Lecții de viață

Oamenii în vârstă sunt, de obicei, văzuți drept persoane care au trecut prin multe, au greșit, plâns, râs și iubit de nenumărate ori. Și, de cele mai multe ori, aceste persoane pot oferi sfaturi care, urmate la timpul potrivit, pot schimba viața oricui sau pot, într-o măsură sau alta, preveni o catastrofă sau dezamăgire. Iată 45 din aceste sfaturi:

  1. Viața nu este dreaptă, dar este totuși bună.
  2. Când ai dubii, fă următorul pas mic.
  3. Viața este prea scurtă ca să nu te bucuri de ea.
  4. Nu jobul va avea grijă de tine când ești bolnav. Prietenii și familia vor avea.
  5. Nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie.
  6. Nu trebuie să câștigi toate disputele. Fii cinstit cu tine însuți.
  7. Plângi împreună cu cineva. Ajută mai mult decât să plângi singur.
  8. E OK să te superi pe Dumnezeu. Poate face față.
  9. Economisește pentru lucruri importante.
  10. Când este vorba de ciocolată, rezistența e futilă.
  11. Împacă-te cu trecutul ca să nu-ți strice prezentul.
  12. E OK să-ți lași copii să te vadă plângând.
  13. Nu îți compara viața cu a altora. Nu ai cum să știi despre ce este călătoria lor.
  14. Dacă o relație trebuie să fie secretă, nu ar trebui să fii în ea.
  15. Totul se poate schimba într-o clipită. Dar stai liniștit, Dumnezeu nu clipește niciodată.
  16. Respiră adânc. Îți calmează mintea.
  17. Scapă de tot ce nu îți trebuie. Dezordinea te va trage în jos în multe feluri.
  18. Orice nu te omoară, chiar te face mai puternic.
  19. Nu e niciodată prea târziu pentru a fi fericit. Dar depinde numai de tine și nu de altcineva.
  20. Nu accepta refuzul atunci când urmărești ceva ce iubești.
  21. Arde lumânările, folosește cearceafurile bune, poartă lenjeria de ocazie. Nu le mai păstra pentru ocazii speciale. Astăzi este o zi specială.
  22. Pregătește-te cât poți de bine, apoi lasă-te dus de val.
  23. Fii excentric acum. Nu aștepta bătrânețea pentru a purta mov.
  24. Cel mai important organ sexual este creierul.
  25. Nimeni în afară de tine nu este responsabil cu fericirea ta.
  26. De fiecare dată când ești într-o situație care pare dezastruoasă întreabă-te: va conta asta peste cinci ani?
  27. Alege întotdeauna Viața.
  28. Iartă, dar nu uita.
  29. Ce cred alții despre tine nu este treaba ta.
  30. Timpul vindecă aproape orice. Dă timp Timpului.
  31. Oricât de bună sau de rea este o situație, se va schimba.
  32. Nu te lua prea în serios. Nimeni altcineva nu o face.
  33. Crezi în miracole.
  34. Dumnezeu te iubește pentru ceea ce e El, nu pentru ce ai făcut sau nu ai făcut tu.
  35. Fii prezent și bucură-te de viață cât de mult poți acum.
  36. A ajunge bătrân e mai bine decât alternativa – a muri tânăr.
  37. Copiii tăi au o singură copilărie.
  38. Tot ce contează la sfârșit este ceea ce ai iubit.
  39. Ieși afară în fiecare zi. Miracolele te așteaptă pretutindeni.
  40. Dacă ne-am pune toți problemele în saci și le-am vedea pe ale celorlalți, ne-am lua repede sacii noștri înapoi.
  41. Invidia este pierdere de timp. Acceptă ceea ce ai deja, nu ceea ce crezi că ai nevoie.
  42. Partea mai bună abia urmează să înceapă.
  43. Indiferent cum te simți, ridică-te, aranjează-te și fii prezent.
  44. Creează. Produ ceva.
  45. Viața nu vine legată cu o fundă, dar e totuși un cadou.

Sursa: novapost.ro

Anunțuri

Un gând despre „Lecții de viață

  1. 45 lecții de viață scrise de un om la 90 de ani sau, în timpul ei….

    Viața nu este dreaptă, dar este totuși bună…la-nceput, uneori în sau pe timpul ei și foarte bună (pentru unii) cam pe la sfârșitul ei, cand își zic nostalgic – dacă tinerețea-ar ști ce știe bătrânețea, iar bătrânețea ar mai putea să facă ce se face la tinerețe….
    Când ai dubii, fă următorul pas mic…cu prudență, dar mai degrabă – unul pe loc, sau chiar unul înapoi!
    Viața este prea scurtă ca să nu te bucuri de ea, cu toate că uneori lovește năpraznic și din toate părțile de zici c-a apucat-o nebuneala!.
    Nu jobul va avea grijă de tine când ești bolnav. Prietenii și familia vor avea. Adevărat, dar jobul în zilele noastre este făcut parcă să uiți că ai familie și prieteni care, la rându-le…au un job! Patronatele, munca ”la stat”, dar mai ales multinaționalele…știu despre ce vorbesc!
    Nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie, dar răsfață-te câte-o dată râzând apoi de tine, la cât de cretin/ă-ai fost atunci când le-ai cumpărat și, mai întreabă pe-alții dacă nu cumva e mană cerească cee ce ție-ți prisosește și vrei să le dai repede și cu inimă largă!
    Nu trebuie să câștigi toate disputele. Fii cinstit cu tine însuți, mai ales în raport (de dispută) cu proștii și-ngâmfații care au mintea odihnită sau sucită (din două, una sau amândouă)!
    Plângi împreună cu cineva. Ajută mai mult decât să plângi singur.Aici, nu prea…îți mărește starea de autocompătimire, simțindu-te și mai mizerabil.
    E OK să te superi pe Dumnezeu. Poate face față. Știu și-asta…uneori îți răspunde printr-o tăcere-asurzitoare, alteori citind dintr-o carte exact ceea ce-ți trebuia, sau bătându-ți la ușă, cineva!
    Economisește pentru lucruri importante. De acord, cu asta.
    Când este vorba de ciocolată, rezistența e futilă. Cam, da…-:)
    Împacă-te cu trecutul ca să nu-ți strice prezentul. Da, dar fără a-l uita cu totul…nu de alta, spre a nu repeta ceea ce l-ar aduce din vremurile trecute, iar în viața ta.

    Apreciat de 1 persoană

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s