Curentul electric (5)

Articolele seriei: (1) | (2) | (3) | (4) | (6)


Continuăm lectura cărții lui Cătălin Dan Cârnaru, «„Generatoare” fără mișcare – principii și utilizare»…

Analizăm mai îndeaproape motorul lui Gray…

Motorul lui Gray

Gray a creat un motor electromagnetic mai puțin obișnuit, care funcționează cu impulsuri de curent continuu de mare frecvență și intesitate, obținute prin descărcările unor condensatori de mare capacitate; acestea sunt încărcate de un tub convertor ce transformă curentul de înaltă tensiune și înaltă frecvență în curent electric de înaltă tensiune și mare intensitate. Deși motorul EMA (alimentat de la patru baterii auto obișnuite – 2.400 Wh) dezvoltă doar 10 CP la 1.100 de rotații pe minut, el funcționează peste 200 ore fără întrerupere!

Acest motor dispune practic de o energie suplimentară de 5 kWh care în nici un caz nu provine din cei 2,4 kW ai bateriilor! Explicația constă în faptul că energia care acționează acest motor (7,5 kWh) este captată din mediul înconjurător, bateriile oferind doar energia necesară acestui proces de extragere a energiei din acest mediu!

Implementarea unui astfel de motor în industria transporturilor ar fi condus inevitabil la falimentarea industriei carburanților petrolieri!

De unde provine excesul de putere? Secretul motorului constă în modul său de funcționare pe baza descărcărilor electrice de mare putere furnizate de un banc de condensatori de mare capacitate. Există însă un secret și mai mare, cel din brevetul lui Edwin Vincent Gray din 1987 al invenției numite „Efficient Electrical Conversions Switching Tube Suitable for Inductive Loads” (Tub de conversie eficientă a electricității pulsatorii disponibilă pentru consumatorii inductivi).

Tub electronic… Cei mai în vârstă, își mai amintesc vechile televizoare cu „lămpi”… Dar există diferențe majore în această comparație:

  1. dimensiunea – în vreme ce tuburile electronice erau construite din sticlă și aveau dimensiunea de câțiva centimetri, acest tub poate atinge o lungime de jumătate de metru și o grosime de peste douăzeci de centimetri;
  2. tehnologia și materialele folosite – în vreme ce tuburile electronice erau construite din sticlă, fiind vidate, acest tub poate fi realizat din orice fel de țeavă din material plastic și nu necesită neapărat vidarea;
  3. conținutul – în vreme ce ansamblul de electrozi și grile din interiorul tuburilor electronice nu putea fi realizat decât într-o fabrică dedicată, interiorul tubului convertor al lui Gray poate fi făcut de oricine.

Înainte de a vedea cum funcționează, ar fi indicat să vedem ce-i cu „separarea pozitivului”, despre care s-a pomenit în „…Note de lectură (4)”.

Separarea pozitivului

Munca lui Gray s-a bazat pe două efecte majore:

  • între un electromagnet cu miez nemetalic (plastic, de exemplu) și o piesă metalică neferoasă (aluminiu), apar forțe de respingere extraordinar de mari, care pot justifica folosirea acestei tehnologii pentru lansarea rachetelor (cu consecințele logice legate de renunțarea la combustibil…); pe acest efect se bazează motorul său;
  • inducerea energiei în bobinele și conductorii metalici de către curentul pulsatoriu este mult mai eficientă atunci când acest curent pulsatoriu e format dintr-o diferență de potențial pozitiv între două puncte… (și la un capăt al conductorului și la ceălalt există polul pozitiv al sursei, iar unul va avea o sarcină electrică mai ridicată).

Anterior s-a vorbit despre faptul că definiția curentului electric alternativ ca fiind o mișcare ordonată de electroni nu poate fi corectă, mai aproape de adevăr fiind aceea conform cărei acesta e doar o emisie rezonantă de unde electromagnetice. În cazul curentului continuu, undele electromagnetice au un caracter continuu, fără oscilații, curentul continuu manifestându-se oarecum similar magnetizării unei piese metalice în momentul în care intră în contact cu un magnet. Așa se face că Edward Leedskalnin nu făcea o diferențiere prea clară între curentul electric și cel magnetic…

Exemplu de separare a pozitivului

Imaginea alăturată prezintă cel mai simplu mod de separare a pozitivului:

  • dacă într-adevăr curentul electric ar fi doar o mișcare ordonată de electroni, în mod normal el nu ar trebui să se manifeste între cei doi poli pozitivi ai bateriilor; electronii nu ar trebui să pornească pe circuit, iar becul n-ar trebui să se aprindă; cu toate astea, dacă se așează trei baterii conform figurii alăturate, măsurarea caracteristicilor electrice dintre polii pozitivi ai lor în punctele în care pe figură e reprezentat becul va conduce la obținerea a exact acelorași valori ca în cazul în care s-ar măsura o singură baterie; cum se poate ca aparatul să arate curent electric continuu când se măsoară doar între bornele plus ale celor două baterii?
  • răspunsul e cumva logic: în acest caz, deși ambii poli ai bateriilor au semnul plus, cel cu sarcina electrică mai mică e interpretat de aparatul de măsură ca fiind minus, dar vedem că nu e așa; pur și simplu curentul electric ce se manifestă între cele două borne plus e dat doar de diferența de potențial pozitiv,… adică separarea pozitivului…

Funcționarea tubului lui Gray

Filmulețul următor arată modul de funcționarea al acestui tub:

Figura alăturată ne arată un tub din material plastic (transparent, sau nu!), având capace izolatoare demontabile în capete, prin centrul cărora trece câte un electrod din sârmă groasă de cupru, având între ei o distanță care să poată fi reglată. Electrodul mai lung este înconjurat (la distanță de circa unul-doi centimetri de două grile tubulare formate fie din tuburi de cupru găurit, fie din plase metalice, iar distanța dintre cele două grile este cam de un centimetru.

Schița tubului Gray

Grilele sunt legate electric între ele printr-un cablu lițat foarte gros, putând suporta intensități foarte mari ale curentului electric. Pe electrodul mic mai apare un rezistor din carbon (piesa cu numărul 30 din figura alăturată) cu rolul de a împiedica întoarcerea curentului spre circuitul electronic atunci când arcul electric se stinge.

Pe cei doi electrozi centrali se aplică un curent electric pulsatoriu de înaltă tensiune, care se obține – așa cum explica Tesla – cu ajutorul unui temporizator și al unui transformator amplificator rezonant. Această tensiune se va descărca între cei doi electrozi care constituie un eclator. Scânteile din acest eclator induc în grilele tubului un curent electric pulsatoriu de mare intensitate, curent care are exact aceleași caracteristici și utilizarea ca și cel obținut.

În 26 martie 1996, Paulo și Alexandra N Correa au obținut brevetul US 5502354 cu titlul „Direct Curent Energized Pulse generator Utilizing Autogenous Cyclical Pulsed Abnormal Glow Discharges” care s-ar traduce prin „Generator energetic de curent continuu autoexcitat prin descărcări de impulsuri ciclice de mare energie”. Tubul folosit de cei doi Correa seamănă cu tubul convertor al lui Gray, cu diferența că lucrează la o tensiune mai redusă.

De reținut ar fi faptul că acest tub se poate folosi cu succes în locul tubului Gray, dar și că se pot imagina multe late tuburi care să lucreze pe baza aceluiași principiu. Ce e important, e faptul că astfel de tuburi reprezintă moduri de colectare a energiei din mediul ambiant…

Anunțuri

4 gânduri despre „Curentul electric (5)

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s