modă…eram copil.
    După care am văzut departamentul de pompieri acolo, și pompierii răsturnau tomberoanele cu gunoaie peste tot, pe podea, și mă gândeam în sinea mea: De ce fac asta?…în timp ce mă târau afară repede și nu prea înțelegeam; apoi mă aruncă în dubiță și, în timp ce eram în dubiță, unul dintre polițiști mă prinde de testicule pe la spate și mă strânge tare, iar eu am intrat în dubă cu o durere îngrozitoare.

    Iar următoare persoană care a intrat în dubiță, că, pe măsură ce intrau, polițiștii îi loveau în cap cu bastonul pe cei care intrau și le spărgea capul, știi? FĂRĂ NICIUN MOTIV!
    Adică, nu se întâmpla nimic în neregulă acolo. Acesta a fost semnalul meu de alarmă și mă întrebam: Ce se întâmplă?! Credeam că suntem în America! Așa că am început să dau vina pe orașu Chicago în mintea mea, credeam că e vorba doar de orașul Chicago.

    Oricum, m-am uitat la titlurile primelor pagini din ziare în ziua următoare, și îmi văd fotografia în ziar, iar titlul spunea: ”Scurtcircuit la Electric Theater”..s-a făcut razie…iar articolul spunea mai departe…că motivul pentru care au făcut razie…a fost pentru că departamentul de pompieri a venit acolo și era plin de gunoaie, iar hipioții au început să-i atace, ceea ce nu era deloc adevărat.

    ERA CU TOTUL FALS, ERA O ADEVĂRATĂ NĂSCOCIRE.

    ALEX JONES: Deci au făcut numai speculații despre tine.

    AARON RUSSO: Da, da, desigur. Și…eram șocat. Îmi spuneam: Oamenii mint în halul ăsta?! Oamenii chiar fac chestiile-astea?! Nu puteam să cred! A FOST CA O TREZIRE LA REALITATE PENTRU MINE.

    Și am fost la televiziune, le spuneam oamenilor la televiziune că au mințit…Nimănui nu-i păsa!!! Nimănui nu-i păsa care era adevărul! A fost șocant pentru mine! Apoi…o săptămână sau două mai târziu, nu-mi amintesc cu exactitate…doi polițiști au venit să mă vadă – un locotenent și un sergent.
    Nu, un căpitan și un sergent și au spus: ”Domnule Russo, ne cerem scuze dacă ați fost rănit în acea seară la club cu toată razia respectivă, dar…suntem aici să vă spunem că…dacă vreți să păstrați clubul deschis…vă va costa 2.000$ pe lună și noi vom veni să vă vizităm o dată pe lună și de fiecare dată când va fi să vă facem razie, vă vom suna înainte, știți…și vă vom anunța că vom veni în seara aceasta să vă facem razie…”

    ALEX JONES: Aste era MAFIA!

    AARON RUSSO: MAFIA POLIȚIENEASCĂ, da…și, de fapt e mai interesant de-atât. Au spus: Ascultați…este planul A, este planul B, și este planul Super Deluxe, și fiecare vă va costa atâția bani pe lună…pe care-l preferați?

    ALEX JONES: Ai ales Super Deluxe!

    AARON RUSSO: Pe ăla l-am ales! Acesta era planul de 2.000$/lună.

    Apreciază

  7. Și am ales acel plan și…le plăteam 2.000$/lună și mă lăsau în pace. Și de câte ori voiau să facă razie, mă anunțau: Vom veni și vom face o razie de ochii lumii, doar ca să dăm bine în fața oamenilor, să creadă.

    ALEX JONES: Deci, asta a fost prima ta mare educație primită.

    AARON RUSSO: Asta a fost educația mea în corupția din guvernare, dar eu credeam că e vorba doar de orașul Chicago, nu realizam că de fapt întreaga țară era așa. Deci ăsta a fost apelul meu de trezire la realitatea că oamenii înșeală, mint și fură. Eu am crezut întotdeauna că oamenii sunt mereu cinstiți, buni și decenți și…nu aveam nici cea mai vagă idée despre lucrurile-astea…

    Ce s-a mai întâmplat cu mine era că…în cele din urmă au venit la mine și au spus: ”Uitați, nu putem să vă mai luăm banii de acum înainte.” Am întrebat: De ce? Ce s-a întâmplat? Care-i treaba? ”Va trebui să vă închidem clubul, vin alegerile, iar vecinii mai vechi ai Dvs.nu vor să mai vadă clubul deschis, deci nu putem să vă mai luăm banii. ”

    Așa că a trebuit să mă duc la tribunal să mă judec cu ei, și ei încercau să-mi închidă clubul…într-o noapte am avut un incendiu iar clubul nu s-a mai redeschis de-atunci. Clubul a fost închis și…acesta a fost sfârșitul clubului. M-au ruinat și, acesta a fost finalul experienței mele.

    Apoi m-am întors la New York, unde am cunoscut-o pe Bette Midler, și…am dat peste ea într-un club de noapte unde cânta, care se numea ”The Improv” și am remarcat că este fenomenală, iar printr-o succesiune de evenimente am ajuns să fiu impresarul ei. Și, cum am început să mă ocup de cariera ei, cariera ei a pornit ca o rechetă.

    Cred că pentru amândoi mai bine zis…a devenit o persoană cu un foarte mare succes și prin impresarierea ei, am început să regizez spectacole pe Broadway, unde am câștigat un premiu Tony, și am regizat filme de televiziune, am câștigat un Emmy cu Dustin Hoffman și Bette Midler, apoi…am regizat ”The Rose” pentru ea, pentru care a avut nominalizări la Oscar, iar asta m-a condus la a regiza ”Trading Places”, pe care îl știe toată lumea.

    ALEX JONES: Cred că e cel mai bun film cu Eddie Murphy.

    AARON RUSSO: E unul bun, știu că nu e cel mai bun, dar e unul foarte bun, și sunt mândru că am făcut acest film. Astfel…în mintea mea…simt că am realizat o comedie clasică în ”Trading Places”, un musical classic în ”The Rose”, și un documentar classic în ”Freedom to Fascism”. Așa că sunt foarte mândru de munca ce am făcut-o ca realizator de cinema.

    Înapoi la finele anilor 1980…eram un mare comerciant de aur și de argint…și…nu cred că am mai spus povestea asta pe bandă nicăieri, până acum…
    Eram un destul de mare comerciant de aur și de argint…întotdeauna îmi plăteam taxele, taxe ce erau o deducere legală din comerțul cu argint..și…câțiva ani mai târziu, cred că era 1988 sau 1989 ori ceva de genul…organizația I.R.S. (fiscul la americani) susținea că ceea ce făceam și alți oameni de asemenea, era de acum ilegal și nu mai puteam face asta și de acum înainte. Dar au făcut-o retroactiv!

    Am zis: Cum adică retroactiv? Era legal pe-atunci și făceam ceva legal!
    I.R.S.: Da, dar acum o făceam illegal retroactiv. Și asta nu-i bine, astfel ne datorați 600.000$ sau 800.000$.
    AARON RUSSO:Pentru ce? Era legal, cum poți face ceva retroactiv? Să schimbi legea înapoi în timp? Nu are nicio logică!
    I.R.S.: Păi totuși o facem.
    Și toată lumea spunea că nu pot să facă asta și s-au dus la tribunal pentru a-i da în judecată și judecătorul era de acord cu I.R.S.-ul.
    Spunea că o pot face retroactiv. Și atunci mi-am dat seama că ceva nu e în regulă în America cu I.R.S-ul și cu sistemul de aici.

    ALEX JONES: Aaron, îmi spuneai povestea aseară și, înainte de a termina de spus că la finele anilor 1980 legea taxei a fost retroactivă, am știut asta pentru că l-au ruinat pe tatăl meu, dar el plătea iar el nu știa, credea în continuare că asta e America, și i s-a spus că are de plătit o taxă legală retroactiv, dar pe lângă asta, mai trebuie să plătească penalizări și dobânzi retroactive pentru această taxă.

    AARON RUSSO: Deci, cum să plătești penalizări și dobânzi când ei au schimbat legea retroactiv? Păi, în primul rând, cum poți face ceva retroactiv? (poate se credeau în Back to the future, no?) PENALIZĂRILE ȘI DOBÂNZILE SUNT O ÎNȘELĂTORIE! Ei fac asta pentru că fac ceea ce vor ei să facă, și atunci am realizat că America nu este America aceea pe care o știam eu, nu este pământul despre care am învățat că este. Pentru că ei fac orice doresc ei să facă, iar cetățenii nu au niciun cuvânt de spus.

    ALEX JONES: Ai realizat filmul ”America: Freedom to Fascism”, voi trece prin el și-l voi susține, și voi încuraja lumea să cumpere DVD-ul, sunt și materiale prin țară, și cred că este cel mai bun film de pe piață depre Rezerva Federală, I.R.S., scandalurile bancare, vom discuta despre asta acum, aici, dar aș fi vrut să…să ne întoarcem un pic până în punctul în care am discutat aseară, în care tu nu sfătuiești oamenii să nu-și plătească taxele. Și eu am făcut același lucru. Spun oamenii: ”Dacă zici că e o înșelătorie, de ce să mai plătim?” și mi-a plăcut felul în care ai pus problema.

    AARON RUSSO: Ei bine, e destul de simplu. Adică, după ce am făcut acel film…multă lume vine și mă întreabă dacă ar trebui să-și plătească sau nu taxele pe venit, iar eu niciodată nu-i sfătuiască să nu le plătească, iar motivul pentru care susțin asta…am zis: uitați, am făcut foarte multe cercetări.

    Curtea Supremă a decis că I.R.S.-ul nu are nicio autoritate.

    Al 16-lea Amendament nu a dat I.R.S.-ului autoritatea să-ți pună taxa pe muncă și pe venit. Acesta este un fapt.
    Curtea Supremă reprezintă legea pe pământul țării iar I.R.S. nu este o Curte Supremă imaginară.

    Totuși, acesta fiind cazul, faptul este că dacă Mafia ar veni la tine și ar spune…vrem 2.000$/lună sau te vom răni…nu te-aș sfătui să nu plătești, pentru că-ți faci rău prin neplată fie că e legal sau nu, nu prea contează.

    Vei avea de suferit dacă nu plătești. Aceeași chestie e și cu I.R.S.-ul. Îți pot face rău, te pot băga la închisoare, te pot tortura, așa că dacă nu plătești, vei avea de suferit. Așa că nu sfătuiesc lumea să nu plătească. Le spun oamenilor: Da, plătiți-vă taxele!

    Apreciază

  8. ALEX JONES: Uite ce s-a întâmplat cu congresmenul George Hansen…

    AARON RUSSO: Da, congresmenul George Hansen este un exemplu excelent…plătiți-vă taxele, dar știți ce? Închideți sistemul Rezervei Federale și în cele din urmă, nu va mai trebui să plătiți acele taxe. Așa că, I.R.S. este o simptomă a problemei! Adevărata problemă o reprezintă industria bancară și bancherii din această țară.

    Aici zace adevărata problemă, aceasta este rădăcina problemei noastre, din cauza aceasta am pierdut America. Înțelegi? Așa că da, plătiți-vă taxele, pentru că dacă nu le plătiți veți avea de suferit. Am auzit toate felurile de dispute, cum spun protestatarii taxelor și tot așa…iar eu nu-i numesc protestatari ai taxelor ci îi numesc ” Mișcarea corectitudinii taxelor” pentru că ei sunt sinceri, cel puțin…

    Dar adevărul este că ești forțat, ești constrâns să o plătești, pentru că altfel riști niște sentințe de închisoare, timp petrecut în spatele gratiilor, înfrunți corupția Curților (de judecată) dacă nu plătești.
    Așa că plătești, așa cum plătești MAFIA. Dar cu Mafia, ai cel puțin Guvernul la care poți apela să te ajute…ca să scapi de Mafie, să te protejeze, dar în cazul acesta nu te poate ajuta nimeni.

    Poporul american trăiește într-o matrice. Ei nu înțeleg adevărul despre cum merg lucrurile în această țară. Și stai să-ți dau un exemplu despre ceea ce vorbesc. Situația certă este că, dacă întrebi 100 de oameni pe străzi: Ce fel de guvernare ar trebui să reprezinte America? 99% îți vor spune că o democrație. America ar trebui să fie o democrație.
    Dar asta e o minciună, este o iluzie!
    Cuvântul DEMOCRAȚIE NU ESTE SCRIS ÎN CONSTITUȚIE, NICI MĂCAR O DATĂ!
    NU este în Declarația Drepturilor, NU este în Declarația de Independență. PĂRINȚII FONDATORI AU URÂT IDEEA DE DEMOCRAȚIE. Ei credeau că este cea mai proastă formă de guvernare din câte există. Și eu sunt de acord cu ei…pentru că în democrație, 51% dintre oameni, controlează 49% dintre oameni.

