Creșterea și descreșterea U.E.

Pornind de la cartea Europa secretă a lui Vlad Gabriel Hogea,  despre a cărui moarte la doar 37 de ani s-a afirmat că n-ar fi fost tocmai naturală și al cărui blog, a rămas la data de 16 decembrie 2014,  continuând cu actualele evoluții eurosceptice care iau amploare (culmea, în chiar statele est europene intrate (primite?!) în Uniune mai recent, cred că se poate vorbi deja despre incrementa atque decrementa Uniunii Europene!

Nu vreau să dezgrop controverse legate de extremism. Cred că, naționalismul sincer exprimat, fără scopuri ascunse, este expresia patriotismului. Punct.

Dar să revenim la subiect… În cartea sa, Vlad Hogea îl citează pe publicistul britanic Philip Day, care spunea:

„UE se proclamă cel mai frumos viitor, dacă citești printre rânduri. Dar în culise există un alt plan,o altă agendă, a cărei îndeplinire se urmărește pas cu pas. (…)Astăzi, Uniunea Europeană avansează periculos de mult pe drumul său de a deveni un superstat federal, având o singură monedă, un singur sistem de legi, o singură armată, forțe polițienești proprii, chiar și un steag propriu. (…) Am fost trădați sistematic de către politicienii noștri, din toate partidele, timp de mulți ani, iar acesta este un fapt demonstrat. (…) Această constantă erodare a drepturilor și libertăților noastre inalienabile este din ce în ce mai accentuată. Oamenii sunt tot mai frustrați de minciunile ascunse sub covorul frumos al noii Uniuni Sovietice a Europei.“

Există de asemenea principii sau legi naturale, așa cum e cea descrisă de Alexandra Neagu într-un eseu intitulat „Cât de unite sunt Statele Unite ale Europei?” De fapt, pentru a fi corecți, ar trebui să ne punem și întrebarea: cât de unite erau Statele Unite ale Americii înainte de războiul de secesiune? Totuși, există o diferență dată de un factor adesea ignorat, dar de o importanță capitală. Și acest factor este timpul… Dacă sudiștii și nordiștii erau de fapt coloniști care mergeau pe principii de viață diferite, dar de o relativ scurtă perioadă de timp, pe bătrânul continent factorul timp are alte coordonate!

În eseul amintit, autoarea afirmă:

„Este bine cunoscut faptul că Uniunea Europeană s-a creat de la vârf spre bază, și nu
invers, cum era firesc. A fost o creație în mintea conducătorilor, o dezbatere în rândul elitelor, nu o necesitate la nivelul clasei de mijloc sau al celei de jos. (…) Secolul XX, cel al unei Europe din ce în ce mai unite, a fost o replică a secolului anterior. Secolul XIX a fost, indubitabil, secolul naționalităților, secolul formării statelor naționale. A fost perioada în care fondul a luat o formă. Tot ceea ce definește o națiune – limba, tradiția, obiceiurile, dorința de a împărtăși același destin etc. – a luat forma unui stat național. Suportul statului este națiunea: ansamblul așezărilor omenești între care există o legătură de solidaritate, o comunitate de tradiție, limbă, cultură, etc.”

Iar academicianul francez Jean Baechler afirmă că:

„Dacă se va ajunge la o soluție într-o zi, este puțin probabil că aceasta se va întemeia pe o națiune europeană, deoarece clivajele naționale sunt mult prea profunde… Cum o națiune nu se obține prin decret, succesele au fost și sunt variate, în funcție de condițiile de plecare.”

