Model de creștere economică de tip „așa nu”

A fost prezentat „Raportul de țară al României pentru 2015” al Comisiei Europene. Probabil că documentul merită citit de fiecare dintre noi, ajutându-ne astfel să înțelegem mai multe, pe de o parte despre ce s-a întâmplat în anul anterior, iar pe de altă parte despre cum e percepută România de către guvernul european.

Altceva aș sublinia. Un punct de vedere al șefului Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angele Filote. Un punct de vedere intitulat: „Modelul de creștere economică din România nu lucrează în interesul cetățeanului”, în care se afirmă explicit:

Modelul de creștere economică din România nu lucrează în interesul cetățeanului, competitivitatea economică este obținută prin salarii mici, nu prin calitate, iar încadrarea deficitului bugetar în ținta stabilită s-a realizat prin sacrificarea investițiilor.

Și când un oficial al Comisiei Europene spune așa ceva, argumentează astfel:

România este în topul creșterii economice în Uniunea Europeană, dar în același timp este și în topul sărăciei. Asta îmi spune mie că actualul model de creștere nu lucrează în interesul cetățeanului și, prin urmare, nu este un model pe care să îl încurajăm la nivelul Comisiei Europene.

Orice român angajat la un investitor străin și plătit cu salariul minim pe economie poate susține acest adevăr. Și ani de zile, „marii politicieni” ai României post-decembriste ne-au explicat cu vârf și îndesat că asta e salvarea României: investiții străine. Și-au legalizat această mizerie numită salarii cât mai mici, prezentând acest aspect ca pe un mare avantaj competitiv pentru obținerea acestor investiții, după ce au distrus economia națională prin așa-numitele privatizări strategice.

Anunțuri

Comentați!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s