    Dacă ești dintre cei 49% dintre oameni, nu ești liber sub nicio formă! (adevărat!)

    (”Faceți legătura cu alegerile prezidențiale: majoritatea decide ce președinte va ieși, iar dacă faci parte din minoritate, ești condus de un președinte pe care nu l-ai ales.” (nota traducătorului.)

    AARON RUSSO: America a fost fondată ca o Republică Constituțională și în acea Republică Constituțională pe care o avem, 99% dintre oameni, nu pot lua drepturile a 1% rămas. Ai drepturile tale pentru că te-ai născut cu ele.
    Ai drepturi omenești date de către Dumnezeu pe care nimeni nu ți le poate lua, nici guvernul, nici majoritatea, indiferent cine sunt! Eu nu pot să-ți iau drepturile! Și asta este ceea ce ne-au lăsat părinții fondatori!

    Din operațiile psihologice pe care ni le aplică, ne fac să credem că suntem o democrație și că majoritatea conduce, înțelegi? Ei vor ca tu să crezi asta. Ei spun că acest sondaj spune că atâția vor asta, atâția vor cealaltă, atâția vor asta….și asta nu are nimic de-a face cu nimic.

    ALEX JONES: Păi Hitler a fost ales…

    AARON RUSSO: Hitler a fost ales, Hitler a făcut totul legal.

    ALEX JONES: Și într-o Republică Constituțională, o minoritate e protejată împotriva majorității. Nu Benjamin Franlklin a parafrazat că: ”Democrația este prea bătrână pentru oaia care nu știe că e gătită la cină?”

    AARON RUSSO: Exact! Și apoi, de asemenea a spus că ”Într-o republică, oaia ar avea arma….”

    ALEX JONES: să se apere singură….

    AARON RUSSO: Acesta-i adevărul. America nu este o democrație. Dar dacă întrebi cei mai inteligenți oameni: ce formă de guvernare ar trebui să fie în America? Vor spune că democrație, pentru că așa le-au fost spălate creierele, au fost programați să creadă asta. Ei cred că noi suntem în Irak…ca să promovăm democrația. Cuvântul democrație…îl auzi pe Geroge Bush spunând: ”Democrația înseamnă libertate!”

    NU! DEMOCRAȚIE = NOUA ORDINE MONDIALĂ!

    DEMOCRAȚIE = SCLAVIE!

    Cuvântul DEMOCRAȚIE nu este sinonim cu LIBERTATE! Este opusul libertății!

    DEMOCRAȚIA ESTE CEA MAI PROASTĂ FORMĂ DE GUVERNARE pe care o poți avea, pentru că majoritatea decide. Și Guvernul îți poate spune exact ceea ce vor ei să-ți spună să faci. Pentru că majoritatea dorește asta. Mie nu-mi pasă ce vrea majoritatea!

    Eu îmi trăiesc viața așa cum aleg eu, și dacă nu comit violență, furt sau fraudă împotriva niciunei ființe omenești, pot să-mi trăiesc viața așa cum doresc. Aceasta este alegerea mea! Și mi se permite să fac greșeli, pentru că atunci când faci greșeli, înveți din ele, crești ca o ființă omenească.

    Noi suntem puși pe acest pămînt pentru a deveni cei mai buni indivizi care putem deveni, să ne îndeplinim potențialul dat de Dumnezeu. Nu suntem aici ca să ne spună Guvernul cum să ne trăim viețile, și ce să facem, să intrăm în aceste sisteme și paradigme.

    Apreciază

  9. Nu! Același lucru și cu sănătatea: dacă ești bolnav, trebuie să urmezi un anumit protocol…prostii! Fiți individuali, gândiți pentru voi înșivă, folosiți gândirea critică!
    Astfel că, ceea ce se întâmplă e pentru că a spus tuturor că suntem o democrație, ceea ce nu e adevărat, așa că în 1913 aduc în existență sistemul Rezervei Federale.

    Și acum avem acest sistem al Rezervei Federale care, în 1913 a primit dreptul de a crea bani pentru guvern. Înainte de asta, guvernul își făcea singur banii.
    Acum guvernul, când are nevoie de bani, trebuie să îi împrumute de la o bancă privată, numită Rezerva Federală (îndatorându-se ei astfel, veșnic!)

    Care este o bancă privată deținută de indivizi, Incorporated Dellaware. Ceea ce se întâmplă acum, e că guvernul împrumută bani de la ei pentru a finanța guvernul, iar guvernul spune: ” da, trebuie să plătim acestor oameni dobânzi. Cum le plătim dobânzile?

    Să introducem taxa pe venitul poporului american, care nu a existat înainte, ca să plătim dobânzile bancherilor.
    ALEX JONES: De fapt, în 1980, Ronald Reagan a spus că nici măcar un cent din taxa pe venitul nostru, nu merge în țară, totul se duce la Rezerva Federală.

    AARON RUSSO: Ei, guvernul…era Comisia de report a lui Gray care a spus că nici măcar 20 de cenți nu se duc la infrastructura țării!

    ALEX JONES: Cred că Reagan a citat asta…

    AARON RUSSO: Așa-i! Și astfel…ceea ce vreau să subliniez este că, prin crearea acestui sistem al Rezervei Federale, guvernul a devenit dependent de aceste bănci private pentru bani…și încep astfel, să ne taxeze pe noi, înțelegi?
    Și ceea ce se întâmplă acum, este că…prin 35 cred că era, a început Sistemul Social Security, și ne-au dat carduri Social Security pe care scria: ”A nu se folosi pentru identificare”, acest număr Social Security, direct pe card…și, prin Social Security au început să sustragă bani din salariul tău.

    Era pentru prima dată când luau bani direct din salariu, pentru că oamenii au fost de acord crezând că acești bani se duc la fondul de pensii. Și prin instituirea acestei taxe/venit, încep să ia bani din salariul tău, din nou. Înțelegi ce spun?

    ALEX JONES: Acum preiau controlul taxei în sine, tu fiind ca un sclav…ei o iau imediat ce o produci!

    AARON RUSSO: Exact! Ei nu au suficientă încredere în public că vor merge să o plătească. Așa că o o iau automat, pentru că știu că oamenii nu vor vrea s-o plătească.
    Deci, prin implementarea sistemului Rezervei Federale, GUVERNUL A DEVENIT O INVESTIȚIE A ACESTOR BANCHERI, ȘI ÎȘI PRIMEȘTE BANII DE LA ACEȘTIA, așa că…ne impun taxe, înrobindu-ne și mai tare, făcând ca nouă să ne fie și mai dificil să supraviețuim, ca să le aducem lor mai mult profit.

    Acum, ceea ce se întâmplă e că, prin Sistemul Rezervei Federale, bancherii au cam preluat controlul guvernului nostru.

    Apreciază

  10. AARON RUSSO: Nu mai contează dacă sunt republicani sau democrați, pentru că sunt unii și aceiași. Nici unii dintre ei nu vorbesc despre închiderea Rezervei Federale sau să oprească plata taxelor, sau oricare alta dintre marile probleme cu care se confruntă americanii, nu?

    Am avut un prieten, Nick Rockefeller, care este unul dintre membrii familiei Rockefeller, și…el…când candidam pentru postul de guvernator al Statului Nevada, a venit la mine și s-a prezentat prin intermediul unui avocat, și am devenit prieteni, am început să vorbim despre diverse lucruri, și…am auzit destul de multe din parte d-lui Rockefeller și, unul dintre lucrurile despre care vorbeam era despre PLANUL FINAL AL INDUSTRIEI BANCARE, CE VOR EI SĂ OBȚINĂ ÎN CELE DIN URMĂ.

    ȘI SCOPURILE INDUSTRIEI BANCARE, NU NUMAI AI SISTEMULUI REZERVEI FEDERALE…DAR ȘI AL BĂNCILOR PRIVATE DIN GERMANIA, MAREA BRITANIE, ITALIA, PESTE TOT ÎN LUME…ele lucrează toate împreună…toate aceste bănci centrale, toate FAC PARTE DIN MANIFESTUL COMUNIST.

    CENTRALIZAREA BANCARĂ este una din marile platforme program ale manifestului comunist. Vorbim despre America ca fiind o țară capitalistă, dar în același timp avem o bancă centrală care plănuiește totul pentru noi.

    Și INTRODUCEREA TAXEI/VENIT este o altă platformă program a manifestului comunist. Așa că, avem două mari platforme-program ale manifestului comunist, CARE SUNT INTRODUSE DIN CAUZA REZERVEI FEDERALE, BINE?

    Deci, ȚELUL FINAL pe care îl au acești oameni în minte, este scopul să…CREEZE UN SINGUR GUVERN MONDIAL CONDUS DE CĂTRE INDUSTRIA BANCARĂ, CONDUS DE BANCHERI, și o fac PE SECȚIUNI….Moneda unică europeană EURO, și Constituția Europeană, este o parte din el…acum, încearcă să facă la fel în America, prin Uniunea Nord Americană, și vor SĂ CREEZE O NOUĂ MONEDĂ numită AMERO.

    Întreaga agendă este să creeze un singur Guvern Mondial, UNDE FIECARE VA AVEA UN CIP RFID IMPLANTAT ÎN EL. Toți banii vor trebui să fie în acele cipuri. Nu vor mai fi bani lichizi, și asta am auzit-o direct de la însuși Rockefeller, asta vor ei să realizeze.

    Și toți banii vor fi în acele cipuri, și…în loc să porți bani la tine, de fiecare dată când ai bani în cip, POT SĂ-ȚI IA CÂT VOR EI ȘI CÂND VOR EI! Dacă ei zic ”ne datorezi atâția bani pentru taxe, pur și simplu îi extrag din cipul tău digital.

    ALEX JONES: Control total!

    AARON RUSSO: Control Total! Și dacă ești ca mine, sau ca tine…și protestezi împotriva a ceea ce fac ei, pur și simplu opresc cipul și numai ai nimic. (Apocalipsa 13:17) Nu poți cumpăra mâncare, nu poți face nimic…este un control total al oamenilor!

    ALEX JONES: Și acel CIP este conectat la o bază de date care are înregistrările cumpărăturilor tale, ce faci, unde te duci…

    AARON RUSSO: Totul, totul este acolo…deci, ei vor un Guvern Mondial controlat de ei, în care toată lumea va fi cipuită, toți banii în acele cipuri, și ei controlează cipurile, controlează oamenii, și tu devii sclav, un servitor al acestor oameni. Acesta este scopul lor final, acestea sunt intențiile lor.

    ALEX JONES: Poți să fii mai exact despre când l-ai cunoscut pe Rockefeller? Cum s-au purtat aceste discuții?

    AARON RUSSO: L-am cunoscut pe Rockefeller printr-o avocată pe care o cunoșteam, care m-a sunat într-o zi și mi-a spus că unul dintre Rockefelleri ar vrea să mă cunoască. Făcusem o înregistrare la ” Mad as Hell ”…el văzuse această înregistrare și a vrut să mă cunoască, știa că eu candidez pentru postul de guvernator al Nevadei, așa că am zis: Sigur, mi-ar face plăcere să îl cunosc.

    Și l-am cunoscut, l-am plăcut…era un om foarte deștept. Obișnuiam să discutăm, să împărtășim idei, gânduri, și…el este cel care mi-a spus cu 11 luni înainte să aibă loc evenimentul din 11 septembrie 2001, că va avea loc un eveniment, niciodată nu mi-a spus care va fi acesta.

    Dar, după acel eveniment, vom invada Afganistanul, ca să construim conducte de petrol prin Marea Caspică.

    Vom invada Irakul, ca să preluăm câmpurile petroliere și să stabilim o bază în Orientul Mijlociu și să-l facem parte din Noua Ordine Mondială.

    Și apoi vom merge după Chavez în Venezuela. Și cu siguranță, 11 septembrie s-a întâmplat, și îmi amintesc cum îmi spunea cum…cum vom vedea soldați căutând prin peșteri (râde…) după oamenii din Afganistan, Pakistan, și toate acele locuri, ȘI VA AVEA LOC ACEST RĂZBOI AL TERORII ÎN CARE NU EXISTĂ UN INAMIC REAL, TOATĂ CHESTIA FIIND O ÎNȘELĂTORIE URIAȘĂ!