Și pentru a continua seria citatelor, Vlad Hogea îl citează la rândul său pe istoricul Paul Johnson care afirma (la scurt timp după ce, în 2005, popoarele francez și olandez au respins Constituția Europeană):

„Faptul că Europa ca entitate politică este bolnavă, iar Uniunea Europeană ca instituție este într-o gravă dezordine nu poate fi negat. Dar nici unul dintre remediile despre care se discută acum nu poate schimba lucrurile în bine. Respingerea prin Referendum a Constituției UE, de către cetățenii francezi și cei olandezi, este un semnal clar că trebuie renunțat la acest document ridicol (sic!) și, totodată, e necesară o regândire totală a ideii de Uniune Europeană. Ceea ce birocrații de la Bruxelles nu vor nici în ruptul capului! Elita UE dovedește nu doar lipsă de putere intelectuală, ci și o perseverență și o orbire vecină cu imbecilitatea. (…) De o generație și ceva, UE a mers într-o direcție total opusă celei gândite de fondatorii ei, astfel că, azi, Uniunea Europeană este ea însăși un monstru totalitar (sic!), care emite milioane de reguli și legi ce invadează fiecare colț al vieții economice și sociale. Rezultatele sunt înfricoșătoare: o birocrație imensă la Bruxelles, cu fiecare departament clonat în fiecare din capitalele statelor membre. Un buget uriaș, ce ascunde o corupție fără precedent, o mașină eficientă de spoliere a sute de milioane de plătitori de taxe. Și, peste toate, o reglementare totalitară a economiilor naționale. (…) În noua Constituție Europeană nu se face nici o referire la originile creștine ale Europei; mai mult, creștinii practicanți nu pot deține funcții-cheie în ierarhia UE. (…) Pe scurt, Uniunea Europeană nu este un organism viu, cu o minte, un spirit și un suflet. Și dacă nu va reuși să găsească asemenea dimensiuni nemateriale, dar esențiale, va deveni curând un cadavru, corpul simbolic al unui continent mort.”

De fapt, Vlad Hogea afirmă explicit ceea ce, la momentul aderării la Uniunea Europeană, mulți știam: România nu era pregătită! A fost o decizie politică!

Iar argumentarea acestei stări de fapt este simplu: așa cum spune autorul, în loc ca România să (re)devină „grânarul Europei”, Europa a devenit grânarul României. Rețeaua de mall-uri și supermarket-uri este dovada!

Să mai cităm și „Legenda Uniunii Europene“:

„A fost odată un țăran român, sărac și cinstit. (El putea fi, deopotrivă, bulgar, bosniac, albanez, slovac, sau ucrainean – importante fiind, în acest caz, sărăcia și cinstea. De altfel, legenda circulă și în folclorul nou al amintitelor popoare). În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste 9 munți și 9 mări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, de o dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Și zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia. Drept pentru care, într-o bună zi, și-a luat toiagul și a purces la drum. A bătut la poarta palatului și i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să șadă și, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola și gumă de mestecat. Țăranul a gustat cu măsură din bucate și, nerăbdător, și-a spus păsul: «Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiași. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi și păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ținut, aproape 7-8 luni pe an. Ca să lucrez bine, aș avea nevoie de o pereche de încălțări. Sunt desculț și mi-e frig. Doar atât îți cer». Baroneasa l-a măsurat din cap până-n picioare și a rămas cu privirea pironită la degetele lui – vineții, înfrigurate, bătătorite și prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: «Omule, ești desculț și eu te înțeleg. Dar, tot ce-ți pot oferi este o bască. Una nouă și de calitate europeană – Armani sau Versace, la alegere. Ține de frig, de ploaie…» Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulțumit și a făcut calea-ntoarsă, spunându-și: «Totuși, e bună Doamna. Putea să nu-mi dea nimic». A trecut iarna și, din gerurile ei cumplite, omul a ieșit destul de bine, doar cu un deget degerat. Așa că a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi: «Sunt desculț. O pereche de încălțări mi-ar prinde tare bine». Baroneasa l-a privit cu înțelegere și căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nouă-nouță, marca Steilmann. «Dacă tot e degeaba, merită…», își spuse, la întoarcere, țăranul cel sărac și cinstit. Iarna a trecut, cu chiu cu vai și, în afara altui deget de la picior (degerat și, apoi, amputat de doctorul din sat), omul n-a avut de suferit. Au urmat primăvara, vara și, pe când frunzele s-au îngălbenit, țăranul și-a amintit de Doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-și încerce norocul.
Dinaintea acesteia, și-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola (ba a mai și cerut unul, căci începuse să-i placă!), dar de întors s-a în-tors tot cu o bască… Totuși, nu s-a dat bătut. An după an, a străbătut calea cea lungă, plin de speranță, primind, cu politețe, știutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile și gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, s-au cangrenat și doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viața. Purtat pe brațe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni, care, iute, și-a dat seama de trebuințe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou și strălucitor, având 21 de viteze și telecomandă. Omul a mulțumit și, întorcându-se în satul său, a stârnit, cu mașinăria cea arătoasă, mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoți. Aceștia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băști. Fiind oameni cu frica lui Dumnezeu, îi lăsaseră, totuși, căruciorul. În prag de iarnă, țăranul s-a pomenit, astfel, fără bască. Așezat comod în căruciorul său silențios, a pornit iar, cale de 9 munți și 9 mări, s-a înfãțișat Doamnei Uniuni și i-a spus: «Mărită Doamnă, m-au călcat hoții și acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună și dă-mi o bască, fiindcă știu că ai și poți». Baroneasa l-a măsurat din cap până la brâu (acolo unde începea căruțul) și, gânditoare, i-a spus: «Bade dragă, eu te înțeleg… Dar, tot ce-ți pot dărui acum este o pereche de încălțări. Apropo: așa cum te văd, cred că nu mai poți munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiți, ai putea să-ți cumperi cea mai bună bască!»”