    Apreciază

  11. Dar este o modalitate a guvernului de a prelua puterea asupra poporului American.

    ALEX JONES: Ți-a zis el că va fi o mare înșelătorie?

    AARON RUSSO: O, da, da, nu încape nicio îndoială! O să fie acest război al terorii…și râdea! Cu cine ne luptăm? De ce crezi că s-a întâmplat 11 septembrie și de-atunci nu s-a mai întâmplat nimic? Crezi că securitatea noastră este atât de grozavă încât acei oameni care ar fi realizat 11 septembrie, nu ar putea deturna un alt avion? Hai să fim serioși, e ridicol!

    11 SEPTEMBRIE A FOST REALIZAT DE CĂTRE OAMENI PROPRIUL NOSTRU GUVERN, PROPRIUL NOSTRU SISTEM BANCAR, PENTRU A BĂGA FRICA ÎN POPORUL AMERICAN PENTRU A SE SUBORDONA ACESTORA, ȘI CA GUVERNUL SĂ LE FACĂ CEEA CE VREA EL SĂ LE FACĂ! Despre asta este vorba! Să creezi la nesfârșit acest război al terorii.

    Și de aceea…asta a fost prima minciună, iar următoarea a fost să mergem în Irak știi…să-l prindem pe Saddam Hussein cu ”armele lui de distrugere în masă”…aceasta a fost următoarea minciună.

    ALEX JONES: Mai exact, asta a fost acum aproape 6 ani în urmă?

    AARON RUSSO: A fost…

    ALEX JONES: 11 luni înainte de 11 septembrie,..

    AARON RUSSO: Da.

    ALEX JONES: Și Nick Rockefeller, e un avocat, el este…a devenit prietenul tău în următorii ani, și îți spune ție că va fi acest mare eveniment, și după el vom avea un război al terorii care va ține până la nesfârșit.

    Apreciază

  12. AARON RUSSO: Așa e. UN RĂZBOI NESFÂRȘIT AL TERORII, FĂRĂ UN DUȘMAN REAL, CA SĂ NU POȚI SĂ DEFINEȘTI NICIODATĂ UN ÎNVINGĂTOR. (Da, dar acuma lumea știe despre ce este vorba…)

    ALEX JONES: Și a spus că va fi perfect, pentru că nu poți arăta un dușman?

    AARON RUSSO: Da, pentru că nu poți scoate un câștigător. Nu este nimeni care să fie învins, așa că merge până la nesfârșit. Și pot face orice doresc, pot speria rău de tot poporul American…uite, întreg acest război al terorii este o fraudă, este o farsă. E foarte dificil să o spui cu voce tare pentru că oamenii sunt intimidați când o spun, pentru că dacă o spui, ei te vor transforma într-un nebun.

    Dar adevărul trebuie spus, adevărul trebuie scos la iveală, de asta și dau acest interviu. Faptul real este că întregul război al terorii este o fraudă, este o farsă…da, este acum un război în Irak pentru că noi am invadat Irakul, și oamenii acolo se luptă, știi? Dar războiul terorii este o glumă (proastă, absurd…) și, până nu descoperim ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pe 11 septembrie, și cine este responsabil pentru 11 septembrie…PENTRU CĂ DE ACOLO EMANEAZĂ RĂZBOIUL TERORII, DE ACOLO PORNEȘTE.

    Acest 11 septembrie a permis acestui război al terorii să înceapă, și până nu ajungem la rădăcina acestui eveniment, a adevărului despre 11 septembrie, nu vom ști ce este cu acest război al terorii. (Aici mi se pare cusută cu ață albă. Cum nu știi, nu deduci că tot guvernul e implicat, iar din spate bancherii și președinții americani, aleși de ”elită”?!)

    ALEX JONES: Aaron, spuneai că…cred că e important, și știu asta despre Rockefelleri, despre mulți alții care, efectiv…sunt copii de 20 ani luînd prânzul prin licee și-l recunosc…aaa, uite-l pe Rockefeller…Sunt experți în recrutarea și alegerea a ceea ce ei numesc judecători. Și cu singuranță el era..adică…ca să fiu mai clar, și să te aduc la ceea ce spuneai aseară, despre cum tu ai obținut 30% din voturi, ai regizat ”Mad as Hell” (un spectacol de televiziune în care se arată lumii cum nu este de acord cu sistemul politic din SUA), știau că ai înființat Partidul Constituțional, știau că ești o persoană care face lucrurile care spunea că le face…și ai făcut filme…ai avut multe succese, așa că au încercat să te recruteze și s-a ajuns până în punctul în care: Hei, suntem aici ca să te recrutăm! Nu-ți fă griji, cipul tău va spune: nu te amesteca în treburile noastre! Acest om nu trebuie atins.

    Apreciază

  13. AARON RUSSO: Da. Asta s-a întâmplat. Cu siguranță am fost recrutat, dar e mult mai subtil de atâta.

    ALEX JONES: În cuvintele tale, treci prin procesul de recrutare și povestește-ne. Ce a spus…îmi amintesc că eram prieteni, obișnuiam să ne întâlnim la mine acasă de multe ori, luam cina, vorbeam și…îmi spunea despre afaceri bune pentru investiții, cum să mă bag în ele, ei mă vor ajuta ba cu investiția asta, ba cu cealaltă…ȘI, DACĂ ERAM INTERSAT SĂ MĂ ALĂTUR CONSILIULUI PE RELAȚII EXTERNE (C.F.R., arată Casa Pratt din New York, sediul Consiliului pe Relații Externe), ar fi trebuit să fiu ales să mă alătur lor, dar eram interest de asta?

    Și…doar diferite lucruri, știi…care duceau mai departe…și obișnuiam să-i spun că nu făceam asta, pentru că nu reprezenta locul de unde mă trăgeam. ”Oricât de mult te-aș plăcea Nick, știi…felul tău și felul meu…noi suntem de părți diferite ale gardului. Eu nu cred în înrobirea populației.

    ALEX JONES: Și el tot revenea cu încercări?

    AARON RUSSO: Știi…era ceva mai mult de genul…cum să spun asta…era ca și cum…”Ce-ți pasă ție de ei? Ce-ți pasă de acești oameni? Cu ce te-afectează pe tine? Ai grijă de viața ta personală. Fă ceea ce e mai bun pentru tine și pentru familia ta. Ce înseamnă pentru tine restul lumii? Ei nu reprezintă nimic pentru tine. Sunt doar servitori, sunt doar oameni. ”

    Știi…era pur și simplu o totală nepăsare. Nu era ceea ce mă reprezintă pe mine.
    Era un fel de răceală, exact ca o răceală…și obișnuiam să-l întreb care este rostul tuturor acestora?
    ”Ai toți banii din lume de care ai nevoie, ai toată puterea de care ai nevoie.
    Care-i rostul? Care e scopul final?

    Și a spus NICK ROCKEFELLER: ”SCOPUL FINAL ESTE CA FIECARE SĂ FIE CIPUIT. SĂ CONTROLĂM ÎNTREAGA SOCIETATE. SĂ AVEM BANCHERII, OAMENII DE ELITĂ, BANCHERII ȘI CÂȚIVA GUVERNATORI CARE SĂ CONTROLEZE ÎNTRAGA LUME.

    Și am întrebat: Toți oamenii din C.F.R. fac același lucru ca și tine?

    NICK ROCKEFELLER: Nu, nu, nu…mulți dintre ei cred că ceea ce fac e corect, mulți dintre ei cred că e mai bine să fim socialiști, NU TREBUIE SĂ CONVINGEM LUMEA CĂ SOCIALISMUL ESTE DE FAPT, CAPITALISMUL.

    Apreciază

  14. NICK ROCKEFELLER: Pentru că America devine o țară socialistă, e o țară comunistă în ziua de azi.

    AARON RUSSO: Unul din lucrurile pe care mi le-a spus, a fost că…eram acasă la el într-o seară și vorbeam și a început să râdă întrebându-mă: Aaron, despre ce creză că era vorba cu liberalizarea femeilor?
    Și eu am spus că aveam o gândire convențională în acel moment…și am spus că cred că este vorba despre dreptul femeilor de a munci, să fie plătite la fel cu bărbații, la fel cum au câștigat dreptul de a vota.
    Și a început să râdă și mi-a spus: Ești un idiot! Și am întrebat de ce sunt un idiot?

    NICK ROCKEFELLER: ”Lasă-mă să-ți spun eu despre ce este vorba: Noi, Rockefellerii am fondat asta. Noi am fondat liberalizarea femeilor.
    Noi suntem cei care am ajuns în ziare peste tot, la televiziune, Fundația Rockefeller.
    Vrei să știi de ce?
    Erau două motive principale: primul motiv era: nu puteam taxa jumătate din populație înainte de liberalizarea femeilor, și al doilea motiv era: acum avem acces la copii prin școli de la o vârstă fragedă, putem să-I îndoctrinăm pe copii cum să gândească, ceea ce le distruge familia.
    Copiii încep să se uite la stat ca și cum ar fi familia lor, la școli, la oamenii oficiali ca fiind familia lor, nu la părinții lor care îi învață ca fiind familia lor! ”

    Și astfel, acestea erau cele două mari motive principale ale liberalizării femeilor, ceea ce eu credeam a fi un lucru nobil, până la acel moment. Dar când am văzut intențiile din spatele acestui angajament, de unde proveneau și cine le-a creeat, cu gândul la ele, am văzut RĂUL din spatele a ceea ce credeam eu că este o aventură nobilă.

    ALEX JONES: Aron, știai că Gloria Steinem în una din cărțile ei, recunoaște acum că CIA a fondat revista Miss (MISS MAGAZINE)?

    AARON RUSSO: Nu, nu aveam nicio idée despre asta, nu am auzit niciodată asta. CIA a fondat revista Ms.?

    ALEX JONES: A fondat revista MISS MAGAZINE, cu un țel suprem de a taxa femeile și a despărți familiile.

    AARON RUSSO: Serios?! Nu am auzit niciodată asta. Nick mi-a spus, adică știu asta…dar n-am știut niciodată că CIA este implicată în asta.
    ALEX JONES: Păi Gloria Steinem era mândră de asta: ”CIA m-a ajutat să le ajut pe femei!”

    AARON RUSSO: Serios?!

    ALEX JONES: Așa că ei au fondat-o. Bine-nțeles, deviza este: ”Divide și cucerește!”

    AARON RUSSO: Da, firește.

    ALEX JONES: Și ceea ce-au făcut, a fost să se concentreze asupra problemelor reale, femeile erau dispersate cu gândirea în multe alte locuri, dar elitele, în realitate, nu le ajutau, ci plănuiau să le disperseze cu adevărat și să le ia bărbații de lângă ele…uite ce-au făcut cu familiile oamenilor de culoare…erau 10% dintre cei care trăiau în neligitimitate acum 15 ani în comunitățile negre, și acum sunt peste 90%, și uită-te la Welfare: Îți vom da niște bani, nu-ți mai trebuie un bărbat în casă.

    AARON RUSSO: Exact.

    ALEX JONES: Deci ăsta a fost un pas mai departe pentru destrămarea familiei tradiționale, care este total distrusă și acum…nelegitimitatea este de peste 50% în întreaga populație.

    AARON RUSSO: Ei bine, vezi tu, toată chestia asta e că acești oameni controlează toți banii, astfel că ei fac toate regulile. Înțelegi? Și ei impun orice reguli doresc ei, pentru a avea efect.
    Și ADEVĂRUL E CĂ AMERICA A DEVENIT CU ADEVĂRAT O ȚARĂ SOCIALIST-COMUNISTĂ, deși toată lumea spune că este o țară capitalistă, dar nu este o țară capitalistă.
    CUM POATE FI CAPITALISTĂ, CÂND AI O BANCĂ CENTRALĂ?
    Așa ceva nu poate exista!

    ALEX JONES: Banii… E o economie planificată.

    AARON RUSSO: E planificată, e o făcătură! Dacă ei vor să creeze prosperitate, e de ajuns să tipărească dolari, pur și simplu fac dolari sau pun numere digitale în economie, și acum ai prosperitate în economie. Dar nu ai prosperitate adevărată. Nu ai producție adevărată! AI DOAR BANI CARE SUNT INJECTAȚI ÎN SISTEM, E O INFUZIE DE CREDIT.

    ALEX JONES: Ceea ce face ca Guvernul să fie într-o datorie tot mai mare.