Și acum putem oare să ne-ntrebăm: unde ne sunt pădurile, sau combinatele, sau întreaga industrie?

Indiferent de rezultat, BRexit-ul nu e doar un test pentru Uniunea Europeană! Este semnalul descreșterii acestei construcții politice! Construcție care, așa cum au fost multe în istorie, chiar dacă a avut un sâmbure bun, a fost deturnat prin corupție, hoție, și alte vicii ale naturii umane. Și ceea ce-i mai grav e faptul că nu se întrevăd oameni și soluții salvatoare…

Desigur că există voci care ar acuza astfel de atitudini pe care le-ar acuza ca fiind în slujba unor alte interese (acum, la modă e afirmația că astfel de atitudini slujesc intereselor Rusiei!). Dar faptul că afirmarea unui adevăr poate într-adevăr sluji unor interese de moment, nu diminuează cu nimic valoarea de adevăr a unor afirmații făcute cu bună credință! La fel cum ignorarea unor probleme nu are ca rezultat rezolvarea acelor probleme, ci din contră, eventual acutizarea lor.

 

Anunțuri

Un gând despre „Creșterea și descreșterea U.E.

  1. Abia acum și-au dat seama ”țăranii” (bulgarii, noi, albanezii…ăștia ”second-hand”) că am fost acceptați/băgați mai degrabă UNDEVA de către ”doamna” U.E. (nu spunem explicit UNDE…fiecare să-și pună imaginația la treabă), fiindcă ne-a trebuit tichia de mărgăritar, în loc de încălțări; alea au venit numa’ după ce n-am mai mai avut pe ce păși, pentru că pământul a fost înstrăinat sau vândut mai mult pe degeaba! Am fost folositți ca experiment în primul rând, apoi ca monedă justificativă, curentă, aparent legală, menită să justifice puterea și mărimea ălora din vârf, TOCMAI prin aducerea picioarelor ”țăranilor” U.E. pe buza prăpastiei sau direct în ea, datorită legilor impuse și suprapuse peste legislativul autohton, al excesului lor de zel, arătându-ne cinic patalamaua împuternicirii de la mai-marii U.E. care taie și spânzură, întărit de cel de pe tarlaua proprie, numită generic (încă), România.

    Apreciat de 1 persoană

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s