    AARON RUSSO: Tot mai mare.

    Apreciază

  15. Și, în loc să mă opun, mai bine să mă alătur lor. Era atât de simplu pentru ei, și au încercat să mă recruteze în acea situație, iar eu nu m-am lăsat ademenit.

    ALEX JONES: S-a enervat când a văzut că nu a reușit?

    AARON RUSSO: Nu, nu. Odată mi-a spus: Te alături nouă și vei avea un card de identificare (ID) care va avea un cip, și cip-ul tău va avea KMA implementat pe el.

    Și eu am întrebat ce înseamnă KMA? A zis: Kiss My Ass (pupă-mă în fund).

    Și dacă cineva te oprește, un polițist sau oricine, și le arăți cardul sau cipul, te vor lăsa în pace pentru că ești de-al nostru.

    De ce lupți pentru oameni? Despre ce este vorba? Oamenii trebuie să fie conduși, trebuie să fie…știi, Constituția pe care o susții, e valabilă doar pentru câțiva oameni, sunt doar câțiva indivizi care pot trăi în acest fel.
    Și noi credem că e mai bine pentru societate să fie condusă de o elită de oameni care controlează totul.

    Eu am spus: Nu cred așa ceva. Eu cred că Dumnezeu m-a pus pe acest pământ ca eu să devin cea mai bună persoană care pot, și a pus pe fiecare persoană ca să poată să devină cea mai bună care poate deveni.

    Nu să fie un sclav sau o oaie pentru tine și pentru toți acești oameni.
    Și, nu înțeleg de ce vrei să controlezi totul?

    Care este necesitatea pentru așa-ceva?
    Și l-am întrebat: Toți oamenii din C.F.R. au aceeași părere ca și tine?

    A spus: Nu, mulți dintre ei cred că fac ceea ce este corect. Ei cred că socialismul este cel mai bun drum pe care trebuie să mergem, ei cred că ceea ce fac, este corect…
    Dar oamenii de sus, din vârf, cu toții știu adevărul despre ce se întâmplă.
    Și așa stau lucrurile.

    ALEX JONES: Deci, este compartimentizată și în structura elitelor, de asemenea.

    AARON RUSSO: Bine înțeles, adică…

    ALEX JONES: Este piramidală.

    AARON RUSSO: Toți oamenii care sunt membri C.F.R., 2.000, 3.000 câți sunt ei acolo, nu știu ce se întâmplă cu adevărat. (Ei, asta n-o prea cred…)

    Ei s-au înscris în C.F.R. pentru că este prestigios. Ei cred că o să le ajute în afaceri sau în alte lucruri…ei nu știu ce se întâmplă cu adevărat. (Orice-ar spune, tot nu-l cred! E imposibil, chiar dacă ai fost naiv înainte, să nu te prinzi pe parcurs despre ce este vorba)

    Răul care iese din el, care emanează din el, și pentru mine…știi…cel mai mare rău, este cel care se întâmplă acum, pentru că…ceea ce s-a întâmplat pe 11 septembrie…e o făcătură, și noi nu am aflat niciodată despre 11 septembrie.

    ALEX JONES: Aceasta este întrebarea cu care voiam să continui. Îți spune cu 11 luni înainte, că va avea loc un eveniment…ce gândeai tu în dimineața de 11 septembrie? Unde erai tu? Te gândeai la Nick Rockefeller și la ceea ce ți-a spus, când ai văzut acele turnuri căzând?

    AARON RUSSO: Nu. De fapt, atunci eram în Tahiti când s-a întâmplat 11 septembrie. Și am primit un telefon de la fiul meu în care spunea că turnurile gemene tocmai au fost atacate și se prăbușeau, ceva de genul ăsta…

    Eu eram în Tahiti, dormeam. Și îmi spunea că au fost lovite de avioane…și tot așa…
    Unde eram eu atunci în Tahiti, nu era televizor, așa că a trebuit să fug în partea cealaltă a insulei la un hotel unde aveau și televizor.

    Și-atunci am văzut pentru prima dată lucrurile-asta la televizor.
    Și nu am făcut imediat legătura cu Nick, dar când am realizat că vom merge în Afganistan, Irak…și s-au dezvoltat aceste evenimente, am realizat despre ce este vorba.

    Pentru mine…văd oameni precum Bill O’Reilly la televiziune, și văd cât de mult controlează mass-media, ca acea fată invitată la emisiunea lui în una din serile trecute.
    Organizația alimentară spunea: Lumea nu mai poate aștepta.

    Și fata aceea era bine informată.
    Tot ceea ce spunea era adevărat.
    Și tot ceea ce Bill O’Reilly a putut face, a fost să-i zică că e nebună.
    Nu putea să confrunte faptele.
    Ei, pur și simplu dau denumiri oamenilor.
    (Dacă nu s-a găsit nimeni să-l bage undeva pe tupeist…iar în sprijin de solidaritate cu acea femeia care era bine-informată, să nu mai deschidă nimeni canalul de știri unde perora canalia!)

    Apreciază

  16. Și, până nu descoperim această…uite, această lume…ne îndreptăm către o lume a pericolului, posibil a războaielor nucleare, pentru că industria bancară încearcă să preia controlul întregii lumi.

    11 septembrie este începutul războiului asupra terorii.
    Acel război ne conduce pe noi spre Irak, care e următoarea minciună.
    Așa că, ai minciuna din 11 septembrie despre cum s-a întâmplat. Nimeni nu știe cum de a căzut Clădirea 7!

    NOI ȘTIM CĂ 11 SEPTEMBRIE A FOST O FRAUDĂ!
    Poporul american nu o știe, dar, din ce în ce mai mulți dintre ei, cred asta. Bine?
    Deci aceasta a fost prima minciună.

    Nu mă întorc la inițierea Rezervei Federale, acea minciună originară…dar 11 septembrie a fost prima minciună în această situație în care ne aflăm acum.
    11 septembrie este lovitura acestui război dată împotriva poporului american și-a oamenilor lumii, în general. (corect.)
    11 septembrie a fost o făcătură, o fraudă. Nu s-a întâmplat așa cum ne-au spus ei că s-a întâmplat.
    Acum, din cauza acestor evenimente, am avut ”autoritatea” de a intra în Afganistan, și în Irak.
    Irakul nu avea arme de distrugere în masă.
    Deci, aceasta a fost următoarea minciună.
    ACUM NE SPUN CĂ VOR INTRA ÎN IRAN. Cum te-ai simți tu, dacă ”ai fi în Iran” și ai avea această țară puternică precum America, care intră pe teritoriul vecinului tău, îl preiau, îi preia câmpurile petroliere, corect?
    Nu ți-ai face griji că ți-ar putea face și el la fel?
    Bineînțeles că ți-ai face griji!
    Dar oamenii din America nu se gândesc la asta din punctul de vedere al Iranului, ei văd asta numai din punctul lor de vedere.
    Așa că acum, vom trimite și mai multe trupe în Irak, și tot vom construi…pentru că EI, VOR CA IRAKUL ȘI ORIENTUL MIJLOCIU SĂ DEVINĂ PARTE A NOII ORDINI MONDIALE.
    Irakul folosea…Saddam utiliza euro în loc de dolari…corect?

    ALEX JONES: Le dădea peste cap tot monopolul.

    AARON RUSSO: Iranul începuse să folosească Euro în loc de Dolari.

    ALEX JONES: Folosesc, folosesc…

    AARON RUSSO: Bine? Așa că, ce încearcă ei să facă, este să-și păstreze puterea. Și o minciună duce la altă minciună și la altă minciună. Și, până nu ajungi la rădăcina cauzatoare a evenimentului din 11 septembrie, care este presupusă a fi războiul împotriva terorii, nu vom rezolva niciodată problemele noastre aici, în America.
    Să trimitem mai multe trupe în Irak, să nu trimitem mai multe trupe în Irak.
    Adevărul este că totul se rezumă la acest război al terorii.
    De unde a venit acest eveniment din 11 septembrie?
    (Hai că mă plitisește cu aceeași întrebare! Păi nu-ți spuse Nick Rockefeller? Chiar dacă nu de-a dreptul…)
    Și până nu avem o investigație completă, să aflăm de ce clădirea 7 a căzut, DE CE AU TRANSPORTAT ACEL OȚEL ÎN AFARA AMERICII AȘA DE REPEDE…CEL DE LA CLĂDIRI…
    De ce toate lucrurile care nu au nicio noimă despre 11 septembrie, până când nu aflăm cu adevărat ce s-a întâmplat, nu vom înțelege niciodată acest război al terorii.

    (Păi o să înțeleagă americanii LEGAL, NUMAI DUPĂ CE ANIHILEAZĂ PUTEREA REZERVEI FEDERALE, cad păpușarii din Guvern, se scutură ca de păduchi de bancheri, limitează până la anulare puterea celor de pe Wall Street…)

    Eu și Nick discutam multe lucruri când ne întâlneam, iar unul din lucrurile pe care le-a adus în discuție…era reducerea populației globale și zicea că sunt prea mulți oameni în lume. Într-un fel, am fost de acord că sunt prea mulți oameni în lume, dar nu cred că am autoritatea să spun cine trebuie să moară și cine nu…dar ei simțeau nevoia să reducă populația globală. Și el ”simțea” că ar trebui s-o reducem cu jumătate.

    (Tâmpenia asta că suntem prea mulți o aud din gura multor ”inteligenți” și simt că mă furnică palmele când aud asemenea enormități.
    Suntem mulți și îngrămădiți LA ORAȘE, nu în general!
    Uitați-vă la Europa, care are o populație îmbătrânită, sporul natural e în cădere liberă, satele părăsite, locuite de familii de bătrâni și, cam atât!
    Politica elitelor a ”deșteptat” populația care să vrea să fie numai cu mapa!
    Sapa-i rușinoasă și grea…bătătorește palmele și arde soarele-n cap!
    D-aia nu mai iubesc animalele ”orășenii” (parveniți), își trimit câinii de pază prin vecini să-și caute singuri de mâncare sau îi lasă de izbeliște când se îmbolnăvesc, ori îi bate ca la fasole sau îi omoară când nu le mai sunt de folos…nu-i scăpată nici iarba verde, apele curgătoare care le umplu cu pet-uri, copacii tăiați în dușmănie, ca tot ce ține de natură și de mediu natural…parcă răzbunându-se pe vremurile trecute și rușinați de originea lor pe care o vor astfel, cumva ștearsă!
    Las’, că s-a gândit la repopulare, Elitele = prin imigranții cărora le-au bombardat tot ei orașele. Așa, le dau ălora un loc sub soare…nu contează, iar ei se folosesc de resursele lor naturale! )

    Chiar mi-a menționat odată că AVEAU O PROBLEMĂ MARE = SĂ REZOLVE PROBLEMA ISRAELIANO-PALESTINIANĂ.
    Și îmi spunea odată că ”SE JOACĂ” CU IDEEA DE A ADUCE ISRAELUL ÎN ARIZONA, ȘI SĂ ADUCĂ TOȚI OAMENII DIN ISRAEL ÎN ARIZONA, SĂ LE DEA FIECĂRUIA CÂTE UN MILION DE DOLARI, ȘI SĂ AMPLASEZE ISRAELUL ÎN ARIZONA. (Interesant…pietrele imense numerotate pentru reconstruirea Templului lui Solomon, sunt depozitate în Arizona….)

    ALEX JONES: Incredibil.

    AARON RUSSO: Ca să pună capăt acestei probleme, pentru că este una asupra cărora ei nu au niciun control. EI NU POT CONTROLA ACEASTĂ PROBLEMĂ. 43,37

    Apreciază

  17. Sunt foarte aroganți, pot face ceea ce vor ei să facă. Noi le-am dat acestor oameni autoritatea să creeze bani ”din aur curat”, și prin acest dispozitiv, ei controlează totul. ȘI, DACĂ VREI SĂ CÂȘTIGI BĂTĂLIA, SĂ OPREȘTI ASTA, TREBUIE SĂ LE REFUZI POSIBILITATEA DE A CREA BANI. E din cauză că ei pot face banii, de au o asemenea putere.

    ALEX JONES: Efectiv, ei dețin mașinile de făcut bani!

    AARON RUSSO: Ei au mașinile de făcut bani. Ei pot tipări…ei pot face ceea ce vor ei să facă. Ei dețin totul.

    ALEX JONES: Aaron, am prelua controlul destul de repede dacă noi am fi cei care emit banii. Lumea ar trebui să ne dea bunuri echivalente banilor pe care i-am tipări…

    AARON RUSSO: Omenii..le spun oamenilor…pentru ce guvernul american împrumută bani de la bănci, când au posibilitatea să-i creeze ei, înșiși…fără să-i împrumute și să plătească dobândă pentru ei? Și nimeni nu poate răspunde la această întrebare.
    NICI MĂCAR UN POLITICIAN NU RIDICĂ ACEASTĂ PROBLEMĂ!
    DE CE GUVERNUL AMERICAN ÎMPRUMUTĂ BANI, CÂND EI POT SĂ-I CREEZE? Fără să plăteacă dobânzi.

    ALEX JONES: Păi îi cream până în 1913!

    AARON RUSSO: 1913! Și oamenii spun că…dacă guvernul american i-ar face, s-ar crea inflație! Acesta este răspunsul lor! Eu le spun: haideți să analizăm asta. Guvernul american are Rezerva Federală care îi face, ceea ce crează aceeași inflație dacă i-ar fi făcut ei dar, de asemenea, pe lângă inflație, acumulezi acum și datorii masive!
    ASTFEL, CU REZERVA FEDERALĂ, AI ȘI INFLAȚIE, ȘI DATORII!

    AȘA CĂ, DACĂ GUVERNUL AMERICAN AR FACE BANII…ACOPERIȚI DE VALOAREA LOR ÎN AUR, CEEA CE LIMITEAZĂ CANTITATEA PE CARE O FACE, NU AI AVEA DATORII, ȘI NU AI AVEA INFLAȚIE.

    ALEX JONES: Dar inflația a fost numai de 15% din anii 1780 încoace…pînă la finalul anilor 1800 și apoi, avem Băncile Centrale încercând să cauzeze o panică…pe care au folosit-o pentru crearea Rezervei Federale, și dacă ne uităm la inflația din 1913 până în 2007, vedem că este exponențială!
    Vedem că de fapt, un dolar, valorează cam cât valorau 2 penny în 1913.
    Fostul președinte al Rezervei Federale, Alan Greenspan, a dublat cantitatea banilor din 2000 până în 2006, și Ben Bernanke, directorul de acum, spunea că o va dubla din nou în următorii doi ani, și a spus că de-acum va face secretă suma cantității banilor existenți.
    Așa că acum, nici măcar nu știm…dar dovada este că ei…adică graficul inflației crește gradual, și deodată ajunge într-un punct în care crește drept în sus și se pare că e…

    AARON RUSSO: E parabolică, da.

    ALEX JONES: E parabolică.

    AARON RUSSO: Singurul lucru cu care nu sunt de acord cu tine e că, de la începutul anilor 1800 până în 1913, NU ERA NICIUN FEL DE INFLAȚIE, ÎN AFARĂ DE CEA DIN RĂZBOIUL CIVIL.

    ALEX JONES: Când Lincoln tipărea…

    AARON RUSSO: Cât de mult valora atunci un dolar? Un dolar…nu s-a schimbat…nu era inflație pe atunci…100 de ani nu a fost inflație. Oamenii știau cât valorau banii, se puteau pensiona…știau cât îi costă ca să-și trăiască viețile, nu era nicio problemă.
    Doar din 1913 când a intrat Rezerva Federală, s-a creat o inflație masivă și o datorie masivă.

    ALEX JONES: Deci, după cum spuneai mai devreme, nu a existat deloc inflație.

    AARON RUSSO: Nu a existat inflație.

    ALEX JONES: Deci, nu ai inflație când Guvernul tipărește banii, cel puțin în istoria SUA.

    AARON RUSSO: NU, DACĂ SUNT ACOPERIȚI DE VALOAREA ÎN AUR.

    ALEX JONES: Exact, dar eu mă refer la… și am analizat asta…și cred că…dacă te uiți după ce țara a fost aranjată…și o parte din lucrurile care s-au întâmplat pe vremea lui Andrew Jackson și restul…erau momente în care se atingeau vîrfuri de manipulare…

    AARON RUSSO: Erau momente! Majoritatea în perioada Războiului Civil.

    ALEX JONES: Asta, pentru că Lincoln a tipărit mulți bani…

    AARON RUSSO: Exact, exact…

    Apreciază

  18. AARON RUSSO: Asta este, dar odată ce s-a terminat…de fapt, nu a existat niciun fel de inflație în afara acelei perioade scurte de timp, adică o bucată de pâine costa tot atâta, oamenii puteau să-și plănuiască viețile…

    Astăzi își plănuiesc inflația, acum ai ambii părinți lucrând…nu-și mai pot permite să plătească pentru familiile lor, copiii merg la școli conduse de stat, copiii sunt îndoctrinați cum să gândească, sunt puși în impas, li se dau atâtea droguri…întreaga țară este îndobitocită, toate astea sunt din cauza Rezervei Federale. (Russo parcă vorbește și pentru România…)

    Și sistemul Rezervei Federale, și aceste bănci sunt responsabile pentru destrămarea Americii.

    ȘI, DACĂ VREM SĂ CÂȘTIGĂM VREODATĂ BĂTĂLIA ASTA, TREBUIE SĂ ÎNCHIDEM SISTEMUL REZERVEI FEDERALE. ȘI TREBUIE SĂ DOBORÂM ACEȘTI BANCHERI ȘI SĂ OPRIM VÂNZAREA BANILOR, CĂTRE ȚARĂ.

    ALEX JONES: Vrei să vorbești un pic despre unele familii care dețin Rezerva Federală privată, despre acțiunile sale, adică e evident că…spui că ești un mare expert privința Grupului Bilderberg, dar…vorbești despre cum e același sistem peste tot în lume, sunt aceleași familii…

    Se întâlnesc după o anumită politică secretă în fiecare an, și se ajunge până la Biroul Afacerilor Internaționale din Anglia, până la C.F.R. în SUA, acestea fiind corpurile de administrare de unde se trag sforile, în realitate!

    Este Congresul de facto al întregii națiuni, așa că…aș vrea să vorbești câte ceva despre familiile care dețin Rezerva Federală și care au conexiuni în celelalte corpuri internaționale.

    AARON RUSSO: Nu pot vorbi despre aceste familii…Nu pot vorbi decât despre…ceea ce știu eu, ca fapt! Toate celelalte sunt niște speculații, și mie nu-mi place să speculez…
    Știu despre Rockefeller pentru că am fost prieten cu el, am și vorbit despre asta, și pot să-ți dau informații de prima mână…

    ALEX JONES: Ce ți-a spus Rockefeller despre Rezerva Federală și despre celelalte familii?

    AARON RUSSO: A spus că NEW YORK FED este PRINCIPALUL ORGAN CARE CONTROLEAZĂ ÎNTREGUL SISTEM AL REZERVEI FEDERALE, ei controlând blocul acesteia…deci, NEW YORK FED ESTE, ÎN REALITATE, SISTEMUL REZERVEI FEDERALE.

    Deci, sunt 12 bănci diferite, toate fiind conduse de către New York Fed, iar New York Fed fiind de fapt, Sistemul Rezervei Federale.
    Deci, oricine controlează New York Fed și familiile care controlează Rezerva…controlează New York Fed.
    Și ei sunt motoarele principale din spatele sistemului Rezervei Federale.

    ALEX JONES: Și asta ESTE O ARIPĂ A BĂNCII ANGLIEI!

    AARON RUSSO: Păi Banca Angliei și Rezerva Federală sunt parteneri, și Banca Angliei este o bancă privată, la fel ca și Bundesbank-ul din Germania, și toate băncile…Toate, toate băncile țărilor G8 sunt bănci private ale lumii, sunt bănci centrale private!
    Uite, ce s-a întâmplat în Europa? Nu s-a votat împotriva Constituției Europene?

    ALEX JONES: Da.

    AARON RUSSO: Totuși este aplicată. Nu s-a votat împotriva monedei euro? Totuși este folosită. PE EI NU-I INTERESEAZĂ CE VOTEAZĂ LUMEA.
    EI FAC CEEA CE VOR EI SĂ FACĂ.
    CEEA CE VREM NOI, NU MAI CONTEAZĂ…DE-ACUM ÎNAINTE!
    ESTE AGENDA LOR, SUNT PLANURILE LOR CELE CARE CONTEAZĂ…

    ALEX JONES: Nu este asta una din fețele reale ale tiraniei?

    AARON RUSSO: Nu încape nicio îndoială că suntem într-o tiranie. Nu e nicio îndoială că trăim într-o lume în care cetățeanul american, nu mai este o ființă omenească liberă ca să facă lucrurile pe care le dorește să le facă. Știi? Suntem sclavi! Și devine din ce în ce mai rău.

    ALEX JONES: Ce trebuie să facem ca să doborâm acești oameni?

    AARON RUSSO: În opinia mea, TREBUIE ÎNCHIS SISTEMUL REZERVEI FEDERALE. ȘI CRED CĂ TREBUIE SĂ FIE O RIDICARE, TREBUIE SĂ FIE O RIDICARE! OAMENII TREBUIE SĂ IASĂ ÎN FAȚĂ! Eu nu o pot face de unul singur, tu nu o poți face de unul singur, Alex! Și trebuie să adunăm o majoritate de oameni, nu o majoritate de oameni, dar…
    ALEX JONES: De doar 5% a fost nevoie când a început războiul la britanici, un procent motivant, dar sunt de acord…OAMENII TREBUIE SĂ SE ENERVEZE MAI ÎNTÂI!

    Apreciază

  19. ALEX JONES: Adică, nu că…da, da, știm că sunt corupți. Trebuie să fim scoși din sărite!

    AARON RUSSO: Oamenii nu par să aibă curajul să facă ceea ce au de făcut.

    ALEX JONES: Vreau să spun că tu, ai mult curaj.

    AARON RUSSO: Mulțumesc. Nu știu dacă am suficient curaj, dar…

    ALEX JONES: O grămadă de mulțumiri pentru ce-ai făcut pentru familia mea.

    AARON RUSSO: Am un simț al conștiinței și un simț al dreptății. Am emoții în ceea ce fac, dar o fac, pentru că nu am de ales. Nu aș putea să trăiesc cu gândul dacă n-aș face-o. Dar realitatea este că…m-am antrenat destul prin Hollywood…oamenii sunt liberi să se confrunte cu mine în Hollywood destul de des din cauza a ceea ce fac și-a lucrurilor pe care le spun.
    Nu sunt de acord cu rutinele. O mulțime de oameni de la Hollywood știu adevărul, dar nu sunt în stare să se ridice și să vorbească despre asta.
    Știu că mulți dintre ei mi-au văzut filmele și știu că am dreptate,dar nu vor să vorbească despre asta, pentru că tuturor le este frică.
    Tuturor le este frică, pentru că Rezerva…ei cred că…acești bani pe care-i primesc, aceste cecuri de la Rezerva Federală sunt bani adevărați și ei cred că au un stil de viață confortabil și le este frică să se schimbe. Le este frică să țină piept pentru ceea ce este corect.
    Și, până când lumea nu va fi dispusă să se ridice și să aibă curajul să facă ceea ce trebuie să facă, nu se va schimba nimic.
    Și, din fericire, ceea ce fac eu, ceea ce faci tu, ceea ce fac alți oameni ca noi…poate schimba situația ca oamenii să se ridice și să spună: MI-A AJUNS!
    Chestia e că noi avem un avantaj. Ei au nevoie de noi ca să cooperăm cu ei, așa că, dacă noi nu cooperăm cu ei, ei nu pot câștiga.
    De-aia ei au nevoie mereu de cooperarea noastră pentru a-și desfășura planurile…

    ALEX JONES: Încearcă să ne vândă.

    AARON RUSSO: Exact, încearcă să ne vândă. Democrație, majoritatea spun asta…credeți asta, faceți asta, faceți aia…războiul este al terorii, trebuie să fim speriați…
    Întotdeauna vor încerca să facă lucruri care ”să ni le vândă”, ca să fim de acord cu ei.
    Și, odată ce învățăm să nu cooperăm cu ei, atunci câștigăm jocul.
    ȘI ACESTA ESTE SCOPUL = NU COOPERAȚI CU EI!
    NU MAI FIȚI DE ACORD CU PROGRAMA LOR.
    OPRIȚI-O! SĂ NE UNIM FORȚELE!

    Tu și cu mine ar trebui să candidăm la președinție și vicepreședinție, și să preluăm această țară și să readucem libertatea în această țară. Asta trebuie!
    Doi oameni ca tine și ca mine care cred în libertate, care cred în Thomas Jefferson și în Constituție, și în părinții fondatori ca să facă țara asta întreagă, la loc. PENTRU CĂ ACUM, ESTE ÎN GHEARELE CELOR RĂI!

    ȘI SINGURA MODALITATE DE-A OPRI ASTA, ESTE CA OAMENII BUNI SĂ SE RIDICE!
    Spunea Edmund Burke: RĂUL POATE TRIUMFA, ATUNCI CÂND OAMENII BUNI NU FAC NIMIC!

    ALEX JONES: Da.

    AARON RUSSO: Corect?

    AARON RUSSO: Păi, noi trebuie să facem CEVA, asta e toată problema. Tăcerea e de aur, dar când e vorba de libertatea ta, e palidă.
    TREBUIE SĂ NE OPRIM SĂ NE MAI FIE FRICĂ, TREBUIE SĂ NE RIDICĂM ȘI SĂ FACEM CEEA CE ESTE NECESAR CA SĂ NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI, SĂ OPRIM ACEȘTI BANCHERI, ACEASTĂ ELITĂ, ACEST GUVERN PLIN DE MINICIUNI, ACEST CONGRES, PLIN DE MINCINOȘI!
    ȘI SĂ ȚINEM FRÂUL GRANIȚELOR NOASTRE….SĂ FACEM UN GUVERN…

    Adică, imaginează-ți asta: ești aici, în America, și ei combină America, Canada și Mexic, într-o singură țară. Uniunea Nord Americană! Și poporul american nu știe nimic despre asta! Nu e nimic măcar în presă.

    Preferă să îi pună pe Rosie O’Donell și pe Donald Trump spurcându-se între ei, decât să discute că noi, de fapt, ne unim într-o singură țară. PRESA, NICI MĂCAR NU PRECIZEAZĂ AȘA-CEVA.

    ALEX JONES: Știu că Paris Hilton nu poartă lengerie intimă.

    AARON RUSSO: Da!…Britney Spears…Dar cui îi pasă? Crunta realitate este că lucrul ăsta…nu face decât să ne dovedească cât de controlată este mass-media. Combini America, Canada și Mexic, într-o singură țară, și nu vezi deloc asta în presă.

    ALEX JONES: Decât doar dacă e o scăpare…

    AARON RUSSO: Nu vezi așa-ceva în presă!

    ALEX JONES: Pur și simplu, nu vezi!

    AARON RUSSO: Vezi știrile de pe prima pagină peste tot, și nicio vorbă despre asta în realitate! De ce?
    Asta îți spune…aceasta este dovada clară că mass-media este controlată.
    Ei nu vor ca poporul american să știe ce se întâmplă.
    De asta nu ne protejează granițele.
    De aceea ne pierdem Constituția, singurul document care ne asigură libertățile!

    Cred că dacă analizezi situația și dacă realizezi că, de la intrarea în existență a Rezervei Federale din 1913, în mod ilegal…fără un amendament constituțional, prin mituirea unor senatori în timpul vacanței de Crăciun, AU DETRONAT CEA MAI MARE PUTERE PE CARE GUVERNUL AMERICAN O AVEA = AU DAT PUTEREA DE EMITERE A BANILOR ÎN MÂINILE UNEI BĂNCI PRIVATE.

    Apreciază

  20. PRIN PUTEREA ACELEI BĂNCI DE A EMITE BANI, AU DISTRUS ACEASTĂ ȚARĂ. (Și, prin extensie…toată lumea, prin caracatița lor odioasă).

    Au distrus puterea personală a banilor din această țară, au creat programe sociale care distrug această țară.
    (Acest pasaj a fost scos din interviul final pe care l-a dat publicității Alex Jones, în vara anului 2009 – nota traducătorului)

    Acum au preluat guvernul nostru dar, între republicani și democrați, numai există nici un fel de diferență între cele două partide. Ei controlează ambele partide. Nu contează pentru ei care dintre ele câștigă, pentru că ORICINE AR CANDIDA LA PREȘEDINȚIE, VA FI CINEVA PE CARE EI AU ENERVAT.

    Fie că e Hillary Clinton sau John McKane candidând la președinție anul viitor, aceștia vor fi oamenii care vor face ceea ce vor elitele să facă. Și adevărul gol-goluț este că nu poți câștiga niște alegeri, dacă nu ai suficienți bani ca să câștigi.

    EI SE ASIGURĂ CINE VA PRIMI BANII. AȘA CĂ PRIN ASTA, PRIN ACEȘTI BANCHERI, CARE ÎNCEARCĂ… PREIAU AMERICA, ȘTIIND CĂ AMERICA ERA CEA MAI LIBERĂ NAȚIUNE A LUMII.

    Era necesar pentru ei să preia America, să ne ia drepturile de posesie a armelor, libertatea de-a avea arme, și să creeze o țară în care noi devenim sclavi. PENTRU CĂ, ODATĂ CE-AU PRELUAT AMERICA, RESTUL LUMII DEVINE MAI UȘOR DE PRELUAT PENTRU EI.
    Și astfel, prin crearea unui eveniment precum cel din 11 septembrie, pentru a îngrozi poporul american că suntem atacați de către teroriști, creezi o lume în care este un dușman care niciodată nu poate fi arătat cu degetul.
    Nu poți câștiga niciodată bătălia. E un război de sute de ani.

    NU POȚI CÂȘTIGA NICIODATĂ UN RĂZBOI ÎMPOTRIVA TERORISMULUI.

    AȘA CĂ, MEREU LUPȚI ÎN ACEST ”RĂZBOI”, PRIN RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORISMULUI DE PE 11 SEPTEMBRIE CARE ESTE PRIMA MINCIUNĂ, APOI CREEZI RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORISMULUI, CARE E URMĂTOAREA MINCIUNĂ!

    APOI CREEZI RĂZBOIUL DIN IRAK PENTRU ARMELE DE DISTRUGERE ÎN MASĂ, CARE E URMĂTOAREA MINCIUNĂ. ȘI AȘA, DE LA O MINCIUNĂ LA ALTA, APOI LA ALTĂ MINCIUNĂ…ACUM VA FI I R A N URMĂTOAREA MINCIUNĂ, ȘI TRIMITEM TOT MAI MULTE TRUPE DE INSURGENȚĂ ÎN IRAK…

    E doar un lucru, conducând la altul…și SCOPUL FINAL este acela de A PRELUA cât mai MULTE ȚĂRI…mai multă dominație, asigurându-se că dolarul american, asigurându-se că Grupul G8 controlează totul.
    Și, ceea ce vor ei să facă, este să controleze poporul american, să controleze oamenii lumii, să pună cip-uri RFID fiecăruia, urmând ca, FIECARE SĂ FIE/DEVINĂ SCLAV AL ACESTOR BĂNCI CENTRALE.

    ALEX JONES: Ai vorbit vreodată cu Nick Rockefeller după ce ți-a spus toate astea…și 11 septembrie…s-a întâmplat?

    AARON RUSSO: Nu, nu. Nu. Dar ți-am spus că mi-a zis că vom vedea oameni alergând prin peșteri, căutându-l pe Osama Bin Laden. Vom vedea cât de curând…tipii ăștia (teroriștii)….

    ALEX JONES: Ți-a spus că e o cacealma?

    AARON RUSSO: E O FĂCĂTURĂ! Întreaga mascaradă e o făcătură, e o fraudă!

    ALEX JONES: El râdea, sau spunea cu calm asta?

    AARON RUSSO: Mai mult râdea…cinic, râdea! Era ceva de genul…”e o prostie asta, putem prosti lumea, putem face tot ceea ce vrem noi”.

    ALEX JONES: Păi este ridicol, este ca și cu Al Zachary! Spuneau că l-au omorât cam de 14 ori…și niciodată nu au spus…nu l-am omorât ultima dată, dar l-am omorât de data asta…dar niciodată nu au spus adevărul…Acum parcă exersează să devină ridicoli.

    AARON RUSSO: Dar ce zici despre Bin Laden care era într-un spital american să se trateze cu o problemă la rinichi?

    ALEX JONES: Da.

    AARON RUSSO: Corect? Dacă voiau să-l prindă pe Osama Bin Laden, îl puteau prinde.

    ALEX JONES: A, da.

    AARON RUSSO: Era chiar în spital american, imediat după apel.

    ALEX JONES: De fiecare dată când trupele noastre prindeau lideri talibani, li se ordona de către generali să-i elibereze.

    Apreciază

  21. ALEX JONES: Asta a apărut în ziare, dar numai pe ici, pe acolo…și apoi, Pat Tilton se plângea de asta…am vorbit cu fratele său…

    AARON RUSSO: Ai vorbit?

    ALEX JONES: Și el a fost împușcat și a devenit un mare erou acuzând Al Qaeda. Și se spunea apoi că nu Al Qaeda, ci doar că cineva l-a împușcat în spate.

    AARON RUSSO: Uite ce e, avem de-a face cu RĂUL ÎNTRUCHIPAT! CU UN RĂU TOTAL, ÎNTRUCHIPAT! (De acord cu el…datorită faptelor lor, toți au fețe de diavoli și ochii injectați!)
    Și, până ce poporul american nu se trezește să spună că noi nu mai vrem răul în țara noastră de acum înainte și că vor să întoarcă țara asta spre decență, bunătate, integritate și onoare, ne ducem la vale pe drumul cel rău.

    Ca oamenii să spună că ”nu vrem să mai trăim în genul acesta de lume”. Eu cred că ar trebui să ne retragem trupele din Irak, cred că ar trebui să lăsăm alte țări în pace. Să lăsăm alte țări să-și trăiască viața așa cum aleg ele.

    SĂ NE OPRIM SĂ MAI ÎMPRĂȘTIEM DEMOCRAȚIE ÎN LUME CARE, ORICUM ESTE CEA MAI PROASTĂ FORMĂ DE GUVERNARE DIN CÂTE EXISTĂ!

    Să restaurăm republica noastră așa cum ar trebui să fie, și să ne întoarcem la ceea ce părinții fondatori ne-au lăsat, și să încercăm să restaurăm republica. Scopul fiecărui lucru este că trebuie să ne mobilizăm fiecare dintre noi. Noi doi, nu putem face nimic, Alex.

    Noi doi putem fi lideri, putem acționa în așa fel încât oamenii să asculte ceea ce avem de spus, și să ne urmeze. Dar adevărul care contează, este că e nevoie ca toți americanii să fie împreună, să stea drept și să spună: ” Nu vom mai înghiți asta! Sunt supărat rău de tot, nu voi mai suporta asta! ”. Apoi să se ridice și să se implice în bătălie.

    Iar noi doi nu putem face asta singuri, noi, suntem doar liderii acestei mișcări. Dar alți oameni ar trebui să ni se alăture și să stea parte lângă parte, umăr lângă umăr, și să spună că: ”NU VOM MAI ÎNGHIȚI TOATE ASTEA DE-ACUM ÎNAINTE.” De asta e nevoie pentru a câștiga acest efort.

    ȘI, SĂ NU MAI COOPEREZE CU GUVERNUL.

    ȘI SĂ NU MAI URMĂM TOATE REGULILE ȘI REGULAMENTELE LOR.

    SĂ TREZIM PE TOATĂ LUMEA, SĂ LE ÎNMÂNĂM DVD-uri ȘI FILMUL MEU, SĂ LE ÎNMÂNĂM DVD-uri CU FILMELE TALE, SĂ EDUCĂM PE FIECARE CU CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ…

    Libertate și permisiuni, e tot ceea ce vor oamenii. Și este vremea să oprim duplicitatea guvernului, ca să nu mai mintă. Vezi, multă lume știe adevărul despre ceea ce se întâmplă în această țară. Ei știu adevărul, precum le-ai arătat tu în documentarul tău ”9/11”, dar le este frică să se ridice.

    Oamenii trebuie să-și găsească curajul să se ridice și să spună: ”NU VOI MAI SUPORTA ASTA! ȘTIU ADEVĂRUL!”. Știi, e ca și cum…au creat o situație în care, dacă spui adevărul, ești considerat un nebun. Cu alte cuvinte, dacă cineva se duce la un spectacol de televiziune și spune că 11septembrie este o treabă făcută din interior…reacția lor este: ” Aaaa…ești un idiot, ești un nebun…”. Încep să-ți pună nume. Nu trebuie să-ți fie frică de asta!

    ALEX JONES: Adevărul este că….

    AARON RUSSO: Nu mai merge AȘA…Când ei nu au dovezi și te fac nebun, NU înseamnă că și ești nebun.

    ALEX JONES: Știm asta…de asemenea, mai aduc zăpăciți care chiar sunt zăpăciți. Pe care îi scot la înaintare, ca să spună apoi că ne reprezintă pe noi.

    Apreciază

  22. AARON RUSSO: Așa este! Exact!

    ALEX JONES: Asta este o altă tactică.

    AARON RUSSO: Și Bill O’Reilly este minunat la acel spectacol, și Hanni e foarte bună și ea. Ei pun doar oameni pe care-i pot domina, dar…

    ALEX JONES: De ce crezi că oameni ca ei…nu sunt proști, nu sunt oameni care nu știu, ei știu adevărul…de ce crezi că decid să se alăture răului?

    AARON RUSSO: Trebuie să vină din inimile lor. Eu am avut ocazia să fac asta, ȘI ÎN INIMA MEA N-AM PUTUT S-O FAC, deci trebuie…

    ALEX JONES: Mă întreb cum e posibil să fii conștient implicat în ceva…cum ar fi…să pui virusul HIV în…vaccinurile negrilor americani? Cum e posibil?

    AARON RUSSO: E ceva de genul…nu cred că noi suntem niște băieți buni, eu nu mă consider o persoană specială, perfectă, DAR…ce e în neregulă cu elita asta? Pentru ce umblă să facă atâta rău? EI, TRĂIESC FIZIC DOAR PENTRU A FACE RĂU ÎNCONTINUU!

    ALEX JONES: Eu cred că mulți dintre ei consideră că fac ceea ce e corect.

    AARON RUSSO: Cred că mulți dintre ei consideră că fac un lucru bun. Mă refer…nu la elita din vârf, ci la oamenii de prin sistem, dar cred că e vorba despre…cum îmi spunea Nick – ține de control și putere. Au toți banii pe care și-i doresc, pot face toți banii pe care îi vor, au mașinile cu care pot face toți banii!

    NU E VORBA DE BANI AICI, E VORBA DESPRE CONTROL! E vorba despre felul în care vor ei să vadă lumea, în/prin ochii lor. Noi doi credem în individualitate, în individ ca fiind persoană dominantă. În ziua de azi, trăim într-o lume în care instituțiile sunt dominante, NU oamenii!
    Noi, poporul, ales de popor, pentru popor.
    Acum e, noi, instituțiile, alese de instituții, pentru instituții. Oamenii sunt pe locul al doilea.
    TOTUL ESTE DOAR DESPRE CORPORAȚII ȘI INSTITUȚII, ȘI REZERVA FEDERALĂ ESTE CEA MAI MARE INSTITUȚIE A LUMII.
    Dacă întrebi pe cineva care este cea mai mare corporație a lumii, vor zice GOOGLE, sau WALLMART, sau EXXON…dar, cea mai mare corporație a lumii este SISTEMUL REZERVEI FEDERALE. Și toate celelalte corporații, se hrănesc de la sfârcul Sistemului Rezervei Federale.
    ALEX JONES: E ca la jocul Monopoly = BANCA CÂȘTIGĂ ÎNTOTDEAUNA, ȘI ARE BANI NELIMITAȚI, NU OAMENII CARE JOACĂ PE PLANȘĂ!

    AARON RUSSO: Exact!

    ALEX JONES: Banca deține planșa, cutia și suportul pe care stă…

    AARON RUSSO: Asta este pentru că le-am dat posibilitatea să facă ei banii. TREBUIE SĂ-I LĂSĂM FĂRĂ POSIBILITATEA ASTA.

    ALEX JONES: Să luăm Banca din mâinile bancherilor privați.

    AARON RUSSO: Exact! Trebuie să înlăturăm posibilitatea de a crea bani, din mâinile bancherilor privați, și ai să rezolvi 95% din toate problemele.

    ALEX JONES: Păi, dacă ne uităm la America, 10% creșteri anuale cum are și China, Statele Unite erau la o rată de creștere de 10%, până când Rezerva Federală a prealuat totul.

    Apreciază

  23. ALEX JONES: Și dacă analizăm bine, totul începe să se distrugă începând din acel punct.

    AARON RUSSO: Au distrus muncitorii americani. Ce-au făcut cu ei…uite ce s-a întâmplat: REZERVA FEDERALĂ A CREAT ACEASTĂ INFLAȚIE MASIVĂ ÎN AMERICA, ceea ce înseamnă că muncitorul american trebuie să facă tot mai mulți bani ca să țină pasul cu costul de a trăi. Cu cât căștigă mai mulți bani pentru a ține pasul cu costurile vieții, cu atât mai puțin devin competitivi în economia mondială.

    Așa că, acum trebuie să plătim muncitorii noștri mai mult, ca să țină pasul cu costurile vieții. Așa că, dă-i încolo pe muncitorii americani! Să mergem peste mări și să aducem forță de muncă mai ieftină de-acolo.

    ALEX JONES: Acesta e chiar un război purtat împotriva clasei mijlocii, BANCHERII tipăresc banii…tot CEEA CE FAC, E pentru A DISTRUGE ORICE PROPRIETATE PRIVATĂ, DE AVERE, SAU INDEPENDENȚĂ.

    AARON RUSSO: Da, dar ceea ce încerc eu să spun este că…din cauza inflației pe care au creat-o, au permis acum altor țări să ne întreacă, înțelegi? Pentru că alte țări nu au de plătit atâția bani cât avem noi de plătit aici, pentru ca muncitorii noștri să supraviețuiască.

    ALEX JONES: Da.

    AARON RUSSO: Așa că, nu mai suntem competitivi. Deci, ne-am pierdut baza producției, am pierdut competitivitatea. În vremurile trecute, muncitorul american voia să cumpere totul american. Nu voia să cumpere ceva din Japonia, pentru că erau prostii ieftine.

    ALEX JONES: Și asta cu ce ne lasă pe noi? Lasă America, această forță militară, astfel încât elitele să ne ofere un târg: ”Vom continua să întărim armata, vă vom da locuri de muncă în domeniul Apărării. Schimbăm economia, ca să fie un atu pentru întărirea Noii Ordini Mondiale.”

    AARON RUSSO: Exact.

    ALEX JONES: Și controlând economia, forțează pe fiecare să intre în această poziție.

    AARON RUSSO: Este perfect adevărat! NU ESTE NIMENI CARE SĂ PRODUCĂ AICI….SUNTEM O ECONOMIE DE SERVICIU, NU FACEM NIMIC, NU OFERIM NIMIC…NU MAI OFERIM NIMIC PENTRU RESTUL LUMII DE ACUM. (Parcă vorbește și de România.)

    Documentarul ”America: Freedom to Fascism”, este un film pe care toată lumea ar trebui să-l vadă pentru că în el arătăm frauda taxei/venit, arătăm cum judecătorii bagă oameni la închisoare fără nici un motiv, arătăm corupția sistemului juridic, arătăm cum a luat naștere Rezerva Federală, și cum aceasta controlează societatea.

    Și, cum TOATE BĂNCILE CENTRALE ALE LUMII lucrează împreună pentru BANK OF INTERNATIONAL SETTELMENS, din ELVEȚIA, CARE ESTE BANCA CENTRALĂ pentru toate băncile centrale ale lumii, și cum lucrează ele împreună pentru a forma acest Guvern Mondial, o Nouă Ordine Mondială pe care încearcă s-o facă. (Mai bine zis…dezordine mondială!)

    Așa că, ”Freedom to Fascism” este un film care îți face o idee de bază despre cum funcționează lumea cu adevărat. Și aș vrea ca toată lumea să vadă acest film! E critic!
    În termen de C.F.R., în termeni de compartimentizare…sunt mulți oameni buni, cred eu… ce fac parte din această organizație, dar care nici măcar nu înțeleg care este scopul acesteia.
    Ca atunci când eram în Germania…pentru un tratament de cancer- era un domn acolo, care vizita un prieten de-al său, tot cu cancer. Și era membru C.F.R., și am vorbit și i-am arătat filmul. A spus: ”Dumnezeule! Îmi voi da demisia…nu am avut nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă C.F.R.” Habar nu avea! Era doar un tip de treabă care credea că era în această organizație prestigioasă…
    ALEX JONES: Mai mult, se ocupa cu recrutarea de oameni buni pentru a-i urmări: ține-ți prietenii aproape, iar dușmanii, și mai aproape…

    AARON RUSSO: Nu era vorba nici măcar de asta. Multă lume se înscrie în C.F.R. pentru că ei cred că este o instituție prestigioasă care îi va ajuta în afaceri, să-și facă legături de afaceri bune.
    Nu au priceperea că scopul C.F.R. este să domine lumea, ei, COMISIA TRILATERALĂ și GRUPUL BILDERBERG, lucrează toți laolaltă pentru ca băncile să controleze oamenii. Mulți dintre ei nu înțeleg asta.
    Nu au imaginea de ansamblu. ”Aaaa…e C.F.R., e o organizație prestigioasă, pot să fac asta, pot să fa aia…pot să obțin târguri bune.” Înseamnă doar afaceri pentru ei.
    Și C.F.R. vrea să adune oamenii care au influență și putere…știi…și care să facă parte din el, care să nu se opună lor.
    Întreaga țară se împarte AZI, în cei care au și cei care nu au. Rămân cei foarte bogați! Clasa de mijloc este distrusă, și rămân oamenii săraci.

    ALEX JONES: Nu e asta doar o Mafie șmecheră care a preluat totul și care se folosește de relațiile cu publicul cochetând?

    AARON RUSSO: Poți să-i spui Mafia, poți să-i spui cum vrei tu, dar cu siguranță este o organizație criminală. Nu încape nicio-ndoială. DAR E O ORGANIZAȚIE CRIMINALĂ CARE ARE UN PRESTIGIU, ȘTII? Care dă senzația că are…care este cuvântul pe care îl caut? CLASĂ!

    ALEX JONES: Clasă, stil…

    AARON RUSSO: E o organizație respectată. Oamenii nu se uită la ea ca fiind o organizație criminală, așa de bine și-au făcut treaba. Oamenii se uită la Alan Greenspan, ca fiind un erou…(Așa cum lumea îl vede pe gușterul de Isărescu de la noi!) Mastrul, știi?

    (Și, sincer! Alan Greenspan, pe lângă fața de bidon turtit între picior și podea din care iese un lichid scârbos, are ochi specific de miop…sufletesc, deci de om al dracului!)

    ALEX JONES: Ce crezi că s-a întâmplat cu el la finalul anilor 60 când a scris un capitol important pentru Ayn Rand? Avea o carte, și spunea cât de oribilă este Rezerva Federală: ”avem nevoie de un standard al aurului, nu să ne jefuiască bancherii.” Apoi veneau și spuneau: ”uite pe cineva care a făcut un târg cu Belzebut”.

    AARON RUSSO: Exact, faci un pact cu diavolul. I-a dat șansa să fie unul dintre cei mai puternici oameni de pe pământ, și i-a oferit șansa să îndeplinească lucruri pe care nu credea că le va îndeplini. Și a fost foarte ”seducător”.

    Apreciază

  24. AARON RUSSO: E un ”parfum” foarte atrăgător. Și eu eram atras când au venit la mine și mi-au vorbit despre asta, m-am gândit la asta, am fost atras spre asta, m-au întrebat dacă nu vreau să am un lanț de cluburi de noapte pe plajă, sau să facem una, sau să facem alta…toate aceste lucruri mi-au fost propuse, aventuri afaceriste. Dar eu…eu…(dă din umeri a nepăsare)

    ALEX JONES: Așa era natura ta, este felul tău de-a fi, nu puteai să te implici…

    AARON RUSSO: Nu poți face asta oamenilor…pur și simplu nu pot fi în postura în care, să fac așa ceva altor oameni. Pur și simplu am o conștiință. Și conștiința mea nu mi-ar permite să fac asta. Oamenii spun că sunt foarte curajos. Nu cred că sunt curajos. Cred că am conștiință! Și conștiința mea nu-mi permite să fac așa-ceva oamenilor, mă face să mă simt rău. Pur și simplu nu cred în așa ceva.

    ALEX JONES: Sunt de acord. Când fac lucruri rele, mă simt rău. Când fac lucruri bune, mă simt bine.

    AARON RUSSO: Exact, și eu mă simt la fel, și…nu știu ce va ieși din asta, dar…

    ALEX JONES: Eu n-am așa mulți bani, dar am ceva bani. De ce îmi trebuie mai mult de-atât? Pot merge într-o excursie dacă vreau, pot să plătesc școala copiilor mei, să-mi trăiesc viața într-un mod confortabil, pentru ce să mă bag în viețile oamenilor? Doar ca să am mai multe gunoaie?

    AARON RUSSO: Știi, banii sunt un lucru ciudat…vorbeam cu MICHAEL EISNER într-o zi și îi spuneam: știi? …poți să ai un miliard de dolari Michael, dar sunt toți dolari. Dacă dolarul cade, cu câți bani mai rămâi? Și așa stau lucurile…totul este raportat în dolari, toți gândesc în termen de dolari. Dar dolarul nu are nicio valoare și într-o zi, totul se va întoarce la începuturi.

    ALEX JONES: Literar, întregul Univers…universul financiar în care trăim, este ca o mare fraudă matriceală.

    AARON RUSSO: Da, este. Și tocmai de aceea va ajunge să se prăbușească la un moment dat, și vor încerca să se țină atâta cât pot.
    CÂND VOR SĂ SE JOACE CU PIEȚELE DE DESFACERE, SE JOACĂ!
    DACĂ PREȚURILE VOR SĂ CREASCĂ SAU SĂ SCADĂ, POT FACE ASTA.
    DACĂ VOR SĂ CREASCĂ ACȚIUNILE, POT FACE ȘI ASTA.
    FAC CE VOR, NU MAI EXISTĂ PIEȚE LIBERE.
    Nu mai trăim într-o societate în care piața liberă mai există. Nu trăim într-o societate capitalistă.

    ALEX JONES: Dar între timp ei spun că este capitalistă, și că piața este liberă…când de fapt, ei stârnesc un război financiar și politic.

    AARON RUSSO: Exact, ai dreptate.

    ALEX JONES: Aaron Russo, vreau să-ți mulțumesc pentru acest interviu. Vrei să mai adaugi ceva?

    AARON RUSSO: Nu, mă bucur să fac asta.

    ALEX JONES: Ce poți spune despre site-ul web?

    AARON RUSSO: Site-ul meu: freedomtofascism.com. Mergeți acolo și vă uitați. Dar, oameni buni…tot ceea ce pot spune, este – luați țara înapoi, restaurați Constituția, nu mai lăsați acești bancheri să ne mai facă asta. Țineți-le piept, să nu vă mai fie frică de ei, faceți ceea ce trebuie făcut, știți?
    Am planuri în mișcare și, după ce scap de problemele mele, le voi scoate la lumină…

    ALEX JONES: Eu te voi ajuta cu asta.

    AARON RUSSO: Mulțumesc, Alex și, ascultă…ai făcut o treabă minunată învățând oamenii care e adevărul și, să nu vă fie frică să fiți ridiculizați de către acești oameni. Dacă 11 septembrie a fost o făcătură, și eu știu c-a fost, ATUNCI RIDICAȚI-VĂ ȘI SPUNEȚI CĂ E O FĂCĂTURĂ! Să nu vă fie frică să spuneți adevărul.

    NU LE PERMITEȚI, CA PRIN PUTEREA LOR SĂ VĂ FACĂ SĂ VĂ SIMȚIȚI CARAGHIOS, SĂ VĂ SPERIE.

    ALEX JONES: Ce crezi despre ceea ce-a făcut CHARLIE SHEEN?

    AARON RUSSO: MI-A PLĂCUT CE-A FĂCTU CHARLIE SHEEN! Am fost foarte respectuos față de ce-a făcut. Pur și simplu l-am aplaudat! (bate și-acum din palme 

    ALEX JONES: Oamenii au înțeles din prima. Parcă li s-a aprins o lumină…

    Apreciază

  25. AARON RUSSO: Da, dar problema e că…NU IESE MULTĂ LUME SĂ SPUNĂ ADEVĂRUL, SĂ FACĂ CEEA CE A FĂCUT CHARLIE…

    ALEX JONES: DAVID LYNCH a făcut-o!

    AARON RUSSO: Da?

    ALEX JONES: Dar mass-media, a mușamalizat totul…

    AARON RUSSO: Puțini sunt oamenii care au spus ceva, pentru că ei controlează mass-media.

    ALEX JONES: BROLIN, JAMES BROLIN a făctu-o, în ”The View”.

    AARON RUSSO: Am auzit asta, am auzit și de asta.

    ALEX JONES: Dar nimeni nu zice nimic…

    AARON RUSSO: BARBARA WALTERS aproape că a făcut un atac…

    ALEX JONES: Da, dar nu dau subiectele astea, vezi…nu le permit să ”plece” nicăieri. Când cineva spune ceva, moare totul. Dar ei continuă să promoveze războiul teorismului, continuă să promoveze toate lucrurile-astea care sunt minciuni, și pentru că am dat Rezervei Federale, puterea dea crea bani. Așa că, ei controlează mass-media, ei controlează guvernul, și toate sunt în aceeași oală. Așa că lupți împotriva acestei propagande, tot timpul. Și e o luptă foarte dificilă.

    SECVENȚELE CE URMEAZĂ, SUNT FILMATE DUPĂ INTERVIU, ÎNTR-UN RESTAURANT:

    AARON RUSSO: Rezerva Federală este o otravă pentru țara noastră. Bine-nțeles că este. E otravă. ”CINE FACE BANII, FACE REGULILE.”, Mayer Amschel Rotschild a spus asta.
    ȘI, EI FAC BANII!
    De ce permitem acestor bancheri privați să facă banii pentru țara noastră?
    Nu are nicio logică.
    De ce plătim dobânzi la aceste bănci să facă bani pentru noi, când guvernul îi poate face singur?
    Fără să plătească dobândă, și fără toată această datorie!
    Nu este nici un răspuns la această întrebare. ȘI E O ÎNTREBARE PE CARE NICI UN POLITICIAN NU O VA PUNE. Toată lumea vorbește despre datoria Americii, în ce datorie suntem.
    SUNTEM ÎN DATORIE, PENTRU CĂ TREBUIE SĂ ÎMPRUMUTĂM BANI! Dar nu trebuie să împrumutăm bani.

    -Au plănuit, ca să ne îndreptăm spre asta.

    AARON RUSSO: Exact.

    -Noi putem crea banii. Și acoperiți în aur, ca să nu poți face prea mulți bani, ca să nu ai inflație. Și să facem ceea ce ne-au lăsat părinții fondatori.
    Dar, în schimb, bancherii fac banii, controlează guvernul, cumpără politicienii, ne spun cine va ajunge în Biroul Oval, votăm electronic și, și asta e o fraudă, fac din noi ceea ce vor! Fac din noi ceea ce or ei să facă…și TREBUIE SĂ SE OPREASCĂ!

    Cum poate fi un război al terorii și să spui că avem un război al terorismului și să lași granițele deschise? Dacă tu erai Președintele SUA, sau eu eram Președintele SUA, și 11 septembrie s-ar fi întâmplat așa cum vor ei să credem că s-a întâmplat, PRIMUL LUCRU PE CARE L-AI FACE, AR FI SĂ ÎNCHIZI GRANIȚELE, ca oamenii care intră, să nu poată să-ți facă rău…dar ei au lăsat granițele deschise!

    (Păi ca să justifice ”terorismul” care vine ”din afară” de SUA și nu din interiorul ei, plecând tocmai din VÂRF…ales pe sprânceană, promovat și susținut de familiile de bancheri care au îngenuncheat nu numai America, ci toată lumea!)

    Pentru că bancherii vor granițele deschise pentru că vor un singur Guvern Mondial. Ei vor o Uniune Nod Americană, nu vor granițe aici. 11 septembrie a fost doar o manifestație! A fost pentru a stârni frică în publicul american, pentru ca noi să ne supunem la ceea ce vor ei să ne facă.

    Uite ce spun ei de un atacator: ” Acest tip era de 2m, urât căt se putea, și am auzit că mirosea….”, stă într-o cușetă în avion, aprinzând chibrituri ca să-și dea foc la pantofi, înconjurat de oameni! E o idioțenie! Dacă vrei să arunci în aer un avion, mergi în baie, închizi ușa…și îți dai foc la pantof. Nu stai cu oameni în jurul tău să aprinzi chibrituri, dându-ți foc la pantofi ca să afumi avionul…Ei vor ca noi să credem tâmpeniile astea. E ridicol!

    -”7/7” a ieșit acum pe piață și majoritatea oamenilor englezi, cred că este o trabă făcută din interior, și toate celelalte arată ca fiind făcute din interior.

    Apreciază

  26. AARON RUSSO: Vorbești de ceea ce s-a întâmplat la Londra. Păi toate astea-s prostii! Au fost făcute ca să țină oamenii în frică, că este ACEST RĂZBOI AL TERORII NESFÂRȘIT CARE NU EXISTĂ CU ADEVĂRAT, CA OAMENII SĂ FIE SUPUȘI LA CE VREA GUVERNUL SĂ-I SUPUNĂ!
    Căutări, controlați-vă pantofii, să aveți cardul ID, să vă puneți cipuri în voi, ca să deveniți servitori ai elitelor.
    Despre asta e vorba! Restaurați Republica Americii la ceea ce trebuie să fie, scoateți bancherii afară din guvernul nostru, guvernul să nu mai împrumute bani de la bănci, să își facă proprii bani, să restaureze republica, libertățile individuale.
    Asta trebuie să reprezinte țara asta. Și până nu facem asta…VOM FI SCLAVI.

    Dacă nu lupți împotriva corupției și nu ții piept pentru ceea ce este corect în viață, vei ajunge să fii un servitor și un sclav, și le lași copiilor tăi o lume, în care nici nu nu ai vrea să trăiești.
    Deci, cum poți să te porți cu decență în acest fel? Trebuie să știi ceea ce este corect în viață. DACĂ NU FACI ASTA, EȘTI UN NIMIC.

    AARON RUSSO A MURIT DE LEUCEMIE, LA CÂTEVA LUNI DUPĂ ÎNREGISTRAREA ACESTUI INTERVIU, LA 24 AUGUST 2007. (Dumnezeu să-l odihnească!)

    Noua Ordine Mondială acționează pentru schimbarea din temelii a întregii societăți, pentru răsturnarea valorilor creștine, pentru înrobirea și îndobitocirea oamenilor, pentru promovarea avorturilor, a sexualității și homosexualtății, deci acționează împotriva tuturor valorilo creștine descrise în Sfânta Scriptură.

    Așadar, Noua Ordine Mondială este anticreștină.

    Soluțiile prezentate în acest interviu, atât de către Aaron Russo, cât și de Alex Jones, sunt bune doar din punct de vedere lumesc, dar din punct de vedere creștin, cu toți știm că numai Hristos ne va salva din ceea ce ne pregătesc evreii sioniști, dușmanii neamului omenesc și potrivnicii lui Dumnezeu.

    Tot ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi, nu este decât o nivelare a terenului pregătit pentru împărăția lui Antihrist, care vrea să însemneze toți oamenii cu Semnul Fiarei – CIPUL. Acest plan, este bine pus la punct, și totul se întâmplă așa cum s-a profețit.

    Nu lupta împotriva guvernelor și-a bancherilor este soluția, așa cum ne este prezentat în interviu. Singura noastră scăpare a noastră de-acum, va fi mucenicia! Singura soluție, este moartea pentru Hristos! Mărturisirea Adevărului până la capăt, cu orice preț!

    ”Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul său își va pierde? Sau ce va da omul în schimb, pentru sufletul său?” Matei, 16:26.
    (Și totuși, NU cred că nu trebuie să acționezi ȘI lumește. Nu trebuie să te duci singur la Abator și să-ți pui singur/ă capul sub tăietor, doar pentru că ”lumește” nu (mai) există soluții, fiind profețit totul. Dumnezeu poate amâna triumful (de moment) al Antihristului și–a acoliților/slugilor lui, dar vrea să vadă și la tine puțină mândrie (în sensul bun…), puțină demnitate, să te vadă că ești treaz, cu ochii atent-măriți, cu auzul la orice trâmbiță venită din afară, să te simtă BRAV, gata de jertfă, DAR NU FĂRĂ DE LUPTĂ…PE TOATE PLANURILE!
    Personal, nu cred că Lui Dumnezeu îi plac lașii, resemnații și căldiceii…dacă e să murim, să murim în picioare, nu în genunchi! În felul acesta nu rămânem datori nimănui, nici cu rușinea (de-a fi creștin, deci ostaș în Oastea Împăratului cel bun, ca unul/a nevrednic/ă), nici cu păcatul (lepădării de El din pricina fricii lașe), scârbind deopotrivă pe cei din jur, și smintind pe cei mai mici și mai slabi de înger.)

    Sfârșit.

    Apreciază

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s